ICCJ. Decizia nr. 4209/2010. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4209/2010
Dosar nr. 843/301/2007
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Reclamanţii D.C.I. şi D.I. au chemat în judecată pe pârâţii I.G., I.G.I., I.D., I.G.G. şi I.G.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamanţilor, situat în Bucureşti, sector 3, pentru lipsa titlului locativ.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4642 din 22 mai 2007 a admis cererea formulată de reclamanţi, a dispus evacuarea pârâţilor din imobil pentru lipsă de titlu şi i-a obligat la plata sumei de 1010,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxe de timbru.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin Decizia civilă nr. 291 din 25 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii I.G., I.G.I., I.D., I.G.G. şi I.G.I.
La termenul de judecată din data de 11 februarie 2009 pârâţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 pct. 2, art. 282 alin. (1) şi art. 292 C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată, reţinând, pe de o parte, că în motivarea excepţiei pârâţii aduc elemente de nelegalitate cu privire la Decizia recurată, iar, pe de altă parte, textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea pricinii.
Pârâţii au atacat cu recurs această încheiere de şedinţă, dezvoltând critici privind modalitatea de soluţionare a fondului cauzei, nemulţumirile lor privind măsurile dispuse de judecători în derularea procesului şi reiterând aspecte din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Înalta Curte urmează a constata nul recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. ( 1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, deşi recurenţii au indicat, prin concluziile apărătorului ales, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat nici o critică care să poată fi circumscrisă acestor motive de casare a hotărârii, temeiurile fiind menţionate doar formal.
În conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiei legale citate, norma a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să aibă legătură cu obiectul cauzei, în sensul că, soluţionarea litigiului se bazează pe aplicarea respectivei norme.
Înalta Curte reţine că, în temeiul prevederilor legale menţionate, instanţa în faţa căreia se formulează o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa de a verifica constituţionalitatea normei ce face obiectul excepţiei, ci numai îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea respectivei excepţii, respectiv cenzurarea modului în care Curtea de Apel a interpretat şi aplicat prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Din cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, se constată însă că recurenţii nu au dezvoltat critici care să se circumscrie vreunui motiv de recurs, nu au arătat în ce mod, prin soluţia pronunţată, legea ar fi fost incorect aplicată sau în ce constă greşita interpretare a textului legal.
Recurenţii îşi exprimă nemulţumirile cu privire la măsurile procesuale luate de instanţă, la soluţiile pronunţate, criticile conţinând redarea unor principii de drept cu caracter general şi a unor extrase din jurisprudenţa Curţii Europene, fără a le raporta, în concret, la speţa dedusă judecăţii.
Succesiunea de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, astfel încât să se poată reţine, chiar şi din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În consecinţă, constatând că nu se pot identifica argumente care să permită instanţei configurarea vreunei critici în cazurile de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii I.G. şi I.I. împotriva încheierii de şedinţă din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4213/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4208/2010. Civil. Obligaţia de a face. Recurs → |
|---|
