ICCJ. Decizia nr. 4228/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4228/2010
Dosar nr. 813/112/2007
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa chila nr. 401 din 4 iulie 2008 a Tribunalului Bistriţa- Năsăud, secţia civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului S.M. împotriva dispoziţiei nr. 180/2007 emisă de Primarul comunei Dumitra, jud. Bistriţa Năsăud, reţinându-se următoarele considerente:
Prin notificarea nr. 47/ N din 13 februarie 2002 petentul S.M. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului înscris în CF 104 Dumitra, nr. top. 213, 214, casă, anexe gospodăreşti, curte şi grădină, fostă proprietate tabulară a părinţilor săi, S.M. şi K., preluată prin expropriere de către S.R.
Urmare a verificării notificării, a actelor de stare civilă şi a extraselor de carte funciară, prin dispoziţia nr. 180/2007 s-a respins cererea petentului, reţinându-se că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, nefăcând dovada legăturii de rudenie cu proprietarul tabular al imobilelor solicitate, acesta nefiind una şi aceeaşi persoană cu tatăl petentului.
Prin sentinţa chilă nr. 401/ F din 4 iulie 2008, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că imobilele a căror restituire a fost solicitată de petent au fost iniţial înscrise în CF 104 Dumitra, iar la data de 13 februarie 1888 acestea au fost intabulate în favoarea lui S.M. şi S.S. şi transnotate în CF 2166 Dumitra.
Din lectura colii evolutive a cărţii funciare, s-a observat că această înscriere s-a făcut în baza sentinţei Judecătoriei Bistriţa nr. 5929/1887 şi a încheierii de CF 894 din 13 februarie 1888, iar la data de 31 ianuarie 1889, numitul S.M. devine proprietar asupra întregului imobil ca urmare a contractului de rentă viageră încheiat cu S.S., coproprietar de CF.
De la această dată, proprietarul de CF este S.M., iar la data de 5 decembrie 1909 imobilul cu nr. top. 213, 214 se transcrie în CF 2322 Dumitra, fără ca până la data respectivă să fi intervenit modificări în ceea ce priveşte proprietarul imobilelor.
Din coala evolutivă a CF 2322 Dumitra s-a constatat că la data de 5 decembrie 1909 (aceeaşi dată cu cea privind menţiunea de închidere a CF 2166, imobilele în litigiu, cu nr. top. 213,214 sub nr. de ordine din Coala A, se transcriu în favoarea lui S.M. „proprietarul de până acum”, menţiune existentă atât în coala CF în limba maghiară cât şi în traducerea legalizată.
Coroborând cele două coli funciare, respectiv CF 2166 Dumitra cu CF 2322 Dumitra instanţa a concluzionat că este vorba de acelaşi proprietar, adică S.M., intabulat în anul 1888 prin încheierea de CF 894 din 13 februarie 1888, care nu poate fi una şi aceeaşi persoană cu tatăl reclamantului, întrucât acesta s-a născut la 10 martie 1900, fiind fiul lui S.J. şi D.K., astfel cum rezultă din copia certificatului de naştere şi de deces, fiind evident că nu acesta era proprietarul de CF al imobilelor în litigiu.
Tribunalul a pus în vedere în repetate rânduri mandatarului petentului, necesitatea de a depune la dosarul cauzei şi alte acte de stare civilă, din care să rezulte existenţa unei legături de rudenie a tatălui petentului cu proprietarul de CF arătat, însă acesta nu s-a conformat, astfel că, instanţa, la rândul său, a avut în vedere aceleaşi acte de stare civilă anexate notificării şi analizate de pârât pentru emiterea deciziei contestate.
Prin urmare, s-a concluzionat că nu poate fi reţinută îndreptăţirea petentului în calitate de fiu al lui S.M. (născut la 10 martie 1900), la restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF 2322 Dumitra, nr. top. 213,214 şi ulterior, înscrise ca urmare a dezmembrărilor în CF 3533, 3967, 4012, nefiind dovedită calitatea sa de moştenitor al proprietarului tabular S.M., intabulat în 1888, persoană care are acelaşi nume şi prenume cu tatăl petentului.
Potrivit art. 3 alin. (l) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la restituire, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, or, petentul S.M. nu îndeplineşte condiţia de persoană îndreptăţită, potrivit motivelor expuse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.M. solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii.
Prin criticile aduse hotărârii instanţei de fond, s-a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii sub următoarele aspecte:
Reclamantul a învederat că prima instanţă nu a observat faptul că la 2 ianuarie 1910 când era născut tatăl său, sub B36 şi în baza procesului verbal încheiat sub acest număr (36) şi a adeverinţei eliberate de autorităţi, dreptul de proprietate asupra imobilelor din CF 2163 şi care reprezintă casa cu nr. 216, s-a transmis cu titlu de proprietate şi posesie faptică în favoarea lui S.M., care este tatăl său.
Or, faţă de situaţia ce reiese din actele menţionate, rezultă că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a probelor şi o greşită aplicare a legii, câtă vreme imobilele au fost preluate de S.R. de la tatăl său, S.M., astfel că, este dovedită calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Prin decizia civilă nr. 300/ A din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-a respins, ca nefundat, apelul formulat de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate abuziv, în înţelesul prezentei legi, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Curtea de apel a constatat că prima instanţă, în baza acestor dispoziţii legale imperative şi exprese, a analizat acţiunea reclamantului raportat la situaţia rezultată din extrasele de CF 2166 şi 2322 Dumitra şi actele de stare civilă depuse de reclamant la filele 31-32 şi 74, acelaşi dosar.
Astfel, din extrasul de CF 2322 Dumitra, rezultă că sub B2, 3 şi 4 asupra imobilelor casă cu nr. 216 şi curte, grădină de 590 mp şi 821 mp, figura înscris ca proprietar tabular S.M., potrivit încheierii de CF 8244/1906.
Tatăl reclamantului, aşa cum a reieşit din actele de stare civilă depus la dosarul instanţei de fond, s-a numit S.M., fiind născut la 10 martie 1900 şi decedând la 2 octombrie 1972 în Austria.
Pe de altă parte, acelaşi autor direct al reclamantului a fost fiul lui S.I. şi D.K., aşa cum rezultă din certificatul de naştere şi de deces existente la dosar primă instanţă.
Or, imobilele a căror restituire s-a solicitat de către reclamant prin notificarea nr. 47/ A din 13 februarie 2002 au fost iniţial înscrise în CF 104 Dumitra, iar în 1888 au fost intabulate în favoarea lui S.M. şi S.S. şi transnotate în CF 2166 Dumitra.
Faţă de înscrierile existente în CF 2166, rezultă fără de echivoc că aceste înscrieri s-au făcut în baza sentinţei nr. 5929/1887 a Judecătoriei Bistriţa şi a încheierii de CF nr. 894 din 13 februarie 1888 şi că S.M. devine proprietar asupra întregului imobil în baza contractului de rentă viageră încheiat cu S.S.
Din OF 2166 Dumitra, rezultă fără dubiu că asupra imobilului casă la nr. 216, curte şi grădină cu nr. top. 213, 214 sub Bl şi B2, la 13 februarie 1888 potrivit încheierii nr. 894 s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate a numiţilor S.M: în cotă de 2/3 părţi şi a lui S.S. (născută R. - văduvă) în cotă de 1/3 părţi, potrivit sentinţei civile nr. 5929/1887.
Or, pornind de la aceste evidenţe clare şi certe din CF 2166 Dumitra şi de la faptul că tatăl reclamantului S.M. s-a născut la 10 martie 1900, că bunicul patern al reclamantului se numea S.I., şi instanţa de apel a constatat că, într-adevăr reclamantul nu a făcut dovada raporturilor sale de rudenie cu proprietarul S.M., al cărui drept de proprietate s-a înscris sub B 1 încă la 13 februarie 1888 (când tatăl reclamantului încă nu era născut).
Pe de altă parte, la 13 februarie 1888 când a operat înscrierea dreptului de proprietate în baza sentinţei civile 5929/1887 acel proprietar, S.M. de sub B 1, era minor.
Cum reclamantul nu a făcut dovada calităţii lui de moştenitor (în condiţiile dreptului comun) a proprietarului tabular S.M., intabulat la 13 februarie 1888 în baza sentinţei 5929/1887, instanţa de apel a confirmat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, motive pentru care apelul a fost respins, ca nefondat, apelantul neproducând în calea de atac alte probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de prima instanţă.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susţinut, în esenţă, că are calitatea de persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Corn. Dumitra, jud. Bistriţa Năsăud, astfel că, în cauză sunt întrunite cerinţele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Se învederează instanţei că, între timp, a mai obţinut înscrisuri, acte de stare civilă, pe care le anexează la dosar, astfel că, la acest moment este dovedită legătura sa de rudenie cu proprietarii tabulari iniţiali ai imobilului solicitat prin notificare; recurentul locuieşte în Austria şi toate actele de procedură din prezenta cauză au fost îndeplinite prin mandatar cu procură specială, fiind motivul pentru care administrarea probatoriilor a fost una anevoioasă.
Astfel, S.I., născut în 1872, avea 16 ani în 1888 figura înscris în CF. 104 nr. top. 213 - 214 B2, B4, ca de altfel şi fratele lui S.M., minor, născut în 1867 care avea 20 ani, în CF 104 sub B4 din 1887-1888, dar şi mama lor, S.S., iar R.S., născută în 1841, s-a căsătorit cu S.I. născut în 1847 şi au avut cei 2 copii minori din CF 104 top 213-214 Dumitra, având şi alte case în corn. Dumitra.
În urma unei înţelegeri, în 1906, a fost trecut ca proprietar al casei, S.M., minor, în CF. 104 top 213-214 B8, CF. 2166, precum şi în CF. 2322 nr. top. 213-214 A 23 B 3 din 5 decembrie 1909 nr. 17650 CF.
În sprijinul susţinerilor sale, recurentul învederează că în perioada 1906-1909 nu puteau fi minori părinţii sau bunicii din a doua carte funciară.
S.M. (minor în 1906), după ce s-a căsătorit a mai construit încă 3 camere, astfel încât, construcţia a devenit de 4 camere; aceasta în perioada 1935-1980 a fost prăvălie, iar în intervalul 1990-2000 a fost atelier de tâmplărie.
La acest moment casa este goală şi aflată în stare de degradare, fiind aşadar, liberă, astfel încât poate fi retrocedată în natură.
În recurs s-au depus şi alte acte de stare civilă, iar instanţa i-a pus în vedere recurentului să anexeze concluziilor scrise la care l-a îndatorat prin amânarea pronunţării, un arbore genealogic prin care să releve legătura de rudenie cu proprietarii tabulari din CF 104 deschisă în 1870 pentru imobilul din com. Dumitra.
La un termen anterior, având în vedere că din actul de naştere al tatălui său S.M., născut în 1900, figurează ca loc al naşterii, com. Dumitra, s-a pus în vedere recurentului să facă dovada titularilor dreptului de proprietate pentru acel imobil.
S-a depus la dosar decizia civilă nr. 598/ A din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, din care rezultă că imobilul din Com. Dumitra este în prezent cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de soţii C.N. şi F., proprietari tabulari la acest moment, iar reclamantului cauzei S.M., i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, în sumă de 457.000.000 lei (ROL) pentru acel imobil.
Prin concluziile scrise, recurentul reclamant a mai făcut trei precizări utile soluţionării cauzei, prin adresa nr. 1/7840 din 27 noiembrie 2009 emisă de P.M. Bistriţa, astfel: în Transilvania, până în 1943, s-a aplicat Codul Civil austriac, potrivit căruia, majoratul se dobândea la 24 ani; prin Legea 389/1943 s-a introdus Codul Civil român de la 1864, conform căruia majoratul se dobândea la vârsta de 21 de ani şi abia prin Decretul nr. 185/1949 de modificare a Codului civil, s-a prevăzut că majoratul se dobândeşte la 18 ani.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.
Pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este necesar ca titularul notificării să facă dovada existenţei în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive de către stat, dacă se prevalează de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fie să probeze calitatea de proprietari a autorilor săi, dacă notificarea este făcută în calitate de moştenitor legal sau testamentar, în baza art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege.
Recurentul reclamant s-a aflat în cea din urmă ipostază, solicitând restituirea în natură a imobilului din Corn. Dumitra, jud. Bistriţa Năsăud, CF 104, nr. top. 213, 214, casă, anexe gospodăreşti, curte şi grădină, fostă proprietate tabulară a părinţilor săi, S.M. şi K., preluată prin expropriere de către Statul Român.
Plin urmare, în cauză, trebuia să facă dovada calităţii de moştenitor de pe urma proprietarilor tabulari anterior menţionaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi să se dovedească împrejurarea că aceştia erau titularii dreptului de proprietate la data preluării abuzive (anul 1960, încheierea nr. 1519/1960 de transcriere în CF 3533 în favoarea S.R.).
Astfel, cum corect susţine recurentul, în sistemul de Carte funciară aplicabil în Transilvania în perioada ce interesează în cauză, intabularea avea efect constitutiv de drept real, conform art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938, iar principul publicităţii absolute care cârmuia acest sistem, presupunea că drepturile reale nu se puteau strămuta, nu numai faţă de terţi, dar chiar şi în raporturile dintre părţi, decât dacă s-a efectuat intabularea.
În consecinţă, extrasul de carte funciară, coroborat cu actele de stare civilă trebuie să poată conduce la verificarea tezei probatorii anterior indicate.
Înalta Curte a încuviinţat recurentului completarea probelor cauzei cu înscrisuri noi, în temeiul art. 305 C. proc. civ., dar şi având în vedere că persoana care se pretinde îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, poate completa probele până la soluţionarea notificării, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, prin aceasta înţelegându-se până la soluţionarea irevocabilă a notificării, în cazul contestării dispoziţiei, cum s-a întâmplat în cauză.
Recurentul însă nu a fost în măsură nici în această etapă procesuală să facă dovada calităţii sale de moştenitor de pe urma proprietarului tabular S.M. ce figura ca proprietar tabular la data preluării abuzive din 1960, intabularea proprietarului deposedat, operând în anul 1906 şi, mai înainte, în baza sentinţei nr. 5929/1887, în anul 1888.
Astfel, cum rezultă din extrasul de CF şi foaia de proprietate, la 13 februarie 1888, dreptul de proprietate din CF 104 în baza sentinţei nr. 5929/1887 se transcrie sub A+l (CF 2166), cu titlu de moştenire în favoarea moştenitorilor S.M. (2/3) şi S.S., n. R., văduvă (1/3).
La 21 august 1888 se radiază sub nr. 6102 înscrierea „minor” din dreptul numelui S.M., coroborând această radiere cu cele susţinute prin adresa emisă de Primăria Mun. Bistriţa Năsăud că majoratul la vremea respectivă se dobândea la 24 ani, reiese că în 1888, acest S.M. avea 24 ani, fiind, aşadar, născut în 1864.
La 31 ianuarie 1889 (sub nr. 827), în baza contractului de rentă viageră încheiat în Dumitra la 27 ianuarie 1889 şi al cota de proprietate a lui S.S. (1/3) asupra imobilului de sub A+1, s-a înscris în favoarea lui S.M., acesta devenind singur proprietar asupra imobilului.
Ulterior, la 28 septembrie 1889 se notează (sub nr. 6827) respingerea cererii lui S.M. de intabulare a dreptului de proprietate asupra părţii de mai sus din imobilul de sub A+1 (la B5), iar la 15 ianuarie 1890 (sub nr. 345) la B6 se radiază înscrierea de la B5 (respingerea anterioară a cererii de intabulare).
La 5 decembrie 1909, sub nr. 17650, imobilul de sub A+1, cu titlu de unificare, se transcrie în CF 2322; în CF 2322 s-a notat preluarea în proprietatea statului în 1960 şi transcrierea lui în CF 3533.
În consecinţă, proprietatea în discuţie (Dumitra nr. 216) a aparţinut lui S.S. (n. R., văduvă) şi S.M. n. în 1864 (devenit major în 1888), potrivit succesiunii celor anterior redate, după care, în baza contractului de rentă viageră, în anul 1889 acesta devine unic proprietar asupra imobilului în discuţie (din CF 2166), dobândind şi cota coproprietarei S.S., iar în anul 1909, această proprietate a sa (dobândită prin moştenire şi partaj, încheierea 8244/1906, conform extrasului de la recurs), se unifică şi se deschide o nouă - CF 2322, dată la care cea anterioară, se desfiinţează.
Este puţin probabil ca S.M. (n. în 1864) să mai fi trăit în anul 1960 (data preluării imobilului de către stat), astfel că, se apreciază că această preluare a operat de la moştenitorii săi, prezumţie permisă de prevederile art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938 potrivit cărora „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.”
Recurentul susţine fără niciun temei, contrar menţiunilor de carte funciară, că la momentul anului 1909, cel evidenţiat ca proprietar tabular în CF 2322, era tatăl său S.M., în anul 1900, ceea ce nu poate fi primit, date fiind actele de stare civilă depuse la dosar cu privire la ascedenţa sa.
Potrivit art. 32 şi 33 din acelaşi Decret - Lege nr. 115/1938, dreptul real înscris în cartea funciară se prezumă a fi exact.
În consecinţă, prezumţia înscrierii în noua CF 2322 ca urmare a unificării cotelor de proprietate ale lui S.M. (M.), precedată de desfiinţarea cărţii funciare anterioare (2166) pentru acest motiv, iar nu pentru motivul unei „înţelegeri” ca această proprietate să fie înscrisă la momentul anului 1909 în favoarea tatălui său, minor la acel moment (acesta fiind născut în anul 1900 şi decedat în 1972 în Austria), astfel cum a susţinut recurentul, nu a fost răsturnată, întrucât, deşi legală, prezumţia este una relativă (juris tantun) şi, prin urmare, suporta proba contrară.
Nu se verifică nici ipoteza susţinută de recurent că proprietarul tabular S.M. este fratele bunicului său patern, întrucât unchiul tatălui său, purtând acelaşi nume (sau aproximativ acelaşi - S.M.), s-a născut în anul 1867, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, iar pe de altă parte, nu exista nicio raţiune ca şi bunicul său, S.J. (I.), n. în anul 1872, să nu fi fost menţionat ca moştenitor la momentul anului 1888 alături de S.S. şi S.M., presupusul său frate (de pe urma autorului lor, comun), copii neputând fi exheredaţi, în totalitate, astfel că, descendenţii în limitele rezervei succesorale, au calitatea de moştenitori (pentru ipoteza existenţei unui testament), conform art. 841 C. civ.
Pe de altă parte, S.I.Q., I.), bunicul reclamantului, n. în 1872, i-a avut ca părinţi pe S.I. şi S.E. născută W., iar nu pe S. (n. R.) Sofia care figura în CF 2166; S.I., tatăl bunicului, a mai fost căsătorit şi cu S.S., născută însă B., iar nu R., cea care figura în cartea funciară menţionată.
Varianta în care S.S. (n. R., văduvă în 1888, născută în 1841), recăsătorită B., conform aceloraşi susţineri ale recurentului, pe lângă faptul că o exclude pe cea anterioară, este în mod egal neplauzibilă, întrucât s-a susţinut de către acelaşi recurent că aceasta este bunica sa maternă, mama E.B. (n. în 1906), căsătorită cu S.M., tatăl său, n. în 1900.
Or, B.S., bunica sa maternă, este născută la 9 august 1871 şi decedată în 1930 în corn. Dumitra şi nu poate fi aceeaşi persoană cu S. (n. R., în 1841) Sofia, căsătorită cu străbunicul patern al reclamantului.
Celelalte înscrisuri cuprinzând declaraţii notariale ale soţiei reclamantului şi atestările unei persoane fără competenţe în materie (preot paroh), pe lângă faptul că sunt înscrisuri pro causa, încalcă regulile imperative cu privire la admisibilitatea probei cu martori sub un dublu aspect (art. 305 şi art. 186 pct. 2 C. proc. civ.), motiv pentru care nu vor fi evaluate.
Având în vedere că recurentul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv, că este moştenitor legal sau testamentar al proprietarului tabular S.M. a cărui proprietate din com. Dumitra a fost preluată de stat în anul 1960, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul S.M., împotriva deciziei nr. 300/ A din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4211/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4229/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
