ICCJ. Decizia nr. 4229/2010. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4229/2010
Dosar nr. 1481/115/2008
Şedinţa publică din 5 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 452 din 28 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 14781/115/2008, Tribunalul Caraş-Severin a admis acţiunea civilă formulată de reclamantele A.A.M. şi C.C.I. împotriva pârâtelor SC L.D. SRL Bucureşti, sucursala Ploieşti şi SC U.H. SA.
A constatat nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 30 martie 2005 de către executorul judecătoresc N.N., prin care imobilul construcţie „C.C.” de pe Muntele Semenic, înscris în CF 1424 Văliug a trecut în proprietatea pârâtelor SC L.D. SRL Bucureşti, sucursala Ploieşti, în cotă de 55/100 şi SC U.H. SA în cotă de 45/100 şi a dispus anularea acestuia.
A obligat pârâtele să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilul mai sus descris.
A dispus radierea din CF nr. 1424 Văliug a dreptului de proprietate a celor două pârâte şi a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantelor asupra construcţiei mai sus descrise, drept de proprietate obţinut conform sentinţei civile nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Braşov rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 962/ R din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia de necompetenţă materială a Secţiei Civile a Tribunalului Caraş-Severin de a judeca prezentul litigiu Tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, deoarece litigiul este de natură civilă, având în vedere că obiectul său nu derivă dintr-o activitatea comercială. Mai mult, toate litigiile părţilor având ca obiect acest imobil au fost judecate de secţia civilă.
În consecinţă, în speţă nu trebuiau respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile în materie comercială, astfel încât şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii apare ca nefondată.
Cu privire la excepţia de litispendenţă, instanţa a reţinut ca în dosarul nr. 1958/290/2008 înregistrat pe rolul altei instanţe, respectiv Judecătoria Reşiţa, s-a renunţat la judecată, astfel încât nu se poate pune în discuţie identitatea de obiect, cauză şi părţi între acest dosar şi un alt dosar.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune instanţa a reţinut că obiectul acţiunii este constatare nulitate absolută, acţiune care este imprescriptibilă, astfel încât şi această excepţie apare ca nefondată.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prima instanţă a reţinut că această excepţie poate ti ridicată în cazul acţiunii în revendicare a imobilelor preluate abuziv de la stat, acţiune ce ar fi fost promovată pe calea dreptului comun, după apariţia Legii nr. 10/2001. O astfel de acţiune nu face însă obiectul prezentului dosar, reclamantele beneficiind deja de dreptul de proprietate asupra imobilului stabilit definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 4885/2000 a Judecătoriei Braşov, astfel încât şi această excepţie a fost respinsă.
Cu privire la fondul litigiului, prima instanţă a menţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 962/ R din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov a fost admisă în parte acţiunea reclamantelor în sensul înscrierii dreptului de proprietate al acestora în calitate de moştenitoare legale după tatăl lor C.A. în cote de 1/2 pentru fiecare a imobilului înscris în CF 1424 Văliug - teren şi construcţii cu denumirea de Cabana Centrala.
Imobilul înscris în CF 1424 Văliug - teren şi construcţii, a aparţinut şi a fost deţinut de către antecesorul reclamantelor C.A. şi a fost preluat abuziv prin rechiziţie în anul 1948 conform ordinului 1037/1948 şi a procesului verbal nr. 11/1948 fiind dat în folosinţa fostului Sfat Popular al oraşului Reşiţa.
Deşi deţin un tidu asupra imobilului în CF 1424 Văliug sub forma unei hotărâri judecătoreşti irevocabile reclamantele nu au putut intabula dreptul de proprietate şi nu s-au putut bucura şi dispune de acesta în conformitate cu art. 480 C. civ.
Cererea de intabulare a sentinţei civile nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Braşov a fost înscrisă numai parţial cu privire la teren respingându-se înscrierea şi asupra construcţiei denumită Cabana Centrala.
Conform deciziei civile nr. 1563 din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, deciziei civile nr. l 11/ A din 26 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, a deciziei civile nr. 5454 din 02 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie şi a deciziei civile nr. 7628 din 12 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului C.C. încheiate între SC T.S. SA, SC M.R.G.E. SRL şi SC M.C. SRL.
În timpul proceselor purtate, pârâta prin încheierea nr. 915 din 28 ianuarie 2005 notează în cartea funciară somaţia de plată în baza procesului verbal de situaţie nr. 69 din 27 ianuarie 2005 formulată de SC L.D. SRL Bucureşti, sucursala Ploieşti, pentru suma de 7.897.254.061 ROL iar prin încheierea nr. 3354 din 23 martie 2005 se notează somaţia de plată formulată de aceeaşi pârâtă pentru suma de 1.620.185.000 ROL.
Aşadar, la data notării în CF 1424 Văliug asupra construcţiei „C.C.” a somaţiilor de plată în baza cărora s-a obţinut actul de adjudecare în contul datoriei era notată în cartea funciară prin încheierea 6053 din 18 noiembrie 2003 acţiunea civilă de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din dosarul cu nr. 4562/2003 al Tribunalului Caraş-Severin.
Cu toate acestea prin încheierea nr. 3915 din 06 aprilie 2005 în baza actului de adjudecare din data de 30 martie 2005 se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de adjudecare asupra construcţiei „C.C.” în favoarea lui: SC L.D. SRL în cote de 55/100 părţi şi SC U.H. SA în cote de 45/100 părţi, a unui bun litigios aşa cum rezultă din înscrierile efectuate în cartea funciară.
Raportându-ne la prevederile art. 968 C. civ., trebuie condiţionată valabilitatea actului de adjudecare încheiat în asemenea condiţii de caracterul licit şi moral al cauzei sau scopului său.
Or, atâta timp cât în CF a existat notată acţiunea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din dosar nr. 4562/2003, întocmirea procesului verbal de adjudecare din 30 martie 2005 de către executorul judecătoresc N.N. nu poate avea decât un caracter ilicit, scopul încheierii actului fiind fraudarea legii.
Încălcându-se aceste condiţii de valabilitate a unui act juridic, Tribunalul a apreciat că aceste cauze de nulitate absolută, atrag nulitatea actului juridic, respectiv nulitatea procesului verbal de adjudecare, ce se impune a fi anulat.
Ca o consecinţă a anulării procesului verbal de adjudecare, Tribunalul a dispus radierea din C.F. a dreptului de proprietate al pârâtelor şi întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele SC U.H. SA şi SC L.R. SRL, iar prin decizia civilă nr. l45 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-au respins apelurile pârâtelor reţinându-se următoarele:
În legătură cu prescripţia dreptului la acţiune invocată de pârâtă în baza art. 520 alin. (l) C. proc. civ., s-a reţinut că excepţia este neîntemeiată, întrucât acţiunea are ca obiect constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de adjudecare, acţiune ce este imprescriptibilă.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că este neîntemeiată şi excepţia necompetenţei materiale a Secţiei civile a Tribunalului Caraş-Severin de a judeca litigiul dat fiind natura civilă a litigiului.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare încheiat de către executorul judecătoresc la data de 30 martie 2005, pentru cauză ilicită, în condiţiile în care, la data notării în cartea funciară a somaţiilor de plată de către pârâte, era notată, în baza încheierii nr. 6053 din 18 noiembrie 2003, acţiunea civilă formulată de reclamante pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acţiune ce a fost admisă prin Decizia civilă nr. lll/ A din 26 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă irevocabilă.
Or, înscrierile în cartea funciară, în speţă notarea acţiunii reclamantelor, îşi produc efectele de opozabilitate faţă de terţi, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, de la data înregistrării cererilor (în speţă 18 noiembrie 2003), iar conform alin. (l) din Legea nr. 7/1996, cuprinsul cărţii funciare se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu tidu legal, a dobândit cu bună-credinţă un drept real înscris în cartea funciară, dobânditorul fiind considerat de bună credinţă, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare.
Prin urmare, în mod cu totul justificat prima instanţă a reţinut reaua credinţă a pârâtelor şi caracterul ilicit, conform art. 968 C. civ., a actului de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc la 30 martie 2005, cu atât mai mult cât printr-o hotărâre irevocabilă a fost admisă acţiunea notată în C.F. iar printr-o altă hotărâre irevocabilă s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor în cartea funciară (Decizia civilă nr. 962 din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov), decizie care nu a putut fi pusă în executare decât în privinţa terenului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petentele SC U.H. SA şi SC L.R. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, se susţine că instanţa de apel şi cea de fond au făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 520 alin. (l) C. proc. civ.
Se susţine că din analiza actelor existente la dosar vizează că dreptul de proprietate asupra imobilului, dobândit de autorul SC M.C. SRL la 7 mai 2003 este cu mult peste termenul de 3 ani, prevăzut expres de dispoziţiile art. 520 alin. (l) C. proc. civ.
O altă critică vizează faptul ca instanţele au reţinut că actul de adjudecare are caracter ilicit, fără a reţine că acesta a fost rezultatul urmării unei prevederi de executare silită iar unicul scop a fost de ştergere a unor debite restante datorate de proprietarul bunului imobil executat.
O alta critică vizează nemotivarea hotărârii, nefiind arătată modalitatea în care s-a ajuns la concluzia că "caracterul actului întocmit de executorul judecătoresc este unul ilicit".
Recurenta SC L. SA a mai criticat hotărârea, prin faptul că nu a fost analizată buna credinţă la dobândirea bunului adjudecat fiind astfel incident principiul „resolutio inre dantis, rezoluitor ins accipientis”.
Astfel, recurenta SC U.H. SA susţine că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei materiale, şi că s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbându-se şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
O altă critică vizează faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi şi probe administrate ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În susţinerea acestor motive de recurs, recurenta învederează faptul că la data ipotecării imobilul era proprietatea SC M.C. SRL, aşa cum rezultă din extrasul CF emis de Judecătoria Reşiţa.
Se susţine că urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale, s-a iniţiat procedura de executare finalizată cu adjudecarea în favoarea ei.
Astfel, faţă de faptul că obiectul dedus judecăţii vizează un bun comercial, o cabană cu destinaţie turistică şi reprezintă un fond de comerţ, litigiul este de natură comercială iar competenţa materială a instanţei este dată în acest sens de dispoziţiile art. 7 C. com.
Aceeaşi recurentă susţine că sunt prezente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât s-a interpretat greşit actul dedus judecăţii iar desfiinţarea actului de adjudecare în baza acţiunii în anulare era promovată de reclamante este cu totul nelegală. Se mai invocă şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantelor la data promovării acţiunii.
Recurenta mai critică hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Examinând recursurile declarate de pârâtele SC L.R. SRL şi SC U.H. SA prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul dedus judecăţii vizează anularea procesului verbal de adjudecare încheiat la 30 mai 2005 de B.E.J. N.N. Instanţa de apel în examinarea motivelor de apel formulate de pârâtele SC U.H. SA şi SC L.R. SRL, trebuia să aibă în vedere toate aspectele invocate, ce vizau netemeinicia hotărârii instanţei de fond prin prisma obiectului dedus judecăţii.
Or, examinând considerentele hotărârii atacate este de reţinut că motivele de apel nu au fost suficient de analizate, câta vreme au fost invocate şi aspecte legate de aplicabilitatea dispoziţiilor art. 520 alin. (l) C. proc. civ.
Deşi motivele de apel au fost dezvoltate de cele două apelante în detaliu, instanţa de apel nu răspunde motivelor invocate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ.
În considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi de apărare, probele ce au fost administrate, motivând pentru ce unele dintre ele au fost reţinute iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate şi normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.
Orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât justiţiabilul să poată cunoaşte care dintre argumentele sale au fost acceptate şi motivele pentru care i s-au respins cererile din apărări.
Din această perspectivă şi a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., dar şi a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., instanţele sunt obligate să îşi motiveze hotărârile, ceea ce presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument.
Motivarea hotărârilor face posibil de altfel controlul judiciar, care are un caracter esenţial şi înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi.
Ca atare din perspectiva celor expuse, a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil în condiţiile art. 6 C.E.D.O., neputând fi exercitat controlul judiciar în condiţiile în care nu au fost examinate toate motivele de apel invocate de apelante, sunt incidente dispoziţiile art. 315 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se admite ambele recursuri, a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii SC U.H. SA şi SC L.R. SA SRL împotriva deciziei nr. 145 din 6 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă şi în consecinţă:
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, 5 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4228/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4456/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
