ICCJ. Decizia nr. 4203/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4203/2010
Dosar nr. 6191/1/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 2853/62/2006, reclamanta C.C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii J. Braşov, C.J. Braşov şi B.J.G.B., obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv în proprietatea statului, compus din teren şi construcţie (fostul sediu al C.C.I.), intabulat în CF 16405 Braşov, sub nr. top. 2096/1/2, situat în Braşov, B-dul Eroilor, cu cheltuieli de judecată.
La data de 4 noiembrie 2006 şi 9 februarie 2007, reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea Preşedintelui Consiliului judeţean Braşov, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, să emită decizia de restituire a imobilului în litigiu, radierea din CF 15405 Braşov a menţiunilor de la A + l „domeniu public” şi de la B + 5 privind „proprietatea S.R. prin M.C.A. şi de la C + 4 „B.J.G. B.” drept de administrare” şi întabularea în aceiaşi carte funciară a dreptului de proprietate al C.C.I. Braşov, în baza Legii nr. 10/2001, asupra acestui imobil, precum şi chemarea în judecată în calitate de pârâţi a J. Braşov reprezentat de C.J. Braşov prin P. şi a B.J.G.B. Braşov.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul J. Braşov a invocat excepţiile de prematuritate şi de admisibilitate a primului capăt de cerere, arătând că partea menţionată a solicitat instanţei să stabilească modalitatea de restituire a imobilului în litigiu, or, această solicitare încalcă autonomia decizională exclusivă a deţinătorului acestui imobil. La rândul său, pârâta B.J.G.B. a invocat prin întâmpinarea formulată excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi prematuritatea prezentei acţiuni.
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 23 martie 2007, Tribunalul Braşov a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C.C.I. Braşov, a admisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a prematurităţii acesteia, invocate de pârâţii J. Braşov şi B.J.G.B.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, precizată şi completată de reclamanta C.C.I. Braşov, în contradictoriu cu pârâţii J. Braşov, reprezentat de C.J. Braşov, prin P. acestuia, şi B.J.G.B. şi, în consecinţă:
A obligat pârâtul J. Braşov să emită, prin reprezentantul său legal, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, o Decizie, prin care să restituie în natură reclamantei imobilul situat în Braşov, B-dul Eroilor, înscris în GF. nr. 16405 Braşov, sub nr. top . 2096/1/2, respingând restul pretenţiilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Imobilul înscris în GF nr. 16405 Braşov, sub nr. top 2096/1/2, constând din clădire şi teren în suprafaţă de 1.738,8 mp, a constituit obiectul dreptului de proprietate al C.C.I. Braşov, el fiind trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 74/1949.
Din evidenţele de carte funciară, rezultă, de asemenea că, la data de 19 august 2004, a fost notată menţiunea că, imobilul mai sus-identificat face parte din domeniul public al J. Braşov şi că asupra lui B.J.G.B. deţine un drept de administrare.
Urmând procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, reclamanta a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, la data de 14 august 2001, pe rolul P.J. Braşov, pe rolul P.M. Braşov şi pe rolul B.J.G.B. câte o notificare, prin care a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul situat în Braşov, B-dul Eroilor, înscris în CF nr. 16405 Braşov, sub nr. top 2096/1/2.
Din actul aflat la dosarul cauzei, rezultă că, notificarea formulată de reclamantă pentru imobilul în litigiu a fost trimisă, la data de 19 octombrie 2001, spre competentă soluţionare pârâtului J. Braşov, reprezentat legal de C.J. Braşov.
Deoarece, pârâtul menţionat nu a înţeles să soluţioneze notificarea pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta a înregistrat, la data de 21 septembrie 2005, respectiv, la data de 01 iunie 2006, doua adrese, prin care i-a solicitat acestuia să procedeze la soluţionarea acestei notificări, iar, ca urmare a refuzului pârâtului J. Braşov de a se conforma acestei solicitări, a promovat prezenta cerere.
Legea nr. 10/2001 reglementează în mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, atât cu titlu valabil, cât şi fără titlu valabil instituind o procedură specială şi obligatorie pentru retrocedarea acestor imobile.
Astfel, Legea prevede două etape distincte, şi anume, procedura prealabilă, care are caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de stat sunt inadmisibile dacă nu se face dovada îndeplinirii procedurii prealabile şi procedura judiciară, care este ulterioară, facultativă şi subsidiară, persoanele nemulţumite de soluţionarea cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv putând ataca în justiţie, în termenele şi în modalităţile prevăzute de Lege, deciziile emise de persoanele juridice notificate.
În speţă, reclamanta a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii reglementată de Legea nr. 10/2001, depunând la dosarul cauzei, notificările pe care le-a înregistrat pe rolul pârâţilor, notificări pe care părţile menţionate nu le-au soluţionat nici până în prezent, nesocotind astfel obligaţia stabilită în sarcina lor de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Conduita imputabilă a pârâţilor care, din neglijenţă sau rea-voinţă refuză să răspundă la notificările pe care reclamanta le-a promovat, nu poate să afecteze interesele acesteia şi nici să o lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege. De aceea, având în vedere că, atitudinea pârâţilor echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei corelative unui drept subiectiv civil, respectiv, a dreptului la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu, tribunalul reţine că, reclamanta îşi poate realiza acest drept, prin promovarea prezentei acţiuni.
Aşa fiind, instanţa, pentru considerentele ce preced, constată că, excepţiile de prematuritate şi de inadmisibilitate a cererii dedusă judecăţii, invocate de pârâţi, sunt nefondate, astfel că, le va respinge.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul reţine că, ambii pârâţi şi-au fundamentat poziţia procesuală pe considerentul că, reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 şi, prin urmare, nici calitatea procesuală cerută de lege pentru promovarea prezentei acţiuni
Aceste apărări ale pârâţilor sunt, însă, nefondate, întrucât din hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 7020 din 3 iunie 2002 a Judecătoriei Braşov, s-a constatat că reclamanta din prezenta cauză este aceiaşi persoană juridică cu C.C.I. Braşov desfiinţată în mod abuziv prin Decretul nr. 74/1949, fiind persoana juridică îndreptăţită să solicite măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta C.C.I. Braşov şi pârâţii J. Braşov şi B.J.G.B., însă prin încheierea din 18 septembrie 2007 s-a luat act de renunţarea reclamantei apelante C.C.I. Braşov la calea de atac promovată.
În motivarea apelului, J. Braşov reprezentat prin P.C.J. Braşov, a criticat sentinţa atacată prin prisma faptului că s-a reţinut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea imobilului, în raport cu împrejurarea că Sentinţa civilă nr. 7020 din 3 iunie 2002 a Judecătoriei Braşov prin care i s-a recunoscut reclamantei această calitate nu este opozabilă pârâtului care nu a fost parte în acea cauză. Potrivit principiului relativităţii efectelor lucrului judecat numai faţă de părţile litigante, acea sentinţă poate avea forţă probantă absolută numai între părţile între care s-a legat procesul şi nu poate crea un raport juridic obligaţional faţă de alt terţ, cum este cazul apelantei. De asemenea, s-a arătat că reclamanta, înfiinţată în temeiul Decretului-Lege nr. 139/1990, nu este continuatoarea fostei C.C.I. desfiinţată prin Decretul nr. 74/1949.
B.J.G.B. Braşov a criticat sentinţa sub două aspecte: - un prim aspect se referă la calitatea procesuală pasivă a pârâtului J. Braşov, apelanta considerând că în speţă nu este cazul unei acţiuni clasice în revendicare, unde ar fi fost îndreptăţită a figura ca pârâtă unitatea administrativ-teritorială ce este proprietara imobilului, ci a unei acţiuni în cadrul Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, care creează un contencios administrativ special, emiterea deciziei constituind un act administrativ care nu poate emana de la J. Braşov care este persoană juridică de drept privat, ci numai de la C.J. Braşov care este persoană juridică de drept public cu autoritate în domeniul administrativ.
- un al doilea aspect se referă la reţinerea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire a reclamantei, ceea ce conferă acesteia calitatea procesuală activă, apelanta considerând că reţinerea de către prima instanţă a autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 7020/2002 a judecătoriei Braşov, este nelegală, avându-se în vedere că această hotărâre judecătorească nu a fost pronunţată în contradictoriu cu nici una dintre părţile prezentului proces, iar potrivit principiului relativităţii lucrului judecat, ea nu produce efectul reţinut de prima instanţă.
De asemenea, s-a susţinut că nu pot fi reţinute aserţiunile legate de distincţia dintre relativitatea efectelor hotărârilor judecătoreşti şi opozabilitatea faţă de terţi în ceea ce priveşte „constatările” pe care le cuprinde hotărârea judecătorească.
Prin Decizia civilă nr. l58/ Ap din 13 noiembrie 2007, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de pârâţii J. Braşov reprezentat prin P.C.J. Braşov şi de B.J.G.B. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 220 din 23 martie 2007 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active privând partea de dreptul de a-şi administra propriul probatoriu şi de a combate prezumţia relativă ce i-a fost opusă.
Prin decizia civilă nr. 7426 din 26 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta C.C.I. Braşov şi de pârâţii J. Braşov prin C.J. Braşov şi B.J.G.B. Braşov împotriva Deciziei civile nr. l58/ Ap din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
În considerentele deciziei s-a reţinut că hotărârea judecătorească este supusă relativităţii efectelor sale doar în relaţia dintre părţi; caracterul absolut nu se poate extinde însă faţă de terţi, având în vedere că la baza autorităţii de lucru judecat se află principiul contradictorialităţii şi al respectării dreptului de apărare, nu are loc o extensiune a autorităţii de lucru judecat faţă de terţi, ci doar posibilitatea pentru parte de a se prevala de lucrul judecat cu valoarea unui mijloc de probă, a unei prezumţii relative.
Prin decizia nr. 66/ AP din 13 mai 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii J. Braşov reprezentat de C.J. Braşov prin P. şi B.J.G.B. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 220/ S din 23 martie 2007 a Tribunalului Braşov.
S-a luat act de faptul că reclamanta C.C.I. Braşov a renunţat la apelul declarat împotriva hotărârii respective.
Au fost obligaţi apelanţii-pârâţi către intimata-reclamantă C.C.I. Braşov la plata sumei de 4165 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâţi întrucât calitatea procesuală activă a reclamantei de a solicita restituirea imobilului în litigiu în baza Legii nr. 10/2001 a fost stabilită prin S.G. nr. 7020/2002 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. 3342/2002, prin care s-a constatat că reclamanta C.C.I. Braşov este aceeaşi persoană juridică cu C.C.I. Braşov, desfiinţată în mod abuziv, prin efectul Decretului nr. 74/1949 al Ministerului Comerţului şi Alimentaţiei.
Referitor la această hotărâre judecătorească s-a reţinut că este opozabilă şi faţă de pârâtul J. Braşov, acesta având calitate de „având-cauză”, respectiv de dobânditor cu titlu particular al imobilului aflat în litigiu, de la S.R.
Au fost înlăturate în acest sens susţinerile apelantului-pârât în sensul că J. Braşov a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului „ope legis", întrucât prin H.G. nr. 972/24 septembrie 2002 s-a realizat o delimitare a domeniului public al J. şi nu s-a constituit vreun drept de proprietate.
Pe de altă parte s-a reţinut că includerea imobilului în domeniul public al J., ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu este de natură a aduce atingere dreptului reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 1 lit. f) din capitolul 1 al Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii nr. 10/2001. Acest text de lege prevede că măsurile reparatorii ale legii prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia.
S-a concluzionat în această privinţă că pârâtul J. Braşov, deşi nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. 3342/2002 al Judecătoriei Braşov, ca şi pârâta B.J.G.B. Braşov, sunt ţinuţi să suporte efectele hotărârii judecătoreşti datorită legăturii juridice cu una din părţile din cauză, respectiv S.R.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului J. Braşov, instanţa de apel a reţinut calitatea procesuală pasivă a acestuia, în baza art. 102 din Legea nr. 215/2001 şi a art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei respective la data de 8 şi respectiv 13 iulie 2009 în termen legal au declarat recurs pârâţii B.J.G.B. Braşov şi J. Braşov reprezentat de C.J. Braşov prin P., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanţe care să fie schimbată în tot, în sensul respingerii cererii promovate în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanta C.C.I. Braşov.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs depuse odată cu promovarea căii de atac, recurenţii-pârâţi au susţinut faptul că în mod nelegal decizia recurată a menţinut hotărârea primei instanţe care a soluţionat greşit cele două excepţii invocate, respectiv lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi cea referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului J. Braşov.
În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de apel avea obligaţia de a examina acest prim aspect şi din perspectiva considerentele deciziei de casare cu nr. 7426 din 26 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, considerente care deşi amintite formal, nu li s-a făcut, în dimensiunea lor proprie, o aplicare corespunzătoare.
În acest sens s-a arătat că prin decizia de casare s-a statuat că se impune ca instanţa de trimitere să stabilească, dacă în raport de situaţia particulară a speţei, dacă J. Braşov este sau nu având, cauză al S.R., chestiune în raport de care se va putea şti dacă sentinţa civilă nr. 7020/2002 produce efectele autorităţii depline a lucrului judecat faţă de această parte.
Ori în raport de aceste considerente, instanţa de apel a considerat că J. Braşov îi este opozabilă sentinţa civilă nr. 7020/2002 a Judecătoriei Braşov, fără a face o demonstraţie consistentă în acest sens.
Astfel, s-a susţinut că pârâtul J. Braşov nu este succesorul cu titlu particular al S.R., în privinţa imobilului aflat în litigiu, întrucât dreptul statului s-a născut prin efectul legii, constituindu-se în modalitatea originară, imobilul făcând parte din domeniul public a J. şi constituind proprietatea acestuia în baza anexei II pct. 2 din Legea nr. 213/1998, şi nu prin H.G. nr. 977/2002.
S-a mai susţinut că existând numai o opozabilitate relativă faţă de J. Braşov a hotărârii judecătoreşti din anul 2002, statuările pe care aceasta le cuprinde sunt susceptibile de a fi rediscutate, în condiţii de contradictorialitate, în cadrul prezentului litigiu.
În temeiul acestei ultime susţineri s-a concluzionat că reclamanta nu este persoană îndreptăţită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 [(art. 3 alin. (1) lit. c)], întrucât preluarea imobilului de către stat nu a avut un caracter abuziv; nu există o relaţie de continuitate între cele două persoane juridice; activitatea fostei C.C.I. Braşov nu a fost întreruptă sau interzisă, ci desfiinţată prin decretul nr. 74/1949, în mod necesar prin lege, ca urmare a dispariţiei în fapt a asociaţiei, la rândul ei, ca urmare a faptului pierderii calităţii de comerciant şi astfel de asociat a constituienţilor, nu a fost reluată după data de 22 iulie 1989 activitatea vechii C.C.I. Braşov, ci s-a înfiinţat o altă C.C.I. a J. Braşov, cu o activitate nouă corespunzătoare unei persoane juridice nou înfiinţate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului J. Braşov prin C.J. Braşov, întrucât instanţa de apel a confundat persoana juridică deţinătoare a bunului imobil cu autoritatea administrativă investită de legiuitor cu aptitudinea, capacitatea şi prerogativa de a emite actul administrativ prin care să poată fi restituit imobilul respectiv.
La data de 26 ianuarie 2010, intimata-reclamantă C.C.I. Braşov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţi, ca neîntemeiate.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate şi din perspectiva motivului de modificare invocat, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, şi le va respinge potrivit considerentelor ce vor urma:
În primul rând, este nefondat primul motiv de recurs formulat, având ca obiect soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C.C.I. Braşov.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 7020/2002 pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. 3342/2002, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.C.I. Braşov în contradictoriu cu pârâţii S.R. prin M.F.P. şi M.B. prin P. şi s-a constatat că reclamanta C.C.I. Braşov este aceiaşi persoană juridică cu C.C.I. Braşov desfiinţată în mod abuziv prin Decretul nr. 74/1949 al Ministerului Comerţului şi Alimentaţiei (M.O. nr. 47/25.02.1949) şi este persoană juridică îndreptăţită să solicite pârâţilor măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Efectele acestei hotărâri judecătoreşti atât faţă de părţile care au figurat în acel litigiu cât şi faţă de terţi, respectiv pârâţii din prezenta cauză au fost analizate prin considerentele deciziei de casare pronunţate anterior în cauză de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, cu nr. 7426 din 26 noiembrie 2008 (dosar nr. 2853/62/2006).
În ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţi, instanţa de casare a reţinut că cei doi pârâţi ignoră o hotărâre judecătorească irevocabilă, care odată integrată în ordinea juridică, aduce un element nou care nu poate fi nesocotit de către terţi, cel puţin până la momentul la care acestea pot demonstra în justiţie o situaţie juridică opusă, contrară celei statuate deja pe cale judecătorească.
Prin urmare, partea se poate prevala de o hotărâre judecătorească obţinută care are valoarea unei prezumţii legale relative, susceptibilă de dovada contrară, iar terţul nu poate pentru a-i înlătura efectele, să invoce doar inopozabilitatea, respectiv că nu a luat parte la procedura judiciară, că doar trebuie să tindă la înlăturarea prezumţiei relative care i se opune.
Aşadar, instanţa de casare a statuat că sentinţa civilă nr. 7020/2002 a Judecătoriei Braşov reprezintă o prezumţie de lucru judecat cu caracter absolut pentru părţile care au figurat în dosarul respectiv (reclamanta, S.R. prin M.F.P. şi M. Braşov prin P.) şi cu caracter relativ pentru terţi, pârâţii din prezenta cauză, J. Braşov prin C.J. Braşov şi B.J.G.B. Braşov.
Aceştia din urmă, în cadrul instanţei de trimitere, după rejudecarea apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanţe, nu au putut răsturna prezumţia relativă de lucru judecat, instituită prin sentinţa civilă nr. 7020/2002, nefăcând dovada contrară celor statuate prin hotărârea respectivă, astfel încât prezumţia de lucru judecat a dobândit un caracter absolut şi pentru acestea, atâta timp cât nu au putut demonstra contrariul celor reţinute prin acea hotărâre.
În consecinţă, nu se mai pot rediscuta statuările cuprinse în hotărârea judecătorească respectivă în sensul ca există identitate între reclamantă şi fosta C.C.I. Braşov desfiinţată prin Decretul nr. 74/1949; caracterul abuziv al preluării de către stat al imobilului ce face obiectul material al acţiunii şi ca reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Se va reţine aşadar, faptul că, instanţa de rejudecare a respectat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., examinând apelurile declarate de către pârâţi din perspectiva considerentelor deciziei de casare arătate cu nr. 7426 din 26 noiembrie 2008.
Din perspectiva respectării aceluiaşi principiu, instanţa de apel a examinat şi chestiunea dacă pârâtul J. Braşov are calitatea de „având – cauza” al S.R. în privinţa deţinerii în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu.
În această direcţie, în mod corect s-a stabilit de către instanţa de apel că pârâtul J. Braşov prin C.J. Braşov are calitatea de „având – cauza”, respectiv de dobânditor cu titlu particular al imobilului de la S.R., chiar dacă nu există un act civil translativ de proprietate de la stat la J. Braşov proprietar al imobilului aflat în litigiu.
În speţa este vorba de o transmitere cu caracter special ce-şi are izvorul în transformările cu caracter politic şi juridic ce au avut loc în ţară după data de 22 decembrie 1989, cu trimitere particulară la transformările intervenite după acea dată în ceea ce priveşte regimul juridic al proprietăţii.
Astfel, anterior datei amintite în România nu există decât proprietatea de stat şi cea cooperatistă alături de proprietatea privată, iar ulterior a apărut proprietatea publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv J., municipiul, oraşul şi comuna.
În acest sens s-a adoptat Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în baza acestui act normativ adoptându-se de către G.R. hotărâri, prin care s-au atestat şi delimitat domeniile publice ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.
În cauză prin H.G. nr. 972/202 s-a atestat domeniul juridic al J. Braşov, unde la poziţia 68 figurează clădire B.J.G.B. Braşov, proprietar fiind S.R. conform intabulaţii cu nr. 801/1949.
Prin urmare se poate vorbi de o transmitere a proprietăţii de la S.R. către J. Braşov, care în calitatea sa de unitate administrativ teritorială deţine dreptul de proprietate asupra bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al J., iar pârâta B.J. Braşov are numai un drept de administrare asupra imobilului respectiv.
Este neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului J. Braşov, întrucât în mod corect în baza dispoziţiilor art. 102 din Legea nr. 215/2001 şi a art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a reţinut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Astfel, dispoziţia arătată din Legea nr. 10/2001 stipulează că „în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţie motivată a preşedintelui consiliului judeţean”.
Ori în cauză a figurat în calitate de pârât J. Braşov prin C.J. Braşov prin P. acestuia, iar prin dispozitivul hotărârii primei instanţe a fost obligat pârâtul prin reprezentantul legal, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, să emită o decizie prin care să restituie în natură imobilul situat în Braşov, B-dul Eroilor înscris în CF nr. 16405 Braşov sub nr. top 2096/1/2.
În acelaşi timp prevederile art. 102 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale stipulează că „P.C.J. reprezintă J. în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoane fizice şi juridice, precum şi în justiţie”.
Prin urmare, sunt nefondate susţinerile recurenţilor referitoare la faptul că instanţa de apel a confundat persoana juridică deţinătoare a imobilului cu autoritatea administrativă investită de legiuitor cu aptitudinea şi prerogativa de a emite actul administrativ prin care să se dispună restituirea imobilului, avându-se în vedere prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001 şi Legea nr. 213/1988 şi alături de cele ale Legii nr. 215/2001.
Faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâţi se privesc ca fiind nefondate şi se vor respinge.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii către intimata-reclamantă la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B.J.G.B. Braşov şi J. Braşov reprezentat de C.J. Braşov, prin P. împotriva deciziei nr. 66/ Ap din 13 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţii-pârâţi, către intimata-reclamantă C.C.I. Braşov la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 955/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... | ICCJ. Decizia nr. 4037/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
