ICCJ. Decizia nr. 4331/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 4331/2010
Dosar nr. 9446/3/2008
Şedinţa publică din 9 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 5 martie 2008, reclamanta P.M a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi a solicitat instanţei să dispună prin hotărârea pe care o va pronunţa, obligarea pârâţilor să-i lase în deplina proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 614 mp situat în Bucureşti, str. P.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a mai solicitat la data de 29 mai 2008, introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Prin Sentinţa civilă nr. 87 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat ca testamentul din anul 1960 şi certificatul de moştenitor emis în anul 2004, în lipsa unui titlu care să ateste dreptul de proprietate pe care l-au avut autoarele reclamantei asupra terenului în litigiu, nu reprezintă un titlu de proprietate valabil pentru formularea unei acţiuni în revendicare de către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta P.M şi a criticat hotărârea tribunalului ca nelegală deoarece prima instanţă nu a analizat fondul cauzei şi a apreciat în mod greşit tardivitatea depunerii cererii de introducere în cauză a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi a constatat că este formulată după îndeplinirea procedurii legale când părţile pot depune concluzii, dar această modificare fusese încuviinţată la un termen anterior, iar considerentele acestei hotărâri nu sunt în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului deoarece în nici o încheiere de şedinţă nu s-a pus problema depunerii altor dovezi a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Apelanta a invocat faptul că din istoricul de rol fiscal, rezultă că mama sa s-a înscris în gospodăria agricolă colectivă Unirea cu suprafaţa de 614 m.p., situată în str. P. şi a fost expropriat terenul prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988.
Prin Decizia civilă nr. 590 din 18 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă P.M cu domiciliul ales la mandatar R.C. din Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 87 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a respins acţiunea în revendicare, arătând că nu există nici un titlu care să ateste dreptul de proprietate pe care l-au avut autoarele reclamantei asupra terenului în litigiu şi nu a fost prezentat nici un titlu de proprietate valabil pentru formularea unei acţiuni în revendicare de către reclamantă.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în faţa instanţei de fond rezultă că B.E. şi-a lăsat averea fiicelor sale, astfel cum rezultă din testamentul aflat la dosar fond şi din acest înscris rezultă că a avut în proprietate un teren situat în str. P. fiind indicate şi vecinătăţile acestuia.
Calitatea de succesor a fost demonstrată de către apelanta reclamantă cu certificatul de moştenitor din 12 august 2004.
Din adresa existentă la dosar de fond, rezultă că potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 143/1988, imobilul situat în str. P., era un teren particular, iar din înscrisul existent la dosar de fond, rezultă că M.C. avea o suprafaţă de teren 614 m.p. în str. P., evidenţiat în istoricul de rol fiscal de la 1962.
Din aceste înscrisuri rezultă că autoarea apelantei reclamante a fost proprietara terenului situat în str. P., sector 4, în suprafaţă de 614 m.p., iar actele depuse suplinesc lipsa titlului de proprietate al terenului, pentru acest teren nefiind acordate despăgubiri.
Pentru aceste motive, Curtea a admis apelul şi constatând că instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului deoarece a apreciat că nu a fost prezentat un titlu de proprietate valabil, deci s-a pronunţat numai asupra lipsei calităţii procesuale a reclamantei în contradictoriu cu înscrisul existent la dosar de fond, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, Tribunalul Bucureşti, pentru analizarea fondului.
Împotriva deciziei a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care a criticat decizia pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamantei pe considerentul că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului, deoarece a apreciat că nu a fost prezentat un titlu de proprietate valabil, deci s-a pronunţat numai asupra lipsei calităţii procesuale a reclamantei în raport cu înscrisurile existente la dosar, fără a se avea în vedere faptul că cererea reclamantei este o acţiune în revendicare.
Se consideră că adresa depusă în faţa instanţei de apel nu poate face în nici un fel dovada dreptului de proprietate a reclamantei asupra terenului revendicat şi, în consecinţă, în mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamantei în condiţiile inexistenţei unui astfel de titlu de proprietate.
Se invocă în drept incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La dosarul cauzei intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului formulat de Ministerul Finanţelor Publice deoarece cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (testamentul autentificat sub nr. 76/1960, certificatul de moştenitor nr. 152/2004, istoricul de rol fiscal emis de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 4 şi scrisoarea SC A. Berceni SA) s-a făcut dovada că autorii săi, respectiv mama şi bunica sa, au deţinut în proprietate terenul în suprafaţa de 614 mp situat în Bucureşti, strada P., sector 4.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin Sentinţa civilă nr. 87 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta P.M, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, Consiliul local al Municipiului Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Tribunalul a constatat că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în revendicare, prin care reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâţilor chemaţi în judecata să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 614 mp, constatându-se că testamentul din 1960 şi certificatul de moştenitor emis în 2006, în lipsa unui titlu care să ateste dreptul de proprietate nu reprezintă un titlu de proprietate valabil pentru admiterea unei acţiuni în revendicare.
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă instanţa a interpretat sau aplicat greşit dispoziţiile legale incidente sau hotărârea este lipsită de temei legal.
Criticile recurentului - Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice sunt fondate, instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 480 C. proc. civ. şi art. 297 C. proc. civ., constatând în mod greşit că instanţa de fond, prin respingerea acţiunii formulate de reclamantă deoarece aceasta nu a prezentat titlu de proprietate pentru imobilul revendicat, nu ar fi intrat în cercetarea fondului.
Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală şi petitorie prin care proprietarul neposesor solicita de la neproprietarul posesor lăsarea în deplină proprietate şi posesie a bunului revendicat.
Temeiul juridic al acţiunii în revendicare îl constituie dreptul de proprietate, pe baza căruia proprietarul poate cere restituirea bunului ce alcătuieşte obiectul dreptului său de proprietate de la posesorul care-l deţine nelegitim.
Principiul stabilit de art. 1169 C. civ., potrivit căruia "cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească", de aplicaţie generală, se aplică şi în cazul acţiunii în revendicare întemeiate pe dreptul de proprietate. Astfel, reclamanta trebuie să urmeze regulile obişnuite ale dreptului probator şi să facă dovada pretenţiilor sale, şi anume dovada dreptului său de proprietate.
Pentru dovedirea dreptului său real asupra bunului, reclamanta trebuie să facă dovada unui mod originar de dovedire a dreptului său (uzucapiunea, accesiunea) sau va putea invoca titlu în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului ce-l revendică.
În cazul în care reclamanta invocă pentru dovedirea dreptului său de proprietate numai titlul, dovada sa va fi relativă. Deşi în dovedirea dreptului de proprietate, titlul are un caracter de probabilitate, conferindu-i doar valoarea unui fapt generator de prezumţii, dovada dreptului de proprietate cel mai adesea se face acele titluri. Din acest motiv titlul de proprietate a primit o accepţie proprie, considerându-se că întrunesc însuşirile unui asemenea titlu, toate actele juridice prin care se recunoaşte existenţa dreptului de proprietate.
În cadrul unei acţiunii în revendicare titlul de proprietate este socotit ca un fapt generator de prezumţie, din care judecătorul trage consecinţe cât priveşte evidenţa dreptului de proprietate.
Aşa cum în mod just a reţinut şi instanţa de fond înscrisurile depuse la dosarul cauzei (testamentul autentificat sub nr. 76/1960, certificatul de moştenitor nr. 152/2004, istoricul de rol fiscal emis de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 4 şi scrisoarea SC A. Berceni SA) nu fac dovada dreptului de proprietate al reclamantei şi al autorilor săi asupra terenului în suprafaţă de 614 mp situat în Bucureşti strada P., sector 4. Atâta timp cât reclamanta nu a putut face dovada dreptului său de proprietate, acţiunea sa corect a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de Statul Român, în baza art. 312 C. proc. civ., va casa Decizia nr. 590 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi va respinge apelul declarat de reclamanta P.M împotriva Sentinţei civile nr. 87 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 590 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamanta P.M împotriva Sentinţei civile nr. 87 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4375/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4369/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
