ICCJ. Decizia nr. 435/2010. Civil. Evacuare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 435/2010
Dosar nr. 12854/325/2003
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 494, 969, 1020, 1021, 1429, 1439 alin. (2) şi art. 1453 C. civ., formulată de pârâtul M.E.P.
Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reţinut că pârâtul recurent, ca iniţiator al acestui demers judiciar, nu a argumentat în ce măsură articolele C. civ. sunt neconstituţionale, conform obligaţiilor prevăzute de art. 9 alin. ultim coroborat cu alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs pârâtul M.E.P. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că la formularea excepţiei a motivat că: art. 494, art. 969, art. 970, art. 1020, art. 1021, art. 1429, art. 1439 alin. (2) şi art. 1453 C. civ., încalcă prevederile Constituţiei României, cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 33 alin. (1), (2) şi (3), art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti.
Faţă de cele expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului.
Recursul este nefondat.
Sesizarea Curţii Constituţionale trebuie să fie făcută de instanţă cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.
Autorul excepţiei trebuie să arate nu numai dispoziţiile din lege sau din ordonanţă pe care le consideră neconstituţionale, dar şi dispoziţiile constituţionale cărora le contravin dispoziţiile legale criticate.
În speţă, recurentul nu a făcut o analiză a motivelor pe care şi-a întemeiat excepţia de neconstituţionalitate în raport de textele C. civ. pe care le-a apreciat ca fiind neconstituţionale.
Aşa fiind, recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.E.P. împotriva încheierii din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010 .
← ICCJ. Decizia nr. 412/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 451/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
---|