ICCJ. Decizia nr. 412/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 412/2010
Dosar nr. 1594/1/2009
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 februarie 2009 sub nr. 1594/1/2009, contestatorii B.M.N., B.S. în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Moreni şi Prefectura Judeţului Dâmboviţa au solicitat anularea deciziei civile nr. 7431 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 420/42/2007.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că decizia a cărei anulare se solicită este nelegală având în vedere că la dosarul cauzei au fost depuse suficiente înscrisuri, neanalizate de instanţa, care conduceau la admiterea recursului şi nu respingerea lui, cum greşit a dispus instanţa de recurs.
Contestaţia în anulare a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În vederea soluţionării cauzei s-a dispus ataşarea Dosarului nr. 420/42/2007 în care s-a pronunţat decizia civilă a cărei anulare se solicită.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestaţia în anulare în sensul consideraţiilor ce succed.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia părţile pot obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale iar nu şi pentru netemeinicie.
Dispoziţiile cuprinse în art. 317-321 C. proc. civ. consacră două forme ale contestaţiei în anulare: contestaţia în anulare obişnuită şi contestaţia în anulare specială.
Diferenţa dintre cele două forme ale contestaţiei în anulare are ca temei obiectul şi motivele diferite pentru care ele pot fi exercitate.
În cauza pendinte, contestatorii având în vedere temeiul de drept invocat, art. 318 C. proc. civ., au formulat împotriva deciziei pronunţate în recurs, contestaţie în anulare specială.
C. proc. civ. consacră două motive pentru exercitarea contestaţiei în anulare specială.
Primul motiv de contestaţie în anulare specială vizează situaţia când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale. Legea are în vedere acele greşeli formulate care sunt săvârşite în legătură cu examinarea recursului.
Al doilea motiv de contestaţie în anulare specială se referă la situaţia în care instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
În speţa supusă analizei, contestatorii, în considerentele contestaţiei au invocat doar temeiul de drept, respectiv dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. fără a indica vreunul din cele două motive ale contestaţiei în anulare propriu-zisă mai sus arătată.
În motivarea contestaţiei se critică faptul că instanţa de recurs respingând recursul, nu au luat în considerare înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Or, această nemulţumire a contestatorilor vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii contestate şi, aşa cum s-a arătat, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare, părţile pot obţine desfiinţarea unei hotărâri numai pentru cazurile limitativ revăzute de lege, cazuri care nu au fost indicate de contestatori în prezenta cauză.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.M.N. şi B.S.S. împotriva Deciziei nr. 7431 din 26 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4124/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4128/2010. Civil. Revizuire → |
---|