ICCJ. Decizia nr. 4382/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4382/2010
Dosar nr. 1854/96/2007
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2125 din 20 iunie 2007 Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea reclamanţilor N. (născută M.) C. şi M.V. împotriva pârâtei Primara Municipiului Topliţa şi, în consecinţă.
- a anulat dispoziţia nr. 1896/2007 emisă de Primăria Municipiului Topliţa;
- a dispus emiterea unei noi dispoziţii care să cuprindă măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 605,28 mp, înscris în C.F. 5377, nr. top 176/1;
- a respins cererea reclamanţilor în ceea ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 161,47 mp. înscrisă în aceeaşi carte funciară.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu poate fi avută în vedere împrejurarea invocată de către pârâtă, conform căreia notificarea nu ar fi fost depusă cu respectarea dispoziţiilor legale, întrucât nu a fost însoţită de împuternicirea dată în acest sens de către reclamanţi, mandatarul N.L., în condiţiile în care cererea adresată Primăriei Topliţa la data de 05 februarie 2002 poartă atât semnătura reclamanţilor, cât şi a mandatarului acestora.
În ceea ce priveşte modalitatea de preluare a imobilului aflat în litigiu de către Statul Român, s-a reţinut că numai o cotă de 16/19 din ¼ a fost donată de unul dintre foştii proprietari, respectiv suprafaţa de 161,47 mp, restul terenului fiind preluat în mod abuziv şi, întrucât acesta este ocupat în prezent de curtea unei grădiniţe, pârâta a fost obligată să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamanţilor, pentru suprafaţa de 605,28 mp., din totalul înscris în Cartea Funciară B 767 mp.
Prin apelul declarat de pârâtă s-a criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi s-a solicitat pe fond respingerea integrală a acţiunii reclamanţilor.
S-a susţinut că reclamanţii nu au ataşat notificării împuternicirea dată de reclamanţi mandatarului N.L. şi că împuternicirea autentificată pentru susţinerea acţiunii se limita la dreptul mandatarului să efectueze numai demersurile legate de Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.
Apelantul a mai învederat că reclamanţii au solicitat restituirea a trei terenuri, printre care şi unul pentru care a formulat notificare ulterior, cerere ce nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea nefiind comunicată prin executorul judecătoresc.
De fapt, apelantul a atacat hotărârea instanţei de fond cu cerere intitulată recurs, dar Curtea de Apel, procedând conform art. 84 C. proc. civ., a examinat cererea , pe care a calificat-o drept apel.
Prin Decizia nr. 102/A din 06 noiembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins apelul pârâtei Primăria Municipiului Topliţa împotriva sentinţei civile nr. 2125 din 20 iunie 2007 a Tribunalului Harghita.
A reţinut în esenţă că reclamanţii, prin mandatar N.L., au solicitat restituirea a trei terenuri, printre care şi cel în discuţie, cerere semnată de reclamanţi cât şi de mandatar.
Prin adresa cu nr. indicat anterior pârâta a comunicat reclamanţilor şi mandatarului acestora că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite au obligaţia să depună notificarea prin intermediul executorului judecătoresc din raza teritorială a imobilului revendicat, precum şi faptul că termenul limită pentru depunerea notificărilor este 14 februarie 2002.
Ulterior, prin notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc sub nr. 140 din 13 februarie 2002, reclamanţii au reiterat cererea iniţială, de această dată solicitând măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a constatat că notificarea a fost semnată de împuternicitul N.L., dar procura specială ataşată notificării a fost dată numai de reclamanta N.C., prin procură făcând trimitere numai la legile fondului funciar, dar s-a concluzionat că un asemenea neajuns nu este de natură să anihileze manifestarea de voinţă exprimată în acelaşi sens de către reclamanţi, prin cererea semnată personal la data de 5 februarie 2002.
A considera această ultimă notificare ca nevalabilă numai pentru neataşarea de către mandatar a unei procuri speciale, în condiţiile existenţei anterioare a unei cereri semnate de către ambii reclamanţi, ar fi constituit, aşa cum a reţinut instanţa, un formalism excesiv, de natură a limita în mod nepermis efectele reparatorii urmărite de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 10/2001.
De altfel, practica judiciară în materie a statuat că se impune a se considera ca fiind valabil îndeplinită cerinţa notificării unităţii deţinătoare a imobilului revendicat, chiar dacă aceasta nu a fost transmisă prin intermediul executorului judecătoresc.
În raport de considerentele arătate, s-au reţinut ca nefondate criticile pârâtei, astfel că în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în mod corect s-a analizat pe fond notificarea şi s-a constatat dreptul notificatorilor la măsurile reparatorii prin echivalent sau în natură, instituite de lege, chiar în condiţiile în care notificarea nu s-a comunicat prin intermediul executorului judecătoresc.
În ceea ce priveşte lipsa procurii speciale, s-a reţinut că aceasta putea fi depusă şi ulterior, în condiţiile în care pârâta le-ar fi solicitat reclamanţilor, dar numai acest motiv nu este suficient pentru a proceda la respingerea „de plano" a notificării, cu atât mai mult cu cât, până la emiterea dispoziţiei atacate, solicitarea completării dosarului cu acte doveditoare a fost înaintată de pârâtă chiar mandatarului părţilor.
Instanţa de apel, pe baza considerentelor expuse, a reţinut că şi sub aspectul abordării fondului litigiului, soluţia pronunţată de către instanţa de fond este legală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Topliţa invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind aceleaşi critici formulate şi în apel.
În dezvoltarea motivului de recurs învederează în principal, că notificarea a fost formulată şi semnată de numitul N.L. în lipsa unei procuri speciale, că procura anexată la dosar se limita numai la demersurile pe care să le efectueze în litigiile privind Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, că unul dintre notificatori (M.C.) era decedat la data formulării notificării şi în cauză nu s-a făcut dovada moştenitorilor acestuia.
Mai susţine recurentul că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că pot fi luate în considerare şi notificările care nu au fost transmise prin intermediul executorului judecătoresc.
Examinând recursul prin prisma criticilor întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa îl reţine ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
La dosarul cauzei există procuri speciale prin care intimaţii reclamanţi l-au mandatat pe numitul N.L..
Faptul că, în cuprinsul acestor procuri se fac referiri şi la Legea nr. 1/2001 şi Legea nr. 18/1991 nu are nici o relevanţă juridică, în condiţiile în care s-au făcut menţiuni şi cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului de faţă, cât şi pentru faptul că reclamanţii au primit răspuns de la instituţiile investite la cererile adresate în termenul prevăzut de lege.
De asemenea, intimaţii reclamanţi au depus notificarea înregistrată sub nr. 140 din 13 februarie 2002, conform cerinţelor Legii nr. 10/2001, (fila 6 dosar fond), fiind nerelevantă împrejurarea că aceasta nu a fost adresată executorului judecătoresc.
Din dosarul cauzei rezultă fără nici un dubiu că reclamanţii au solicitat şi personal acordarea de despăgubiri, depunând în nume propriu şi în calitate de unici moştenitori ai defunctului M.C., coproprietar al terenului din litigiu, cerere înregistrată sub nr. 1476 din 5 februarie 2002 la Primăria Municipiului Topliţa.
În ceea ce priveşte modalitatea de preluare a imobilului în discuţie de către Statul Român, s-a făcut dovada că numai o cotă de 16/19 din ¼ a fost donată de către unul dintre foştii proprietari, respectiv suprafaţa de 161,47 mp, restul terenului fiind preluat în mod abuziv şi, întrucât acesta este ocupat în prezent, pârâta a fost obligată să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru suprafaţa de 605,28 mp, din totalul suprafeţei înscrisă în C.F. de 767 mp.
În cauză, s-a dovedit că M.C. nu a fost căsătorit şi nu a avut copii, singurii săi moştenitori fiind reclamanţii N.C. şi M.V., aşa cum rezultă din declaraţia dată la Notarul Public P.M.N., anexată la fila 15 din dosarul de recurs.
Faţă de considerentele expuse se reţine că, hotărârea instanţei de apel este legală, în afara criticilor formulate de pârât în recurs, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtului Primarul Municipiului Topliţa urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Topliţa împotriva deciziei civile nr. 102/A din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4385/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4368/2010. Civil → |
|---|
