ICCJ. Decizia nr. 4390/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4390/2010
Dosar nr. 1855/1/2008
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 930 din 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de reclamanta N.S. împotriva deciziei nr. 426A din 24 noiembrie 206 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamanta N.S.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de revizuire a deciziei nr. 930 din 14 februarie 2008 a aceleiaşi instanţe.
La data de 13 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
Perimarea este o sancţiune ce se răsfrângere asupra întregii activităţi judiciare şi este determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului.
Conform textului citat, pentru a se perima cererea, cauza trebuie să rămână în nelucrare timp de un an.
Textul sancţionează lipsa de stăruinţă a părţilor în continuarea activităţii procesuale, iar culpa procesuală se deduce din simplul fapt al rămânerii cauzei în nelucrare în termenul prevăzut de lege.
Prin art. 248 C. proc. civ. este stabilită o prezumţie simplă de culpă, care se deduce din lipsa de stăruinţă în judecată, fiind determinante şi situaţiile în care partea nu se consideră în culpă. Partea nu socoteşte că are vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea nu a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate stabili termen de judecată.
Prin urmare, elementul de vină a părţii se referă la rămânerea procesului în nelucrare şi nu la motivul suspendării judecării acestuia.
De aceea, perimarea operează indiferent de motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecăţii pricinii, cu condiţia ca suspendarea să fie dispusă cu respectarea prevederilor art. 242 – 244 C. proc. civ. , iar întreruperea sau suspendarea cursului perimării se produce numai în condiţiile art. 249 şi art. 250 C. proc. civ.
În prezenta cauză, la termenul din 16 februarie 2009 s-a dispus suspendarea judecăţii, în raport de dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text, respectiv pricina a rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare în nelucrare i-a cauza culpei părţilor.
De aceea, în acest caz, rămânerea în nelucrare a pricinii este imputabilă părţii interesate şi operează perimarea de drept.
Este evident că în speţa de faţă, interesaţi să continue procesul era revizuienta a cărei cerere a rămas în nelucrare, iar lipsa acesteia de stăruinţă în soluţionarea cererii rezultă din faptul că a lăsat pricina în nelucrare o perioadă mai mare de un an li nu a făcut dovada că în această perioadă ar fi făcut vreun demers pentru reluarea judecăţii cererii de revizuire.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 13 mai 2009, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de revizuire cu a cărei judecată a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuientul N.S. împotriva deciziei civile nr. 930 din 14 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4405/2010. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 4388/2010. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
