ICCJ. Decizia nr. 4366/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4366/2010
Dosar nr. 529/117/2007
Şedinţa publică din 10 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 417 din 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 529/117/2007, a fost admisă excepţia tardivităţii, constatându-se tardivitatea notificării formulată de reclamantul N.A., pentru restituirea în natură a imobilului.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de acelaşi reclamant N.A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Cojocna, judeţul Cluj, împotriva Dispoziţiei nr. 322 din 22 decembrie 2006.
Prin Decizia civilă nr. 315/A din 19 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul N.A., împotriva sentinţei civile nr. 417 din 30 mai 2007 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 529/117/2007, pe care a menţinut-o.
La data de 23 decembrie 2007 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva deciziei nr. 315A din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pronunţată în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Cojocna.
La data de 20 iunie 2008 judecata cererii a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, fiind repus pe rol, din oficiu, la data de 6 mai 2010.
Cum de la data suspendării a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 248 şi art. 252 C. proc. civ., să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva deciziei nr. 315A din data de 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4378/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4362/2010. Civil. Anulare act. Contestaţie... → |
---|