ICCJ. Decizia nr. 4453/2010. Civil. Anulare act. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4453/2010
Dosar nr. 8567/1/2008
Şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 19 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 31866/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de recurenta-pârâtă M.Z. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ.
Curtea a constatat că norma invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece aplicarea sau interpretarea prevederilor articolului atacat nu a constituit obiect de critică în recurs, iar acordarea unui nou termen se apreciază de către instanţa de judecată în raport de motivele invocate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta M.Z.
Recursul declarat este perimat, pentru următoarele considerente:
La data de 4 martie 2009, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului, având în vedere că niciuna din părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi nu au solicitat judecata în lipsă.
La data de 13 mai 2010, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea perimării.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În cauza de faţă, judecata recursului a fost suspendată, aşa cum s-a arătat, la data de 4 martie 2009.
Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an, timp în care nu s-a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării recursului după ce s-a dispus suspendarea şi observând şi faptul că nu a operat niciunul dintre motivele de întrerupere a perimării, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de pârâta M.Z.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâta M.Z. împotriva Încheierii de dezbateri din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pronunţată în dosarul nr. 31866/3/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AM
← ICCJ. Decizia nr. 4717/2010. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4452/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|