ICCJ. Decizia nr. 449/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 449/2010
Dosar nr. 2485/118/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub nr. 20655/212/2007, reclamantul N.A.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Medgidia şi Primăria Municipiului Medgidia, obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în Medgidia, compus din teren în suprafaţă de 90 mp şi construcţie iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri.
În motivarea cererii se arată că pârâţii nu au soluţionat notificarea formulată de reclamant, în sensul că nu au emis o decizie sau dispoziţie, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ca urmare solicită restituirea imobilului în natură, acesta intrând în mod abuziv în proprietatea statului prin expropriere.
Prin sentinţa civilă nr. 4123 din 7 martie 2008 Judecătoria Medgidia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 2485/118/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1107 din 16 septembrie 2008 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii să înainteze Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului situat în Medgidia, judeţul Constanţa, preluat abuziv de stat şi care nu mai poate fi restituit în natură.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamantul a notificat unitatea deţinătoare – Municipiul Constanţa – cu notificarea înregistrată sub nr. 17363 din 23 august 2001, cu privire la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Medgidia, compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţii. Întrucât pârâţii nu au răspuns notificării reclamantului în termen legal, instanţa de judecată este competentă să analizeze pe fond notificarea reclamantului care a probat calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, întrucât construcţia a fost demolată iar terenul este afectat de lucrări de interes public.
Împotriva acestei sentinţei au declarat apel pârâţii arătând că în mod greşit s-a respins excepţia tardivităţii formulării notificării, singura notificare formulată de reclamant care a respectat condiţiile Legii nr. 10/2001 a fost înregistrată la Primăria Municipiului Medgidia sub nr. 6038 din 15 mai 2001 şi a vizat o altă suprafaţă de teren de 4.000 mp, situată în zona de vest a Municipiului Medgidia. Cererea reclamantului înregistrată la Primăria Municipiului Medgidia sub nr. 1736 din 23 august 2001, a fost calificată greşit ca fiind o notificare formulată de reclamant cu privire la imobilul situat la nr. 68. Această cerere a primit răspuns la data de 28 august 2008, iar reclamantul nu a înţeles să conteste acest răspuns.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel şi reclamantul sub aspectul întinderii terenului aferent construcţiilor demolate, în realitate acesta având, aşa cum rezultă din acte, 200 mp teren construcţie şi 171,54 mp teren construit, în total o suprafaţă de 376,61 mp.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 62/C din 25 februarie 2009 a respins ca nefundat apelul pârâţilor, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, măsurile reparatorii se vor propune pentru suprafaţa de 200 mp aferent construcţiei demolate.
În considerentele deciziei s-a reţinut că cererea de restituire a unui imobil depusă direct de persoana îndreptăţită la unitatea deţinătoare este asimilată notificării în cazul în care este însoţită de acte şi cuprinde elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, a imobilului a cărui restituire se solicită şi valoarea aproximativă a acesteia. Neîndeplinirea cerinţei formale de expediere a notificării prin intermediul unui executor judecătoresc nu este sancţionată de lege şi ca urmare, cererea reclamantului înregistrată direct la Primăria Municipiului Medgidia, constituie o veritabilă notificare, şi întruneşte condiţiile art. 231 din Legea nr. 10/2001. S-a mai reţinut de asemenea că referitor la dispoziţia nr. 378 din 14 februarie 2006, că aceasta a făcut obiectul unei alte notificări care nu are legătură cu acţiunea de faţă. Cu privire la apelul declarat de reclamantul N.A.G. s-a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că imobilul clădit avea o structură P + 1, era format din două apartamente cu o suprafaţă locuibilă de 90,42 mp, suprafaţa totală a terenului fiind de 200 mp. Aceeaşi suprafaţă de 200 mp a rezultat şi din actul de expropriere, unde autorul reclamantului este înscris la poziţia nr. 34.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtele, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- În mod greşit s-a apreciat că cererea de restituire depusă direct la unitatea deţinătoare este asimilată notificării şi că neîndeplinirea cerinţei formale de expediere a notificării, nu este sancţionată de lege când dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 prevăd expres că notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc, iar nerespectarea termenului de 6 luni pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
- Obiectul cererii formulată de reclamant, şi pe care instanţa a apreciat-o, drept notificare, îl constituia verificarea în arhivă a terenului în suprafaţă de 900 mp, deţinut de P.G.N., iar obiectul notificării îl reprezintă imobilul teren în suprafaţă de 4.000 mp.
- Motivele pe care se sprijină hotărârea sunt contradictorii în raport cu dispoziţiile legale în temeiul cărora s-a judecat cauza.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs Înalta Curte a constatat următoarele:
Recurentul, în concret, critică hotărârea pe motiv că s-a dat o interpretare greşită dispoziţiei art. 22 din Legea nr. 10/2001 – modificată şi că cererea adresată de reclamant direct pârâtei nu poate fi apreciată ca fiind o notificare în sensul cerut de legea specială.
Critica este nefondată, pentru că lipsa condiţiei de formă prevăzută de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc nu poate conduce la pierderea dreptului în substanţa lui.
Neîndeplinirea cerinţei formale de a trimite notificarea prin intermediul unui executor judecătoresc nu este – aşa cum corect s-a arătat – sancţionată de lege.
Ar fi cu totul excesiv şi de un formalism extrem teza potrivit cu care cererea de restituire depusă direct de persoana îndreptăţită la unitatea deţinătoare ar fi nulă.
Sub acest aspect, soluţiile instanţei supreme în sensul valabilităţii unor astfel de cereri au fost constante.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, obiectul cererii de restituire, adresată direct pârâtei nu privesc verificări de arhivă, ci imobilul supus analizei, situat în oraşul Medgidia, pentru care reclamantul solicită acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Analizând în continuare motivele de recurs, se constată că tot nefondată în cauză este şi critica vizând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Susţine recurentul că motivele pe care se sprijină hotărârea sunt contradictorii.
Or, pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, ar trebui ca din unele considerente ale hotărârii să rezulte netemeinicia acţiunii, iar din altele, faptul că este temeinică.
Aceste aspecte nu se regăsesc în considerentele hotărârii recurate, contrar celor susţinute de recurent.
În concluzie hotărârea recurată este legală.
În cauză, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi ca urmare Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Medgidia şi Municipiul Medgidia prin Primar împotriva deciziei nr. 62 C din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 448/2010. Civil → |
|---|
