ICCJ. Decizia nr. 46/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 46/2010
Dosar nr. 357/54/2009
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt, secţia civilă, la 15 noiembrie 2006, reclamanţii C.A. şi C.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.M. Slatina, anularea dispoziţiei nr. 3462 din 12 octombrie 2006, emisă de pârâtă, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Slatina, Str. Crişan, compus din teren în suprafaţă de 450 mp. şi construcţia situată pe acesta şi s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu a aparţinut autorului lor, fiind expropriat prin Decretul nr. 205/1974 şi că motivarea pârâtei din dispoziţia contestată în sensul că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât pe acesta se află construită C.C.S. este nereală, întrucât din probele administrate şi din vechile planuri cadastrale privind amplasarea imobilelor expropriate rezultă că terenul este liber.
Urmare raportului de expertiză efectuat la instanţa de fond, la 18 septembrie 2007, reclamanţii şi-au modificat acţiunea, solicitând să li se restituie în natură doar suprafaţa de 263,30 mp. care, potrivit concluziilor expertului, este liberă.
Prin sentinţa civilă nr. 956 din 9 octombrie 2007, Tribunalul Olt, secţia civilă, a respins contestaţia, reţinând că întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut autorului reclamanţilor este cuprinsă în amenajarea Parcului E.P., fiind afectată de detalii de sistematizare, respectiv alei de acces din beton, pe acest teren fiind amplasată şi statuia D.C.
Prin decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, chiar dacă art. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, prevederile art. 10 şi 11 limitează restituirea în natură numai la acele suprafeţe de teren care nu sunt ocupate de construcţii noi sau nu sunt afectate de servituţi legale ori de alte amenajări de utilitate publică.
S-a considerat că, în speţă, restituirea în natură a suprafeţei de 263,30 m.p. ar afecta ansamblul arhitectonic al zonei, întrucât acest teren face parte dintr-un parc ce se întinde pe o suprafaţă de 4,367 ha., aflat în vecinătatea casei de cultură, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 5715 din 10 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a casat decizia menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin considerentele acestei decizii s-a reţinut că atât expertiza tehnică efectuată în cauză cât şi planurile depuse de pârâta intimată dovedesc că pe terenul în litigiu nu există nicio clădire, iar C.C.S. a fost edificată integral pe un alt teren.
Instanţa supremă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reţinând că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, „suprafaţa de 263,30 mp este spaţiu verde, cu arbori de diferite esenţe şi face parte din amenajarea parcului E.P. Pe această suprafaţă se află statuia C.D. 1980”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru a se stabili cine este proprietarul statuii şi pentru efectuarea unei expertize de specialitate care, în raport de dispoziţiile art. 469 C. civ., să precizeze dacă statuia aflată pe terenul în litigiu are fundaţia încastrată în pământ şi dacă se poate muta fără a fi deteriorată.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 158 din 19 mai 2009, a respins, ca nefundat, apelul formulat de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că s-a făcut o corectă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicat, iar faptul că o porţiune din terenul în litigiu este liberă de construcţii şi nu este subtraversată de reţele edilitare, dar este amenajată ca spaţiu verde, pe aceasta fiind amplasată o statuie, nu conduce în mod automat la concluzia că poate fi restituit în natură, ignorându-se amplasamentul său în ansamblul arhitectonic.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii C.A. şi C.I., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii au precizat că în faza rejudecării apelului au depus la dosar adresa nr. 5067/21 aprilie 2009, emisă de C.L.M. Slatina, D.A.D.P.P., din care rezultă că statuia în discuţie este proprietatea M. Slatina şi există posibilitatea ca aceasta să fie mutată fără a fi deteriorată, iar pentru edificarea pe deplin a situaţiei au depus şi un set de fotografii.
Faţă de aceste probe nu s-a mai impus efectuarea unei expertize, îndeplinindu-se obligaţiile prevăzute de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
S-a criticat decizia recurată, arătându-se că, prin soluţia respingerii apelului reclamanţilor, s-au încălcat în mod nelegal dispoziţiile art. 315 alin. (12) C. proc. civ., nesocotindu-se faptul că problema de drept a fost clarificată de către instanţa supremă în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 263,30 mp., în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, recurenţii au arătat că a fost încălcat principiul restituirii în natură şi nu a fost avută în vedere practica judiciară, sens în care a depus la dosarul de apel, decizia nr. 7764 din 3 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a soluţionat recursul declarat de o altă persoană, aflată într-o situaţie identică.
Intimata P.M. Slatina a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, invocând faptul că spaţiilor verzi li se aplică dispoziţiile din Legea nr. 24/2007.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea ca constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, instanţa de trimitere nu este îndreptăţită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluţionată prin decizia instanţei de recurs, putând să judece numai în sensul şi în limitele stabilite prin această hotărâre, întrucât pentru rest cauza a intrat în puterea lucrului judecat.
Prin decizia de casare, instanţa de recurs a rezolvat problema de drept dedusă judecăţii, reţinând că, având în vedere situaţia de fapt reţinută prin raportul de expertiză, în cauză urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul doar parţial, iar faptul că pe teren se află o statuie nu împiedică restituirea în natură a acestuia în raport de dispoziţiile art. 469 C. civ.
Unica îndrumare dată instanţei de trimitere a avut în vedere necesitatea de a se stabili proprietarul statuii şi posibilitatea mutării acesteia fără a fi deteriorată.
Probele administrate cu ocazia rejudecării apelului, respectiv adresa nr. 5067 din 21 aprilie 2009 a C.L.M. Slatina şi fotografiile depuse de recurenţi au făcut inutilă proba cu expertiză tehnică de specialitate, stabilind că statuia aparţine M. Slatina şi că există posibilitatea mutării fără a fi deteriorată.
Nici împotriva expertizei efectuate la instanţa de fond şi nici împotriva celorlalte probe nu au existat obiecţiuni.
Pe cale de consecinţă, se va constata că exced limitelor rejudecării şi probelor administrate argumentele expuse de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, în sensul că, deşi terenul este liber de construcţii şi nu este traversat de reţele edilitare, nu poate fi restituit în natură, întrucât e amenajat ca spaţiu verde, pe care e amplasată o statuie şi se integrează într-un ansamblu arhitectonic.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, incidente în cauză, nerespectând, implicit, nici principiul priorităţii restituirii în natură instituit de actul normativ menţionat.
Apărarea formulată de pârâta-intimată prin întâmpinare în sensul că terenul în litigiu are destinaţia de spaţiu verde şi ca atare, schimbarea acestei destinaţii ar încălca dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr. 24/2007, urmează a fi înlăturată.
Pe de altă parte, se va reţine că, raportat la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă ar exista o nouă declaraţie de utilitate publică dată prin hotărârea C.L., ceea ce nu s-a dovedit în speţă, aceasta nu schimbă regimul juridic al terenului şi nu împiedică restituirea în natură.
Pe de altă parte, actul normativ invocat, Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, nu se aplică în cauză, fiind adoptat ulterior emiterii dispoziţiei şi înregistrării contestaţiei împotriva acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să admită recursul declarat de recurenţii reclamanţi şi să modifice decizia recurată nr. 158 din 19 mai 2009, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 956 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, secţia civilă.
Se va schimba în tot sentinţa menţionată în sensul că se va admite contestaţia, astfel cum a fost precizată, şi se va anula în parte dispoziţia nr. 3462 din 12 octombrie 2006, emisă de P.M. Slatina.
Va fi obligată pârâta P.M. Slatina să restituie în natură către reclamanţi terenul în suprafaţă de 263,30 mp, situat în partea de sud a aleii de acces, conform raportului de expertiză tehnică şi schiţei anexe întocmite de expert M.E.
Se va menţine în rest dispoziţia contestată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.A. şi C.I. împotriva deciziei nr. 158 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 956 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa menţionată, în sensul că: admite contestaţia astfel cum a fost precizată şi anulează în parte dispoziţia nr. 3462 din 12 octombrie 2006 emisă de P. Slatina.
Obligă pe pârâtă să restituie în natură terenul în suprafaţă de 263,30 m.p., situat în partea de sud a aleii de acces, conform raportului de expertiză tehnică şi schiţei anexă întocmite de expert M.E.
Menţine în rest dispoziţia contestată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4460/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4691/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
