ICCJ. Decizia nr. 4695/2010. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4695/2010
Dosar nr. 5802/1/2008
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 8 iulie 2008, I.D.P. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2990 din 15 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală prin care s-a respins ca inadmisibil, recursul declarat de acesta împotriva Deciziei nr. 920 din 5 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 decembrie 2008, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 14 mai 2010, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a recursului.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de judecată din 19 decembrie 2008, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mult mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 19 decembrie 2009, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constată şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoml I.D.P. împotriva Deciziei nr. 2990 din 15 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 4694/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4696/2010. Civil → |
---|