ICCJ. Decizia nr. 4691/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4691/2010
Dosar nr. 9102/1/2009
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1563 din 12 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S. (C.) S.C. împotriva pârâţilor P.E.B. şi P.C., având ca obiect revendicarea apartamentului nr. 2, din Bucureşti şi a terenului aferent de 50,71 mp, situat sub construcţie.
Prin Decizia civilă nr. 779A din 30 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu.
Prin Decizia nr. 9092 din 6 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei, a modificat decizia şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a menţinut-o în tot.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a formulat acţiunea după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, nefiind respectat termenul reglementat de art. 45 alin. (5) din legea specială, nu se poate verifica titlul de proprietate al pârâţilor care, nefiind atacat în termen, s-a consolidat retroactiv.
În atare situaţie, susţinerile reclamantei conform cărora pârâţii au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu cu rea-credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 nu pot fi examinate în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte situaţia reclamantei, aceasta nu are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Imobilul solicitat nu se află în proprietatea reclamantei şi nici nu există o hotărâre de recunoaştere din partea unei instanţe de judecată a acestui drept de proprietate.
De asemenea, reclamanta nu are nici o speranţă legitimă de a obţine în cadrul unei acţiuni în revendicare formulată în temeiul dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece actul normativ menţionat, ca lege specială, înlătură aplicarea art. 480 C. civ., aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 33/2008 pronunţată în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte restituirea terenului în suprafaţă de 286,71 mp prin Dispoziţia nr. 6726 din 8 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Bucureşti, aceasta nu înseamnă recunoaşterea implicită a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2, revendicat în dosarul de faţă, întrucât terenul a fost restituit în condiţiile Legii nr. 10/2001 de actualul său deţinător.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs a formulat cerere de revizuire reclamanta, continuată ulterior de T.E., în calitate de cesionară a drepturilor litigioase dobândite de la reclamantă.
Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuienta prezintă întregul istoric al procesului şi susţine că în mod greşit instanţa de recurs a soluţionat cauza pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deşi această lege nu constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.
În acest mod, în opinia revizuientei, instanţa de recurs a judecat ultra petita, statuând în baza unui act normativ care nu constituie temeiul cererii de chemare în judecată.
În continuare, revizuienta reia toate argumentele de fapt şi de drept pentru care, în opinia sa, trebuia admisă acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, făcând referire totodată şi la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Revizuienta solicită admiterea cererii, schimbarea în tot a deciziei, respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de apel.
Intimaţii P.C. şi P.E.B. au depus la dosar întâmpinare, invocând inadmisibilitatea cererii de revizuire şi arătând că motivele invocate de revizuienta nu se încadrează în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Cererea de revizuire este, într-adevăr, inadmisibilă şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut.
Invocând ultra petita - ceea ce poate semnifica fie extra petita, fie plus petita - revizuienta susţine că instanţa de recurs s-ar fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ceea ce se încadrează în prima ipoteză a art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Acest text nu este însă incident în speţă deoarece Înalta Curte, admiţând recursul şi modificând decizia curţii de apel, a respins apelul declarat împotriva sentinţei şi, în acest fel, a menţinut soluţia de respingere a acţiunii pronunţată de prima instanţă.
Admiterea recursului s-a dispus în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, fără ca instanţa de recurs să reaprecieze probele şi să schimbe situaţia de fapt reţinută de instanţa anterioară, cu alte cuvinte fără a evoca fondul.
Procedând astfel, instanţa de recurs nu a acordat ea însăşi nimic, pentru a i se putea imputa depăşirea limitelor învestirii, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Pe de altă parte, limitele învestirii, a căror nesocotire poate fi sancţionată pe calea revizuirii, se referă la pretenţiile ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Conform art. 129 alin. ultim C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În speţă, obiectul cererii a constat în revendicarea de către reclamantă a unui imobil aflat în posesia pârâţilor şi cu privire la acest obiect s-a dispus de către tribunal respingerea cererii reclamantei.
Toate referirile din cererea de revizuire referitoare la pretinsa soluţionare a cauzei în baza altui temei juridic decât cel invocat de parte nu au legătură cu limitele învestirii instanţei din punctul de vedere al obiectului cererii de chemare în judecată şi nu pot fi analizate în calea de atac extraordinară a revizuirii.
În realitate, revizuienta tinde la reformarea deciziei instanţei de recurs, nefiind de acord cu modul în care această instanţă a dezlegat anumite probleme de drept referitoare la legea aplicabilă cauzei şi la conflictul dintre legea specială şi dreptul comun.
Cum cererea de revizuire astfel cum a fost motivată nu se încadrează în prevederile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 9092 din 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuenta S. (C.) S.C. şi continuată de cesionara T.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4692/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
