ICCJ. Decizia nr. 4661/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4661/2010
Dosar nr. 21814/3/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10 din 09 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă, a admis excepţia de tardivitate a contestaţiei şi, în consecinţă, a respins, ca tardivă, contestaţia formulată de reclamanţii I.L., I.I.M., I.E.C., G.L., T.A., Ş.F., I.I.G. şi Z.I. în contradictoriu cu pârâţii Societatea Română de Televiziune şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că decizia contestată a fost emisă de pârâta Societatea Română de Televiziune la data de 25 martie 2008 şi ea a fost comunicată reclamanţilor I.L., I.I.M., I.E.C., G.L., T.A., Ş.F. şi I.I.G. la data de 26 martie 2008, iar reclamatei Z.I. la data de 27 martie 2008, or contestaţia a fost formulată la data de 06 iunie 2008, deci peste termenul impus de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate.
Apărările reclamanţilor, în sensul că la dosar există două confirmări de primire, iar decizia este emisă pentru şapte părţi, aşa încât trebuia să existe 7 dovezi de comunicare a deciziei, nu au fost primite de tribunal, cu motivarea că din confirmarea de primire aflată la dosar rezultă că decizia a fost comunicată reclamanţilor I.L., I.I.M., I.E.C., moştenitori ai defunctului I.I.I., la domiciliul comun al acestora din Piteşti, Bd. P., judeţ Argeş.
Prin decizia civilă nr. 700/A din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei susmenţionate.
Pentru a decide astfel, curtea a apreciat că, dezlegând pricina pe excepţia de tardivitate a contestaţiei, prima instanţă a făcut aplicarea corectă la speţă a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. rap. la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sens în care a reţinut următoarele:
La dosar fond se găsesc dovezile de comunicare cu confirmare de primire a deciziei contestate către apelanţii-reclamanţi I.I.G., G.L., T.A., Z.I., Ş.F. şi respectiv către moştenitorii defunctului I.I.I. la 26 martie 2008, respectiv la 27 martie 2008; în şedinţa publică de la 15 decembrie 2009 au fost prezentate spre verificare confirmările de primire în original.
Comunicarea către apelanta-reclamantă T.A. a fost efectuată la data de 26 martie 2008, la adresa din municipiul Piteşti, str. E., judeţul Argeş, fiind primită de destinatar.
Potrivit dispoziţiilor art. 1171 C. civ., dovada confirmării de primire are valoarea unui înscris autentic, care face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatarea personală a funcţionarului referitoare la identitatea destinatarului şi data comunicării.
Prin urmare, este lipsită de relevanţă comunicarea noii adrese de domiciliu către intimata-pârâtă, devreme ce decizia comunicată la adresa iniţială a fost primită personal de către apelanta-reclamantă T.A.
În ceea ce-l priveşte pe defunctul I.I.I., intimata-pârâtă a efectuat o comunicare pe numele celor trei moştenitori, respectiv I.L., I.I.M. şi I.E.C., la adresa din municipiul Piteşti, Bd. P., judeţ Argeş, adresă unde, conform certificatului de moştenitor din 23 august 2005 eliberat de BNP B.M., aveau domiciliul fiecare dintre aceştia. Aşa fiind, acestora nu li s-a produs vreo vătămare prin efectuarea unei comunicări comune, devreme ce locuiau la aceeaşi adresă.
Apelantul-reclamant I.I.G. a confirmat, în şedinţa publică de la 15 decembrie 2009, că semnătura de pe dovada de comunicare de la dosarul tribunalului îi aparţine şi nu a putut preciza motivul pentru care i s-a făcut ulterior o nouă comunicare a deciziei.
De asemenea, şi în măsura în care s-ar fi făcut dovada conţinutului adresei din 20 februarie 2008 în sensul menţionat de apelanţi, pentru considerentele expuse deja soluţia tribunalului este legală şi temeinică.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, care au invocat următoarele critici:
Instanţa de apel a înţeles greşit aplicabilitatea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform căruia termenul de 30 de zile curge de la momentul dovezii confirmării de primire de către petent a dispoziţiei contestate, termen calculat conform art. 101 C. proc. civ.
Instanţa de apel a calculat termenul de contestare a deciziei de la data emiterii acesteia de către Televiziunea Română şi nu de la data când decizia a fost comunicată.
Deşi în motivarea hotărârii atacate se reţine că T.A. a primit decizia în data de 15 mai 2008, iar contestaţia a fost depusă în data de 06 iunie 2008, instanţa ia în considerare curgerea termenului de 30 de zile de la data emiterii de către intimată a deciziei, adică data de 25 martie 2008. De asemenea, instanţa de apel a reţinut şi că lonescu losif George a primit decizia contestată tot în data de 15 mai 2008.
În mod nelegal a reţinut instanţa de apel că, întrucât moştenitorii defunctului I.I.I. au formulat împreună cererea, nu era necesară comunicarea deciziei către fiecare dintre ei. Formularea unei cereri de către mai multe persoane, în aceeaşi zi, nu operează ca un mandat, care să permită intimatei să comunice decizia numai uneia dintre acestea.
Chiar şi în situaţia în care una dintre părţi ar fi primit decizia comunicată de Televiziunea Română înainte, instanţele ar fi trebuit să ţină cont de aplicabilitatea art. 48 alin. (2) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ.
În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă Societatea Română de Televiziune a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Mai întâi este de precizat că dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezelor pe care aceste motive le reglementează - nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii, respectiv interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
În fapt, recurenţii se plâng de greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage încadrarea recursului în cazul de modificare prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Confirmând soluţia fondului de admitere a excepţiei tardivităţii contestaţiei, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, criticile recurenţilor pe acest aspect fiind neîntemeiate.
Astfel, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită (...) în termen de 30 de zile de la comunicare.”
Conform textului legal enunţat, momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a contestaţiei este acela al comunicării deciziei/dispoziţiei de respingere a notificării, sens în care este şi interpretarea dată de instanţa de apel.
Aceasta a calculat termenul de formulare a contestaţiei de către reclamanţi de la data când decizia contestată le-a fost comunicată şi nu de la data emiterii respectivei decizii de către Societatea Română de Televiziune, cum eronat se pretinde în recurs.
Data emiterii deciziei contestate este 25 martie 2008, or nu la această dată s-a raportat instanţa de apel atunci când a calculat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci la datele de comunicare a deciziei, stabilite pe baza confirmărilor de primire de către destinatari a actului de comunicat – 26 martie 2008, respectiv 27 martie 2008.
Or, în raport de aceste date de comunicare, înregistrarea contestaţiei la instanţă la data de 06 iunie 2008 se situează peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel nu a reţinut data de 15 mai 2008 ca fiind cea a comunicării deciziei contestate către reclamanţii T.A. şi I.I.G.
Dimpotrivă, în considerentele deciziei din apel s-a menţionat în mod expres că şi pentru T.A. şi I.I.G. data de comunicare a deciziei contestate, de la care curge termenul de contestaţie, este 26 martie 2008, justificându-se corect de către instanţă de ce nu poate fi luată în considerare ca moment al începerii curgerii termenului de contestaţie data la care acestora li s-a făcut o a doua comunicare a deciziei. Aceasta pentru că prima comunicare, cea efectuată pe data de 26 martie 2008, a fost primită de ambii destinatari.
În ceea ce îi priveşte pe moştenitorii defunctului I.I.I., faptul că acestora nu li s-au făcut comunicări separate ale deciziei contestate, ci o comunicare comună, nu are nicio relevanţă pe aspectul supus analizei.
Aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel, devreme ce toţi cei trei moştenitori aveau domiciliul comun, efectuarea unei comunicări comune nu este de natură să le producă acestora vreo vătămare, nefiind, deci, îndeplinite condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru anularea actului comunicării realizat în această modalitate.
Recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. pentru a justifica formularea contestaţiei în termenul legal.
Dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. sunt, însă, inaplicabile în speţă, cât timp, conform celor anterior reţinute, nici unul dintre reclamanţi nu a îndeplinit actul de procedură constând în sesizarea instanţei cu contestaţie în termenul legal.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanţilor apare ca ne fondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii G.L., Z.I., T.A., I.I.G., I.L., I.I.M., I.E.C., H.L.M. şi Ş.L.L.C. împotriva deciziei civile nr. 700/A din data de 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4662/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4660/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
