ICCJ. Decizia nr. 4871/2010. Civil
| Comentarii |
|
La data de 11 martie 2010 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația în anulare formulată de contestatorul G.S.T. împotriva Deciziei civile nr. 6427 din 9 iunie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
în motivarea cererii, contestatorul a arătat că dezlegarea dată recursului prin decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, prin această decizie s-a admis recursul declarat de Primarul municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 154 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, care a fost casată, iar, pe fond, s-a respins apelul său împotriva Sentinței civile 1965/PI din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Timiș, prin care se respinsese contestația având ca obiect restituirea în natură a terenului notificat.
Motivul pentru care a fost admis recursul privește aplicarea dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, despre care instanța de recurs a reținut că trebuie interpretate în sensul că sintagma "amenajări de utilitate publica" are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoilor comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri etc. Aceeași instanță a apreciat că, în mod eronat, judecătorii din apel au considerat ca terenul în suprafață de 9.043 mp este liber, acesta fiind amplasat lângă piață și cuprins în planul urbanistic zonal cu destinația pentru construcția de locuințe.
Judecata instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, deoarece problema de drept dedusă judecății este rezolvată de art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 și cap. I din H.G. nr. 250/2007, care consacră principiul prevalenței restituirii în natură, stabilind că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini".
Hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale și pentru că nu ține seama de faptul că problema incidenței Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește notificarea contestatorului a fost soluționată prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, respectiv Sentința civilă nr. 1579 din 14 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a dispus obligarea primarului să-i soluționeze notificarea în condițiile Legii nr. 10/2001, sentință rămasă definitivă și irevocabilă în urma exercitării căilor de atac, conform Deciziei nr. 963 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara și Deciziei nr. 8850 din 4 noiembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de recurs a fost în eroare și cu privire la situația terenului care, în realitate, este liber de orice fel de construcții și nu este afectat de utilități publice. Acest lucru rezultă din expertiza existentă la dosar, coroborată cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd restituirea terenurilor chiar dacă formează obiectul unor planuri urbanistice zonale, precum și cu Decizia nr. 8041 din 12/12/2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție privind pe contestatorul G.V., prin care acestuia i s-a restituit o suprafață de teren din aceeași zonă, reținându-se că este liberă de construcții.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
La prezenta cauză a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat hotărârea contestată.
Contestația în anulare nu este fondată.
Motivul pe care contestatorul și-a întemeiat cererea este cel prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., constând în săvârșirea unei erori materiale la dezlegarea recursului, și el a fost justificat, în fapt, prin aceea că instanța de recurs, ignorând prevederile art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor ce intră în domeniul de reglementare al acestei legi, precum și regimul juridic al terenului litigios, cârmuit de Legea nr. 10/2001, după cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, a făcut aplicarea greșită la speță a dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, stabilind eronat că terenul solicitat nu este liber, ci afectat de amenajări de utilitate publică, cu consecința nerestituirii lui în natură.
Ceea ce invocă contestatorul drept eroare materială nu are, însă, semnificația dată acestei noțiuni de art. 318 teza I C. proc. civ.
Prin greșeală materială în sensul textului de lege enunțat se înțelege o greșeală procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, comisă de instanță prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale și nicidecum greșelile de judecată, cum sunt cele invocate de contestator, referitoare la modul de interpretare și aplicare la speță a legii și la stabilirea situației de fapt pe baza aprecierii probelor, deoarece contestația în anulare tinde la reformarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine făcută.
De aceea, greșelile de judecată pe care contestatorul le impută instanței de recurs, tinzând în felul acesta la rejudecarea litigiului, nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare, pentru că aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea căii de retractare a contestației în anulare.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte a constatat că, în speță, nu au fost îndeplinite condițiile motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., astfel că a respins contestația în anulare dedusă judecății ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4861/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4872/2010. Civil → |
|---|
