ICCJ. Decizia nr. 4982/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4982/2010
Dosar nr. 15861/3/2007
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 195/ A din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauza privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 1637 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că apelanta nu a contestat susţinerea primei instanţe în sensul că singurele opere muzicale comunicate public de intimata pârâta cu ocazia desfăşurării întrecerilor sportive organizate sunt acele opere cuprinse în două compilaţii muzicale „R.D.M.” înregistrate pe suport magnetic la solicitarea pârâtei şi care cuprind melodii dedicate Clubului D., în privinţa cărora autorii şi interpreţii acestora au transmis clubului toate drepturile patrimoniale corespunzătoare realizării respectivelor melodii ori prestaţiilor lor.
De aceea, numai în privinţa acestor opere muzicale se pune problema aplicării prevederilor invocate de reclamantă referitoare la caracterul obligatoriu al gestiunii colective a drepturilor de autor.
Nu poate fi primită interpretarea făcută de reclamantă dispoziţiilor art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în sensul că reclamanta, în calitate de organism ce exercită gestiunea colectivă obligatorie a drepturilor ţinând de comunicarea publică a operelor muzicale poate solicita pârâtei să respecte obligaţiile prevăzute în Titlul II, pct. 3 din Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică şi remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale, publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 365/2006, chiar dacă pârâta a devenit titularul exclusiv al drepturilor de autor cu privire la acele opere. O astfel de interpretare are ca efect limitarea drepturilor titularilor de drepturi de autor de a-şi exercita ei înşişi, individual, drepturile recunoscute prin lege, drept care rezultă din art. 123 alin. (1) al Legii nr. 8/1996.
Exercitarea drepturilor de autor prin intermediul organismelor de gestiune colectivă a fost instituită în scopul asigurării unei mai bune protecţii a înşişi titularilor drepturilor de autor şi nu în scopul de a restrânge posibilităţile acestora de a-şi exercita aceste drepturi.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel, ca de altfel şi instanţa de fond, au aplicat greşit dispoziţiile art. 123 alin. (1), art. 1231alin. (1) lit. e) şi alin. (2), art. 1234 şi art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.
Instanţa a ignorat faptul că dispoziţiile art. 123 alin. (1) reprezintă o normă generală iar cele ale art. 123 alin. (1) reprezintă norma specială, derogatorie.
Caracterul de normă specială şi derogatorie a art. 123! alin. (1) este întărit şi de dispoziţiile art. 1311 alin. (4).
Interpretarea dată de instanţa de apel acestor texte de lege înlătură orice distincţie între gestiunea colectivă obligatorie şi gestiunea facultativă.
Instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire drepturile şi interesele U.C.M.R. – A.D.A. pentru că toate cheltuielile de colectare, repartizare a remuneraţiilor şi de funcţionare a organismului de gestiune colectivă se suportă de către titularii de drepturi patrimoniale de autor. Interpretarea dată de instanţa de apel aduce grave prejudicii tuturor celorlalţi autori, dar şi U.C.M.R. – A.D.A. care este privată de o parte importantă a surselor de finanţare.
Dacă instanţa de apel ar fin analizat condiţiile legii privind gestiunea drepturilor de autor ar fi constatat că pentru comunicarea publică a operelor muzicale condiţia impusă de lege este cea a unei gestiuni colective obligatorii.
Instanţa de apel a interpretat greşit contractele depuse de către intimată şi a schimbat natura acestora. In mare parte, aceste contracte sunt contracte de comandă care se încheie cu autorul operei muzicale create la comandă, şi care este numai o persoană fizică. In speţă, contractele sunt încheiate cu diverse persoane juridice.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat, şi va fi respins în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma înscrisă în art. 123 lit. e) din Legea nr. 8/1996, privitoare la gestiunea colectivă obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale este derogatorie de la norma din art. 123 alin. (1) din aceeaşi lege, care recunoaşte titularilor drepturilor de autor opţiunea între a-şi exercita drepturile în mod individual ori, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă.
Instanţele de fond nu au spus altceva.
Existenţa unei norme speciale nu duce automat la aplicarea ei, cu prioritate faţă de norma generală, ci numai dacă situaţia de fapt sau de drept pentru sancţionarea căreia a fost creată, există.
Or, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a se susţine incidenţa art. 123 lit. e) din Legea nr. 8/1996.
Conform pct. 1 din Titlul II al Deciziei O.R.D.A. nr. 365/2006, prin utilizare, în sensul acestui titlu, se înţelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin interpretarea directa de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoţeşte alte acţiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spaţii închise sau deschise, în care publicul plăteşte bilete de acces şi/sau consumaţii ori în care au loc acţiuni promoţionale, publicitare, demonstrative şi altele asemenea.
La pct. 2 se arată că este utilizator, în sensul metodologiei, oricare persoană juridică sau fizică autorizată care organizează activităţi de natura celor enumerate la pct. 1.
Instanţa de recurs consideră că textele enunţate au în vedere ipoteza în care utilizatorul comunică public în scop lucrativ opere muzicale asupra cărora nu are niciun drept.
Numai în aceste condiţii s-ar justifica intervenţia organismului de gestiune colectivă, al cărui rol este tocmai de a urmări protejarea intereselor membrilor lor, în speţă prin colectarea sumelor datorate de utilizatori şi repartizarea între titularii de drepturi.
Dacă utilizatorul este chiar titularul drepturilor patrimoniale de autor, indiferent de faptul că a dobândit această calitate prin cesiune de la autor, organismul de gestiune colectivă nu are nici un rol.
Aşadar, atâta timp cât autorii melodiilor care au fost difuzate pe stadionul D. au transmis Clubului D. drepturile patrimoniale de autor, şi nu s-a făcut dovada că obiectul comunicării publice l-ar fi constituit şi alte melodii, pârâta nu trebuia să obţină din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor de opere muzicale autorizaţia prin licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale şi să plătească remuneraţiile stabilite prin decizia O.R.D.A.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C proc. civ.
Împrejurarea că organismul de gestiune colectivă ar încasa mai puţini bani, nemaibeneficiind de comisionul de 15 % aplicat pentru acoperirea costurilor legate de colectarea şi repartizarea remuneraţiilor, nu justifică admiterea acţiunii promovate. Acest „interes” al U.CM.R. - A.D.A., pretins încălcat de instanţele de fond, este numai unul subsidiar, subsecvent interesului prioritar al autorilor pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor cărora a fost creată. Câtă vreme nu este nesocotit interesul titularilor de drepturi patrimoniale, nu se poate vorbi de încălcarea vreunui interes legitim al organismului de gestiune colectivă.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la interpretarea greşită a contractelor depuse de pârâtă şi schimbarea naturii acestora.
În realitate, recurenta a vizat modul de apreciere a probelor, câtă vreme nu a arătat în ce a constat, practic, schimbarea de natură juridică pe care a invocat-o.
În consecinţă, nu este întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. împotriva deciziei civile nr. 195/ A din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 481/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4983/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
