ICCJ. Decizia nr. 5009/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5009/2010
Dosar nr. 2607/40/2007
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2007, reclamanţii I.I.M., S.A.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Botoşani prin Primar şi Primăria municipiului Botoşani, anularea dispoziţiei nr. 4962 din 14 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Botoşani şi obligarea pârâţilor să le restituie suprafaţa de 3500 mp situaţi în localitatea Botoşani, în natură sau în echivalent, în cazul imposibilităţii restituirii bunului în natură.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că bunul menţionat, solicitat prin notificarea formulată la data de 12 februarie 2002, a constituit proprietatea antecesorilor lor, S.V. şi S.E., fiind preluat abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 111/1951, astfel cum rezultă din dispoziţiile Cărţii de judecată civilă 330 din 1 decembrie 1951 a Judecătoriei Populare Mixte Botoşani.
Întrucât parte din terenul pretins este liber, chiar dacă a fost concesionat unei societăţi comerciale, solicită restituirea sa în natură şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul imposibil de restituit.
Prin sentinţa nr. 1857 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a anulat dispoziţia nr. 4962 din 14 iunie 2007 emisă de Primăria municipiului Botoşani.
Au fost obligaţi pârâţii să restituie în natură reclamanţilor suprafeţele de teren de 478,125 mp individualizată prin punctele 23 a, 23 b, b şi 3 din schiţa anexă la suplimentul de expertiză aflată la fila 299 dosar, cât şi de 597 mp individualizată prin punctele 11, 12, 12 a, 13, 14, 15, 16, 17, 18 în aceeaşi schiţă anexă cât şi în schiţa de la fila 79 dosar ce face parte integrantă din sentinţă.
A fost obligată primăria să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri reclamanţilor pentru restul suprafeţei de teren de 2.424,78 mp situată în Botoşani.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că terenul solicitat în prezenta procedură, proprietatea antecesorului reclamanţilor, S.V., a fost preluat de stat în temeiul Decretul nr. 111/1951, fiind în prezent parţial ocupat de blocurile construite pe str. V. nr. A 8 şi A 10 şi de carosabilul străzii V.
De asemenea, pe acest teren există şi o cale de acces auto, ce constituie unica modalitate ce ar permite unor maşini de gabarit mare accesul la blocurile ce îngrădesc terenul viran din spatele clădirilor, aflate pe str. V., C.N. şi P.T., aspect ce a fost constatat nemijlocit de instanţă cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 30 mai 2008.
Terenul menţionat (ocupat de blocuri şi căi de acces) este traversat de o conductă de alimentare cu apă, aspect de asemenea constatat cu prilejul administrării probei sus menţionate.
Unicul teren liber ce poate fi restituit în natură este cel indicat în dispozitivul hotărârii, întrucât acesta nu este afectat de construcţii ori de lucrări funcţionale de utilitate publică.
Împrejurarea că pentru suprafaţa de 478,125 mp a fost aprobată construirea unei parcări în cadrul programului de reabilitare a centrului vechi a Municipiului Botoşani, în condiţiile în care aceasta nu a demarat încă, nu poate face inoperante dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, relativ la celelalte suprafeţe de teren restituite în natură (de 597 mp) s-a reţinut că existenţa unui contract de locaţiune şi a unei lucrări în construcţie pe acesta, nu poate împiedica restituirea bunului în natură, atât în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, cât şi a celor prevăzute de art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege.
Tribunalul a mai stabilit că nu poate fi restituită în natură suprafaţa de teren situată între punctele 13 b, G, 12 a şi 13 din schiţa anexă raportului de expertiză, astfel cum au pretins reclamanţii, întrucât pe aceasta este edificată calea de acces la garajele situate la parterul blocului A 8 de pe str. V., constatând astfel incidenţa prevederilor art. 10 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 150 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Botoşani prin Primar împotriva susmenţionatei hotărâri.
A fost admis apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi hotărâri, care a fost schimbată în parte în sensul că au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamanţilor în natură suprafaţa totală de 1712 mp teren (în loc de 1075,125 mp) dispusă în următoarele două parcele:
- S1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 în suprafaţă de 887 mp identificată în anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert M.L;
- S10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 15 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 în suprafaţă de 815 mp identificată în anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert M.L.
A fost obligat pârâtul Municipiul Botoşani prin Primar să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri reclamanţilor pentru restul suprafeţei de 1798 mp teren, situat în Bucureşti, (în loc de 2424,875 mp teren).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că poate fi restituită în natură reclamanţilor, în acord cu principiul stipulat de legea specială de reparaţie, o suprafaţă totală de 1702 mp, astfel cum a fost aceasta identificată prin expertiza administrată în apel.
S-a apreciat, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, că în pofida faptului că pentru suprafaţa de 887 mp teren a fost aprobată construirea unei parcări în cadrul programului de reabilitare a Centrului vechi al Municipiului Botoşani, din moment ce această lucrare nu a fost demarată, terenul menţionat poate fi restituit în natură.
De asemenea, s-a conchis că în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, dar şi a celor prevăzute de art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, corect reţinute de prima instanţă, poate fi restituită în natură, din suprafaţa concesionată SC D. SRL Botoşani, o porţiune de 815 mp, teren considerat a fi liber şi apreciat a avea această natură, chiar dacă pe acesta sunt în curs lucrări de construire a unui imobil, a căror executare a fost însă sistată la cererea aceloraşi reclamanţi.
Nu au fost primite susţinerile pârâtului privind existenţa pe acest teren a unor lucrări de amenajare în vederea edificării unui bloc de locuinţe, susţineri formulate pentru prima dată în apel, justificat de împrejurarea că pârâtul nu a făcut dovada celor afirmate, dovadă ce-i incumbă potrivit art. 1169 C. civ., dar şi în raport de conţinutul textului art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 la a cărui aplicare se tinde prin invocarea acestei împrejurări, care impune pentru aplicabilitatea sa cerinţa unor „construcţii edificate".
A fost respinsă critica aceluiaşi pârât referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat prin hotărârea atacată, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., care impun obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, apreciate ca justificate (cât priveşte onorariul avocaţial) în raport de volumul muncii avocatului şi de complexitatea pricinii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâţii Municipiul Botoşani şi Primăria municipiului Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că suprafaţa de 815 mp poate fi restituită în natură, întrucât aceasta nu constituie un teren liber în accepţiunea prevederilor Legii nr. 10/2001 fiind ocupat de construcţii autorizate din anul 1990 (autorizaţia de construire nr. 40 din 20 decembrie 1990), anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi a notificării reclamanţilor.
Chiar dacă nu au fost finalizate, construcţiile fac parte din domeniul privat al municipiului Botoşani, lucrările fiind sistate din lipsă de fonduri şi preluate prin procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. 18157 din 23 august 2004 a Primăriei municipiului Botoşani.
Din suprafaţa de 1136 mp concesionată prin contractul nr. 2879 din 17 septembrie 2004, doar o parte se suprapune cu vechiul amplasament al proprietăţii autorilor reclamanţilor, aspect ce rezultă din procesele-verbale anexe la contractul de concesiune menţionat şi actele adiţionale la acesta.
Suprafaţa de 815 mp identificată prin expertiza efectuată în apel şi dispusă a fi restituită prin Decizia atacată nu face parte în totalitate din terenul concesionat, ci doar suprafaţa de 420 mp, care nu poate fi restituită datorită impedimentului sus menţionat.
Cât priveşte suprafaţa de 887 mp restituită de asemenea prin hotărârea curţii de apel, s-a arătat că aceasta face parte din incinta ansamblului de blocuri de locuinţe cuprinse în proiectul privind „Reabilitarea Centrului istoric şi a zonei pietonale a municipiului Botoşani", fiind destinată amenajării a două parcări pentru 204 maşini, refacere zonă pietonală, precum şi spaţii verzi (78 mp).
S-a susţinut că sunt incidente astfel dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul menţionat este afectat unei amenajări de utilitate publică strict necesară localităţii şi aprobată în folosul cetăţenilor municipiului.
Ca urmare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească pentru terenul pretins despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modalitate de reparaţie solicitată a fi acordată prin recurs.
Recurenţii au criticat, de asemenea şi cuantumul cheltuielilor de judecată, de 9500 lei, reprezentând onorariu de avocat, considerat a fi exagerat şi cu privire la care au solicitat, în aplicaţiunea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducerea şi stabilirea la un nivel rezonabil şi proporţional complexităţii cauzei şi volumului de activitate al apărătorului părţii.
Prin cererea nr. 11240 din 9 iunie 2010 înregistrată la instanţă la data de 14 iunie 2010 (f. 24 dosar recurs), recurenţii pârâţi Municipiul Botoşani şi Primăria municipiului Botoşani au precizat că înţeleg să achieseze parţial la dispoziţiile deciziei atacate cu privire la restituirea în natură a suprafeţei de 815 mp, critică ce nu a mai fost susţinută, menţinându-şi recursul cu privire la dispoziţia de restituire a suprafeţei de 887 mp, afectată, aşa cum s-a arătat mai sus unei utilităţi publice (parcare publică, bordurată şi asfaltată).
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluat în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţii (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Prin urmare, norma menţionată, care se constituie o excepţie de la principiul restituţiei in integrum, ce guvernează legea de reparaţie şi de la regula restituirii bunului vizat de normele acestei legi în natură, stipulată de dispoziţiile art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, este de strictă interpretare şi vizează acele situaţii excepţionale, speciale ce se constituie în impedimente (reale şi obiective) la restituirea bunului în natură.
Aşadar, nu poate fi asimilat impedimentului la restituire vizat de normele legii speciale orice împrejurare, situaţie ori pretinsă amenajare a terenului litigios, ci doar cele enumerate de lege, care deşi nu este exhaustivă, permite determinarea/stabilirea împrejurărilor avute în vedere de legiuitor drept cauze ce fac imposibilă restituirea în natură, toate acestea având un destinatar comun - deservirea nevoilor comunităţii.
Nu poate fi deci asimilată situaţiilor reglementate de legea specială drept excepţii la restituire, astfel cum legal a reţinut instanţa de apel, includerea terenului (în parte) pretins în prezenta procedură într-un program de reabilitare a oraşului, în condiţiile în care lucrările aprobate în acest scop nu au fost încă demarate (aspect necontestat şi consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului - f. 163 dosar fond).
De altfel, chiar în situaţia în care ar fi fost finalizate această lucrare (parcare bordurată şi asfaltată), prin natura sa, aceasta nu poate fi asimilată impedimentului la restituire în accepţiunea normei evocate, dar şi pentru că aprobarea şi efectuarea sa fiind adoptate după formularea notificării, s-au produs cu încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, considerente ce conduc de asemenea, la reţinerea caracterului nefondat al criticilor recurenţilor.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii, în limitele în care acesta a fost susţinut, chestiune căreia i s-a dat eficienţă juridică corespunzătoare, consecinţă a manifestării principiului disponibilităţii procesuale, urmează a fi respins ca nefondat.
Nu au fost primite nici criticile privind cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată acordate reclamanţilor, justificat de faptul că, deşi încadrat în textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea se constituie într-o critică de netemeinicie, inadmisibilă în calea de atac dedusă judecăţii, dar şi pentru faptul că la determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată, instanţa trebuie să dea eficienţă dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., corect aplicate în speţă, norma art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având caracter dispozitiv şi presupunând existenţa unei disproporţii evidente între criteriile reglementate de acest text şi cheltuielile de judecată solicitate, ceea ce nu este cazul în speţă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimaţi în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Municipiul Botoşani şi Primăria Municipiului Botoşani prin Primar împotriva deciziei nr. 150 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5013/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4980/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
