ICCJ. Decizia nr. 5046/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5046/2010
Dosar nr. 2588/105/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr. 2588/105/2008, la data de 23 aprilie 2008, contestatorul B.V.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P.C. Gura Vitioarei, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 560/2002, ca fiind netemeinică şi nelegală; obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziţii care să cuprindă răspunsul la notificarea pe care a formulat-o pentru terenul în suprafaţă de 3000 m.p., precum şi la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune cominatorii.
În motivarea contestaţiei, s-a învederat că la data de 25 septembrie 2001 contestatorul şi vărul său, B.S.I., au formulat cerere prin care au solicitat intimatei despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Gura Vitioarei, judeţul Prahova, ce a aparţinut autorului lor B.I., având în vedere că acea construcţie era degradată în proporţie de 75 %.
Totodată, a fost solicitată şi restituirea în natură a terenului aferent, imobilele fiind trecute abuziv în proprietatea statului ca efect al Decretului - Lege nr. 83/1949.
S-a mai susţinut, că, la data de 23 martie 2008, după mai multe solicitări verbale adresate reprezentanţilor pârâtei, i-a fost comunicată dispoziţia atacată care este nelegală pentru că nu cuprinde răspunsul la ambele capete de cerere, impunându-se ca întreaga sumă ce reprezintă contravaloarea degradărilor produse imobilului, între data emiterii dispoziţiei şi până în prezent, să cadă în sarcina părţii adverse din culpa căreia nu a putut intra în posesia bunului.
La termenul din 01 aprilie 2009, contestatorul a precizat că solicită despăgubiri pentru imobilul casă de locuit ce are 6 camere, conform înscrisurilor ce emană de la D.J. Prahova - Arhivele Naţionale, fiind compus din 4 camere, cămara şi hol, precum şi stabilirea acestor despăgubiri prin actualizarea sumelor reprezentând valoarea bunurilor la momentul preluării cu indicele de inflaţie.
La termenul de judecată din 29 aprilie 2009, contestatorul a precizat că formulează cerere de chemare în judecată a vărului său B.S.I., împreună cu care a formulat notificarea, dispunându-se introducerea în cauza a acestuia.
Prin sentinţa nr. 973 pronunţată la 5 mai 2009, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul B.V.E. şi în parte cererea de chemare în judecata a altei persoane formulată de contestator, în contradictoriu cu intervenientul B.S.I., şi a obligat intimata-pârâtă P.C. Gura Vitioarei la plata sumei de 159.802,2 lei către contestator şi intervenient, reprezentând despăgubiri prin efectul angajării răspunderii sale civile delictuale, pentru degradarea imobilului-construcţie, situat în comuna Gura Vitioarei, sat Gura Vitioarei, jud. Prahova, restituit în natură prin Dispoziţia nr. 560 din 25 septembrie 2002 a Primarului comunei Gura Vitioarei, conform raportului de expertiza în specialitatea construcţii civile întocmit de expert C.M.; a obligat intimata P.C. Gura Vitioarei să soluţioneze notificarea contestatorului şi a intervenientului pentru restituirea în natură a terenului de 3000 m.p., solicitat în mod expres prin cererea înregistrată sub nr. 4499 din 19 decembrie 2001, prin emiterea unei dispoziţii, şi a obligat intimata la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, către contestator şi intervenient, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la emiterea dispoziţiei indicate mai sus, respingându-se în rest contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin notificarea formulată de contestatorul B.V.E. şi de intervenientul B.S.l., în calitate de moştenitori ai defunctului B.l., înregistrată sub nr. 4499 din 19 decembrie 2001 la Primăria comunei Gura Vitioarei, aceştia au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Gura Vitioarei, ce a aparţinut autorului lor şi a fost expropriat în mod abuziv prin Decretul nr. 83/1949, dar şi restituirea terenului aferent.
Ulterior, intervenientul B.S.l. a formulat notificarea înregistrată sub nr. 103 din 14 februarie 2002 la Biroul Executorului Judecătoresc N.E.M., solicitând să i se restituie în natură imobilul situat în comuna Gura Vitioarei, reprezentat de o casă de locuit, proprietatea unchiului său, obţinută prin moştenire de la defunctul B.M.
S-a mai reţinut că, la aceeaşi data, intervenientul a formulat o altă notificare înregistrata la intimată sub nr. 659, în numele moştenitorilor defunctului B.l., pretinzând retrocedarea casei din comuna Gura Vitioarei şi despăgubiri pentru celelalte anexe gospodăreşti.
Prin Dispoziţia nr. 560 din 25 septembrie 2002 emisă de Primarul comunei Gura Vitioarei, s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din casă de locuit formată din 4 camere, galerie, cămară şi beci, situată în comuna Gura Vitioarei, sat Gura Vitioarei, judeţul Prahova către cei doi notificatori, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile instituite de art. 9 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.
Această dispoziţie a fost comunicată contestatorului B.V. E. abia la data de 23 martie 2008, prin poştă, potrivit copiei plicului de expediere aflată la dosar, fără ca intimata să fi probat realizarea comunicării la o data anterioară, ceea ce a condus la concluzia că prezenta contestaţie a fost formulată în termen legal.
S-a mai reţinut că, la origine, acest imobil a aparţinut lui B.M., fiind supus împărţelii, alături de restul bunurilor acestuia, prin actul de partaj voluntar autentificat prin procesul verbal nr. 2 din 19 februarie 1945 la Judecătoria de Pace Mixtă Slănic, în baza căruia numitul B.l. a dobândit în lotul său terenul situat în comuna Gura Vitioarei în suprafaţa de cca. 3000 m.p. pe care se afla o casă, o magazie de vară, un grajd şi povarnă, bunuri expropriate conform Decretului nr. 83 din 02 martie 1949, potrivit extrasului din tabelul nominal de proprietari expropriaţi din judeţul Prahova, însoţit de adresa nr. 2195 din 10 martie 1949 a D.A.J. - Serviciul Agricol Prahova, dar şi din fişa clădirii cu nr. 122, toate eliberate de D.J.P.A.N.
S-a mai reţinut, că din raportul de expertiză în specialitatea construcţii civile, întocmit în cauză de expert C.M., rezultă că imobilul cu destinaţie de casă de locuit pretinsă de contestator şi intervenient se afla într-o stare avansată de degradare, de 97 %, valoare de înlocuire a acestui bun imobil fiind determinată, potrivit preţurilor pieţei libere, la nivelul sumei de 177.588 lei, la care trebuie aplicată o corecţie negativă de 10 % pentru zona de amplasament (adică suma de 17.755,8 lei) rezultând suma de 159.802,2 lei.
În legătura cu aceasta construcţie cu destinaţie de casa de locuit, tribunalul a constatat că, potrivit art. 9 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se aflau la data cererii de restituire şi libera de orice sarcini.
Acest text de lege fixează data cererii de restituire ca moment în raport cu care se determină starea în care trebuie să fie restituit imobilul, însă dacă piere ori se degradează chiar din motive neimputabile persoanei juridice deţinătoare, aceasta va răspunde faţă de persoana îndreptăţită de restituirea în natură cu excepţia cazului în care ar putea demonstra că bunul ar fi pierit chiar dacă s-ar fi aflat în posesia efectivă a persoanei îndreptăţite.
Fundamentul răspunderii este dat de faptul că în măsura în care cererea de restituire este fondată, persoana deţinătoare, fie în calitate de proprietar actual, când preluarea s-a făcut cu titlu valabil, fie în calitate de posesor neproprietar, daca preluarea s-a făcut fără titlu valabil, este obligată să predea imobilul persoanei îndreptăţite.
S-a mai reţinut, că B.V.E. şi B.S.I. au făcut demersuri pentru redobândirea imobilului în litigiu încă din anul 1993, când li s-a comunicat de către intimată că locuinţa serveşte populaţia comunei, în incinta sa fiind amplasat un concentrator telefonic, dar şi în baza Legii nr. 112/1995, conform cererii înregistrată sub nr. 1078 din 31 mai 1996, ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 405 din 21 aprilie 1997 a Comisiei Judeţene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, întrucât s-a apreciat ca bunul pretins a fost preluat în proprietatea statului ca exploataţie agricolă, astfel încât nu făcea obiectul actului normativ arătat.
Prin urmare, s-a apreciat că prin aceste cereri succesive formulate de contestator şi intervenient pentru restituire în natură a imobilului construcţie, au operat punerea în întârziere a unităţii deţinătoare care avea obligaţia să depună toate diligentele pentru ca bunul să nu se degradeze în mod nejustificat, raportat la o utilizare normală a acestuia, conform art. 1079 şi art. 1080 C. civ., riscul degradării, trecând asupra intimatei.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţa de 3000 m.p., tribunalul a constatat că în mod greşit prin dispoziţia atacată nu s-a soluţionat notificarea moştenitorilor defunctului B.I., prin care s-a solicitat şi retrocedarea acestui bun în mod expres, la data de 19 decembrie 2001, sub nr. 4499, chiar dacă nu a fost adresată prin intermediul executorului judecătoresc, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în recurs în interesul legii, că o astfel de notificare este valabilă.
Prin decizia civilă nr. 169 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de pârâta P.C. Gura Vitioarei, prin primar; a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, reţinând, în esenţă, următoarele:
Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată l-a constituit anularea Dispoziţiei nr. 560/2002 si solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la emiterea unei noi dispoziţii care să cuprindă răspunsul la notificarea depusă pe ambele capete de cerere, respectiv atât pe imobilul construcţie, cât şi pe terenul în suprafaţă de 3000 m.p. aferent acesteia, cu obligarea la plata daunelor cominatorii.
Deşi în cuprinsul hotărârii, Tribunalul Prahova a apreciat că la termenul din data de 01 aprilie 2009 contestatorul a precizat că solicită despăgubiri pentru imobilul casa de locuit compusă din 6 camere, conform înscrisurilor ce emană de la D.J. Prahova - Arhivele Naţionale, precum şi stabilirea acestor despăgubiri prin actualizarea sumelor, reprezentând valoarea bunului la momentul preluării actualizată cu indicele de inflaţie, din lecturarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei nu a rezultat existenţa unei cereri completatoare formulată în condiţiile art. 114 alin. (2) sau art. 132 C. proc. civ.
Chiar şi în cazul în care s-ar considera că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei reclamantul şi-ar fi completat cererea de chemare în judecată, s-a observat că acesta a susţinut în mod permanent că prin decizia contestată nu trebuia să se procedeze la restituirea în natură a imobilului, întrucât acesta era demolat, ci trebuiau acordate măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri băneşti.
Ca atare, reclamantul a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nicidecum prevederile dreptului comun, respectiv prevederile art. 998 – art. 999 C. civ., privind angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta ilicită.
Pronunţându-se în baza unui temei de drept care nu a fost invocat de către reclamant, instanţa de fond nu numai că a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, principiu ce guvernează procesul civil, ci s-a şi pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, omiţând a analiza cererea prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate de către reclamant.
Aceasta echivalează cu o nepronunţare asupra fondului care, în condiţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impune desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova.
De asemenea, s-a reţinut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3000 m.p. aferent construcţiei, prin notificarea adresată pârâtei, dar că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii sale, astfel încât decizia atacată este nelegală şi sub acest aspect.
S-a conchis, că, raportat la solicitarea reclamantului expusă anterior, Tribunalul Prahova nu a motivat în niciun fel legalitatea sau nu a Dispoziţiei nr. 560/2002, raportat la conţinutul notificărilor formulate atât de către reclamant, cât şi de intervenientul din prezenta cauză, lipsa totală a motivării sub acest aspect echivalând, de asemenea, cu o nepronunţare asupra fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.V.E. şi intervenientul B.S.l., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele:
Instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâta P.C. Gura Vitioarei, prin primar, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, în mod greşit, cu motivarea că prima instanţă s-a pronunţat pe baza unui temei de drept care nu a fost invocat şi asupra a ceea ce nu s-a cerut, omiţând astfel să analizeze acţiunea principală prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate de către reclamanţi.
Instanţa de apel a mai reţinut că atâta vreme cât la dosarul cauzei nu există înscrisuri din care să rezulte modificarea cererii principale în condiţiile art. 114 sau 132 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată nu poate fi considerată completată, chiar dacă în cuprinsul hotărârii pronunţate se arată că aceasta a fost făcută la data de 1 aprilie 2009.
Or, procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., care permit formularea cererii prin care reclamantul solicită „valoarea obiectului pierdut sau pierit” şi oral.
Prin urmare, instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia greşit pe împrejurarea că, deşi se consemnează cererea reclamanţilor prin care solicită valoarea obiectului pierdut sau pierit, atâta vreme cât nu rezultă şi din acte, ea nu poate fi considerată valabilă.
S-a mai arătat, că prima instanţă a analizat raportul juridic litigios şi în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, pronunţându-se asupra legalităţii Dispoziţiei nr. 560/2002, şi a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie prin care să răspundă şi cu privire la terenul în suprafaţă de 3.000 m.p. dar şi la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la pronunţarea hotărârii şi până la emiterea dispoziţiei.
S-a conchis, că decizia recurată este nelegală, fiind rezultatul unei „greşite aplicări a legislaţiei în materie”, precum şi a unei analize superficiale a întregului material probator.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa constată recursul formulat de reclamantul B.V.E. şi intervenientul B.S.I., întemeiat, pentru următoarele considerente:
Deşi nu arată expres, criticând decizia recurată ca „fiind dată cu aplicarea greşită a legislaţiei în materie” şi faţă de soluţia instanţei de apel de admitere a apelului pârâtei P.C. Gura Vitioarei, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, recurenţii critică, implicit, decizia civilă recurată ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 297 C. proc. civ., potrivit cărora „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citata, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe”.
Potrivit dispoziţiilor acestui text de lege, instanţa de apel trimite cauza spre rejudecare primei instanţe numai dacă aceasta nu a pronunţat o hotărâre pe fondul litigiului, nerealizând, astfel, tranşarea chestiunii litigioase deduse judecăţii în primul grad de jurisdicţie sau când judecata s-a făcut în lipsa părţi care nu a fost legal citată.
Or, în speţa, s-a reţinut de către instanţa de apel că este incidenţă prima ipoteză reglementată de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în mod greşit, deoarece prima instanţa a cercetat fondul litigiului, tranşând chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată cuprinzând considerentele pe care se întemeiază soluţia pronunţată.
Mai mult, invocarea ipotezei acordării a ceea ce nu s-a cerut de către prima instanţă, pentru justificarea soluţiei pronunţate în apel, de admitere a apelului şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, este nelegală, deoarece prima instanţă numai în urma cercetării fondului cererii cu care a fost învestită putea greşi acordând mai mult decât s-a cerut prin acţiune.
Prin urmare, instanţa de apel a soluţionat greşit apelul formulat de pârâta P.C. Gura Vitioarei, prin primar, fără a intra în cercetarea fondului, făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamantul B.V.E. şi intervenientul B.S.I., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului pârâtei la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.V.E. şi intervenientul B.S.l. împotriva deciziei nr. 169 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5010/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5049/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
