ICCJ. Decizia nr. 5085/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5085/2010
Dosar nr. 452/117/2008
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2010
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 316 din 13 mai 2009, Tribunalul Cluj a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.M. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în sumă 320.593 lei pentru terenul arabil în suprafaţă de 6971 m.p. situat localitatea Stolna, Comuna Săvădisla, categoria de folosinţă arabil, tarlaua Faţa Luncii, nr. cadastral 3133, 3134 şi de 208.765 lei pentru suprafaţa de 2882 m.p. teren situat în sat Stolna, Comuna Săvădisla, categoria de folosinţă arabil extravilan, tarlaua Podurile de Jos, identificat prin număr cadastral 3098.
A fost respinsă cererea având ca obiect repararea prejudicii lui constând din scăderea valorii terenului rămas după expropriere.
Tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 17 din 12 noiembrie emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită despăgubirii în sumă de 135.543,01 lei, reprezentând echivalentul sumei de 39.734,70 euro raportat la cursul B.N.R. din data de 09 noiembrie 2007 de 3,4112 lei/ euro, pentru imobilul expropriat situat în sat Stolna, comuna Săvădisla, categoria de folosinţă arabil extravilan, tarlaua Faţa Luncii, în suprafaţă de 6971 m.p., identificat prin număr cadastral 3133, 3134.
În hotărâre este indicată drept persoană aparent îndreptăţită la despăgubire reclamanta G.M.
Prin Hotărârea nr. 18/12 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului Local al comunei Săvădisla s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 56.037,15 lei, reprezentând echivalentul sumei de 16.427,40 euro raportat la cursul B.N.R. din data de 09 noiembrie 2007 de 3,4112 lei/ euro, pentru imobilul expropriat situat în sat Stolna, comuna Săvădisla, categoria de folosinţă arabil extravilan, tarlaua Podurile de Jos în suprafaţă de 2882 m.p. identificat prin număr cadastral 3098.
Prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, reclamanta a pretins ca valoarea despăgubirii stabilită pentru exproprierea celor 3 parcele de teren prin hotărârile mai sus menţionate este cu mult sub preţul la care se vând imobile asemănătoare celor expropriate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, preţ în raport de care, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1998, se stabileşte valoarea despăgubirii pentru expropriere.
În vederea verificării susţinerilor reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 s-a dispus administrarea expertizei de evaluarea de către o comisie de evaluare alcătuită din experţii C.S., numit de instanţă, G.P., desemnat de expropriator şi F.M.E., desemnată de persoana expropriată, expertiză având ca obiectiv stabilirea, potrivit criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, a despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea terenurilor cuprinse în hotărârile mai sus menţionate.
Prin raportul de expertiză depus la dosar, comisia de evaluarea a stabilit că despăgubirea cuvenită pentru exproprierea celor două parcele de teren este de 320.593 lei pentru terenul arabil în suprafaţă de 6971 m.p. situat în localitatea Stolna comuna Săvădisla, categoria de folosinţă arabil, tarlaua Faţa Luncii, nr. cadastral 3133, 3134 şi de 208.765 lei pentru suprafaţa de 2882 m.p. teren situat în sat Stolna, comuna Săvădisla, categoria de folosinţă arabil extravilan, tarlaua Podurile de Jos, identificat prin număr cadastral 3098.
Expertiza nu a confirmat susţinerea reclamantei potrivit căreia terenul cu nr. cadastral 3098 este situat în intravilanul şi în extravilanul localităţii, şi nici existenţa vreunui prejudiciu prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, decurgând din reducerea suprafeţei terenului.
Comparând rezultatul expertizei cu oferta făcuta de expropiator şi cu pretenţiile formulate de reclamantă, instanţa a constatat că cererea reclamantei este parţial întemeiată, aceasta fiind îndreptăţită la plata despăgubirii pentru cele două parcele de teren expropriate în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză la valoarea reală a imobilului, considerent pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 25, 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubirea stabilită prin raportul de evaluare.
S-a mai reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la repararea prejudiciului constând din scăderea valorii terenului rămas după expropriere, întrucât evaluarea făcuta în cauză nu a identificat existenţei unui astfel de prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi pe fond respingerea cererii de majorare a cuantumului despăgubirilor ca fiind nedovedită.
Prin decizia nr. 331/ A din 11 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Motivul de apel prin care apelanta a susţinut că reclamanta nu a formulat cererea prevăzută de lege şi nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate, astfel încât este doar aparent îndreptăţită la despăgubire pentru imobilul expropriat, a fost respins cu motivarea că însăşi apelanta, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului Local al comunei Săvădisla, a emis Hotărârea nr. 18 din 12 noiembrie 2007 prin care este indicată drept persoană aparent îndreptăţită la despăgubire reclamanta G.M., iar până în prezent nu ar reieşi că o altă persoană ar avea calitatea de persoană îndreptăţită.
Susţinerile prin care apelanta a arătat ca raportul de evaluare în baza căruia s-au stabilit despăgubirile aferente imobilelor expropriate a fost întocmit de către un evaluator proprietăţi imobiliare, membri al A.N.E.V.A., iar instanţa în virtutea rolului activ trebuia să dispună o verificare a modalităţii de stabilire a cuantumului despăgubirii au fost, de asemenea, respinse de instanţă.
Curtea de Apel a apreciat că instanţa nu trebuia sa verifice doar modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii prin raportul de expertiză care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 18 din 12 noiembrie 2007 ci, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, trebuia să constituie o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţa, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, ceea ce prima instanţă a şi dispus, analizând şi modul în care s-au stabilit despăgubirile prin Hotărârea nr. 18 din 12 noiembrie 2007.
S-a mai reţinut că apelanta nu a indicat prevederile legale încălcate de către experţi şi nici viciile raportului de expertiză, ci a făcut doar referiri generice cu privire la nelegalitatea, netemeinicia raportului de expertiză sau buna credinţă a experţilor, fără a indica în concret motivele care ar putea duce la înlăturarea acestei probe sau la necesitatea administrării unor noi probe. S-a apreciat că susţinerea potrivit căreia aceiaşi experţi au stabilit despăgubiri diferite pentru terenuri identice nu a fost dovedită şi că este greu de acceptat că două terenuri au o situaţie identica, deoarece situaţia fiecăruia este determinată de factori multipli care influenţează şi valoarea sa.
Instanţa de apel a reţinut că experţii au întocmit expertiza ţinând seama la calcularea cuantumului despăgubirilor de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi că afirmaţiile privind rezultatul vădit eronat şi buna-credinţă a experţilor tehnici nu au fost dovedite de apelantă.
Curtea de Apel a considerat, ca nefondată, susţinerea în sensul că prima instanţă nu putea omologa conţinutul raportului de expertiză în condiţiile în care nu există nici o dovadă a temeiniciei concluziilor experţilor tehnici, deoarece expertiza în sine este o probă, iar pentru ca aceasta să poată sta la baza pronunţării unei hotărâri judecătoreşti nu este necesar ca temeinicia concluziilor experţilor să fie dovedită la rândul ei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Curtea de Apel Cluj a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşita a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/199, art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ., art. 201 C. proc. civ., art. 5 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 198/2004 şi art. 5 pct. 16 şi 17 din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară. Astfel, potrivit normei sus-menţionate, la stabilirea despăgubirii, atât experţii tehnici, cât şi instanţa de judecată se vor raporta la preţul de circulaţie.
Or, instanţa de apel, prin respingerea probei cu expertiză şi confirmarea soluţiei primei instanţe, a încălcat prevederea legali menţionată.
Art. 129 C. proc. civ., reglementează câteva dintre ipotezele rolului al judecătorului. In cazul dedus judecăţii, încălcarea rolului activ constă în faptul că hotărârea pronunţată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată administrate, în speţă, a probei cu expertiză tehnică.
Încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) şi următoarele din 198/2004 şi ale art. 5 pct. 16 şi următoarele din Normele de aplicare a legii au condus la admiterea cererii intimatei-reclamante de obligare la plata despăgubirii.
Recurenta a dovedit că despăgubirea a fost stabilită de către expropriator cu respectarea legii, că raportul de expertiză judiciară a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, că metodele de expertizare utilizate în cuprinsul raportului de expertiză sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat.
Se mai arată că, deşi recurenta a dovedit că raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, care a constituit fundamentul soluţiei pronunţate, este vădit eronat şi nelegal, pentru motivele enunţate pe larg în cuprinsul obiecţiunilor formulate, instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice.
Recurenta susţine că raportul de expertiză judiciară a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 193/2004 coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi indică care sunt, în opinia sa, viciile raportului de expertiză.
Mai arată că, în mod eronat, instanţa de apel a apreciat ca nefiind juridică critica conform căreia raportul de expertiză nu este dovedit, deoarece este necesar ca experţii să dovedească temeinicia concluziilor unui raport de expertiză şi că instanţa de apel a respins nemotivat solicitarea de efectuare a unei contraexpertize.
Referitor la calitatea intimatei reclamante de persoană îndreptăţită la despăgubire se arată că instanţa nu a cercetat daca întinata reclamantă a probat, în condiţiile Legii nr. 198/2004, calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenta susţine nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel pentru încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în temeiul cărora, la stabilirea despăgubirii, atât experţii tehnici cât şi instanţa de judecată se vor raporta la preţul de circulaţie. Arată recurenta că, prin respingerea probei cu expertiză şi confirmarea soluţiei primei instanţe, Curtea de Apel a încălcat prevederea legală sus-menţionată.
Susţinerea nu este fondată.
Intr-adevăr, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Însă, aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză efectuat, experţii au avut în vedere la stabilirea despăgubirii propuse metoda comparaţiei de piaţă care presupune analiza comparativă a pieţei imobiliare şi care are ca premisă tocmai valoarea de piaţă a unei proprietăţi.
În consecinţă, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost respectate.
Susţinerile formulate prin motivele de recurs privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., nu pot fi primite de instanţa de recurs câtă vreme recurenta argumentează nerespectarea acestor prevederi legale prin „grava eroarea de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speţă, a probei cu expertiză tehnică”.
Or, dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greşeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conţinut. În plus, simpla indicare a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc civ. Şi art. 129 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ. şi nu face încadrabilă critica astfel formulată într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc civ.
Tot astfel, susţinerea vizând încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) şi următoarele din Legea nr. 198/2004 şi ale art. 5 pct. 16 şi următoarele din Normele de aplicare a legii care, în opinia recurentei, au condus la greşita admitere a cererii intimatei-reclamante de obligare la plata despăgubirii nu se constituie într-o critică de nelegalitate formulată conform prevederilor art. 304 C. proc. civ.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cerinţele art. 3021 C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătura cu aceste dispoziţii legale.
Nici criticile prin care se afirmă că despăgubirea a fost corect stabilită de către expropriator, că metodele de expertizare utilizată în cuprinsul raportului de expertiză sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat, ca raportul de expertiza judiciară întocmit în cauză este vădit eronat şi nelegal, ori că încalcă prevederile art. 9 din Legea nr. 198/204 coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi că experţii nu dovedesc temeinicia concluziilor la care au ajuns, învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor. Ele constituie fie în obiecţiuni la raportul de expertiză, fie în susţineri referitoare la probele administrate, fără a constitui critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ. Chiar dacă uneori cuprind trimiteri la anumite prevederi legale, aceste critici nu dezvoltă argumente pentru care respectivele dispoziţii legale ar fi fost greşit interpretate sau aplicate de instanţă.
În ceea ce priveşte calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri, Înalta Curte reţine în acord cu concluziile instanţei apel că, prin Hotărârea nr. 18 din 12 noiembrie 2007, chiar recurenta a reţinut calitatea intimatei de persoană aparent îndreptăţită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluţionarea litigiului că această calitate reveni unei alte persoane decât reclamanta.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.R. SA împotriva deciziei nr. 331/ A din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5049/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5086/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
