ICCJ. Decizia nr. 5113/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5113/2010
Dosar nr. 38893/3/2008
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 21 octombrie 2008, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată C.N.A.D.N.R. reprezentată prin D.R.D.P. Bucureşti, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se stabilească cuantumul despăgubirilor aferente exproprierii pentru cauză de utilitate publică prin dezmembrarea suprafeţei de 1332 mp din imobilul format din teren şi construcţii în suprafaţă totală de 23.319,08 mp situat în intravilanul municipiului Bucureşti, sector 1 şi obligarea pârâtei la plata cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea declarată prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 22 din data de 24 septembrie 2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului situat la adresa sus menţionată iar prin hotărârea 948/2007 Guvernul României a aprobat planul de amplasament al lucrării de utilitate publică, „fluidizare trafic pe DN 1 - Km 8+100 - Km 17+000 şi centura rutieră în zona de nord a Municipiului Bucureşti - obiect 5A", cu declanşarea procedurii exproprierii imobilelor aflate pe amplasamentul lucrări" sus-menţionate.
Prin hotărârea nr. 22/2008, pârâtul a constatat că reclamantul nu a acceptat cuantumul despăgubirii acordate constând în suma de 687.078,95 lei, echivalentul a 187.266 Euro şi a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat în cuantumul sus menţionat.
Reclamanta înţelege să conteste cuantumul despăgubirii acordate de pârât, întrucât valoarea stabilită de expropriator de cca. 250 Euro/mp nu poate fi acceptată întrucât nu reprezintă valoarea reală a imobilului, nu reprezintă o dreaptă despăgubire în sensul art. 481 C. civ. şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
In consecinţa, se impune efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi, care să calculeze despăgubirea ţinându-se seama de preţul cu care un imobil situat în aceeaşi zonă se vinde la data efectuării expertizei.
In concluzie, reclamanta a arătat că în opinia sa o justă şi echitabilă despăgubire ar reprezenta suma totală de 771.426 Euro din care suma de 639.360 Euro reprezintă preţul terenului, suma de 54.066 Euro reprezintă preţul construcţiilor edificate pe teren, suma de 15.000 Euro reprezintă despăgubiri ce vor fi efectuate pentru reamplasarea parcărilor şi a construcţiilor demolate, iar suma de 63.000 Euro reprezintă cca. 10% din cheltuielile ce urmează a fi efectuate pentru dobândirea unei alte proprietăţi imobiliare.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată cu motivarea, în esenţă, că suma oferită reprezintă o justă despăgubire, s-au avut în vedere preţurile de pe piaţa liberă la data întocmirii raportului de evaluare iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de către evaluatori autorizaţi.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2009 tribunalul a încuviinţat pentru reclamantă proba cu acte şi proba cu expertiză specialitatea construcţii civile şi industriale, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor privind imobilul teren ce formează obiectul cauzei şi preluat de la reclamantă, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pe parcursul administrării acestei probe a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză nr. 2714/2009, efectuat de către experţii O.C., P.V.A. şi A.D. obiecţiunile formulate fiind respinse ca neîntemeiate la termenul din 09 aprilie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 574 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea reclamantei şi a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes naţional, a imobilului teren în suprafaţă de 1332 mp proprietatea reclamantei, situată în Bucureşti, sector 1, cu număr cadastral 15.694, C.F. 31.887, la suma de 1.109.556 lei şi a respins, ca neîntemeiat, capătul doi din cerere, obligând pârâtul la plata sumei de 2.100 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22/2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul în suprafaţa de 1332 mp proprietatea reclamantei, la suma de 687.078,95 lei, imobilul proprietatea reclamantei fiind expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional „fluidizare trafic pe DN 1 - Km 8 + 100 - Km. 17 + 000 şi centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucureşti - obiect 5 A".
S-a mai reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, şi ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, având în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de către experţii O.C., P.V.A. şi A.D., la stabilirea cuantumului exproprierii se va lua în considerare valoarea indicată prin raportul de expertiză deoarece aceasta reprezintă valoarea reală a imobilului, în sensul de preţ la care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
La pronunţarea acestei soluţii, tribunalul a mai avut în vedere că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Terenul ce face obiectul exproprierii are o suprafaţă de circa 1332 mp dintr-o suprafaţă totală de 23.319 mp aflată în proprietatea reclamantei în baza contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar, astfel încât, prin expropriere, reclamantei i se aduce o atingere importantă dreptului de proprietate.
Prima instanţă a reţinut că obiectul cauzei îl formează numai contestarea sumei stabilită pentru imobilul teren nu şi pentru construcţiile edificate pe teren, pentru care părţile au ajuns la acord, aşa cum de altfel, a susţinut şi apărătorul reclamantei prin încheierea din 15 ianuarie 2009.
Cu privire la capătul doi de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la cuantumului despăgubirilor stabilite deja prin Hotărârea nr. 22/2008, tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât despăgubirile menţionate în această hotărâre au fost deja consemnate pe numele reclamantei, conform recipisei de consemnare nr. 2146832/1 din 10 decembrie 2008 prin procedura ofertei reale urmată de consemnaţiune, astfel încât pârâta şi-a executat obligaţia menţionată în Hotărârea nr. 22/2008.
In termen legal, pârâtul a formulat apel împotriva sentinţei civile sus-menţionată, prin care a susţinut că, instanţa de fond, deşi invocă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a omologat raportul de expertiză, în care, în mod greşit, la stabilirea cuantumului despăgubirii experţii au avut în vedere preţul imobilelor de la nivelul lunii decembrie 2008 şi nu la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv, martie 2009.
Mai mult, instanţa de judecată, pronunţându-se la data de 16 aprilie 2009, după intrarea în vigoare a OUG nr. 228/2008, trebuia să dispună completarea raportului de expertiză cu un nou obiectiv, respectiv, stabilirea valorii imobilului la data efectuării raportului de expertiză.
Raportul de expertiză omologat de instanţa de judecată nu respectă criteriile prevăzute de lege în ceea ce priveşte stabilirea valorii imobilului.
Valoarea imobilului avută în vedere de experţi, prin utilizarea cel puţin a două dintre cele patru variante, a fost stabilită în baza unor oferte reprezentând preţuri solicitate de proprietar - vânzător şi nu în baza preţurilor cu care se vând imobile de acelaşi fel potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar experţii trebuia să aibă în vedere preţurile de vânzare efectivă ale imobilelor şi nu preţurile nejustificate solicitate de proprietari pentru testarea pieţei într-o perioadă în care piaţa imobiliară era blocată cu mai bine de 6 luni înaintea exproprierii.
Intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 precum şi ale art.15 din acelaşi act normativ prin care se precizează că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora în condiţiile legii speciale.
Raportul de expertiză a fost de altfel întocmit, în mod corect, fiind folosite patru metode de comparaţie, astfel încât nu există motive pentru a fi contestat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decima nr. 657A din 07 decembrie 2009, a respins ca nefondat apelul pârâtului pentru următoarele considerente:
Potrivit cu dispoziţiile art. 44 din Constituţia României, ale art. 481 din Codul civil, dispoziţii care sunt pe deplin concordante prevederilor din Declaraţia Drepturilor Omului şi a Cetăţeanului, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, exproprierea nu se poate realiza decât cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
In cazul de faţă, în mod corect prima instanţă a aplicat şi interpretat dispoziţiile OUG nr. 228/2008, completată prin Legea nr. 198/2004 şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi a reţinut că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului care se stabileşte în funcţie de preţul de vânzare al imobilelor de acelaşi fel practicat în unitatea administrativ-teritorială, respectiv, valoarea cu care terenul poate intra în circuitul liber al pieţei imobiliare, valoare definită conform normelor Comitetului Internaţional pentru Standarde de Evaluare, ca cel mai probabil preţ care poate fi primit, la o anumită dată, pentru o proprietate supusă vânzării pe o piaţă competitivă care îndeplineşte toate condiţiile pentru o vânzare corectă cu un cumpărător şi un vânzător care acţionează prudent în cunoştinţă de cauză, pentru propriul interes şi fără a fi supuşi vreunor constrângeri.
Calculul preţului mediu unitar de circulaţie al terenului a fost stabilit prin analiza metodelor calculului preţului tehnic unitar al terenului prin metoda costului standard, calculului preţului mediu unitar al terenului prin metoda comparaţiei prin bonitare, calculului preţului mediu unitar de piaţă al terenului şi al calculului preţului mediu unitar al terenului prin metoda comparaţiei vânzărilor fiind astfel respectate criteriile generale de individualizare prezentate în recomandările date prin Buletinul CET - R nr. 97/2006, prin Standardul Internaţional de practică în evaluare, fiind deplin respectate atât dispoziţiile art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, ale Legii nr. 198/2004 nr. 184/2008 şi OUG nr. 228/2008 cu privire la stabilirea valorii despăgubirii în funcţie de momentul la care exproprierea devine efectivă.
Momentul transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ - teritoriale operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, respectiv 3 luna decembrie 2008, astfel că, în mod corect, tribunalul a apreciat, că doar, prin soluţia pronunţată se poate asigura reclamantei o dreaptă despăgubire.
Împotriva acestei decizi a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti, invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului pârâtul susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată de instanţa de apel cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
In dezvoltarea criticii de nelegalitate, pârâtul susţine că preţul cu care se vând în mod obişnuit astfel de imobile are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi menţionat efectiv în contractele autentice de vânzare cumpărare şi nu preţurile de ofertare ale agenţiilor imobiliare sau din anunţurile de mică publicitate.
Se mai susţine că instanţa de apel a avut în vedere preţurile de ofertare şi nu preţurile de tranzacţionare, pronunţând o hotărâre care încalcă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
De asemenea se susţine că raportul de expertiză omologat nu respectă dispoziţiile legii în ceea ce priveşte momentul la care experţii trebuiau să se raporteze pentru stabilirea despăgubirilor.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, susţinând că expertiza evaluatorie a fost întocmită în raport cu obiectivele stabilite de instanţă şi necontestate de către recurenta la momentul respectiv.
Analizând recursul Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
In drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs încălcare expresă şi reală a legii, anume soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
In analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica dacă instanţele de fond au făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă greşeală de fapt, ştiut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) invocate de pârât şi nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din aceiaşi Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului fi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum fi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea acestui preţ de piaţă presupune administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanţă cu criteriile prevăzute de textul de lege menţionat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.
In speţa supusă analizei, sub motivul unei încălcări de către judecătorii fondului a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constată că pârâtul solicită, în principal, o reevaluare a probatoriului administrat în faţa instanţelor de fond, cu consecinţa stabilirii unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce nu este permis instanţei de recurs.
De altminteri, pârâtul a reiterat prin recurs aceleaşi critici pe care le-a formulat în apel.
Susţinerea pârâtului potrivit căreia, în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului instanţele de fond ar fi avut în vedere, contrar prevederilor art. 26 din lege, doar preţurile indicate în diverse oferte imobiliare, care nu se confundă cu preţul de tranzacţionare, se constată că nu este fondată.
Aceasta întrucât în mod corect prima instanţă a aplicat şi interpretat dispoziţiile OUG nr.228/2008, completată prin Legea nr. 198/2004 şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi a reţinut că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului care se stabileşte în funcţie de preţul de vânzare al imobilelor de acelaşi fel practicat în unitatea administrativ-teritorială, respectiv, valoarea cu care terenul poate intra în circuitul liber al pieţei imobiliare, valoare definită conform normelor Comitetului Internaţional pentru Standarde de Evaluare, ca cel mai probabil preţ care poate fi primit, la o anumită dată, pentru o proprietate supusă vânzării pe o piaţă competitivă care îndeplineşte toate condiţiile pentru o vânzare corectă cu un cumpărător şi un vânzător care acţionează prudent în cunoştinţă de cauză, pentru propriul interes şi fără a fi supuşi vreunor constrângeri.
Calculul preţului mediu unitar de circulaţie al terenului a fost stabilit prin analiza metodelor calculului preţului tehnic unitar al terenului prin metoda costului standard, calculului preţului mediu unitar al terenului prin metoda comparaţiei prin bonitare, calculului preţului mediu unitar de piaţă al terenului şi al calculului preţului mediu unitar al terenului prin metoda comparaţiei vânzărilor fiind astfel respectate criteriile generale de individualizare prezentate în recomandările date prin Buletinul CET - R nr. 97/2006, prin Standardul Internaţional de practică în evaluare, fiind deplin respectate atât dispoziţiile art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, ale Legii nr. 198/2004 nr. 184/2008 şi OUG nr. 228/2008 cu privire la stabilirea valorii despăgubirii în funcţie de momentul la care exproprierea devine efectivă.
Momentul transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ - teritoriale operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, respectiv luna decembrie 2008.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, reţinând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
In acelaşi timp, constatând că prin această soluţie pârâtul este, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea "căzută în pretenţii", şi raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol potrivit căruia judecătorii au dreptul de a mări sau micşora onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori se va stabili motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat se va dispune, obligarea acestuia la plata sumei de 13.000 lei cheltuieli de judecată parţiale către intimata reclamantă SC M. SRL.
Mai mult, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat reglementează contractul de asistenţă juridică, care este un raport juridic între avocat şi client, în timp ce art. 274 alin. (3) C. proc. civ. reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil între părţile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel ce a căzut în pretenţii.
Astfel în ce privesc cheltuielile de judecată solicitate de intimată în sumă de 26470,28 lei, instanţa reţine următoarele:
Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţiale, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau nepotrivit de mari, faţă de obiectul cauzei, de munca prestată, îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului.
Astfel în aprecierea cuantumului onorariului, instanţa va avea în vedere proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus necesar pentru pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente ce ţin de complexitatea cauzei şi dificultatea litigiului.
Din perspectiva acestor aspecte, cheltuielile de judecată în cuantum de 26470,28 lei reprezentând onorariul avocaţial, urmează a fi reduse la suma de 13.000 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 657A din 07 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să plătească intimatei reclamante SC M. SRL, suma de 13.000 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5117/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4994/2010. Civil → |
|---|
