ICCJ. Decizia nr. 5173/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5173/2010
Dosar nr. 13790/3/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 2210/3/2005 reclamanţii B.I.I., B.E.F.P., R.O.L.R. şi B.V. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, Primarul General al municipiului Bucureşti, SC R. SA şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea pârâtului deţinător la restituirea în deplină proprietate şi posesie a terenului în suprafaţă de 19,10 ha situat în sector 5; în cazul în care restituirea nu este posibilă, obligarea pârâtului deţinător la acordarea unui alt teren de valoare egală; în cazul în care măsura menţionată nu este posibilă, obligarea pârâţilor la acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, valoare ce se va stabili prin expertiză; obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, pretenţii ce vor fi determinate prin expertiză.
In motivarea acţiunii s-a arătat că suprafaţa de 15,77 ha a fost proprietatea exclusivă a numitului I.C.B. la succesiunea căruia au venit reclamanţii, conform certificatului de moştenitor şi a certificatelor de calitate de moştenitor depuse la dosarul cauzei, terenul fiind preluat de stat în anul 1955, aşa cum rezultă din adresa nr. 140 din 18 mai 1955 a Inspecţiei I.T.P. Raionul N. Bălcescu circa 20.
In urma notificării Primăriei municipiului Bucureşti conform Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea în natură a terenului, s-a emis dispoziţia nr. 3336 din 10 septembrie 2004, de respingere a notificării pentru nedovedirea dreptului de proprietate.
Reclamanţii au depus mai multe cereri completatoare şi precizări la acţiune astfel la data de 16 februarie 2005 au formulat cererea completatoare ce se regăseşte la fila 95 dosar nr. 2210/3/2005 vol. 1, prin care au precizat că suprafaţa de teren revendicată este de 15,77 ha, restul suprafeţei făcând obiectul altei dispoziţii, pe care au înţeles să nu o conteste, şi au chemat în judecată în calitate de pârâtă A.V.A.S., solicitând obligarea acesteia la despăgubiri prin echivalent în active recuperate în numele statului şi/sau acţiuni la societăţi comerciale cu capital de stat aflate în portofoliul său; precizarea existentă la filele 265-266 dosar nr. 2210/ 3/ 2005 vol. 1 prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a terenului de 19,10 ha, în contradictoriu cu pârâţii SC P. SRL şi SC R. SA; precizarea formulată la data de 06 decembrie 2007 aflată la fila 95 dosar nr. 2210/3/2005 vol. III, prin care au arătat că înţeleg să cheme în judecată Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Statul Român, prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, şi că au înţeles să nu cheme în judecată Primăria municipiului Bucureşti, Primarul General al municipiului Bucureşti şi SC P. SRL, întrucât nu au calitate procesuală în acest dosar, singurul vinovat de preluarea abuzivă fiind Statul Român.
Prin sentinţa civilă nr. 381 din 28 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 2210/3/2005, s-au respins, în principiu, cererile de intervenţie în interes propriu formulate de petentele A.D. şi S.C.P.A. S.A., ca inadmisibile; în baza art. 246 C. proc. civ. instanţa a luat act de renunţarea reclamanţilor R.L.O.R. şi B.V. la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâţii SC P. SRL şi SC R. SA, iar în baza art. 247 C. proc. civ. a luat act de renunţarea reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P. la dreptul invocat, în contradictoriu cu pârâţii SC P. 2000 SRL şi SC R. SA; a respins, în fond, acţiunea formulată de reclamanţii B.I.I. şi B.E.F.P., în contradictoriu cu pârâţii SC P. 2000 SRL şi SC R. SA; s-a disjuns soluţionarea capetelor de cerere formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii SC P. 2000 SRL şi SC R. SA de soluţionarea celorlalte capete de cerere formulate de reclamanţii B.I.I. şi B.E.F.P., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, Primarul General al municipiului Bucureşti, A.V.A.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi de reclamanţii R.L.O.R. şi B.V., în contradictoriu cu Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a dispus formarea unui nou dosar, acordându-se termen în continuare pentru soluţionarea dosarului disjuns.
Prin Decizia civilă nr. 292/K din 17 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2210/3/2005 s-a respins ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. şi ca inadmisibil recursul declarat de intervenienta S.C.P.A. S.A. împotriva sentinţei nr. 381 din 28 februarie 2008.
Dosarul disjuns a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, sub nr. 13790/3/2008, iar în cadrul acestui dosar, la termenul din 24 aprilie 2008, reclamanţii B.I. şi B.E.F.P. au formulat cerere predicatoare si completatoare a cererii de chemare în judecată iniţială, prin care au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, Primarul General al municipiului Bucureşti, A.V.A.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună, în principal, în ipoteza în care întreg imobilul ce a format obiectul notificării nu se mai află în patrimoniul Municipiului Bucureşti, admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei nr. 3336/2004, obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi Primarul General al municipiului Bucureşti să dispună trimiterea notificării spre soluţionare pârâtei A.V.A.S.
In subsidiar, în măsura în care o parte din terenul ce a făcut obiectul notificării se află în patrimoniul Municipiului Bucureşti, să se dispună admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei nr. 3336/2004, obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi Primarul General al municipiului Bucureşti să dispună trimiterea notificării spre soluţionare A.V.A.S., în ceea ce priveşte suprafaţa de teren aflată în patrimoniul societăţii privatizate şi obligarea aceloraşi pârâţi să restituie în natură porţiunea de imobil aflată în patrimoniul acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 530 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 13790/3/2008 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamanţii B.I.I. şi B.E.F.P., precum şi acţiunea precizată formulată de reclamanţii R.O.L.R. şi B.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. şi s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamanţii B.I.I. şi B.E.F.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte acţiunea formulată de aceiaşi reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general şi Primarul General al municipiului Bucureşti; s-a anulat în parte dispoziţia nr. 3336 din 10 septembrie 2004 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti; au fost obligaţi pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general şi Primarul General al municipiului Bucureşti să emită dispoziţie motivată prin care să propună reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P. măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1093 mp, situat în Bucureşti, ce formează lotul A, pentru terenul în suprafaţă de 1838 mp situat în Bucureşti, sector 4, ce formează lotul B şi pentru terenul în suprafaţă de 7265 mp situat în Bucureşti, ce formează lotul C (părţi componente din trupul B), astfel cum au fost identificate în schiţa anexă nr.5 la raportul de expertiză topografică nr. 7535 din 29 noiembrie 2006 întocmit de experţii C.S., T.A. şi D.V., constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor legale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primar general şi Primarul General al municipiului Bucureşti la trimiterea notificării formulate de reclamanţi spre soluţionare către A.V.A.S.3 în ceea ce priveşte suprafaţa de teren aflată în patrimoniul societăţii privatizate, ca neîntemeiat; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, prin Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative; s-au respins, în principiu, cererile de intervenţie în interes propriu formulate de petentele A.D. şi S.C.P.A. S.A., ca inadmisibile; au fost obligaţi pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general şi Primarul General al municipiului Bucureşti la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.I.I.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că între Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi reclamanţi nu există un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual, întrucât această instituţie nu are calitatea de unitate deţinătoare şi nici calitatea de a emite dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001, în speţă nefiind incidenţă nici situaţia în care unitatea deţinătoare nu este cunoscută, astfel încât acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Faţă de aceleaşi considerente, tribunalul a constatat şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice în cadrul acţiunii precizate a reclamantelor R.O.L.R. şi B.V., care au ales o cale procesuală diferită faţă de ceilalţi doi reclamanţi.
Referitor la acţiunea precizată a reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P. împotriva pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primar general, Primarul General al municipiului Bucureşti şi A.V.A.S.(în privinţa Statului Român fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aşa cum s-a arătat), tribunalul a reţinut că din actele depuse în probaţiune a rezultat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, astfel încât notificarea nu putea fi respinsă ca nedovedită, iar entitatea învestită avea obligaţia de a se pronunţa asupra fondului cererii formulate, respectiv, în ce măsură se justifică acordarea de despăgubiri prin echivalent asupra imobilului sau restituirea în natură.
Prima instanţă a mai reţinut că, faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, conform căruia imobilul teren ce face obiectul notificării se suprapune parţial peste spaţiul pe care se află în prezent Bd. P., str. O. şi str. L. restituirea în natură este imposibilă, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (1), art. 11 alin. (4), art. 7 alin. (2) şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii nu pot beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent.
Cu privire la terenul de 14,03 ha aflat în proprietatea privată a SC P. SRL, tribunalul a constatat că această persoană juridică nu este chemată în judecată în prezentul dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 381/2008 pronunţată în dosarul nr. 2210/3/2005 s-a luat act, în baza art. 247 C. proc. civ., de renunţarea reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P. la dreptul invocat în contradictoriu cu pârâţii SC P. SRL şi SC R. SA. Motiv pentru care reclamanţii nu mai pot solicita nici un fel de pretenţii asupra terenului deţinut iniţial de către SC R. SA şi nici nu pot solicita obligarea pârâtei A.V.A.S. să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru acelaşi teren, deoarece această societate nu a fost şi nu este o instituţie privatizată de A.V.A.S., care, faţă de cele arătate, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la pârâta SC P. SRL, tribunalul a constatat că imobilul revendicat, deţinut iniţial de SC R. SA, a fost înstrăinat de aceasta către SC P. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3672/2004 de către BNP M.E., această din urmă societate nefiind, la rândul său, unitate deţinătoare privatizată de A.V.A.S.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B.I.I., B.E.F.P., R.U.O.R. şi B.V., precum şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general
Municipiul Bucureşti, prin primar general, a criticat sentinţa de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, apreciind că în mod greşit tribunalul a constatat că reclamanţii au depus actele doveditoare şi că acestea pot fi primite direct de instanţă, care nu poate decât să verifice temeinicia dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare, solicitând exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală.
Reclamanţii B.I.I. şi B.E.F.P. au arătat că în mod greşit instanţa de fond nu a obligat Primăria municipiului Bucureşti să emită dispoziţii motivate cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru toate suprafeţele de teren revendicate, cu toate că din cuprinsul hotărârii cât şi a contestaţiei formulate rezultă că acestea sunt mult mai mari de 19 ha.
Au mai arătat că terenurile respective au fost înstrăinate cu rea-credinţă de către Primăria municipiului Bucureşti, deşi aceasta fusese notificată în prealabil cu privire la solicitarea de restituire, iar în considerentele sentinţei atacate există confuzii datorate situaţiei de fapt şi împrejurărilor ce au intervenit pe parcursul soluţionării cauzei.
Reclamantele R.L.O.R. şi B.V. au arătat că prima instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, acordând la doi dintre contestatori mai mult decât au cerut, în detrimentul celorlalţi.
Au mai arătat că tribunalul a procedat la un tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte probele administrate şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul acestuia, fără a avea competenţă în soluţionarea cauzei, întrucât nu s-a observat că s-a solicitat retrocedarea unui teren care, la data la care fusese preluat de stat, era teren agricol., situaţie faţă de care competenţa pentru aplicarea legislaţiei speciale în materie funciară ar fi revenit Comisiei Locale de pe lângă Primăria Sectorului 5 Bucureşti, iar instanţa judecătorească competentă să judece contestaţia ar fi fost Judecătoria Sector 5.
Prin Decizia civilă nr. 649 din 11 decembrie 2009pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 13790/3/2008 s-au respins ca nefondate toate apelurile.
Referitor la apelul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar, instanţa de apel a înlăturat în totalitate criticile formulate, reţinând că termenul pentru depunerea actelor doveditoare în cadrul procedurii întemeiate pe Legea nr. 10/2001 a fost prelungit de mai multe ori, iar art. 23 din lege astfel cum a fost modificat prevede că acestea pot fi depuse până la soluţionarea notificării, indiferent că aceasta se realizează pe cale administrativă sau judiciară.
Curtea de Apel a mai reţinut că stabilirea obligaţiei pentru instanţă, de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa administrativă ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie, aşa cum este consacrat în plan constituţional şi comunitar.
In ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că şi această critică este neîntemeiată, întrucât partea care se află în culpă procesuală (în speţă, pârâtul, prin neîndeplinirea obligaţiilor legale faţă de reclamanţi) este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la apelul reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P., instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general să emită dispoziţie motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenurile revendicate astfel cum au fost menţionate în hotărârea atacată, diferenţele de teren la care se referă reclamanţii neputând fi restituite din diverse considerente, respectiv, fac obiectul unei alte notificări, faţă de care s-a emis o dispoziţie necontestată, sunt ocupate de amenajări de utilitate publică, neputând opera restituirea în natură, se află în proprietatea unei entităţi care nu face parte din cadrul procesual actual, ori aparţin unor entităţi faţă de care reclamanţii au renunţat la drepturile pretinse.
In legătură cu critica privind erorile şi confuziile strecurate în hotărârea atacată, instanţa de apel a reţinut că, în raport de soluţia favorabilă reclamanţilor, aceştia nu justifică un interes în formularea unor asemenea critici.
Referitor la apelul reclamanţilor R.L.O.R. şi B.V., instanţa de apel a reţinut că aceştia au înţeles să aleagă o cale procesuală diferită de ceilalţi reclamanţi, precizându-şi acţiunea în sensul că au chemat în judecată pârâţii Statul Român, prin Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâţilor să le transmită proprietatea şi să-i pună în posesia unor terenuri şi imobile în valoare de 73.975.000 Euro aflate pe teritoriul municipiului Bucureşti, cu titlu de măsură reparatorie prevăzută de lege, renunţând la a chema în judecată Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general, Primarul General al municipiului Bucureşti şi SC P. SRL.
Prin încheierea de şedinţă din 06 noiembrie 2008 şi prin sentinţa atacată s-a constatat că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă, acţiunea fiind respinsă fără a se mai intra în cercetarea fondului, astfel încât criticile formulate nu pot fi primite încât privesc fondul cauzei or, controlul judiciar nu poate fi exercitat asupra a ceea ce tribunalul nu a judecat.
In ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a tribunalului invocată în motivele de apel, reclamantele susţinând că au solicitat retrocedarea unui teren care la data preluării de către stat era un teren agricol, Curtea de apel a constatat că excepţia nu este fondată faţă de obiectul pricinii deduse judecăţii, şi anume, contestaţie de respingere a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
In legătură cu neacordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că apelantele-reclamante au căzut în pretenţii, adică au pierdut procesul, şi această critică a fost înlăturată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.I.I. şi B.E.V.P., precum şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Recursul reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P. a vizat greşita obligare a primăriei municipiului Bucureşti de a emite dispoziţie motivată de acordare a despăgubirilor doar pentru o parte din terenurile revendicate, respectiv, neacordarea întregii suprafeţe de teren până la totalul de 19,10 ha.
In acest sens, reclamanţii au arătat că atât prin acţiunea formulată, cât şi prin precizările ulterioare, au învederat că nu este oportun a se judeca cu toţi terţii dobânditori ai bunurilor revendicate, ci cu deţinătorul iniţial - Primăria municipiului Bucureşti, întrucât diferenţele neacordate din suprafaţa totală revendicată au fost înstrăinate, cu rea-credinţă, de această instituţie, deşi în prealabil fusese notificată.
In atare situaţie, instanţele au reţinut în mod greşit că s-ar li renunţat la dreptul invocat cu pârâţii iniţiali, adică dobânditorii ulteriori notificării, o astfel de apreciere fiind ipotetic valabilă doar în cazul în care înstrăinarea ar fi avut loc anterior notificării.
Chiar dacă ceilalţi contestatori au ales un alt cadru procesual, înţelegând a se judeca cu alţi intimaţi, recurenţii-reclamanţi au înţeles să se judece doar cu Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.V.A.S., precizând că au renunţat la ultimul capăt de cerere al acţiunii privind pretenţiile pentru lipsa de folosinţă.
Recursul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general a vizat critica conform căreia la dosarul cauzei nu se regăseşte o situaţie juridică clară a bunului revendicat, din care să rezulte apartenenţa acestuia la domeniul public sau privat al statului, cât şi faptul că reclamanţii nu au produs dovezi din care să rezulte dacă au beneficiat sau nu de despăgubiri la momentul preluării de către stat a imobilului, respectiv, nu au depus declaraţii autentificate, date pe proprie răspundere, care să ateste sau să infirme o asemenea situaţie.
Recursul reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aceeaşi reglementare, pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, este continuată de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc, în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri, iar dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este agreată de persoana îndreptăţită, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
In speţă, raportat la situaţia juridică a imobilului revendicat, imposibil de restituit în natură şi la împrejurarea că entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a identificat în patrimoniul său bunuri care să poată fi oferite în compensare, instanţa a procedat la obligarea acesteia de a emite dispoziţie motivată cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Suprafeţele de teren cu privire la care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii au fost stabilite şi identificate conform raportului de expertiză judiciară de specialitate efectuat în cauză, din care a rezultat că terenul în suprafaţă de 15,77 ha (real-15,22 ha), situat în Bucureşti, sector 5, teren ce a format obiectul notificării reclamanţilor înregistrată sub nr. 332 din 28 mai 2001, se suprapune cu terenul proprietatea SC P. SRL pe o suprafaţă de 14.03 ha, suprafaţă din care 7.34 ha este ocupată de construcţii, iar 6,68 ha este ocupată de căi de acces, căi ferate, de incinte şi spaţii verzi.
Deşi SC P. SRL a figurat iniţial ca parte în proces, în calitate de pârâtă, prin sentinţa civilă nr. 381 din 28 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 2210/3/2005, din care s-a disjuns prezenta cauză, s-a luat act, în temeiul art. 247 C. proc. civ., de renunţarea reclamanţilor la însuşi dreptul invocat în contradictoriu cu această societate.
Sub acest aspect, susţinerile recurenţilor-reclamanţi conform cărora în mod eronat s-ar fi luat act şi reţinut că s-a renunţat la dreptul invocat în contradictoriu cu pârâţii iniţiali, nu pot fi primite, întrucât manifestarea de voinţă a reclamanţilor a fost consemnată în hotărârea pronunţată cu prilejul cercetării în fond a cauzei, iar efectele acesteia sunt ireversibile.
Potrivit principiului disponibilităţii, atât reclamantul cât şi pârâtul pot face acte de dispoziţie cu privire la acţiunea în care figurează în aceste calităţi, acte al căror scop este oprirea procesului civil, fie în totalitate, fir cu privire la anumite capete de cerere ale acţiunii introductive de instanţă.
Un astfel de act este renunţarea la judecată, instituţie juridică reglementată de dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., conform cărora „în caz de renunţare la chiar dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotăra asupra cheltuielilor de judecată".
Spre deosebire de renunţarea la judecată, de care au uzat ceilalţi reclamanţi din prezenta cauză cu privire la aceeaşi pârâtă, renunţarea la însuşi dreptul subiectiv dedus judecăţii paralizează orice pretenţie ulterioară împotriva pârâtului faţă de care s-a produs, efectul fiind stingerea definitivă a procesului civil şi incidenţa autorităţii de lucru judecat.
Referitor la celelalte terenuri care formează suprafaţa totală de 15,77 ha (real - 15,22), în mod corect instanţele au constatat că acestea nu se află în proprietatea Municipiului Bucureşti, pentru ca să poată dispune, fie restituirea acestora în natură, fie acordarea unor despăgubiri în echivalent.
Raportul de expertiză care, dealtfel, nu a fost contestat de către reclamanţi, a mai stabilit că o suprafaţă de 1415 mp este deţinută de o societate comercială străină de prezentul cadru procesual, iar două suprafeţe de teren, respectiv, de 18 mp şi 286 mp sunt deţinute de către SC R. SA, cu privire la care reclamanţii au renunţat, de asemenea, la dreptul pretins, nemaiputând emite pretenţii conform considerentelor expuse mai sus.
Dealtfel prin notificarea nr. 332 din 28 februarie 2001 reclamanţii au solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 15,77 ha, iar prin precizarea formulată în dosarul nr. 2210/3/2005 vol. I fila 95, reclamanţii au arătat în mod expres că"... suprafaţa de teren pe care o revendicăm şi la care se referă dispoziţia Primarului General nr. 3336 din 10 septembrie 2004, atacată pe calea prezentei acţiuni, este de 15,7758 ha, restul suprafeţei făcând obiectul altei dispoziţii care ni s-a comunicat ulterior şi pe care nu dorim să o contestăm astfel...".
In atare situaţie, critica reclamanţilor conform căreia acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent ar fi trebuit să privească un teren în suprafaţă de 19,10 ha este nefondată şi nu poate fi primită, instanţele pronunţându-se asupra pretenţiilor cu care au fost învestite.
Recursul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, este lovit de nulitate, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată a instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Prin cererea de recurs, pârâtul a invocat incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri când aceasta „...este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii."
In speţă, în conţinutul motivelor de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală, de către pârât, a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Astfel, motivarea deciziei recurate vizează aspecte legate de termenul de depunere al actelor doveditoare în cadrul procedurii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, acordarea cheltuielilor de judecată, modalitatea în care instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei motivate de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafeţele de teren revendicate, competenţa materială a instanţei de fond în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Or, criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs invocat de către pârât vizează aspecte legate de apartenenţa bunului revendicat la domeniul public sau privat al statului şi de inexistenţa, la dosarul cauzei, a unor declaraţii autentice date pe proprie răspundere, din partea reclamanţilor, din care să rezulte dacă aceştia au beneficiat sau nu de despăgubiri la momentul preluării bunului de către stat.
Conform celor mai sus arătate, rezultă că argumentele expuse de pârât în susţinerea recursului sunt străine de considerentele deciziei date în apel.
In atare situaţie, când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la hotărârea supusă acestei căi de atac, cu indicarea aspectelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la considerentele instanţei în justificarea acesteia, sancţiunea ce intervine este nulitatea recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge ca nefondat recursul reclamanţilor B.I.I. şi B.E.F.P., iar în temeiul art. 306 alin. (2) din acelaşi cod constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.I.I., B.E.F.P. împotriva deciziei civile nr. 649 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Constată nul recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin primar general, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5134/2010. Civil. Conflict de muncă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5117/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
