ICCJ. Decizia nr. 5213/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la 3 martie 2008 reclamanta D.S. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General solicitând obligarea acestuia la emiterea dispoziției motivate de restituire în natură a terenului rămas liber situat în București, str. B. nr. 36, sectorul 1 (fostă A. nr. 30), precum și stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat situat la aceeași adresă.
în motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a notificat la 6 noiembrie 2001 Primăria Municipiului București, solicitând acordarea măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru terenul din București, str. B. nr. 36, sectorul 1 (fostă A. nr. 30) în suprafață de 600 mp.
El a solicitat ulterior Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului notificat ce a intrat în proprietatea statului prin expropriere prin Decretul nr. 252 din 20 iunie 1979.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 419 din 22 septembrie 2008 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să propună acordarea în beneficiul reclamantei a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru cota ideală de 1/3 din imobilul situat în București, str. B. nr. 36, sectorul 1, compus din teren în suprafață, preluat prin Decretul nr. 252/1979, poziția 44/60, de la D.G., D.N. și V.E., condiționat de restituirea de către reclamantă a despăgubirilor primite de autorul său D.N., în cuantum de 18.000 lei, actualizat, cu indicele de inflație de la data plății despăgubirilor, 1979 și până la data plății efective.
în considerentele sentinței, tribunalul a reținut că reclamanta D.S. a formulat la data de 6 noiembrie 2001, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc A.P. notificarea nr. 3533, înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 19804.
Prin această notificare (fila 38 în dosar), reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, str. B. nr. 36, sector 1, în suprafață totală de 2.000 mp, arătând că a dobândit cota parte din terenul în suprafață de 2.000 mp, prin moștenire de la soțul său, D.N., decedat la 14 septembrie 1989, iar ca urmare a demolării imobilului, urmașii au fost despăgubiți pentru construcție, dar nu și pentru terenul aferent construcției.
Măsura reparatorie indicată a fost cea a despăgubirilor prin echivalent bănesc.
Aplicarea în speță a dispozițiilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 rezultă din împrejurarea că bunul imobil menționat în notificare, situat în București, str. B. nr. 36, sectorul 1, a fost preluat de Statul Român prin expropriere în temeiul Decretului nr. 252/1979, poziția 44/60 (potrivit adresei emise de SC H.N. SA nr. 1895/11 septembrie 2006, depusă la fila 22 în dosar, ce atestă că imobilul expropriat era compus din teren în suprafață de 599 mp. și construcție în suprafață de 158 mp), astfel încât sunt incidente prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Instanța a reținut că, de vreme ce reclamanta D.S. este moștenitoarea defunctului D.N. (alături de numitele V.O. și A.M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 105 din 29 noiembrie 2002, emis de BNP A.S.G.& GG.G., depus la fila 42 în dosar), în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a reținut că vocația la măsuri reparatorii a reclamantei are întinderea echivalentă dreptului de proprietate al autorului său.
S-a mai reținut, în primul rând, că numitele V.O. și A.M., deși au formulat notificări nu au dreptul la acordarea de măsuri reparatorii, deoarece notificările sunt formulate în anul 2005, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost prelungit, ceea ce atrage sancțiunea cuprinsă în art. 22 alin. (5) din același act normativ, și anume decăderea din dreptul de a cere în justiție acordarea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Analizând întregul material probator efectuat în cauză, Curtea de Apel a respins apelul formulat de Municipiul București prin Primarul Generai și a admis apelul reclamantei D.S., împotriva Sentinței civile nr. 419 din 22 septembrie 2008.
Apelul formulat de Municipiul București prin Primarul General a fost considerat ca nefondat întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de recomandare, unitatea notificată fiind obligată să emită o decizie în interiorul termenului de 60 de zile.
Modificările intervenite în Legea nr. 10/2001, respectiv art. 22 nu sunt de natură a înlătura obligativitatea pronunțării în termenul stipulat de art. 23 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât apelantul nu a făcut dovada că ar fi solicitat reclamantei și alte acte doveditoare a dreptului de proprietate.
în ceea ce privește existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, acesta există deoarece notificarea sa nu a fost soluționată, dreptul său la restituire în natură ori la despăgubiri nefiind stabilit într-un termen rezonabil.
Apelul reclamantei a fost admis pentru considerentele următoare:
în prezenta cauză imobilul ce se cere restituit și care a făcut obiectul notificării a aparținut lui I.D., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 29221 din 17 octombrie 1930.
Imobilul a fost preluat de stat prin expropriere în anul 1979 și după cum rezultă din adresa nr. 1895 din septembrie 2006 a SC H.N. SA s-au plătit despăgubiri în sumă totală de 53.999 lei către V.E., D.G. și D.N.
Reclamanta este moștenitoarea lui D.N., unul din fii defunctului D.I.
în conformitate cu textele menționate anterior, reclamanta este îndreptățită să i se acorde măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întreg dreptul vizând imobilul în litigiu.
Această concluzie se impune câtă vreme nu s-a făcut dovada că V.E. și D.G. au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind incidente astfel prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aceștia având calitatea de succesibili ai persoanei îndreptățite, I.D.
S-a mai reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de experta S.C., rezultă că terenul în litigiu nu a fost destinat să deservească nevoilor blocului de locuințe care se află în vecinătatea acestuia, până în anul 2001 acesta fiind teren viran. în prezent, terenul este betonat având destinația de parcare, pe el aflându-se o împrejmuire provizorie, construcții edificate, în urmă cu circa 6 luni înainte de constatările expertului.
De asemenea, experta a mai concluzionat că terenul în litigiu nu are destinația de spațiu verde, nu restricționează accesul și nu îngrădește din punct de vedere urbanistic folosința de serviciu (spatele blocurilor adiacente) sau alte folosințe comune.
în aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 care arată că în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
Astfel fiind, Curtea a admis apelul declarat de apelanta reclamantă D.S. conform art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte sentința de fond apelată în sensul că a obligat pârâtul să restituie în natură suprafața de 232 mp situată în B., str. B. nr. 36 sectorul 1, identificată conform raportului de expertiză efectuat de ing. A.I. și acordarea pentru întreaga cotă de proprietate, de despăgubiri pentru restul terenului ce nu poate fi restituit în natură, precum și pentru construcția demolată în suprafață de 158 mp.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat apelantul-pârât la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamanta-apelantă.
împotriva sentinței a declarat recurs Municipiul București, prin Primar General care a reținut următoarele critici de nelegalitate.
Este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se consideră corectă soluția adoptată de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, acordându-se măsuri reparatorii pentru terenul care nu fi restituit în natură.
în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a dispus măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B., Str. B. nr. 36, în favoarea reclamantului, se consideră că reclamantul avea obligația să depună înscrisuri, prin care să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea Statului a terenului.
S-a mai susținut că, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce preced.
Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri se poate dispune când instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente sau când este lipsită de temei legal.
Motivele invocate de recurentul Municipiul București, prin Primarul General, nu se justifică, deoarece instanța de apel în mod just a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul să restituie în natură suprafața de 232 mp situat în B., strada B. nr. 36, sector 1, identificat conform raportului de expertiză și acordarea pentru întreaga cotă de proprietate, de despăgubiri pentru restul terenului ce nu poate fi restituit în natură, precum și pentru construcția demolată în suprafață de 158 mp.
Criticile recurentului privind greșita restituire în natură a terenului de 232 mp nu atrag incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 conform căruia în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate parțial sau total, restituirea în natură se dispune
pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Nici susținerile recurentului-pârât privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B., strada B. nr. 35 în lipsa dovezii neîncasării de despăgubiri la momentul preluării bunului nu pot atrage nelegalitatea deciziei recurate.
Corect a stabilit Curtea de Apel că în cauză s-a făcut dovada achitării sumei de 18.000 lei la data de 6 aprilie 1982, astfel cum rezultă din adresa nr. 1895 din 11 septembrie 2006 a SC H.N. SA
Pentru aceste considerente, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General și în baza art. 312 C. proc. civ. s-a menținut decizia civilă ca legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6726/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4896/2010. Civil → |
|---|
