ICCJ. Decizia nr. 5271/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ-fiscal, petentul T.C.S., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al județului Vâlcea, a solicitat instanței să constate nelegalitatea măsurii referitoare la suspendarea exercitării dreptului său de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile începând cu data de 23 februarie 2009 și să dispună suspendarea executării acestei măsuri până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios.
Tribunalul Vâlcea, prin Sentința nr. 580/CAF din 21 aprilie 2009, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de petent în favoarea Judecătoriei Brezoi reținând următoarele:
Art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că exercitarea dreptului de a conduce se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmării penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmării penale dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta Ordonanță de Urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
Din aceste dispoziții legale s-a apreciat că se află în ipoteza existenței unei fapte care conform ordonanței constituie contravenție, ce trebuie constatată conform O.G. nr. 2/2001, printr-un proces verbal de contravenție și care atrage și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce. în acest sens sunt și dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol care vorbesc despre "contravenient".
Prin urmare prin hotărârea contestată s-a dispus o măsură complementară contravențională, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 31 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, competența de soluționare a unei astfel de cauze aparținând judecătoriei în raza căreia s-a comis fapta și nu instanței de contencios administrativ.
Judecătoria Brezoi, sesizată fiind cu soluționarea prezentei cauze, a admis excepția privind necompetența materială a instanței invocată de intimat, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția de contencios administrativ, și a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competență, sens în care a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești pentru soluționarea conflictului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, privind contenciosul administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Ceea ce rezultă cu claritate din susținerile ambelor părți, astfel cum anterior au fost prezentate, este faptul că petentului nu i s-a întocmit un proces-verbal de contravenție care să poată fi atacat cu o cerere în anulare, ci intimatul a emis o adresă ce a avut ca urmare vătămarea dreptului petentului de a conduce autovehicule pe drumurile publice timp de 90 de zile.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, această adresă se circumscrie noțiunii de act administrativ în accepțiunea dată de legiuitor, ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică și care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Subiectele de drept specifice unei acțiuni în contencios se regăsesc și ele: pe de-o parte petentul, persoană ce se consideră lezată într-un drept al său, iar pe de altă parte autoritatea publică a I.P.J. Vâlcea, ca organ de stat care acționează în regim de putere publică.
în fine, un ultim argument pentru care instanța a reținut că excepția necompetenței materiale invocată de părți este întemeiată, îl constituie însuși principiul disponibilității părții de a opta pentru tipul de acțiune în justiție pe care dorește să-l promoveze.
Sesizată fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Pitești, prin Sentința civilă nr. 2/F-CC din 22 ianuarie 2010, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (5) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că, în speță ne aflăm în materia contravențiilor, deoarece măsura luată de către intimat este motivată clar pe dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 și ea reprezintă, de altfel, o sancțiune contravențională complementară, care are ca drept scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, potrivit dispozițiilor art. 96 din cadrul O.U.G. nr. 195/2002, iar la art. 96 alin. (2) lit. b) se arată în mod clar că suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat face parte din sancțiunile complementare.
în acest caz, nu are nici un fel de relevanță că nu s-a întocmit un al doilea proces-verbal de contravenție, atâta vreme cât s-a procedat la cercetări penale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, iar organul de urmărire penală a dispus, ulterior, neînceperea urmării penale față de petent.
De altfel, atât petentul cât și intimatul au indicat temeiul de drept al cererii lor, respectiv dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, și este adevărat că principiul disponibilității guvernează procesul civil, însă sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei, instanța, din oficiu, trebuie să stabilească competența și cadrul procesual dedus judecății.
Numai în situațiile prevăzute de art. 114 și 116 din O.U.G. nr. 195/2002, în care s-ar fi emis un Ordin al Prefectului, instanța competentă să soluționeze cauza era cea de contencios administrativ, situații care nu se regăsesc în cauza de față.
împotriva acestei din urmă hotărâri a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea solicitând să se constate competența de a judeca prezenta cauza în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția de contencios administrativ.
în motivarea recursului, pârâtul a susținut că în speță nu a fost dispusă o măsură complementară ca urmare a emiterii unui proces verbal de contravenție, ci a fost emis un act administrativ ca urmare a cercetării penale a reclamantului pentru săvârșirea unei infracțiuni, astfel că nu ne aflăm în materia contravențională, ci în cea a contenciosului administrativ, fiind vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, adică un act administrativ.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul T.C.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea să se constate nelegalitatea măsurii referitoare la suspendarea exercitării dreptului său de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile începând cu data de 23 februarie 2009.
Măsura luată de către pârât se întemeiază pe dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, astfel cum rezultă din actul prin care i s-a comunicat reclamantului luarea acestei măsuri (fila 18 din dosarul Tribunalului Vâlcea).
Potrivit prevederilor art. 96 alin. (2) lit. b) din același act normativ, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, face parte din categoria sancțiunilor contravenționale complementare, care pot fi atacate cu plângere depusă la judecătoria în raza căreia s-a comis fapta, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002.
Ca urmare, Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că prezenta acțiune se încadrează în materia contravențiilor, interpretând și aplicând dispozițiile legale incidente și stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Față de considerentele expuse, s-a respins recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5260/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5257/2010. Civil → |
|---|
