ICCJ. Decizia nr. 5303/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 10 noiembrie 2008, reclamantul T.I. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Pitești, anularea dispoziției nr. 4246 din 8 octombrie 2008 și pe fond să se constate dreptul său la despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 45 mp., preluată de Stat în mod abuziv.
Prin sentința civilă nr. 198 din 26 octombrie 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamant, a desființat Dispoziția atacată nr. 4246 din 8 octombrie 2008 și a constatat că reclamantul T.I. este persoană îndreptățită la despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 45 mp., identificată prin raportul de expertiză.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții N. ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
}n motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a arătat că a primit de la mama sa prin donație în anul 1972 o casă și un teren în suprafață de 1.400 mp., situate ambele în Pitești, str. G.D. nr. 67 (actualmente 69), județul Argeș; că din această suprafață s-a preluat abuziv un teren din care pentru 500 mp. i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 802 din 3 aprilie 1992, iar pentru o porțiune de 45 mp. nu i s-a stabilit dreptul de proprietate și nici dreptul de a primi despăgubiri.
Ulterior, la solicitarea reclamantului au fost introduși în cauză, în calitate de reclamanți, N.Gh.I. și N.II.V., motivând că terenul în suprafața de 900 mp. (în fapt, 855 mp.) a fost înstrăinat acestora.
Cu privire la reclamanții N.Gh.I. și N.II.V., Tribunalul a constatat c[, fiind cumpărătorii terenului de 900 mp., în fapt numai suprafața de 855 mp., astfel încât de diferența de teren de 45 mp. - în natură sau despăgubiri nu poate beneficia decât titularul dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive, adică reclamantul T.I.
Prin Decizia civilă nr. 1/A din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat.
Instanța a reținut că în prezent reclamantul are în proprietate suprafața de 855 mp., pentru care de altfel a transmis dreptul de proprietate reclamanților N., precum și suprafața de 499 mp. pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura legilor fondului funciar, deci în total are în proprietate suprafața de 1.354 mp., deși prin actul său primar i s-a transmis în proprietate o suprafață de 1.400 mp., astfel încât are dreptul la măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren de 46 mp.
Totodată, pârâta a arătat că, în data de 8 decembrie 2002 contestatorul donează ginerelui și fiicei sale aceeași suprafață de teren de 900 m.p. cu vecinătățile menționate prin contractul de donație nr. 9629 din 18 decembrie 2002.
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul de recurs care a fost invocat în forma scrisă poate fi cercetat de înalta Curte de Casație și Justiție.
Obligația părții de a arăta, în termenul prescris prin dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., pe care din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. își întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestor motive, este instituită sub sancțiunea nulității prin dispozițiile art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
în consecință, în măsura în care recursul este nemotivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de lege, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate.
în speță, prin declarația de recurs, pârâta s-a rezumat a prezenta instanței anumite aspecte, fără a argumenta în vreun fel, nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de apel, în fața căreia apreciază că se impunea a-și face apărarea.
Aceste susțineri, formulate în termeni generali și fără a fi argumentate, nu îmbracă caracterul unor critici la adresa considerentelor de drept reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului și, respectiv, cu privire la modalitatea în care s-a desfășurat procedura judiciară în fața instanței de apel și, pe cale de consecință, ele nu pot fi calificate ca fiind motive de recurs.
Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate, constatând și că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, înalta Curte a constatat, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății a fost lovit de nulitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5301/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5299/2010. Civil → |
|---|
