ICCJ. Decizia nr. 5306/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 30401/3/2008 la data de 11 august 2008, contestatorii C.V. și C.E. au formulat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, contestație împotriva Deciziei de respingere a notificării nr. 30 din 9 iulie 2008, solicitând admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 30/2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor; obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Slatina, str. T.V. nr. 109A, județul Olt, compus din teren în suprafață de cca. 1032,88 m.p. și o casă de locuit în suprafață de 74,90 m.p., plus garaj în suprafață de 19,04 m.p., imobil ce a fost preluat de Stat fără titlu valabil în baza Deciziei nr. 75 din 24 februarie 1980.
în motivarea cererii, contestatorii au arătat că prin Dispoziția nr. 30 din 9 iulie 2008 Ministerul Economiei și Finanțelor le-a respins, ca tardivă, o așa-zisă notificare pe Legea nr. 10/2001 înregistrată sub nr. 25097 din 3 noiembrie 2005 prin care aceștia solicitau restituirea în natură a imobilului menționat. Or, contestatorii au formulat două notificări în baza Legii nr. 10/2001: nr. 409/N/2002 și 1510/2002 adresate Primăriei Municipiului Slatina, prin care solicitau restituirea în natură a aceluiași imobil. Primăria municipiului Slatina a emis două dispoziții: nr. 1608 și 1609 din 17 iunie 2003, prin care le erau respinse notificările respective nemotivat.
însă contestatorii au precizat, așa cum rezultă și din Adresa Primăriei municipiului Slatina nr. 9163 din 13 iunie 2006, că aceste două dispoziții nu le-au fost comunicate niciodată până în anul 2006.
Mandatarul lor, în persoana d-nei I.M., a formulat mai multe cereri de revenire la cele două notificări pe care le-a intitulat "notificări". Evident că și aceste reveniri (formulate în baza Legii nr. 247/2005) au fost înregistrate sub nr. 67/N din 3 noiembrie 2005 și nr. 69/N din 3 noiembrie 2005, însă ele în mod greșit au fost considerate notificări de sine-stătătoare întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și respinse ca tardiv formulate în raport de dispozițiile art. 22 din același act normativ.
Contestatorii au precizat că nu aveau cunoștință de existența primelor dispoziții nr. 1608 și 1609/2003.
Prin Adresa nr. 19056 din 17 iunie 2006, au fost informați că imobilul în cauză a fost predat Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt de către Primăria municipiului Slatina în baza procesului-verbal nr. 14516 din 29 noiembrie 2005, motiv pentru care instituția căreia se adresaseră contestatorii cu notificările nu le mai putea soluționa.
De altfel, chiar Ministerul Finanțelor Publice le-a confirmat acest lucru prin Adresa nr. 11730 din 5 iunie 2006, dar, prin intermediul aceleiași adrese, au fost informați că se emiseseră două dispoziții: nr. 1608 și 1609 din 17 iunie 2003 de respingere a Notificărilor nr. 409 și 1510/2002 pe Legea nr. 10/2001. Contestatorii au arătat că au contestat aceste două dispoziții, iar dosarul se află pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, contestatorii au arătat că, în realitate, prin Decizia nr. 30 din 9 iulie 2008, pe care aceștia o contestă, nu le-a fost soluționată cererea de restituire în natură a imobilului situat în str. T.V. nr. 109 A, jud. Olt, pentru că această decizie se raportează la o revenire la notificările inițiale (nr. 409/N/2002 și 1510/2002).
în concluzie, contestatorii au arătat că au respectat termenul de depunere a notificărilor prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât notificările au fost înregistrate în data de 13 februarie 2002, iar termenul limită a fost cel din 14 februarie 2002.
Prin Sentința civilă nr. 107 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația formulată de contestatorii C.V. și C.E., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că la termenul de judecată din 20 ianuarie 2009 reclamanții au fost întrebați care este notificarea la care fac referire în contestația prezentă, care apreciază că a fost depusă în termen, aceștia indicând notificarea cu nr. 409 din 13 decembrie 2002.
Față de cele învederate, Tribunalul a reținut că notificarea nr. 409/2002 a fost soluționată, prin respingerea acesteia, în baza Dispoziției motivate nr. 1609/2003 emisă de Primăria Municipiului Slatina.
Reclamanta nu a făcut dovada că a înaintat în termenul legal, astfel cum acesta este prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, altă notificare decât cea existentă la dosarul de notificare depus la dosar, respectiv Notificarea nr. 68/N/2005. De asemenea, dacă partea ar fi fost nemulțumită de soluționarea Notificării nr. 409 din 13 decembrie 2002 de către Municipiul Slatina, prin Primar, apreciind că aceasta nu era unitatea deținătoare care ar fi trebuit să analizeze și soluționeze cererea, avea la îndemână contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 1609/2003 emisă de Primăria municipiului Slatina, prin care să invoce inclusiv aspectul calității procesuale pasive.
Prin urmare, în prezentul proces, reclamanta nu a făcut dovada, în condițiile art. 1169 C. civ., a învestirii intimatului cu o altă notificare, decât cea soluționată de către acesta prin emiterea Dispoziției contestate nr. 30/2008.
De altfel, este absolut evidentă încercarea reclamantei, ca prin notificări succesive, afirmând ulterior că acestea reprezintă reveniri la notificarea formulată în termen și soluționată, de a eluda termenul nerespectat de formulare a contestației împotriva dispoziției prin care s-a respins notificarea inițială, având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat al comunicării dispoziției către reclamanți, reținuta de decizia pronunțată în recurs de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 2473/2008.
împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii C.V. și C.E.
Prin Decizia civilă nr. 572 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul.
în motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, din punct de vedere formal, Notificarea nr. 68/2005, corespundea condițiilor cerute de Legea nr. 10/2001. Ministerul Economiei și Finanțelor nu fusese anterior sesizat de către apelanți cu altă notificare, după cum, în mod corect a reținut și prima instanță.
Notificările nr. 409/N/2002 și nr. 1510/N/2002 formulate de către apelanți, au fost adresate Primăriei Municipiului Slatina, fiind soluționate de către această instituție prin dispozițiile nr. 1609 din 17 iunie 2003 și nr. 1608 din 17 iunie 2003 (filele 16 și 18 dosar fond).
Susținerea că dispozițiile Primăriei Municipiului Slatina nu au fost comunicate apelanților, în măsura în care corespunde realității, nu este relevantă în cauză, dar poate profita apelanților dacă doresc să conteste cele două dispoziții la secția civilă a Tribunalului Olt.
Curtea nu a reținut susținerea apelanților conform cu care notificarea soluționată prin decizia contestată ar fi o completare la notificările din anii 2001 și 2002, deoarece, după cum s-a arătat anterior, respectivele notificări fuseseră deja soluționate la momentul la care se susține că s-ar fi dorit completarea lor.
Din perspectiva tardivității Notificării nr. 68/2005, în cauză este irelevant modul în care imobilul ce face obiectul notificării a trecut de la Consiliul Municipiului Slatina la Direcția Finanțelor Publice Olt. Acest aspect ar fi relevant doar dacă apelanții ar fi în termen pentru a formula contestație împotriva Dispozițiilor nr. 1608 și nr. 1609 și dacă eventualele contestații ar fi găsite întemeiate.
Relevant în speță este doar faptul că Notificarea din anul 2005 este depusă în mod evident după expirarea termenului legal și că, la momentul intrării imobilului ce face obiectul notificării în patrimoniul intimatului, notificările făcute în termen fuseseră soluționate, astfel că situația juridică a bunului era clarificată din această perspectivă.
Susținerile apelanților potrivit cu care hotărârea primei instanțe nu ar fi motivată, sunt vădit nefondate și oricum nu dovedesc că decizia de respingere ca tardivă a notificării, ar fi ilegală.
împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, apelanții-contestatori C.V. și C.E. pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestora s-a arătat că nu s-a reținut de către instanța de apel că notificarea soluționată prin decizia contestată este o revenire la notificările din anii 2001 și 2002, notificări depuse în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
în termenul prevăzut de textul de lege sus citat, notificările au fost adresate deținătorului imobilului de la aceea vreme, respectiv Consiliul Municipal Slatina.
Faptul că, ulterior, imobilul a trecut în administrarea Direcției Finanțelor Publice Olt, respectiv anul 2005, iar unitatea deținătoare anterioară nu a răspuns notificărilor, i-a determinat pe recurenți să se adreseze cu o revenire la notificare și noului deținător al imobilului, dar aceasta nu înseamnă că revenirea trebuia calificată ca o notificare de sine stătătoare.
în mod logic, arată contestatorii, nici nu ar fi putut adresa Direcției Finanțelor Publice Olt o notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, imobilul intrând în administrarea acestei entități mult după expirarea termenului avut în vedere de art. 22 din respectiva lege.
De altfel, și prin Sentința civilă nr. 107 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, se retine că nu s-a făcut dovada, în condițiile art. 1169 C. civ., a învestirii intimatului cu o altă notificare decât cea soluționată de către acesta, prin emiterea Deciziei contestate, nr. 30/2008.
Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au ignorat faptul că aceștia nu puteau învesti intimatul cu o notificare în termen, imobilul intrând în administrarea acestuia mult după expirarea termenului, respectiv în anul 2005.
Acesta este și motivul pentru care contestatorii nu au avut până la începutul anului 2006 nici un fel de raporturi cu intimatul-pârât, dispozițiile Legii nr. 10/2001 fiind foarte clare, în sensul că notificarea trebuia adresată unității deținătoare a imobilului. Or, la data de 14 februarie 2002, imobilul în discuție se afla în administrarea Primăriei municipiului Slatina, ceea ce i-a și determinat să se adreseze acestei entități.
Recurenții susțin că, atât motivarea primei instanțe, cât și a celei de apel, sunt contradictorii și străine de natura pricinii.
în faza procesuală a recursului nu a fost depusă întâmpinare și nici înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispoziția contestată în prezenta cauză este emisă de către Ministerul Economiei și Finanțelor sub nr. 30 din 9 iulie 2008, în soluționarea Notificării nr. 68/2005 privind restituirea în natură a imobilului situat în Slatina, str. T.V. nr. 109 A, județul Olt.
Cu privire la același imobil au fost formulate și alte notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, prima dintre acestea fiind Notificarea nr. 409/N/2002, înregistrată la Primăria municipiului Slatina sub nr. 1510, această notificare fiind soluționată prin Dispoziția nr. 1609 din 17 iunie 2003.
Contestatorii susțin că nu le-a fost comunicată această dispoziție, motiv pentru care nu au formulat contestație împotriva sa, ci au revenit cu alte cereri, printre care și cererea de față, înregistrată sub nr. 68/2005, care nu reprezintă o nouă notificare, ci o revenire la Notificarea nr. 409/N/2002, nesoluționată până la momentul formulării prezentei contestații.
Această apărare urmează a fi apreciată ca nefondată, în raport de împrejurarea că, în considerentele Deciziei civile nr. 2473/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect soluționarea contestației împotriva altei dispoziții emise de către Primăria municipiului Slatina, nr. 3180/2006, cu privire la același imobil, s-a reținut că cei doi contestatori din prezenta cauză au luat cunoștință despre Dispoziția nr. 1609 din 17 iunie 2003 la data de 24 iunie 2003, când această dispoziție a fost depusă în dosarul Tribunalului Olt, finalizat prin Decizia civilă nr. 884/2003, în care mandatara contestatorilor din prezenta cauză era parte. S-a considerat de către înalta Curte de Casație și Justiție în acea decizie că data de la care se putea contesta Dispoziția nr. 1609 din 17 iunie 2003, este data de 24 iulie 2003, astfel că termenul de 30 de zile în care se putea exercita această cale de atac, s-a împlinit la data de 24 iulie 2003. însă în acest interval nu s-a declarat nici o contestație, astfel încât Dispoziția nr. 1609/2003 a devenit irevocabilă, Notificarea nr. 409/2002 fiind astfel respinsă, soluție care a intrat în puterea lucrului judecat la data de 24 iulie 2003.
Prin urmare, raportat la momentul în care a fost formulată Notificarea nr. 68/N/2005, înalta Curte consideră că această notificare nu poate reprezenta o revenire la Notificarea nr. 409/2002, deoarece nu se putea solicita din nou, în anul 2005, ceva ce fusese deja soluționat irevocabil în 2002, din moment ce soluția cu privire la pretențiile exprimate în Notificarea nr. 409/2002 intrase sub putere de lucru judecat încă din data de 24 iulie 2003, deci nu mai puteau fi reiterate după această dată.
Față de această împrejurare nu mai prezintă relevanță faptul că în anul 2005 deținătorul imobilului era altul, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece, la data acestei schimbări, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea în natură a imobilului în litigiu, fusese respinsă în mod irevocabil, astfel că nu mai putea fi adusă în discuție în raport de nici unul dintre subdobânditorii ulteriori ai imobilului, căci dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale asupra imobilului fusese consolidat.
Astfel fiind, nu se poate reține existența unei motivări contradictorii sau străine de natura cauzei, nici o interpretare eronată a naturii actului juridic dedus judecății de către instanța de apel, astfel cum se susține de către recurenți, motiv pentru care temeiul juridic al cererii de recurs, art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu este incident în cauză.
Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5307/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5304/2010. Civil → |
|---|
