ICCJ. Decizia nr. 5307/2010. Civil
Comentarii |
|
Prin încheierea civilă nr. 118/CC din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu reclamanta R.E. și, în consecință, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul și considerentele Sentinței civile nr. 143 din 23 februarie 2007, secția civilă, în sensul că "a fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei o nouă dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 110 mp., situat în mun. Cluj-Napoca, str. P. nr. 56, înscris în C.F. nr. 22702 Cluj cu nr. top. 5254" și nu înscris în C.F. nr. 6214 Cluj cu nr. top. 5267, cum greșit s-a menționat.
împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta R.E.
Prin Decizia civilă nr. 263/A din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost respins, ca nefondat, apelul.
în motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că indicarea C.F. 6214 Cluj-Napoca cu nr. top. 5267 în acțiunea introductivă a fost făcută din greșeală, greșeală ce a fost sesizată de către reclamanți care au formulat o precizare de acțiune prin care arată că terenul în suprafață de 110 m.p. se identifică în C.F. 22702 Cluj-Napoca nr. top. 5254.
în nici unul dintre actele ce au întemeiat pronunțarea sentinței a cărei îndreptare s-a făcut nu se indică decât C.F. 22702 Cluj-Napoca nr. top. 5254.
Mai mult, pentru imobilul înscris în C.F. 6214 Cluj-Napoca cu nr. top. 5267 nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi formulat Notificarea cu nr. 712 din 14 februarie 2002 înregistrată la executor judecătoresc C.M. și nici nu s-au depus actele de proprietatea referitor la acest imobil, iar dispoziția atacată în prezenta cauză se referă la imobilul înscris în C.F. 22702 Cluj-Napoca nr. top. 5254, prin urmare obiectul acțiunii l-a constituit imobilul în C.F. 22702 Cluj-Napoca nr. top. 5254, iar nu cel înscris în C.F. 6214 Cluj-Napoca cu nr. top. 5267.
Chiar reclamanta, prin precizarea de acțiune, acceptă că a indicat greșit numărul cărții funciare și nr. top. în acțiunea inițială. Or, dacă a indicat greșit aceste date este evident că e o greșeală, una materială la care se referă art. 281 C. proc. civ.
Faptul că și instanțele de apel și recurs au preluat aceleași date nu exclud de la îndreptarea greșelii hotărârea instanței de fond, după cum și hotărârile instanțelor din căile de atac pot fi îndreptate pe această cale, dacă se dovedește existența unei astfel de greșeli.
împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă R.E. pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestuia s-a arătat că instanța de apel și de fond au admis o cerere vădit inadmisibilă, întrucât s-au adus modificări esențiale ale obiectului unei hotărârii definitive și irevocabile, care are autoritate de lucru judecat.
Astfel, s-a ajuns în situația când, pe calea unei procedurii incidentale, cum este cea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., s-a adus atingere principiului autorității de lucru judecat, întrucât s-a modificat obiectul dispozitivului Sentinței nr. 143/2007 a Tribunalului Cluj.
Mai mult, suntem în situația cu totul neobișnuită ca Sentința nr. 143/2007, în prezent rectificată (C.F. nr. 22702 nr. top. 5254 Cluj) prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, să se afle într-o vădită contradicție cu Decizia nr. 1943/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție (C.F. nr. 6214 nr. top. 5267 Cluj), care a rămas irevocabilă pentru un cu totul alt număr topografic din altă carte funciară.
Admiterea unei astfel de cereri de către instanța de apel și de fond, menită să modifice întru totul sentința rămasă definitivă și irevocabilă, în condițiile în care exista o decizie a unei instanțe superioare în grad cu privire la acest aspect, creează un precedent în alterarea siguranței circuitului civil prin posibilitatea modificării de către o instanță de fond a deciziei unei instanțe superioare în grad.
O astfel de critică, așa cum este exprimată în cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de pârât poate fi valorificată numai prin exercitarea căilor legale de atac, ceea ce nu s-a făcut.
îndreptarea unei erori materiale este o chestiune de ordin material și nu una de reapreciere a fondului cauzei.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Imobilul teren în suprafață de 110 mp care face obiectul prezentei cauze a fost identificat încă din acțiunea introductivă de instanță, atât prin adresa poștală, cât și prin reperele cadastrale, respectiv ca fiind situat în Cluj-Napoca str. P. nr. 56, C.F..nr. 6214 nr. top. 5267.
Ulterior, la data de 10 ianuarie 2007, fila 59 dosar primă instanță, prin precizarea la acțiune, însăși reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 110 mp, expropriat de la părinții săi, se identifică în C.F. nr. 22702 Cluj A+1, nr. top. 5254.
în faza procesuală a prezentului recurs, recurentei i s-a pus în vedere să facă dovada că la adresa poștală din Cluj-Napoca str. P. nr. 56 există două evidențe cadastrale.
Au fost depuse la dosar: Adresa nr. 13911/433 din 28 iunie 2010 a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, din care rezultă că imobilul de la adresa poștală Cluj-Napoca str. P. nr. 56 se suprapune peste C.F. nr. 22702 nr. top. 5254 Cluj și parțial peste C.F. nr. 6215 nr. top. 5267 Cluj, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit de inginer T.M., plan de situație ediția 1970, plan de situație ediția 1940, C.F. nr. 22702 nr. top. 5254 Cluj, C.F. nr. 6214 nr. top. 5267 Cluj.
Analizând expertiza întocmită de inginer T.M., la care se raportează Adresa nr. 13911/433 din 28 iunie 2010, înalta Curte constată că acesta a avut ca obiectiv identificarea în regim de carte funciară a imobilului din str. P. nr. 56, concluzionând că terenul aferent celor două apartamente este în suprafață de 598 mp, proprietarii folosind o suprafață de 122 mp mai mare decât suprafața înscrisă în cartea funciară. De asemenea, curtea și grădina se suprapun parțial pe latura estică cu imobilul cu C.F. nr. 6214 nr. top. 5267, imobil aflat în proprietatea Statului Român și a lui J.B., între cele două imobile neexistând delimitare.
Prin urmare, înalta Curte constată că terenul de 110 mp, fiind aferent apartamentului nr. 2, face parte din cei 598 mp aferenți imobilului din C.F. nr. 22702 nr. top. 5254, astfel că nu se poate suprapune peste suprafața pe care o folosesc excedentar proprietarii imobilului din str. P. nr. 56, aceia de 122 mp, situați în C.F. nr. 6214 nr. top. 5267, astfel cum susține recurenta în concluziile asupra prezentului recurs.
Terenul expropriat în suprafață de 110 mp era aferent apartamentului nr. 2 din str. P. nr. 56 Cluj, astfel cum rezultă din borderoul aferent Decretului nr. 91/1976 - fila 52 primă instanță - deci făcea parte din suprafața de 598 mp aferentă apartamentelor nr. 1 și 2, fiind înscris în C.F. colectivă nr. 22702, cu nr. top. 5254, astfel cum a motivat și prima instanță în cuprinsul Sentinței civile nr. 143/2007. De altfel, înalta Curte observă că întreaga motivare a primei instanțe de fond se raportează la aceste repere cadastrale, respectiv C.F. nr. 22702, cu nr. top. 5254, și numai în dispozitiv se referă la un alt număr de carte funciară 6214 și număr top. 5267, iar, ulterior, instanțele de apel și de recurs nu au mai făcut în nici un fel referire la aceste repere de identificare a imobilului.
Adăugând la aceste constatări faptul că pentru imobilul înscris în C.F. 6214 Cluj-Napoca cu nr. top. 5267 nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi formulat Notificarea cu nr. 712 din 14 februarie 2002 înregistrată la executor judecătoresc C.M. și nici nu s-au depus actele de proprietate referitoare la acest imobil, iar dispoziția atacată în prezenta cauză se referă la imobilul înscris în C.F. 22702 Cluj-Napoca nr. top. 5254, înalta Curte consideră că obiectul acțiunii l-a constituit imobilul înscris în C.F. 22702 Cluj-Napoca nr. top. 5254, iar nu cel înscris în C.F. 6214 Cluj-Napoca cu nr. top. 5267, cum greșit a menționat prima instanță de fond în dispozitiv, fiind evidentă dorința părții reclamante de a dobândi un drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren care excede terenului în suprafață de 598 mp, aferent imobilului din str. P. nr. 56, respectiv asupra unei părți din terenul de 122 mp pe care proprietarii terenului din str. P. nr. 56 îl folosesc excedentar, astfel cum a constatat expertul.
împrejurarea că eroarea materială a fost realizată la prima instanță și menținută în apel și recurs, prin faptul că s-a păstrat soluția primei instanțe de fond, fără a se mai face vreo referire la aceste numere cadastrale sau a se analiza identitatea de obiect al cauzei după numărul cadastral în căile de atac, nu constituie o încălcare a autorității de lucru judecat, deoarece îndreptarea unei erori materiale se poate realiza chiar dacă hotărârea a intrat sub putere de lucru judecat, căci va fi îndreptată de către instanța care a pronunțat hotărârea ce se cere a fi îndreptată, urmând ca, în temeiul art. 2813C. proc. civ., încheierea prin care se soluționează o astfel de cerere să fie supusă aceleași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea erorii.
Astfel cum s-a motivat anterior, prezenta cerere de îndreptare a erorii materiale nu aduce atingere obiectului cauzei, în sensul că îl modifică, deoarece obiectul cauzei îl constituie cei 110 mp care fac parte din imobilul din str. P. nr. 56, în suprafață totală de 598 mp și construcție, astfel că identificarea numărului cadastral corespunzător acestui imobil s-a realizat în raport de limitele dreptului de proprietate, astfel cum au fost determinate prin actele de proprietate, evidențele cadastrale și raportul de expertiză.
Astfel fiind, recursul s-a dovedit a fi nefondat, deoarece motivul de recurs nu a fost incident în cauză, iar prin probele administrate în recurs nu s-a făcut dovada contrară situației de fapt reținută de ambele instanțe de fond în soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 5308/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5306/2010. Civil → |
---|