ICCJ. Decizia nr. 5549/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5549/2010
Dosar nr. 6934/2/2009
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 725 din 14 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor N.L.A., N.I.C., N.T., N.P.A. şi N.A.E.L. faţă de pârâţii S.D., C.S.O. şi D.C.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa capătului de cerere ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, şi s-a respins capătul de cerere ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 29 iulie 2002 încheiat între N.A. şi S.A., s-a respins capătul de cerere ce viza revendicarea imobilului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii N.L.A., N.P.A. şi N.A.E.L., s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, reţinându-se următoarele considerente:
Tribunalul a soluţionat acţiunea, prin raportare la precizarea obiectului acestuia din data de 24 februarie 2005. Cererea precizatoare formulată de reclamanţi la data menţionată anterior, se află la Dosarul nr. 20953/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, aţă de respectiva precizare, acţiunea avea două capete de cerere şi nume: constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în baza cărora, pârâţii au dobândit proprietatea asupra apartamentelor imobilului ce a aparţinut autorului L.N., şi obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul în cauză.
S-a mai constatat că cererea reclamanţilor a mai fost precizată ulterior, la data de 11 martie 2008. Potrivit precizării menţionate, prin acţiune se solicită instanţei, în mod distinct şi expres, să constate caracterul abuziv şi nelegala preluare (nevalabilitatea titlului statului) a imobilului de către stat. Separat de capătul de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului, reclamanţii şi-au menţinut capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi revendicarea imobilului.
După cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul din 11 martie 2008, instanţa a luat act de precizare, şi raportându-se la obiectul cererii precizatoare, a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1. Urmare a declinării cauzei la Tribunal, această instanţă a invocat la rândul ei, excepţia necompetenţei materiale, dându-se astfel naştere unui conflict negativ de competenţă.
Conflictul negativ de competenţă a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 33 din 08 octombrie 2008. Regulatorul de competenţă a fost în sensul că, din punct de vedere material, Tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Instanţa de apel a constatat că tribunalul trebuia să soluţioneze cauza prin raportare la capetele de cerere cuprinse în cererea precizatoare din data de 11 martie 2008.
În sensul celor arătate, s-a reţinut că susţinerea apelanţilor reclamanţi conform cu care primul capăt de cerere din acţiunea precizată nu a fost soluţionat. Prima instanţă nu a soluţionat prin dispozitivul sentinţei, capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului, deoarece s-a raportat la forma acţiunii precizate din data de 24 februarie 2005, şi nu la forma acesteia, din data de 11 martie 2008. Acest lucru rezultă din chiar considerentele sentinţei apelate, în care, deşi se face o analiză laborioasă a aspectelor soluţionate, nu se face vorbire despre vreo precizare a obiectului cererii, intervenită ulterior datei de 17 martie 2005.
În aceste condiţii, s-a reţinut că susţinerea intimaţilor, conform căreia, capătul de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului, ar fi fost soluţionat implicit. Chiar dacă s-ar accepta această susţinere, nu s-ar putea trece peste evidenţa nematerializării în dispozitivul sentinţei a respectivei soluţii.
Nesoluţionarea primului capăt de cerere de către instanţă, poate afecta soluţia dată capetelor de cerere analizate, dacă această din urmă soluţie depinde de modul în care se va soluţiona primul capăt de cerere.
În speţă, s-a reţinut cu titlu de principiu, că soluţia dată primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului, influenţează soluţia celorlalte două capete de cerere (revendicarea şi a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare). Astfel, dacă titlul statului ar fi considerat valabil, s-ar schimba întrutotul pentru care acţiunea în revendicare şi în constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare trebuie respinsă, deoarece autorul reclamanţilor nu ar mai avea titlu, iar pârâţii ar fi cumpărat apartamentele de la adevăratul proprietar. Dacă titlul statului ar fi considerat nevalabil, acest lucru ar influenţa modul de interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, atât raportat la revendicare, cât şi raportat la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. În acest sens, trebuie precizat că în Legea nr. 10/2001 sunt reglementate în mod distinct, situaţiile în care imobilele au fost preluate; cu titlu sau au fost preluate fără titlu.
S-a reţinut că cele arătate anterior, nu semnifică faptul că primul capăt de cerere trebuie soluţionat pe fond, ci doar faptul că el trebuie avut în vedere de către instanţă, ca şi capăt de cerere separat. De asemenea, cele arătate anterior, nu semnifică faptul că soluţiile date celorlalte capete de cerere sunt ab initio greşite, ci doar faptul că soluţia ce se va da capătului de e omis a fi analizat, ar putea influenţa sub aspectul motivării sau al mitului, soluţiile celorlalte două capete de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâţii G.M., L.C., L.E., I.D., V.C., E.E.M., S.G.E., T.M.R., C.L.F. şi T.V.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenţii L.E. şi L.C. au susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii, de cererea precizatoare a acţiunii din 11 martie 2008.
Se mai susţine că trimiterea cauzei spre rejudecare este nelegală, pentru că ea duce practic la prelungirea procesului fără o justificare ţinând seama de vârstă înaintată a multor pârâţi şi de faptul că litigiu se află la al III-lea ciclu procesual, litigiu început în anul 2002.
Recurenta G.M. a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului reclamanţilor. Se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii raportat la obiectul acţiunii, la precizările făcute de reclamantă la 11 martie 2008, şi la excepţia prescripţiei extinctive.
Recurentele I.D. şi V.C., au susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care obiectul principal al acţiunii reclamanţilor şi finalitatea întregului demers al intimaţilor reclamanţi este revendicarea întregului imobil situat în Bucureşti, iar celelalte capete de cerere sunt accesorii.
Or, în opinia acestor recurente, omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la capătul de cerere accesoriu privind constatarea nevalabilităţii titlului statului, nu are consecinţa lipsirii părţii de dreptul la cele două grade de jurisdicţie deoarece capătul accesoriu este reglementat de cererea principală - revendicarea imobilului.
Pârâţii S.G.E., E.E.M. şi T.M.R., au solicitat modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii apelului reclamanţilor şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Se susţine astfel că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, se învederează că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că precizarea depusă de reclamanţi la 11 martie 2008 are valoare unei noi investiri cu un nou capăt de cerere.
Or, cererea de chemare în judecată, susţin aceşti recurenţi, nu putea fi modificată fără acordul părţilor în cauză.
În ceea ce priveşte recursul pârâţilor C.L.F. şi V.A.M. se susţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin invocarea aceloraşi aspecte legate de greşita interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii ce vizează
În principal revendicarea imobilului, iar celelalte petite fiind accesorii, nu pot influenţa soluţia dată principalului.
Se mai arată că contrar afirmaţiilor reclamanţilor, aceştia nu au făcut o cerere de reîntregire şi nici de modificare a cererii de chemare în judecată la 26 februarie 2005 în conformitate cu art. 132 C. proc. civ., ci o nouă cerere pentru că în cererea de chemare în judecată din 16 august 2002 reclamanţii nu au precizat că cererea va fi completată ulterior şi cu alţi pârâţi, alte contracte şi alt obiect.
În drept au fost invocate şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Este real că litigiu a parcurs mai multe cicluri procesuale, însă tot atât de real este şi faptul că acţiunea precizatoare din 11 martie 2008 nu a format obiect de analiză şi examinare pentru instanţa de fond situaţie în care nu s-a cercetat fondul cauzei prin prisma tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită instanţa în limitele şi condiţiile principiului disponibilităţii.
Din această perspectivă, este legală soluţia instanţei de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare.
Trimiterea cauzei spre rejudecare în condiţiile necercetarii fondului şi raporturilor juridice dintre părţi prin raportare la toate petitele acţiunii astfel cum a fost precizată la 11 martie 2008, se impunea şi prin prisma dreptului la un proces echitabil.
Or, dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile pârâţilor sunt cu adevărat examinate de instanţa sesizată, iar examinarea lor să se regăsească şi în considerentele hotărârii.
Noţiunea de proces echitabil printre altele presupune ca o instanţă de judecată să fi examinat în mod real problemele esenţiale ce i-au fost deduse judecăţii.
Or, din perspectiva celor expuse, nefiind examinată cererea precizatoare a acţiunii, din 11 martie 2008 (în condiţiile în care instanţa la termenul de judecată din 05 februarie 2008 a pus în vedere reclamanţilor să-şi precizeze acţiunea, obiectul ei şi capetele de cerere, precum şi temeiul juridic) instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei.
Faţă de cele expuse, susţinerile recurenţilor sunt nefondate şi cum ele nu îndeplinesc cerinţele art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul tuturor pârâţilor urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii: l.G.M.,; L.C., L.E., I.D., V.C., E.E.M., S.G.E., T.M.R., C.L.F. şi T.V. împotriva deciziei nr. 49A din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5553/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5550/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
