ICCJ. Decizia nr. 5553/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5553/2010
Dosar nr.7856/62/2008
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 24 noiembrie 2008, reclamanţii K.O., V.D.R., V.Z. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii P.T. (în prezent decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de succesoarea F.R.G.), Municipiul Braşov, prin Primar, SC R. SRL, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să constate nevalabilitatea titlului statului privind imobilul situat în Braşov, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, înscris în C.F. nr. A, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, intervenit între pârâtele SC R. SRL şi P.T. şi având ca obiect imobilul în litigiu, să dispună radierea dreptului de proprietate ce a fost înscris în evidenţele de publicitate imobiliară în favoarea pârâtei P.T., să se anuleze în parte decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de SC R. SRL. şi să o oblige pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să le restituie în natură şi spaţiul cu altă destinaţie, înscris în C.F. nr. A Braşov, nr. top. x/1/1, precum şi apartamentul nr. 4, înscris în aceeaşi carte funciară, sub nr. top. x/1/4.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Braşov, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocată de pârâta P.T., decedată pe parcursul desfăşurării procesului, şi susţinută în continuare de succesoarea în drepturi a acesteia - F.R.G.
S-a admis contestaţia formulată de K.O., V.D.R., V.Z. şi, în consecinţă:
S-a constatat că titlul cu care Statul Român a preluat imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. A Braşov este nevalabil.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, încheiat între intimata SC R. SRL, în calitate de vânzător, şi intimata P.T., în calitate de cumpărător, decedată pe parcursul desfăşurării procesului, a cărei succesoare în drepturi este F.R.G., contract ce a avut ca obiect material imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. A Braşov, sub nr. top. x/1/4.
S-a dispus rectificarea cărţii funciare mai sus indicate, prin radierea dreptului de proprietate, ce a fost întabulat în favoarea numitei P.T., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare amintit şi prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, ce a constituit obiectul material al acestui contract.
A fost anulată în parte decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de intimata SC R. SRL, respectiv dispoziţiile art. 2 şi art. 3, teza finală, cuprinse în această decizie, şi obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să restituie contestatorilor în natură spaţiul cu altă destinaţie din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. A Braşov, sub nr. top. x/1/1, precum şi apartamentul nr. 4 din acest imobil, înscris în C.F. nr. A Braşov, sub nr. top. x/1/4.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor deciziei nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de intimata SC R. SRL.
În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform evidenţelor de carte funciară, imobilele cu destinaţia de locuinţă din imobilul în litigiu au fost înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 către F.R.G. şi către pârâta decedată P.T.
Prin decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, intimata SC R. SRL a dispus restituirea în natură către contestatori a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din imobilul în litigiu, identificat ca fiind înscris sub nr. top. x/1/2.
În ceea ce priveşte celălalt spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din imobilul în litigiu, identificat ca având nr. top. x/1/1, SC R. SRL a stabilit, prin art. 2 al deciziei pe care a emis-o, că acesta nu se mai află în administrarea sa, astfel că a dispus trimiterea notificării, ce vizează acest spaţiu, spre competentă soluţionare Regiei Autonome „Loteria Naţională”.
În legătură cu cele două apartamente din imobilul în litigiu, identificate ca fiind apartamentele 3 şi 4, aferente nr. top. x/1/3 şi x/1/4, prin decizia pe care a emis-o, intimata SC R. SRL a statuat că acestea au fot înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, astfel că nu pot fi restituite în natură, motiv pentru care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, ce urmează a fi stabilite potrivit legii speciale care reglementează procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv.
Cu privire la cererea de constatare a nevalabilităţii titlului statului, prima instanţă a considerat că, în cadrul contestaţiei reglementată de Legea nr. 10/2001, pot fi formulate cereri accesorii şi incidentale, motiv pentru care a analizat pe fond toate pretenţiile formulate în acţiunea introductivă.
Astfel, referitor la titlul cu care imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului, tribunalul a reţinut că acesta este reprezentat de Decretul nr. 92/1950, act normativ ce contravenea însăşi Constituţiei şi legislaţiei interne în vigoare la data adoptării lui.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, instanţa a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii SC R. SRL şi P.T., este neîntemeiată.
Astfel, tribunalul a constatat că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe care intimata SC R. SRL le-a invocat în susţinerea poziţiei sale procesuale, nu sunt incidente în speţă deoarece ele reglementează termenul de exercitare a cererilor ce au ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, ce au fost încheiate cu privire la imobilele ce constituie obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, anterior datei de 14 februarie 2001, or, contractul de vânzare-cumpărare atacat a fost perfectat ulterior acestei date.
De asemenea, a reţinut că cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi analizată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest articol a fost introdus în Legea nr. 10/2001 ca urmare a modificării acesteia prin Legea nr. 247/20005, astfel că el nu era în vigoare la data la care a fost perfectat acest act juridic.
Instanţa a mai reţinut că, în raport de motivele pe care a fost fundamentată cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare perfectat, pentru apartamentul nr. 4 din imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995, ea nu poate avea ca temei decât prevederile art. 44 din O.G. nr. 40/1999, în vigoare la data încheierii acestuia, dispoziţii ce nu instituie un termen de promovare a cererilor ce au ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare, astfel că sunt aplicabile prevederile din norma generală, care statuează că cererile în constatarea nulităţii absolute sunt imprescriptibile.
În ceea ce priveşte fondul cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 având ca obiect imobilul din litigiu, tribunalul a constatat că, din documentaţia în baza căreia a fost încheiat contractul, rezultă că acesta a fost perfectat fără ca subdobânditorul să fi făcut dovada efectuării vreunui demers pentru a afla dacă, cu privire la imobilul ce face obiectul contractului, a fost formulată o notificare în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/20001. Aceste demersuri se impuneau a fi efectuate întrucât actul translativ de proprietate a fost încheiat după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia care instituie principiul potrivit căruia, procedura de restituire prevăzută de acest act normativ prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunurile care fac obiectul său de reglementare.
În fine, tribunalul a constatat că, în lipsa dovezilor care să ateste care sunt demersurile pe care titularul cererii de cumpărare a bunului imobil în litigiu le-a făcut pentru a se informa cu privire la situaţia juridică a acestui imobil, respectiv dacă în privinţa acestuia operează interdicţia instituită de art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, nu se poate reţine că acesta a fost de bună-credinţă la data perfectării actului juridic, întrucât şi cea mai mică îndoială cu privire la atitudinea subiectivă a acestuia este de natură să înlăture buna-credinţă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la rectificarea evidenţelor de carte funciară, prin radierea dreptului de proprietate ce a fost întabulat în favoarea intimatei P.T. conform contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, tribunalul a constatat că acesta este subsidiar capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului translativ de proprietate menţionat, astfel că a fost admis cu consecinţa revenirii la situaţia de carte funciară existentă anterior întabulării acestui drept.
În legătură cu cererea privind anularea parţială a deciziei nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de SC R. SRL., instanţa a reţinut că, întrucât actul translativ de proprietate ce a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul în litigiu este nul absolut, se constată că nu mai este incidentă excepţia de la regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001 [art. 18 lit. c)], astfel că se impune admiterea cererii de restituire în natură şi a apartamentului nr. 4 din imobilul în litigiu.
În ceea ce priveşte critica pe care contestatorii au adus-o deciziei atacate sub aspectul statuării pe care emitentul acesteia a făcut-o în sensul că nu are calitate de unitate deţinătoare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din imobilul în litigiu, identificat ca având nr. top. x/1/1, instanţa reţine că aceasta este, la rândul său întemeiată întrucât imobilul în litigiu este supus regimului de publicitate imobiliară al cărţilor funciare, astfel că, în privinţa înscrierilor de carte funciară operează prezumţia instituită de art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, prezumţie pe care intimata SC R. SRL nu a înlăturat-o, nefăcând nicio dovadă în sensul celor susţinute în motivarea poziţiei sale procesuale.
Prin decizia nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Braşov.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a admis acţiunea faţă de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, întrucât pârâta SC R. SRL a exercitat în numele şi pentru Statul Român prerogativele prevăzute de lege cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
În considerentele deciziei de respingere a apelului, instanţa a reţinut că, în raport de petitele acţiunii prin care se solicită constatarea nevalabilităţii titlului statului, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare şi radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară cu revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, Statul Român are calitate procesuală pasivă, întrucât există identitate între persoana pârâtului şi titularul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii.
Instanţa de apel a mai reţinut că, în raporturile juridice ca cele în speţă, reprezentarea Statului Român se face prin Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, potrivit cărora Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii.
Faptul că imobilul a fost vândut de către SC R. SRL. în numele Statului Român, în baza mandatului conferit de Legea nr. 112/1995, nu îi conferă acestei societăţi calitatea de reprezentantă a statului, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 33 alin. (2) din H.G. nr. 20/1996.
Cum mandatul dat pentru vânzare nu a prevăzut şi reprezentarea ulterioară în instanţe a mandantului pentru eventualele procese legate de bunul vândut, rezultă că mandatarul nu poate reprezenta proprietarul vânzător în procesul de faţă.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, nu numai că are calitate procesuală pasivă, dar are şi obligaţia de a-şi apăra titlul în baza căruia a dobândit imobilul şi să-şi apere cumpărătorul pentru evicţiunea intervenită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi respingerii acţiunii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului se susţine că, deşi imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român, ulterior a trecut din proprietatea statului în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Braşov, făcând parte din domeniul privat al acesteia, iar vânzarea imobilului s-a făcut de către SC R. SRL, în temeiul art. 33 din H.G. nr. 20/1996, societate aflată în subordinea unităţii administrativ-teritoriale.
Prin urmare, recurenta susţine că, în condiţiile în care imobilul în litigiu a trecut din proprietatea statului în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi, în consecinţă, instanţa de apel a pronunţat o decizie cu încălcarea şi greşita aplicare a legii atunci când a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
Intimatele SC R. SRL. şi F.R.G. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză.
Analizând recursul sub aspectul criticii privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, se constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954: „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop”.
Conform art. 12 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităţilor publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, iar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ., caz în care statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ-teritoriale de către consiliile judeţene sau de consiliile locale, care dau mandat scris preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului.
În fine, prin art. 19, art. 21 alin. (1) şi art. 38 din Legea nr. 215/2001, comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii ca autorităţi executive, iar consiliile locale au, printre altele, şi atribuţii de administrare a domeniului public şi privat al comunei sau oraşului.
În raport cu dispoziţiile legale enunţate şi cu obiectul pricinii, acţiunea introdusă de reclamant având scopul aducerii imobilului preluat abuziv în patrimoniul său, instanţele aveau obligaţia, în funcţie de natura dreptului şi finalitatea urmărită de reclamant, de a fixa cadrul procesual în limitele căruia judecata va avea loc.
Aceasta presupunea ca instanţele să analizeze calitatea procesuală pasivă a părţilor indicate de reclamant ca pârâţi, respectiv Municipiul Braşov, prin Primar, SC R. SRL şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, numai după ce ar fi stabilit natura juridică a imobilului ce face obiectul litigiului, în sensul dacă acesta a aparţinut domeniului public sau privat al statului ori domeniului public sau privat al municipiului Braşov.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între pârât şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Prin Legea nr. 10/2001 sunt arătaţi titularii raportului juridic dedus judecăţii, şi anume persoana juridică deţinătoare a imobilului ce face obiectul legii şi persoana fizică sau juridică ce se pretinde îndreptăţită a apela la aceste dispoziţii legale (art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, republicată).
Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situaţia reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv în cazul în care unitatea deţinătoare nu poate fi identificată.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, ale Decretului nr. 31/1954 şi ale Legii nr. 215/2001, amintite anterior, unitatea administrativ-teritorială, în proprietatea căreia a intrat imobilul şi care face parte din domeniul privat al acesteia, are calitate procesuală pasivă.
Raportul de drept procesual, potrivit C. proc. civ., nu poate exista valabil decât între titularii raportului de drept material dedus judecăţii.
Or, prima instanţă, şi apoi instanţa de apel, au statuat în sensul existenţei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, fără a face asemenea verificări, ceea ce constituie încălcarea rolului activ sub aspect procesual şi cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se constată că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, dat fiind cadrul procesual al litigiului.
Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi se va modifica decizia atacată, în sensul că se va admite apelul pârâtului.
În consecinţă, se va schimba în parte sentinţa nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, în sensul că se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi se va respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu acesta.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Schimbă în parte sentinţa nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu acesta.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5551/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5549/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
