ICCJ. Decizia nr. 581/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 581/2010
Dosar nr. 500/43/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă,
Prin sentinţa civilă nr. 1084 din 3 iunie 2008, îndreptată sub aspectul unei erori materiale prin încheierea din 9 septembrie 2008, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea reclamantei K.I. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş, a desfiinţat Dispoziţia nr. 859 din 17 decembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Târgu Mureş, a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie reclamantei suprafaţa de teren de 2.058 mp situat în Municipiul Târgu Mureş, înscris în C.F. Târgu-Mureş, conformitate cu raportul de expertiză efectuat în cauză şi a respins acţiunea reclamantei pentru restul suprafeţei de teren solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta, în calitate de moştenitoare a foştilor proprietari N.I. şi N.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea terenului în suprafaţă de 8.500 mp situat în Municipiul Târgu Mureş, în C.F. Târgu-Mureş, teren care, conform expertizei tehnice efectuate în cauză, are două zone libere - una îngrădită şi inclusă în curtea Grădiniţei (1.473 mp), iar alta situată în afara acesteia, între gardul grădiniţei şi trotuarul paralel). Cum din planul de situaţie anexă la expertiză rezultă că suprafaţa clădirii grădiniţei împreună cu terenul de joacă este de 2835 mp, s-a apreciat că aceasta permite buna funcţionare a unităţii de învăţământ, dispunându-se în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1072001 obligarea Primarului Municipiului Târgu Mureş la emiterea unei noi dispoziţii, prin care să restituie în natură reclamantei suprafaţa de 2.058 mp teren, identificată conform raportului de expertiză topografică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin Primar, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru următoarele motive : suprafaţa de 1.473 mp face parte din terenul aferent unei instituţii publice - Grădiniţa, fiind amenajat ca loc de joacă pentru copii şi inclus în domeniul public al Municipiului Târgu Mureş conform H.G. nr. 964/2002, motiv pentru care acest teren cade sub incidenţa prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că reprezintă o amenajare de utilitate publică, nefiind posibilă restituirea în natură. Pe de altă parte, fiind spaţiu verde, acelaşi teren se află şi sub incidenţa dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2005, care instituie obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a conserva şi proteja spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât să se asigure suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare şi a dispoziţiilor art. 96 pct. 11 din ordonanţa menţionată care interzic schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi.
Un al doilea motiv de apel invocat a fost acela că instanţa sesizată cu soluţionarea contestaţiei formulate în baza Legii nr. 10/2001 trebuie să cerceteze atât îndeplinirea condiţiilor de formă stabilite de lege pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, cât şi pe acelea care se referă la fondul dreptului dedus judecăţii, astfel că trebuia să reţină cauza spre soluţionare şi să dispună ea însăşi restituirea în natură a terenului în speţă, nu să oblige instituţia pârâtă să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie în natură reclamantei terenul în suprafaţă de 2.058 mp.
Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte hotărârea atacată şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a terenului în suprafaţă de 2.058 mp înscris în C.F. Târgu Mureş, astfel cum acesta a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză, a eliminat menţiunea privind obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii în favoarea reclamantei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că imobilul în litigiu nu se încadrează în situaţiile de excepţie care permit doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, că dispoziţiile art. 16 alin. (1) raportat la Anexa 2 lit. a) pct. 1 din lege permit chiar şi restituirea imobilelor ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat, că în speţă terenul revendicat este în mare parte inclus în curtea Grădiniţei, însă nu poate fi apreciat ca fiind necesar şi afectat exclusiv şi nemijlocit activităţii de învăţământ, pentru a se impune obligaţia menţinerii afectaţiunii pe o anumită perioadă de timp, considerente pentru care apelul pârâtului a fost apreciat ca nefondat sub aspectul opoziţiei manifestate faţă de restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.473 mp.
În schimb, Curtea de Apel a apreciat ca întemeiată cea de-a doua critică adusă de pârâtul-apelant hotărârii primei instanţe, vizând obligarea sa la emiterea unei noi dispoziţii, prin care să restituie reclamantei terenul în litigiu, deoarece practica judiciară în materie, conturată şi prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a statuat că în cazul admiterii contestaţiei persoanei îndreptăţite instanţele sunt abilitate să dispună direct restituirea în natură sau să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nemaifiind necesară obligarea persoanei juridice notificate la emiterea unei noi dispoziţii. În acest sens a admis apelul în parte, eliminând menţiunea referitoare la obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu Mureş, solicitând modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul restituirii în natură doar a terenul în suprafaţă de 585 mp, pentru diferenţă urmând a se acorda despăgubiri în echivalent.
În motivarea recursului a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, neobservând caracterul de amenajare de utilitate publică a terenului restituit în natură, care face parte din terenul aferent Grădiniţei cu program prelungi, fiind amenajat ca spaţiu de joacă pentru copii, că fiind zonă verde în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005, beneficiază de o protecţie sporită, fiind considerat necesar asigurării unei calităţi ambientale şi de mediu şi că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1955 din 18 octombrie 1995 terenul trebuie să permită desfăşurarea în aer liber a activităţii copiilor, asigurând pentru aceasta un minim de 20 mp pentru un copil antepreşcolar sau preşcolar, iar în prezent există un deficit de teren în acest sens.
Analizând criticile formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, pentru considerentele ce succed:
Primul motiv de recurs, vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-a ţinut cont de împrejurarea că terenul în suprafaţă de 1.473 mp face parte din terenul aferent grădiniţei şi nu poate fi restituit în natură, este vădit nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma aplicabilă de la 02 septembrie 2005) „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat construcţii noi, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.”
Din expertizele efectuate în cauză, la instanţa de fond şi la instanţa de apel, rezultă că terenul revendicat de reclamantă, în calitate de moştenitoare a foştilor proprietari N.I. şi N.M., are o suprafaţă totală de 8.722 mp, fiind situat în Municipiul Târgu Mureş. Terenul a făcut obiectul exproprierii pentru construcţia de blocuri în cadrul ansamblului P.D. - proiect ce nu a fost finalizat, astfel încât o parte din terenul iniţial înscris în C.F., Târgu Mureş, respectiv 4.664 mp, s-a dezmembrat cu număr top 3789/1/2 şi a fost intabulat în favoarea Statului Român în C.F. Târgu Mureş, iar restul de 2.058 mp s-a readnotat în aceeaşi filă de carte funciară pe numele vechilor proprietari (filele 65-66 dosar fond).
În urma măsurătorilor s-a determinat acest din urmă teren, ca fiind situat între trotuarul paralel cu strada, şi gardul Grădiniţei (o parcelă de 585 mp la a cărei restituire în natură recurentul-pârât nu se opune), iar cealaltă parcelă de 1.473 mp fiind cuprinsă în curtea aceleiaşi grădiniţe.
În apel, instanţa a admis cererea pârâtului de completare a raportului de expertiză, în sensul delimitării exacte a parcelei de 1.473 mp şi a efectuat şi o cercetare locală.
Ceea ce are de verificat instanţa de recurs în legătură cu această ultimă parcelă de 1473 mp este împrejurarea dacă pe teren se află amenajări de utilitate publică, aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, faţă de susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora suprafaţa în litigiu şi restul terenului aferent grădiniţei ar constitui un întreg inseparabil.
Din acest punct de vedere se apreciază că în mod corect instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, conform cărora sintagma “amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale” are în vedere suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, precum căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale. Existenţa unor asemenea amenajări nu s-a dovedit în cauza de faţă, susţinerea constantă a pârâtului fiind în sensul că locul de joacă se încadrează în noţiunea de amenajări de utilitate publică prevăzută de lege.
În acelaşi timp, sunt relevante înscrierile din cartea funciară care atestă şi în prezent dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei, ceea ce determină concluzia deposedării fără titlu a acestora de bunul lor.
Un alt motiv de recurs invocat este acela al aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195 din 2 decembrie 2005 privind protecţia mediului, care instituie obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a conserva şi proteja spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât să se asigure suprafaţa optimă stabilită de reglementările legale în vigoare, cu consecinţa imposibilităţii restituirii în natură a terenului.
Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, faţă de caracterul special al Legii nr. 10/2001, în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, care face inaplicabile prevederile O.U.G. nr. 195/2005. Restituirea în natură a unui bun preluat fără titlu urmează regulile imperative cuprinse în legea specială, neputând fi înlăturate de legea generală privind protecţia mediului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în raportul de expertiză tehnică depus la instanţa de fond, necontestat de recurentul-pârât, se arată că în curtea grădiniţei se află teren liber, cu iarbă, în suprafaţă de 2.199 mp, deci sensibil mai mare decât terenul a cărui restituire în natură se solicită şi care poate fi amenajat ca loc de joacă.
De asemenea, în procesul-verbal de cercetare la faţa locului (fila 16 dosar apel) s-a consemnat punctul de vedere al reclamantei cu privire la amenajarea locului de joacă, ce nu pare a fi bine întreţinut, punct de vedere susţinut şi de planşele fotografice de la filele 20-25 dosar apel, ceea ce demonstrează interesul mai degrabă teoretic al recurentului cu privire la menţinerea destinaţiei terenului.
Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia restituirea în natură a suprafeţei de 1.473 mp contravine art. 3 din O.M.S. nr. 1955 din 18 octombrie 1995. De altfel, incidenţa acestor prevederi legale a fost pentru prima oară invocată în recurs, ea nefăcând obiectul dezbaterilor nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., se constată că recurentul nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat instanţei de apel şi asupra cărora aceasta nu s-a pronunţat, pentru că s-ar încălca principiul de drept non omisso medio, ceea ce este inadmisibil.
Pentru toate aceste considerente recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală a deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva Deciziei civile nr. 28/ A din 15 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 583/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
