ICCJ. Decizia nr. 602/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 602/2010
Dosar nr. 33344/3/2007
Şedinţa publică de la 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2001 astfel cum a fost precizată, reclamanta G.M. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, SC A. SA şi M.E.F., pentru ca primii doi pârâţi să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 372 mp şi 1/3 din suprafaţa de 208 mp drum liniar, situate în Bucureşti, sector 2, preluat abuziv de la autorul său, G.P.G., iar al treilea pârât să fie obligat să-i plătească despăgubiri pentru construcţia demolată aflată pe terenul menţionat.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Codului civil şi ale Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 07 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 387/ A din 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării apelului formulat de reclamantă, hotărâre menţinută prin Decizia nr. 4858 din 18 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 550/ A din 07 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa atacată şi a reţinut cauza pentru soluţionare în primă instanţă.
În fond, după desfiinţare, prin sentinţa nr. 328 din 14 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei.
A fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să restituie în natură reclamantei terenul în suprafaţă de 382,91 mp situat în Bucureşti, sector 2, precum şi cota indiviză de 1/3 din terenul în suprafaţă de 292,81 mp, situat la aceeaşi adresă.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC A. SA şi M.E.F. cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de aceste pârâte.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul pretins în prezenta procedură proprietatea antecesorului reclamantei, G.P.G., a trecut în stăpânirea statului fără nici un titlu, preluare ce se încadrează în ipoteza textului art. 2 lit. I) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat ca inutilă solicitarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de suplimentare a probaţiunii anexată notificării şi constatând dovedită atât preluarea abuzivă a terenului solicitat, cât şi a calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire în accepţiunea legii speciale, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantei imobilul în natură.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 274/ A din 11 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că deşi reclamanta nu a formulat un capăt de cerere distinct privind nevalabilitatea titlului statului, dat fiind însă temeiul de drept al cererii dedusă judecăţii, precum şi pentru stabilirea normelor incidente din legea specială, chiar în absenţa unui asemenea petit, instanţele erau ţinute să analizeze valabilitatea titlului statului ca o chestiune prejudicială, în scopul stabilirii premizelor corecte ale soluţionării cauzei, pentru identificarea măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei.
Apelantul-pârât este în eroare că o atare analiză este lipsită de relevanţă după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, întrucât prin legea modificatoare textul art. 2 alin. (2) din lege a fost păstrat, iar pe de altă parte, în actul normativ de referinţă sunt identificate soluţii legislative diferite, după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu.
Nu a fost primită nici critica privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, întemeiată pe obligativitatea urmării procedurii administrative, decât cu riscul încălcării dispoziţiilor sentinţei nr. 183 din 07 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a reţinut că absenţa răspunsului la notificare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, context în care persoana îndreptăţită are posibilitatea formulării unei cereri în instanţă care să cenzureze acest refuz, soluţie concordantă Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei incidenţă în cauză a fost corect reţinută de prima instanţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General care, în dezvoltarea motivului de recurs invocat - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut ca greşit analizată valabilitatea titlului statului asupra imobilului pretins în cauză, în condiţiile inexistenţei unui astfel de capăt de cerere, dar şi a inutilităţii unei astfel de verificări în raport de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Dimpotrivă, dat fiind indicarea unor temeiuri de drept contradictorii dar şi în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se impune respingerea acţiunii reclamantei ca inadmisibilă, considerente în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi respingerea cererii dedusă judecăţii.
Recursul nu este fondat.
Prin Decizia nr. 550/ A din 07 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin nerecurare s-a decis, în raport de temeiul de drept invocat în cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost aceasta precizată (art. 480, 481 C. civ. şi Legea nr. 10/2001), dar şi în raport de pretenţia concretă ce a determinat sesizarea instanţei - restituirea bunului pretins în procedura Legii nr. 10/2001 şi admisibilitatea acestei cereri justificat de conduita pârâtului de soluţionare a notificării ce poate fi considerată în absenţa răspunsului la solicitarea părţii ca un refuz de restituire - că nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente pentru cenzurarea acestui refuz, ceea ce implică admisibilitatea pretenţiilor persoanei îndreptăţite pe cale judiciară.
Dispoziţiile acestei hotărâri au intrat în autoritate de lucru judecat, aşa încât, în raport de această împrejurare, dar şi de necesitatea verificării, în limitele impuse de actul procedural invocat, îndeplinirii condiţiilor de aplicabilitate a legii speciale, ca şi a măsurii reparatorii cuvenite, a procedat legal la verificarea valabilităţii/nevalabilităţii titlului statului, analiză pretinsă de textul art. 2 din Legea nr. 10/2001, tocmai în scopul verificării incidenţei actului normativ special de reparaţie.
Stabilind că bunul pretins în cauză a fost preluat fără nici un titlu - ipoteza textului art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţele au determinat (verificare sine qua non) includerea sa în domeniul legii speciale şi, prin urmare, aplicarea normelor acestui act normativ pretenţiei reclamantei (atât în ce priveşte vocaţia cât şi natura măsurii reparatorii cuvenite).
Având în vedere că persoana fizică şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege (a depus notificare în termen legal la care a anexat actele doveditoare), instanţa de apel, asemenea celei de fond au apreciat corect că reclamanta se poate adresa direct justiţiei.
A considera că o astfel de cerere este inadmisibilă şi a o respinge ca atare, ar însemna nesocotirea caracterului reparator al Legii nr. 10/2001.
Astfel, persoanele îndreptăţite să-şi redobândească imobilele preluate abuziv ar fi împiedicate în exerciţiul dreptului de acces la justiţie, iar partea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile în termenul stabilit de lege ar fi încurajată să persiste în această atitudine.
Lipsa răspunsului persoanei juridice deţinătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului supus cenzurii instanţelor de judecată, ce au plenitudine de jurisdicţie în această materie.
Refuzul acestei persoane dă dreptul notificatorului să apeleze la justiţie pentru ca aceasta să hotărască în privinţa drepturilor sale cu caracter civil, soluţie şi interpretare în acord cu spiritul şi finalitatea legii speciale, precum şi cu textul art. 21 din Constituţia României şi a celui prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 274/ A din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2010. Civil. Grăniţuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 603/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
