ICCJ. Decizia nr. 5851/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5851/2010
Dosar nr. 36362/3/2007
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 5776 din 2 decembrie 2005, B.R., prin mandatar, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea Dispoziţiei din 17 octombrie 2005 emisă de Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General şi restituirea imobilului situat în Bucureşti, S.U., sector 4, prin atribuirea în natură a terenului rămas liber, în suprafaţă de 124 mp şi prin echivalent a restului de teren de 1.699,63 mp, precum şi a construcţiilor ce au fost demolate.
Într-un prim ciclu procesual, prin Sentinţa nr. 406 F din 27 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia. Dispoziţia atacată - prin care notificarea a fost respinsă pentru lipsa dovezii calităţii de persoană îndreptăţită a contestatoarei - a fost apreciată ca legală şi temeinică.
Soluţia a fost infirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 406 din 5 iunie 2007 a admis apelul formulat de contestatoare şi continuat de moştenitorul acesteia, N.M., urmare a decesului contestatoarei-apelante, a desfiinţat Sentinţa nr. 406 F/2006 şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti.
S-a reţinut că imobilul notificat a fost proprietatea numitului P.P.E.I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 27 ianuarie 1940, iar acesta l-a donat soţiei sale, P.P.V. (născută B.), prin actul de donaţie autentificat la 22 decembrie 1945. Imobilul a fost preluat de stat prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 119/1948.
Referitor la contestatoarea B.R. s-a constatat că aceasta este moştenitoarea legală şi testamentară a defunctei P.P.V.
Calitatea de moştenitoare testamentară rezultă din certificatele de moştenitor din 11 octombrie 1983 şi 12 iunie 1984, iar calitatea de moştenitoare legală rezultă atât din actele de stare civilă (certificatul de căsătorie şi certificatul de deces privind pe fosta proprietară P.P.V.a din care rezultă că aceasta a fost fiica lui B.I., certificatul de naştere al contestatoarei B.R. din care rezultă că aceasta este fiica lui B.A., certificatul de deces privind pe B.A. din care rezultă că acesta este fiul lui B.I.), precum şi din certificatul de moştenitor din 26 noiembrie 2004 emis de B.N.P. D.D. Nefiind anulat, acest din urmă certificat de moştenitor îşi produce efectele şi face dovada că B.R. este moştenitoarea legală, în calitate de nepoată de frate, a defunctei P.P.V., fosta proprietară a imobilului.
Împrejurarea că B.R. a dobândit, în calitate de legatară cu titlu particular, anumite bunuri, care existau în masa succesorală la data decesului fostei proprietare a imobilului, nu-i înlătură dreptul de a culege, în calitate de moştenitoare legală, alte bunuri care au intrat în masa succesorală ulterior, după momentul eliberării certificatelor de moştenitor pe bază testamentară, s-a mai reţinut de instanţa de apel.
Totodată, s-a reţinut că este fără relevanţă dacă B.R., în calitate de moştenitoare legală, a acceptat sau nu în termenul legal moştenirea lăsată de defuncta P.P.V., deoarece, pentru imobilele preluate de stat în mod abuziv, sunt aplicabile reguli speciale în materia acceptării succesiunii, respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia succesibilii care nu au acceptat succesiunea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi. Cum reclamanta a formulat notificarea în termenul prevăzut de lege, eventuala nevalabilitate a certificatului de moştenitor din 26 noiembrie 2004 este irelevantă, deoarece sub imperiul legii speciale, dovada calităţii de moştenitor se poate face şi cu actele de stare civilă. Pe de altă parte, exercitarea dreptului de opţiune succesorală are caracter unitar şi indivizibil, astfel încât, dacă legatarul care are în acelaşi timp şi calitatea de moştenitor legal, a acceptat succesiunea, el va putea culege atât bunurile ce formează obiectul legatului cât şi moştenirea legală, fără a fi necesar un nou act de acceptare.
Apreciindu-se, astfel, că în cauză s-a făcut dovada că B.R. este moştenitoarea legală a fostei proprietare a imobilului şi constatându-se că, în mod greşit, a fost respinsă contestaţia, cererea nefiind examinată pe fond, sentinţa primei instanţe a fost desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare.
În cel de-al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 36362/3 din 23 octombrie 2007 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
La termenul din 14 aprilie 2008, având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, M.N., moştenitorul contestatoarei B.R., a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită anularea Dispoziţiei din 17 octombrie 2005 şi restituirea imobilului notificat astfel:
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 2.823,39 mp, ocupat 90% de digul aferent Lacului Văcăreşti, a solicitat restituirea prin echivalent în alte terenuri sau alte bunuri imobile de valoare similară, cu acordul său, din tabelul bunurilor disponibile, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; în subsidiar, dacă intimata face dovada că nu are terenuri care să poată fi acceptate, a solicitat acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 la valoarea de 1.500 euro/mp. Totodată, a precizat că, întrucât suprafaţa de teren liberă, ce reprezintă, conform expertizei, 10% din teren, nu poate fi utilizată, fiind poziţionată în panta digului, a modificat cererea de chemare în judecată şi a solicitat pentru întreaga suprafaţă de teren de 2.823,39 mp acordarea unui alt teren echivalent ca valoare.
În ceea ce priveşte construcţiile ce au existat în proprietatea autorilor săi şi care au fost demolate a cerut acordarea de despăgubiri în baza legii speciale la valoarea expertizată de 400.000 euro echivalent în RON.
Prin Sentinţa nr. 180 din 11 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea, a anulat Dispoziţia din 17 octombrie 2005, a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în echivalent a reclamantei, prin moştenitor legal, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 2.823,39 mp, reprezentând fostul imobil din Bucureşti, S.U., sectorul 4 şi construcţiile ce au existat pe acest teren şi a dispus ca despăgubirile să se acorde în condiţiile legii speciale.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a invocat considerentele deciziei pronunţată în primul ciclu procesual - nr. 406/2007 a Curţii de Apel Bucureşti - în ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a contestatoarei pentru imobilul revendicat.
Conform expertizei tehnice efectuată în cauză suprafaţa terenului este de 2823,39 mp, fiind ocupat în proporţie de 90% de barajul (digul) aferent Lacului Văcăreşti, iar construcţiile nu mai există. În consecinţă, s-a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură, prin excepţie de la regula conform căreia imobilele preluate abuziv se restituie în natură [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001].
Aşa fiind, contestatorul este îndreptăţit, în temeiul art. 3, coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat compus din teren şi construcţiile ce au existat pe acest teren, iar conform art. 10 alin. (10) din acelaşi act normativ, instanţa a constatat că despăgubirile urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Împotriva acestei sentinţe pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General a declarat apel, formulând critici referitoare la greşita constatare a calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei pentru imobilul revendicat.
Prin Decizia nr. 14/A din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul, ca nefondat.
S-a reţinut că prin considerentele Deciziei nr. 406 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce au intrat în putere de lucru judecat, prin nerecurare, s-a constatat că B.R. este moştenitoarea legală şi testamentară a defunctei P.P.V., fosta proprietară a imobilului în litigiu.
S-a mai reţinut şi că prin motivele de apel sunt reiterate, în exclusivitate, aspecte ce ţin de calitatea de succesor a contestatoarei B.R. după defuncta P.P.V., ce au constituit, de asemenea, considerentele sentinţei instanţei de fond pronunţată în primul ciclu procesual, desfiinţată prin Decizia nr. 406 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Faţă de aceste limite ale devoluţiunii, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum, în lipsa unor motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, instanţa de apel a apreciat că prezumţia de validitate a Deciziei nr. 406 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce nu a fost recurată şi prin care s-a dezlegat problema de drept a calităţii de moştenitoare a contestatoarei, împiedică repunerea în discuţie a acestui aspect prin apelul declanşat în cel de-al doilea ciclu procesual.
Împotriva acestei din urmă decizii pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General a declarat, în termen legal, prezentul recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentă cu privire la hotărârea instanţei de apel au vizat, pe de o parte, interpretarea dispoziţiilor art. 22 şi 23 din Legea nr. 10/2001 şi a celor corespunzătoare din normele metodologice de aplicare, privind obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa în termen de 60 de zile asupra notificării, data de referinţă a acestui termen (data depunerii notificării sau cea a depunerii actelor doveditoare), sarcina probei, termenul de depunere a actelor doveditoare.
O a doua categorie de critici a vizat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. S-a susţinut că reclamantul avea obligaţia să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului a terenului, fie prin declaraţii autentificate date pe propria răspundere, în sensul că el sau ascendenţii săi nu au beneficiat de acordurile internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie şi totodată se obligă la restituirea imobilului, sau după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenţei prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea terenului sau a construcţiei demolate aşa cum a fost calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare, a mai susţinut recurenta.
Recursul urmează a se respinge pentru următoarele considerente:
Criticile referitoare la interpretarea art. 22 şi 23 din Legea nr. 10/2001, inclusiv a dispoziţiilor corespunzătoare din normele metodologice, sunt străine cauzei de faţă.
Instanţa a fost învestită cu o contestaţie împotriva unei dispoziţii emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care s-a criticat modul de soluţionare, pe fond, a notificării şi pentru a cărei rezolvare nu au fost incidente respectivele norme. Nefiind invocate în decizia atacată, de altfel niciodată pe parcursul soluţionării litigiului, nici în primul, nici în cel de al doilea ciclu procesual, aceste critici nu au legătură cu prezenta cauză astfel încât nu se pot constitui în motive de nelegalitate în recurs.
În ceea ce priveşte cea de a doua categorie de critici, nici susţinerile referitoare la condiţionarea restituirii în natură de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea terenului sau a construcţiei demolate nu pot fi analizate, pentru aceleaşi considerente, respectiv sunt total străine de cauză, în urma admiterii contestaţiei nefiind dispusă restituirea în natură.
De asemenea, se va reţine că modalitatea de preluarea a bunului de stat, şi anume prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 119/1948, nu prevedea acordarea de despăgubiri.
Nici art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu este incident în cauză. Fostul proprietar nu este o persoană care a emigrat în statele prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 10/2001 pentru a fi necesare declaraţiile autentificate menţionate de recurentă. P.P.V., fosta proprietară a imobilului, a avut ultimul domiciliu în Bucureşti, după cum rezultă din certificatele de moştenitor depuse la dosar.
Cât priveşte acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor în vigoare.
Astfel, în rejudecare, reţinând calitatea de persoană îndreptăţită a contestatoarei, chestiune dezlegată, irevocabil, în primul ciclu procesual, prima instanţă a constatat, pe baza probelor administrate, că imobilul revendicat nu se poate restitui în natură, întrucât terenul este ocupat în proporţie de 90%, restul de 10% neputând fi utilizat, iar construcţiile demolate.
În consecinţă, prima instanţă, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) şi (10) din Legea nr. 10/2001, a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubirile urmând a fi acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Se mai reţine, pe de o parte, că textele legale menţionate nu fac nicio distincţie cu privire la eventualele despăgubiri acordate la preluare. Pe de altă parte, în speţă, în raport de momentul soluţionării notificării, respectiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în mod corect, instanţa a decis că despăgubirile urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale. Astfel, stabilirea şi plata despăgubirilor se va face potrivit procedurilor administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
De altfel, cea de a doua categorie de critici nu pot fi deduse controlului pentru prima dată direct în recurs, întrucât nu au fost supuse analizei instanţei de apel, învestită exclusiv cu critica referitoare la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită.
Din cele de mai sus reiese că decizia recurată este legală, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 14/A din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 532/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5853/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
