ICCJ. Decizia nr. 5856/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5856/2010
Dosar nr. 33862/3/2008
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. 33862 din 3 din 12 septembrie 2008, C.P. şi C.M. au solicitat, în contradictoriu cu I.G. şi I.D., să se constate că imobilul apartament nr. 135, situat în Bucureşti, a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, precum şi ca pârâţii să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu prin contractul pentru construirea de locuinţe proprietate personală din 9 martie 1973, iar prin Procesul-verbal de predare-primire-recepţie încheiat la 8 mai 1973 au intrat în posesia imobilului.
Urmare a părăsirii definitive a ţării în anul 1987, cota-parte devălmaşă de 1/2 deţinută de C.M. din imobilul menţionat a trecut în mod abuziv, fără plată, în proprietatea Statului, în temeiul Decretului nr. 223/1973, conform Deciziei nr. 2348 din 24 ianuarie 1989, necomunicată.
Prin Decizia nr. 114 din 24 ianuarie 1989 a trecut în proprietatea statului şi cota-parte devălmaşă de 1/2 din apartament deţinută de C.P., urmare a aprobării plecării acestuia din ţară. Trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu plată, însă despăgubirile nu au fost încasate.
Apartamentul în litigiu a intrat în proprietatea pârâţilor prin contractul de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1996 cu SC T. AL SA, au mai arătat reclamanţii.
Prin Sentinţa nr. 532 din 10 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea, a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi a respins ca neîntemeiată cererea de revendicare.
Reclamanţii C. au formulat apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la revendicare.
La rândul său, pârâta I.G. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamanţi prin care a solicitat modificarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii cererii privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Prin Decizia nr. 66/A din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis şi cererea de revendicare şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie apartamentul în litigiu.
Împotriva acestei decizii pârâta I.G. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, astfel motivat:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa de apel, încălcând dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., nu a ţinut seama de Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii;
- hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 10/2001, în sensul că instanţa de apel nu a făcut aplicarea acestor dispoziţii, deşi în materia acţiunilor în revendicare privind imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 aceste dispoziţii se aplică cu prioritate;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa de apel nu a făcut aplicarea principiului error comunis facit jus fondat pe buna credinţă a pârâţilor, potrivit dispoziţiilor art. 1899 alin. (1) C. civ.;
- hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că instanţa de apel s-a limitat doar a retine faptul că reclamanţii justifică un bun actual în sensul Convenţiei, fără însă să analizeze şi să motiveze acest aspect; de asemenea, nu s-a analizat şi motivat dacă recurenta beneficiază de un bun actual în sensul Convenţiei, deşi a susţinut aceasta; totodată, hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi drept pentru care s-a înlăturat aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, deşi incidenţa acestor dispoziţii a fost invocată de recurentă;
- hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel a omis să soluţioneze cererea de aderare la apel nesocotind astfel principiul disponibilităţii.
Analizând recursul declarat se constată că acesta e fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii C.P. şi M. au declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, înregistrat la data de 16 iunie 2009.
La primul termen de judecată de la 13 octombrie 2009 intimata-pârâtă I.G. a depus cererea sa de aderare la apelul formulat de reclamanţii C. (dosarul de apel), după cum s-a consemnat, de altfel, şi în încheierea de şedinţă de la acel termen.
Prin decizia recurată instanţa a analizat şi s-a pronunţat numai asupra apelului reclamanţilor, aşa cum rezultă din dispozitivul şi considerentele acesteia.
Cererea de aderare la apel este manifestarea de voinţă a intimatului făcută cu scopul de a obţine reformarea hotărârii din perspectiva propriului interes, opus celui al titularului cererii principale de apel.
În speţă, pârâta I.G. a solicitat pe această cale - a aderării la apel - respingerea şi a primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Procesul civil este guvernat de o serie de principii, între care se reţine, în acest context, principiul disponibilităţii, ce cuprinde în conţinutul său şi dreptul părţilor de a se plânge împotriva unei hotărâri judecătoreşti, folosind căile de atac prevăzute de lege.
La rândul său, judecătorii au obligaţia să hotărască, în toate cazurile, numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Nesoluţionând cererea de aderare la apel instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a dedus judecăţii, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunţată, conform art. 304 alin. (5) C. proc. civ.
Pentru înlăturarea vătămării adusă recurentei, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul şi se va casa decizia, iar cauza se va trimite la instanţa de apel pentru a se pronunţa în limitele învestirii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta I.G. împotriva Deciziei nr. 66/A din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5853/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5857/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
