ICCJ. Decizia nr. 5898/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5898/2010
Dosar nr. 1930/118/2008
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2008, reclamantul J.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1196 din 29 februarie 2008, emisă de P.M. Constanţa, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 216,28 mp, situat în Constanţa, str. Făgetului, nr. x bis, judeţul Constanţa.
În subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii constând în acordarea unui teren în suprafaţă de 216,28 mp, situat în intravilanul municipiului Constanţa, de aceeaşi natură şi valoare cu terenul imposibil de restituit în natură, iar dacă nici această ipoteză nu este posibilă, să se acorde despăgubiri băneşti la valoarea actualizată a imobilului expropriat.
Prin sentinţa civilă (fără număr) din 21 aprilie 2009, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul J.M., a anulat în parte dispoziţia nr. 1196 din 29 februarie 2008, emisă de P.M. Constanţa şi a obligat pârâtul să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru imobilul - teren în suprafaţă de 174,43 mp situat în Constanţa, str. Făgetului, nr. x bis.
Au fost respins celelalte pretenţii, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, soluţionând notificarea formulată de reclamant, prin care acesta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 261,28 mp, pârâtul P.M. Constanţa a emis dispoziţia nr. 1196 din 29 februarie 2008, în baza căreia s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 174,43 mp şi pentru diferenţa de 41,85 mp şi construcţia demolată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În urma probelor administrate în cauză, s-a reţinut că suprafaţa de 174,43 mp care a fost restituită conform dispoziţiei nr. 1196/2008 este afectată de: spaţii verzi aferente unui bloc de locuinţe (69,80 mp), alee pietonală (18,75 mp) şi parcare auto (90,88 mp), întreaga suprafaţă de teren fiind afectată pe toată lungimea de existenţa canalului termic.
În concluzie, s-a constatat că terenul restituit nu este liber, fapt pentru care instanţa de fond a propus despăgubiri şi pentru această suprafaţă de teren.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul J.M. şi pârâtul P.M. Constanţa.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul obligării pârâtului de a acorda teren în compensare pentru suprafaţa de 216,28 mp, imposibil de restituit.
Pârâtul P.M. Constanţa a criticat sentinţa sub două aspecte:
- deşi a fost admisă în parte acţiunea, în privinţa cheltuielilor de judecată erau aplicabile dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.;
- instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât suprafaţa de teren restituită prin dispoziţie era o platformă betonată folosită abuziv ca spaţiu de parcare şi o parte spaţiu verde, iar platforma betonată nu se încadrează în dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Prin decima nr. 36/ C din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori si familie, litigii de muncă si asigurări sociale, a respins apelul formulat de pârâtul P.M. Constanţa.
Prin aceeaşi decizie, a fost admis apelul reclamantului J.M., în sensul că a fost obligat pârâtul să atribuie reclamantului în compensare teren echivalent suprafeţei de 216,28 mp situat în Constanţa, str. Făgetului, nr. x bis, ce nu poate fi restituit în natură sau despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în ipoteza în care la data rămânerii irevocabile a hotărârii nu există teren pentru a fi atribuit în compensare sau oferta nu este acceptată de reclamant.
A fost obligat pârâtul la 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Terenul în litigiu constituie zonă de utilitate şi funcţionalitate a locuinţelor din zona Faleză Nord, fiind afectat de o alee pietonală, de o parcare auto utilizată de proprietarii din zonă, de două canalizări care permit vizitarea reţelelor de canalizare pluvială şi a reţelei termice din zonă, lucrare ce traversează în lungime amplasamentul terenului în litigiu. La fel şi suprafaţa de 174,43 mp care a făcut obiectul restituirii în natură este afectată de spaţiul verde aferent blocului de locuinţe (69,80 mp), alee pietonală (18,75 mp) şi parcare auto (90.88 mp).
În concluzie, terenul a cărui restituie se solicită nu este liber, fiind afectat de utilităţi publice, nu poate fi restituit în natură, aspect reţinut şi de către instanţa de fond.
Soluţionând însă cauza şi acordând despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 10/2001, curtea de apel consideră că instanţa de fond a greşit, neluând în calcul posibilitatea de acordare de teren în compensare, avându-se în vedere răspunsul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 că nu există rezerve de teren pentru a fi atribuit în compensare.
Instanţa de apel a reţinut că există însă posibilitatea ca, până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, unitatea deţinătoare să dispună de rezerve de teren pentru a fi atribuit în compensare, echivalent cu cel preluat abuziv. Numai în situaţia în care nu există teren pentru a fi atribuit în compensare sau oferta nu este acceptată vor fi atribuite despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Privitor la critica privind cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanţa de apel a constatat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizi a declarat recurs pârâtul P.M. Constanţa, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului formulat de pârât şi respingerii contestaţiei.
În motivarea recursului, pârâtul critică hotărârea instanţei de apel sub două aspecte:
- greşit s-a respins apelul declarat de P.M. Constanţa prin care se critica neacordarea parţială a cheltuielilor de judecată la fond, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.;
- s-a reţinut greşit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât suprafaţa de teren restituită prin dispoziţie era o platformă betonată folosită abuziv ca spaţiu de parcare şi o parte spaţiu verde, nefiind restituită suprafaţa afectată de construcţii şi de alee pietonală.
Intimatul-reclamant J.M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile formulate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Referitor la primul motiv de recurs, privind neacordarea parţială a cheltuielilor de judecată la fond, în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Compensarea totală sau parţială a cheltuielilor de judecată are o aplicabilitate limitată, şi anume numai atunci când în cauză s-au formulat pretenţii de către părţile aflate pe poziţii procesuale diferite.
Ca atare, posibilitatea compensării există atunci când în cauză s-a formulat cerere reconvenţională de către pârât sau o cerere de intervenţie în interes propriu.
În lipsa unor asemenea cereri, numai în prezenţa acţiunii introductive a reclamantului şi a apărărilor formulate de pârât pe calea întâmpinării, cum este cazul în speţa de faţă, compensarea nu poate opera, deoarece în această situaţie nu există vreo pretenţie formulată de pârât care să fi impus soluţia admiterii ei în parte.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând fondul cauzei, se reţine că şi acesta este nefondat, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În sensul legii, sunt considerate libere terenurile care nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcţional întregul teren [(art. 11 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001)].
În speţă, terenul care a fost expropriat se constituie în zonă de utilitate şi funcţionalitate a locuinţelor din zona Faleză Nord, fiind afectat de o alee pietonală, de o parcare auto utilizată de proprietarii din zonă, de două canalizări care permit vizitarea reţelelor de canalizare pluvială şi a reţelei termice din zonă, lucrare ce traversează în lungime amplasamentul terenului în litigiu. La fel şi suprafaţa de 174,43 mp care a făcut obiectul restituirii în natură este afectată de spaţiul verde aferent blocului PA 8 (69,80 mp), de o alee pietonală (18,75 mp) şi o parcare auto (90.88 mp).
Împrejurarea că parte din teren este reprezentată de spaţiu verde nu înseamnă că este vorba de teren liber supus restituirii în natură întrucât, pe de o parte, aparţine zonei de utilitate a blocului de locuinţe, deservind acest imobil şi, pe de altă parte, este traversat de conducte de canalizare.
Cu atât mai puţin poate fi considerat ca teren liber, în accepţiunea legii, acela ocupat de parcarea auto, trotuar pietonal sau platforma betonată din faţa imobilelor, toate aceste amenajări fiind destinate să asigure funcţionalitatea blocurilor de locuinţe.
Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul P.M. Constanţa.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul J.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul P.M. Constanţa împotriva deciziei nr. 36/ C din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurent la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul J.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5878/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5930/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
