ICCJ. Decizia nr. 6201/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6201/2010
Dosar nr. 737/91/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 737/91/2009, reclamanta P.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, repunerea sa în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi restituirea suprafeţei de 2500 mp teren intravilan, în natură, pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament liber, precum şi anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului C.L. Odobeşti.
Prin decizia civilă nr. 258/ A din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, cauza a fost trimisă spre rejudecare, cu indicaţia de a verifica existenţa sau inexistenţa notificării, temeinicia cererii de repunere în termen a reclamantei, condiţiile în care cererea reclamantei de anulare a titlului de proprietate opus de pârâtă mai poate fi primită, dată fiind formularea sa dincolo de prima zi de înfăţişare, precum şi a legalităţii emiterii acestuia. În rejudecare, a fost administrată proba cu înscrisuri şi a fost audiat martorul D.D.
Prin sentinţa civilă nr. 428/2009, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea, a dispus repunerea reclamantei în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, a constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, a atribuit reclamantei în compensare suprafaţa de 2500 m.p teren, situată în T.66 pc 1981, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate.
S-a reţinut că reclamanta este moştenitoarea defunctei D.I.N., bunica sa, care în temeiul contractului de vânzare - cumpărare nr. 3567/1938 a dobândit în proprietate suprafaţa de 2500 m.p teren, situat în Păţeşti (U. Odobeşti) jud. Putna (actualmente jud. Vrancea).
Acest teren a fost preluat de P. Odobeşti, actualmente fiind evidenţiat la poziţia 29 din H.G. nr. 809/2002, în domeniul public al oraşului Odobeşti, fiind ocupat de Şcoala generală U. - clădire şi teren aferent.
Prin cererea înregistrată sub nr. 2456 din 27 martie 1998, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la prezentul dosar, reclamanta a solicitat P. Odobeşti restituirea acestei suprafeţe de teren, cererea sa rămânând fără răspuns până în anul 2002, când prin adresa nr. 162 din 10 ianuarie 2002, P. Odobeşti îi comunică acesteia că cererea sa nu se încadrează în prevederile art. 9 din Legea nr. 169/1997 şi art. 3 din Legea nr. 1/2000. Nu există la dosar nici o dovadă de comunicare a acestei adrese. Din actele depuse la dosar rezultă că, în perioada 2000-2001-2002, petenta a fost internată în spital, în mod repetat, astfel că starea sa de sănătate şi faptul că cererea sa adresată primăriei nu primise nici un răspuns în termen legal, au împiedicat-o să depună notificarea în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, considerent faţă de care instanţa a apreciat că cererea sa de repunere în termen este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că reclamanta a făcut pe deplin dovada calităţii de persoană îndreptăţită, a dreptului său de proprietate, cât şi cu privire la întinderea şi amplasamentul terenului ce a aparţinut autoarei sale. Cum, în prezent, acest teren este ocupat de şcoala din U. Odobeşti, în temeiul art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
În cauză, reclamanta a optat pentru atribuirea în compensare a unei suprafeţe de teren. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză a fost identificată suprafaţa de 2500 m.p teren în T.66 pc. 1981 deţinută de C.L. Odobeşti, teren atras în intravilan în baza Hotărârii nr. 120/2007 a C.L. Odobeşti, astfel cum rezultă din încheierea de carte funciară depusă la dosar.
Faţă de aceste împrejurări, având în vedere solicitarea reclamantei, chiar dacă terenul identificat în compensare este sub valoarea celui deţinut de autorii reclamantei, tribunalul a constatat că cererea este întemeiată, admiţând-o ca atare.
Prin decizia civilă nr. 343/ A din 22 decembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelul pârâţilor, ca nefondat.
S-a reţinut că expertiza efectuată în cauză a relevat că terenul are categoria de folosinţă păşune şi că este în extravilanul oraşului. La poziţia 30 din H.G. nr. 809/2002 se regăseşte menţiunea „islazuri orăşeneşti”, situaţie ce contravine celei constatate pe teren de către expert.
Cum menirea Legii nr. 10/2001 este aceea de a despăgubi pe cei cărora statul i-a deposedat abuziv de imobile. în perioada anilor 1945-1989, cum această despăgubire presupune restituirea în natură a terenului preluat abuziv sau alte măsuri reparatorii prin echivalent, cum una din măsurile din ultima categorie este de acordare de terenuri în compensare din cele deţinute de unităţile administrative cu titlu de proprietate, conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că nemulţumirile apelantei faţă de aceste aspecte sunt neîntemeiate.
Faptul că terenul acordat în compensare e deja intabulat pe numele apelantei nu reprezintă un impediment în aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru că Legea nr. 7/1996 permite operaţiunile juridice în cartea funciară în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cerere de recurs la data de 12 februarie 2010, pârâţii P. Odobeşti şi C.L. Odobeşti, prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Suprafaţa de 2500 m.p. teren, reconstituită în favoarea reclamantei-intimate, este cuprinsă în titlul de proprietate nr. 131759/2003 emis pe numele C.L. Odobeşti şi face parte dintr-o suprafaţa mai mare de 216 ha, proprietatea P. Odobeşti, aşa cum reiese din actul autentic de proprietate din 1947 emis de Arhivele de Stat. Acest act conferă dovada de necontestat că terenul în litigiu este proprietatea P. Odobeşti încă din anul 1947, fiind reconstituit potrivit legilor fondului funciar, ceea ce înseamnă că nu i se poate conferi titlu de teren disponibil.
S-a susţinut că terenul în litigiu este intabulat şi înscris în cartea funciară conform încheierii nr. 32644/2007, mai mult decât atât face parte din domeniul public al oraşului Odobeşti, potrivit anexei nr. 5 din H.G. nr. 809/2002 - poziţia 30.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
În drept, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.”
De principiu, măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, conferă entităţii investite cu soluţionarea notificării prerogativa reală si concretă de a oferi persoanei îndreptăţite, în compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine, care se află în circuitul civil, respectiv, sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
Jurisprudenţa instanţelor, dat fiind acest context legislativ favorabil restabilirii situaţiei anterioare pentru foştii proprietari sau moştenitorii acestora, inclusiv prin modalitatea compensării cu alte bunuri, a statuat in mod constant ca persoana îndreptăţită este în drept să solicite, iar instanţele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deţinătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri, uneori identificate chiar de către persoana îndreptăţită ca fiind disponibile, nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din aceeaşi lege.
S-a statuat astfel ca, măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreţionară a entităţii deţinătoare ci, dimpotrivă aceasta este obligată ca atunci când deţine bunuri sau servicii disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat şi să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Sub aspectul situaţiei de fapt, cu privire la terenul în litigiu atribuit în compensare, instanţele fondului au clarificat doar anumite aspecte, insuficiente pentru o aplicare temeinică a textului de lege incident, reţinând, totodată, în considerente, aspecte de fapt şi de drept contradictorii, după cum urmează: reclamanta a optat pentru atribuirea în compensare a unei suprafeţe de teren; prin expertiza tehnică efectuată în cauză a fost identificată suprafaţa de 2500 m.p, teren în T.66 parcela 1981 deţinută de C.L. Odobeşti, că aceasta are categoria de păşune şi regim de extravilan, în hotărârea primei instanţe s-a reţinut că terenul în cauză a fost atras în intravilan în baza Hotărârii nr. 120/2007 a Consiliului local Odobeşti, astfel cum rezultă din încheierea de carte funciară; chiar dacă terenul identificat în compensare este sub valoarea celui deţinut de autorii reclamantei, acesta a fost atribuit, dat fiind acordul reclamantei, pe care o interesează doar aspectul echivalenţei fizice, nu şi valorice; în apel, s-a reţinut că terenul oferit în compensare face parte din domeniul public al oraşului Odobeşti; expertiza efectuată în cauză a relevat că terenul are categoria de folosinţă păşune şi că este în extravilanul oraşului; la poziţia 30 din H.G. nr. 809/2002 se regăseşte menţiunea „islazuri orăşeneşti”, situaţie ce contravine celei constatate pe teren de către expert.
Este evident, faţă de considerentele prezentate anterior, că instanţa de apel nu s-a preocupat sa asigure premisa unei judecaţi concrete si efective in recurs, dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., prescriu condiţia existentei unor împrejurări de fapt pe deplin stabilite, in măsura sa asigure cercetarea criticilor de nelegalitate din recurs, respectiv nu a individualizat terenul atribuit in compensare, amplasamentul concret al acestuia pe planul de situaţie, cu indicare limitelor, vecinătăţilor precise, parcela cadastrală să fie descrisă prin totalitatea elementelor topografice, eventualele utilităţi sau drumuri in zona amplasamentului, trasee, dimensiuni, etc., orice alte informaţii care vizează situaţia imobilelor învecinate şi care ar putea avea relevanţă în privinţa rezolvării condiţiei prescrise de legea specială, nu a stabilit cu precizie şi claritate regimul său juridic actual, inclusiv valoarea de circulaţie a acestuia, nici motivele pentru care acesta nu a fost înscris în tabelul întocmit de pârâtă conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Sunt relevante în privinţa acestei modalităţi concrete de compensare a situaţiei patrimoniale a reclamantei, în operaţiunea de clarificare a situaţiei de fapt şi de drept a imobilului în litigiu inclusiv prevederile normelor metodologice, pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007, după cum urmează: în cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire.
Confirmarea soluţiei primei instanţe de atribuire a unui teren în compensare nu poate fi acceptata drept modalitate rezonabila de soluţionare a pricinii, în condiţiile în care dispoziţia instanţei este strict formala, nu se sprijină pe probe concludente si pertinente cauzei (expertiza efectuată în cauză nu oferă coordonatele unei lucrări de specialitate apte a clarifica pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei) singurele in măsura sa confere temeinicie soluţiei propuse.
În procesul de elaborare a unei hotărârii judecătoreşti, ca act final al oricărei judecăţi de fond, instanţa de judecata trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecinţele desprinse din operaţiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept identificate ca fiind aplicabile raportului juridic litigios.
Toate aceste consideraţii de fapt si de drept redate in paragrafele anterioare au menirea sa justifice soluţia propusa, respectiv admiterea recursului formulat de pârâţi, casarea deciziei instanţei de apel si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţa.
Este nevoie, aşadar, de o preocupare reala din partea instanţei de trimitere de a pune de acord, prin motivare, datele ce rezulta din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, cu probele pe care le va ordona din oficiu sau le va încuviinţa la solicitarea părţilor din dosar, pentru a clarifica chestiunile relevante pentru cauza, prezentate in paragrafele anterioare, respectiv cu susţinerile părţilor, care prezintă punctual elemente de fapt concrete ce se impun a fi cercetate, valorificate, înlăturate de instanţa, in mod argumentat, toata aceasta preocupare in scopul realizării unei judecăţi echitabile in sensul dispoziţiilor legale interne si internaţionale (prevederile art. 6 din C.E.D.O.).
Instanţa de apel va solicita unităţii deţinătoare inclusiv dovada finalizării procedurilor de identificare şi evaluare a bunurilor, situaţia reactualizată, ce pot fi atribuite in compensare.
Prin omisiunea instanţei de apel de a analiza chestiunile relevante pentru soluţia propusă, atribuirea unui teren în compensare, bine individualizat, reclamantei, fapt ce echivalează cu o nesoluţionarea a fondului pretenţiei deduse judecăţii, în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (3) si (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâţilor, va casa decizia nr. 343/ A din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii P. Odobeşti şi C.L. Odobeşti împotriva deciziei nr. 343/ A din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6017/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6214/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
