ICCJ. Decizia nr. 5930/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5930/2010
Dosar nr. 3606/117/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul P.E. a solicitat, în contradictoriu cu P.M. Cluj, anularea dispoziţiei nr. 853 din 14 februarie 2008 emisă de acesta (prin care s-a respins notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 pentru nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită), restabilirea dreptului de proprietate în favoarea sa, în calitate de moştenitor al proprietarului extratabular şi acordarea de despăgubiri băneşti corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului.
S-a arătat, în motivarea cererii, că reclamantul este unicul moştenitor al defunctei P.M., că imobilul (construcţie şi teren din Cluj-Napoca, str. Tâmplarilor) a aparţinut acesteia, chiar dacă a fost preluat de către stat pe numele altei persoane (W.M.), conform sentinţei civile nr. 6146 din 8 octombrie 1976 a Judecătoriei Cluj-Napoca (fiind considerat bun abandonat).
Soluţionând cauza, Tribunalul Cluj a pronunţat sentinţa civilă nr. 619 din 20 noiembrie 2008, prin care a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând în considerente că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în condiţiile în care nu a probat existenţa dreptului de proprietate al antecesoarei sale.
Sentinţa a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare (conform deciziei nr. 160/ A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj) pentru a se face verificări suplimentare asupra fondului cauzei din punct de vedere al dreptului de proprietate pretins.
Rejudecându-se cauza, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 627 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, prin care a fost admisă în parte acţiunea şi s-a anulat dispoziţia primarului.
S-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilele cu nr. top 3658, 3659 înscrise în CF 980 Cluj-Napoca.
Intimatul a fost obligat să emită pe seama petentului dispoziţie cu propunere de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele înscrise în CF 980 Cluj, nr. serial A+1, nr. top 3658 şi nr. serial A+2, nr. top. 3659, casă din piatră acoperită cu ţiglă cu 2 camere, 1 bucătărie, dependinţe şi curte în str. Tâmplarilor nr. 4 în suprafaţă de 34 stj. p., casă din cărămidă şi lemn acoperită cu ţiglă cu un local pentru prăvălie, casă din cărămidă acoperită cu ţiglă cu 1 cameră, dependinţe şi curte din str. Tâmplarilor nr. 2 în suprafaţă de 17 stj. p.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în rejudecare, prima instanţă a reţinut că imobilele descrise anterior au fost proprietatea tabulară a văduvei lui W.M. născută M.M.
Prin sentinţa civilă nr. 6146 din 8 octombrie 1976 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă cererea de chemare în judecată introdusă de A.F.J. Cluj împotriva pârâtei W.M. şi în consecinţă, s-a dispus trecerea în proprietatea statului ca bun părăsit a imobilului înscris în CF 980 Cluj-Napoca, nr. serial A+1, nr. top 3658 şi nr. serial A+2 nr. top. 3659 casă din piatră acoperită cu ţiglă cu 2 camere, 1 bucătărie dependinţe şi curte în str. Tâmplarilor nr. 4 în suprafaţă de 34 mp, casă din cărămidă şi lemn acoperită cu ţiglă cu un local pentru prăvălie, casă din cărămidă acoperită cu ţiglă cu o cameră dependinţe şi curte în str. Tâmplarilor nr. 2 în suprafaţă de 34 stj. p. (dosar nr. 1027/117/2008 a Curţii de Apel).
S.R. şi-a înscris sub B5 dreptul de proprietate în CF 980 Cluj asupra imobilelor mai sus menţionate.
Prin dispoziţia nr. 22 din 17 noiembrie 1976 a A.F.J. Cluj, imobilul a fost transferat în administrarea directă a C.P.M. Cluj-Napoca. Ulterior, imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 213 din 19 octombrie 1984, după cum rezultă din înscrierea făcută sub B 7 în CF 980 Cluj, iar construcţiile aflate pe teren au fost demolate.
Reclamantul a pretins că dispoziţia emisă de P.M. Cluj-Napoca cu privire la notificarea sa este nelegală deoarece prin actele depuse la dosar, respectiv rolul fiscal al imobilului, a făcut dovada că antecesoarea sa, P.M., a fost proprietara imobilului în litigiu la momentul preluării acestuia de către stat, dreptul de proprietate al acesteia fiind dobândit prin uzucapiune în condiţiile Codului civil austriac întrucât condiţiile şi termenul prescripţiei achizitive erau împlinite la momentul trecerii imobilului în proprietate statului.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că într-adevăr, împlinirea termenului şi condiţiilor prescripţiei achizitive în persoana antecesoarei reclamantului numita P.M., este dovedită.
Coroborând declaraţiile martorilor cu înscrisurile din care a rezultat perceperea chiriei de către autoarea reclamantului la nivelul anului 1974, chiar în condiţiile în care proba testimonială nu a relevat o continuitate a posesiei, tribunalul a concluzionat asupra exercitării unei posesii utile, timp de 30 de ani, în privinţa imobilului în litigiu, ceea ce a condus la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, indiferent că dreptul său a fost sau nu intabulat în cartea funciară şi chiar dacă în actul de preluare a imobilului de către stat a fost menţionată o altă persoană.
Împotriva sentinţei a declarat apel P.M. Cluj-Napoca, solicitând schimbarea în tot a hotărârii şi respingerea acţiunii.
S-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că, deşi în actul de preluare a imobilului figurează proprietara tabulară W.M., la momentul preluării de către stat proprietara extratabulară a imobilului era numita P.M., antecesoarea reclamantului care a cumpărat imobilul prin act sub semnătură privată în anul 1939.
În speţă, reclamantul nu a dovedit existenţa contractului de vânzare cumpărare încheiat de către antecesoarea sa, precum şi faptul că preluarea imobilului în proprietatea statului s-a realizat de la antecesoarea acestuia.
În mod greşit prima instanţă a admis proba cu martori în dovedirea calităţii de moştenitor al fostei proprietare extratabulare a imobilului în litigiu, P.M. şi a calităţii de proprietară a imobilului revendicat la data preluării lui de către stat (în sensul că aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, chiar dacă dreptul nu a fost intabulat în cartea funciară şi fără a exista un început de dovadă scrisă în acest sens, contrar dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938).
Apelul a fost respins, ca nefundat, prin decizia civilă nr. 37/ A din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj.
În considerentele deciziei s-a reţinut pe de o parte, că reclamantul a făcut dovada calităţii sale de moştenitor faţă de P.M. iar pe de altă parte, că acesta a invocat şi a demonstrat, cu probele administrate, faptul posesiei utile de către antecesoarea sa, ceea ce a condus la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Ca efect al împlinirii termenului de exercitare a posesiei utile, la momentul preluării imobilului de către stat, bunul se afla în proprietatea lui P.M., chiar dacă actul juridic de transmitere a dreptului de proprietate de la proprietara tabulară nu a fost operat în cartea funciară.
Critica apelantului vizând lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantului a fost înlăturată cu motivarea că regimul de publicitate imobiliară vizează doar înscrierea drepturilor reale imobiliare dobândite prin acte juridice, nu şi pe cele dobândite ca efect al unor fapte juridice, cum este uzucapiunea.
Decizia a fost atacată cu recurs de către P.M. Cluj-Napoca, ale cărui critici de nelegalitate au vizat următoarele aspecte:
- În mod greşit instanţa de apel a apreciat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, că s-ar fi făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, deşi acesta nu a probat transferul dreptului de proprietate de la proprietara tabulară W.M. către antecesoarea sa.
În condiţiile în care nu s-a contestat în cauză calitatea de moştenitor a reclamantului după antecesorii săi, în acelaşi timp nu s-a probat că preluarea imobilului de către stat s-ar fi realizat de la autorii acestuia.
- În speţă, în mod eronat instanţa a considerat că, deşi în actul de preluare figurează o altă persoană, respectiv, proprietara tabulară W.M., totuşi, la momentul trecerii bunului în patrimoniul statului, acesta ar fi fost proprietatea extratabulară a numitei P.M., antecesoarea reclamantului.
Au fost nesocotite astfel, dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, avute în vedere de primar la momentul emiterii dispoziţiei, conform cărora dreptul de proprietate se dovedeşte prin acte juridice.
În privinţa uzucapiunii, aceasta nu poate fi considerată incidentă în speţă întrucât, pretinzându-se că posesiunea asupra imobilului ar fi început în anul 1939, acesteia îi erau aplicabile dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit intabulat în cartea funciară pretinsul drept de proprietate (art. 17 şi 20 din decretul menţionat).
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului arătând pe de o parte, că recursul nu este întemeiat în drept, simpla indicare a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nejustificând suficient cauza juridică a căii de atac şi de pe altă parte, că nu pot fi primite pe fond criticile formulate, faţă de împrejurarea că s-a dovedit calitatea de proprietar al autorului reclamantului, prin efectul uzucapiunii, în condiţiile în care nu a mai putut fi prezentată chitanţa sub semnătură privată încheiată în 1939 cu fostul proprietar tabular.
Examinând criticile formulate (care, contrar susţinerii intimatului, se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că se invocă nesocotirea unor norme de drept material în soluţionarea cauzei), Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Apreciind că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, instanţele fondului au nesocotit dispoziţiile art. 23 din actul normativ menţionat care permit demonstrarea dreptului de proprietate cu ajutorul actelor juridice (orice acte juridice translative de proprietate sau apte să demonstreze faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei la momentul deposedării, conform art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007).
Or, instanţa a analizat într-un cadrul procesual determinat de formularea contestaţiei împotriva dispoziţiei primarului, dobândirea dreptului de proprietate pe temeiul unui fapt juridic, acela al posesiunii pretins exercitate de antecesoarea reclamantului, de natură să se transforme în prescripţie achizitivă.
Uzucapiunea însă, ca mod originar de dobândire a proprietăţii, operează ca o sancţiune împotriva proprietarului nediligent, care lăsând bunul său în stăpânirea altei persoane timp îndelungat, face ca proprietatea să se strămute astfel, dintr-un patrimoniu (al proprietarului nediligent) în alt patrimoniu (cel al posesorului).
Este motivul pentru care, îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii (respectiv, a posesiunii utile şi a exercitării ei în intervalul de timp prescris de lege) se poate verifica numai în contradictoriu cu adevăratul proprietar.
În speţă însă, reclamantul a dedus judecăţii acest mod de dobândire a proprietăţii în procedura Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu primarul, ca emitent al dispoziţiei atacate.
Deşi este corectă susţinerea intimatului-reclamant, conform căreia uzucapiunea poate fi invocată „în cursul unei instanţe până în momentul în care Curtea de Apel pronunţă definitiva sa decizie” (art. 1842 C. civ.), în acelaşi timp, reclamantul ignoră faptul că această posibilitate de invocare este una incidentală, („prescripţia poate fi opusă”), de natură să paralizeze dreptul pretins de partea adversă.
Altminteri, invocarea pe cale principală, inclusiv în faza apelului, înseamnă o nouă cauză a acţiunii (iar modificarea acestui element în primă instanţă se poate face doar până la prima zi de înfăţişare), iar în apel este oprită de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
Or, în cauză, reclamantul tinde să-şi demonstreze dreptul de proprietate prin intermediul uzucapiunii, pentru ca ulterior să fie trase consecinţe juridice asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită.
O asemenea valorificare a dreptului se putea realiza însă, într-un cadru procesual stabilit în contradictoriu cu fostul proprietar tabular, pentru ca ulterior, prevalându-se de o hotărâre judecătorească favorabilă, reclamantul să poată face într-adevăr, dovada îndreptăţirii la măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001.
De aceea, în mod greşit instanţa a apreciat că, în condiţiile în care în actul de preluare a imobilului apare proprietarul tabular W.M., poate fi considerată proprietar extratabular, prin efectul uzucapiunii, autoarea reclamantului, deşi opunerea prescripţiei achizitive nu s-a realizat în contradictoriu cu acest proprietar tabular (ci în contradictoriu cu emitentul actului contestat).
Rezultă că, luând în considerare ca modalitate de dobândire a proprietăţii un fapt juridic instanţa a nesocotit pe de o parte, dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, care fac referire la dovedirea proprietăţii cu ajutorul actelor juridice (negotium iuris) şi pe de altă parte, a nesocotit cadrul procesual în care un asemenea fapt juridic putea fi invocat şi valorificat.
În consecinţă, aprecierea asupra calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a intimatului-reclamant s-a realizat eronat, cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Fiind incidente în aceste condiţii, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează să fie admis, modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului pârâtului şi prin urmare, schimbării în tot a sentinţei, prin respingerea contestaţiei promovate împotriva dispoziţiei P.M. Cluj-Napoca (nr. 853 din 4 februarie 2008), ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 37/ A din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 627 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa şi respinge contestaţia formulată de P.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5898/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5998/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
