ICCJ. Decizia nr. 5953/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5953/2010
Dosar nr. 2632/118/2006
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 466 din 6 aprilie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanţii B.A.G. şi V.P.E.I. împotriva dispoziţiei din 20 septembrie 2006 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, pe care a anulat-o, cu consecinţa obligării pârâtului la restituirea în natură, către reclamanţi, a terenului situat în Techirghiol, careul K, reprezentând lotul nr. a, în suprafaţă de 1.000 mp şi lotul nr. b în suprafaţă de 997,80 mp.
Pârâtul a fost totodată obligat să propună acordarea de despăgubiri reclamanţilor, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 997,80 mp reprezentând lotul nr. c situat în Techirghiol, careul K.
A fost respinsă acţiunea faţă de Consiliul Judeţean Constanţa, Oraşul Techirghiol, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, SC D.P.P. SRL Constanţa şi Consiliul Local Techirghiol, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a fost, totodată, obligat la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Tribunalul a avut în vedere că prin dispoziţia din 20 septembrie 2006 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa au fost respinse ca inadmisibile notificările formulate de reclamanţi cu privire la terenul în suprafaţă de 2.997,80 mp situat în Techirghiol, reprezentând loturile c, a şi b din careul K, stabilindu-se că terenul a trecut în proprietatea statului în afara perioadei de referinţă prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de fond a apreciat că soluţia de respingere a notificărilor pe motivul neîncadrării în sfera de reglementare a prevederilor Legii nr. 10/2001 este lipsită de suport legal, ea bazându-se pe simpla afirmaţie a reclamanţilor referitoare la stăpânirea imobilului de către autorul lor până în anul 1925. Or, câtă vreme nu s-a procedat la o verificare temeinică a situaţiei juridice şi fiscale a imobilului, astfel încât să se poată identifica momentul trecerii lui în proprietatea statului şi eventualul titlu în baza căruia s-a efectuat preluarea, nu se putea stabili că bunul nu a fost preluat în perioada de referinţă a legii speciale.
S-a conchis în sensul că, din moment ce sunt puse în discuţie cele două acte normative de preluare a imobilului în patrimoniul statului - ambele ulterioare anului 1945 - nu se poate plasa momentul preluării bunului în afara reglementării Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că indicarea Decretului nr. 111/1951 şi a Decretului nr. 218/1960 ca temei al actului de preluare este concludentă din această perspectivă, fiindcă ambele acte normative erau contrare dispoziţiilor constituţionale în vigoare la acea vreme, precum şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului
S-a constatat, astfel că reclamanţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 2.997,80 mp trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
În legătură cu modalitatea concretă de reparare a prejudiciului suferit s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 care statuează, cu titlu de principiu, că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Conform raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză, terenul în suprafaţă totală de 2.997,80 mp a fost identificat în perimetrul fostelor loturi nr. c, a şi b ocupate în prezent de Centrul de Recuperare şi Reabilitate Neuropsihiatrică Techirghiol. Pe amplasamentul vechiului lot c se află edificată o construcţie având destinaţia de pavilion-dormitor pentru persoanele cu handicap psihic şi locomotor, construcţie ce nu a format obiect al notificărilor reclamanţilor. Totodată, pe amplasamentul vechiului lot a se află o construcţie provizorie cu destinaţia de magazie de depozitare, iar lotul nr. b este liber de construcţii.
Raportând dispoziţiile legale evocate la situaţia actuală a terenului, tribunalul a conchis în sensul că există posibilitatea restituirii în natură către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 1.000 mp reprezentând lotul nr. a, precum şi a celui de 997,80 mp ce constituie lotul nr. b. Împrejurarea că acest teren face parte în prezent din domeniul public al judeţului nu poate împiedica restituirea lui în natură, întrucât nicio dispoziţie a Legii nr. 10/2001 nu condiţionează restituirea în natură de apartenenţa imobilelor preluate de stat la domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
Pentru lotul nr. c în suprafaţă de 1.000 mp s-a apreciat că pârâtul urmează să propună acordarea de despăgubiri reclamanţilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs calificat ulterior corect ca fiind apel) Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care a criticat soluţia prin prisma greşitei interpretări a probelor şi aplicări a prevederilor legale incidente.
Apelantul pârât a arătat ca potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 498/2003, sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revin persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită la măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 3 lit. a) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar în speţă s-a ridicat însăşi chestiunea existenţei dreptului de proprietate al antecesorului reclamanţilor.
Prin Decizia civilă nr. 256/C din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, s-a respins apelul ca nefondat, instanţa reţinând următoarele:
Chestiunea declaraţiei notificatorilor fost în mod judicios soluţionată de către judecătorul fondului, întrucât declaraţia intimaţilor viza stăpânirea bunului de către autorul B.A. până la momentul decesului său - intervenit la 3 martie 1924, iar nu şi pierderea dreptului de proprietate al autorului lor într-una din modalităţile prevăzute de lege, prin acte între vii. În măsura în care însuşi statul, prin autorităţile locale, recunoaşte preluarea întregului imobil în temeiul Decretului nr. 111/1951 ori a Decretului nr. 2187/1960, astfel cum s-a consemnat în adresa nr. 1692/2009 a Primăriei Oraşului Techirghiol (bunul fiind menţionat în Lista imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001), aserţiunea apelantului pârât referitoare la neîncadrarea situaţiei juridice a bunului în condiţiile de aplicabilitate ale Legii nr. 10/2001 a fost considerată ca neîntemeiată.
Cât priveşte susţinerea vizând sarcina probei în contextul stabilirii condiţiilor în care imobilul a fost preluat de stat, s-a reţinut corect de către instanţa de fond că normele cuprinse în H.G. nr. 498/2003 (preluate ulterior în H.G. nr. 250/2007) statuează ca regulă în pct. 1 lit. e) că "sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 23 din lege".
În speţă, aşadar, în mod corect s-a avut în vedere că faţă de situaţia incontestabilă a deţinerii bunului de către stat - prin entităţile sale descentralizate la nivel de judeţ - şi în absenţa oricăror dovezi referitoare la deţinerea legală a bunului, nu se poate pune sub semnul îndoielii preluarea acestuia conform Decretelor nr. 111/1951 sau nr. 218/1960, adică într-o modalitate abuzivă, după cum o defineşte şi art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte proba calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 din perspectiva transmisiunilor succesorale:
Tribunalul a reţinut că reclamanţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite pentru terenul de 2.997,80 mp, acest bun fiind dobândit de către B.A. conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. x/1919 şi ulterior transmis prin devoluţiune succesorală moştenitorilor acestuia, B.I., S.E. şi B.G.
Asupra calităţii Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa în procedura administrativă şi jurisdicţională reglementată de Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a înlăturat motivaţia referitoare la atributele acestei entităţi în raport de prevederile Legii nr. nr. 215/2001, reţinând - prin similitudine cu situaţia primarului - jurisprudenţa constantă a instanţei supreme în ce priveşte rolul conferit de legea specială în elaborarea soluţiilor la aceste notificări.
În raport de toate aceste considerente, constatând în raport de dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. că motivele de apel sunt neîntemeiate faţă de soluţia primei instanţe, apelul formulat în cauză a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 256/C din 9 ianuarie 2009.
Împotriva Deciziei civile nr. 256/C din 9 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs pârâtul Preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa care a susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Se susţine, cu privire la stabilirea cadrului procesual pasiv în apel, că aceasta a fost efectuată în mod gratuit de către instanţa de apel.
Consiliul Judeţean Constanţa a fost introdus ca şi pârât în cauză, de către reclamanţi, în faţa instanţei de fond, însă faţă de acest pârât, ca şi faţă de Oraşul Techirghiol, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Centrul de Recuperare şi Reabilitate Neuropsihiatrică Techirghiol, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, SC D.P.P.J. SRL, Consiliul Local Techirghiol şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, cererea a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, se arată că, potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 498/2003, sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revin persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) şi ale art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Se consideră că actul real de proprietate cu care reclamanţii ar fi trebuit să-şi probeze notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 este actul de adjudecare din 16 ianuarie 1928, pronunţat de Tribunalul Ilfov.
Pe cale de consecinţă, raportat la cele sus arătate precum şi la înscrisurile depuse de reclamanţi în susţinerea notificărilor nr. x/2001 şi nr. y/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 2.997,80 mp situat în oraşul Techirghiol, formând loturile nr. c, a şi b din careul K, se susţine că în mod corect au fost respinse prin dispoziţia din 29 septembrie 2006, întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului în afara perioadei de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte obligarea de restituire în natură a terenului reprezentând loturile nr. a în suprafaţă de 1.000 mp şi lotul nr. b în suprafaţă de 997,80 mp, astfel cum a fost dispusă de instanţă, pe baza expertizei tehnice judiciare întocmită în cauză, se arată că, a fost pronunţată pe baza unei probe ce nu prezintă date reale. Deşi expertul tehnic s-a deplasat la faţa locului în vederea identificării imobilului, efectuarea propriu-zisă a expertizei s-a realizat, fără măsurători, din birou, şi anume formulate de recurentul Preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa în privinţa suprafeţelor de teren, precum şi a apartenenţei acestora la domeniul public sau privat al localităţii Techirghiol.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de pârâtul Preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa este fondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale.
Motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa sunt fondate, în cauză se impune efectuarea unui raport de expertiză pentru identificarea terenului ce face obiectul acţiunii deduse judecăţii, având în vedere toate înscrisurile depuse de părţi la dosarul cauzei, precum şi obiecţiunile formulate de recurentul Preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa în privinţa suprafeţelor de teren, precum şi a apartenenţei acestora la domeniul public sau privat al localităţii Techirghiol.
În scopul pronunţării unei hotărâri legale, se impune efectuarea unui nou raport de expertiză pentru identificarea corectă a terenurilor, a suprafeţelor acestora şi a situaţiei lor juridice, funcţie de care să se poată face aplicarea dispoziţiilor legii speciale de restituire.
Pentru aceste considerente, se impune în baza art. 314 C. proc. civ. casarea deciziei civile a Curţii de Apel Constanţa şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ocazie cu care instanţa va trebui să analizeze şi susţinerile recurenţilor cu privire la actul de adjudecare din 16 ianuarie 1928 al Tribunalului Ilfov, despre care se consideră că face dovada că lotul nr. b nu se mai regăsea în proprietatea autorului B.A. la data decesului acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 256/C din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5945/2010. Civil. Revendicare imobil... | ICCJ. Decizia nr. 5956/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
