ICCJ. Decizia nr. 5942/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5942/2010
Dosar nr. 2508/1/2010
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 martie 2010, Primăria comunei Şoimuş a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1303 din 26 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi proprietate intelectuală în Dosarul nr. 41/97/2003.
Motivele contestaţiei în anulare au fost formulate ulterior, fiind depuse la dosar la data de 4 noiembrie 2010.
Invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că, prin Decizia civilă nr. 123/A din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de P.M.A. şi N.S.G. împotriva Sentinţei civile nr. 242/2008 a Tribunalului Hunedoara, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat primăria să restituie în natură către reclamanţi terenul în suprafaţă de 6020 mp, înscris în CF Şoimuş.
Prin Decizia nr. 1303 din 26 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins recursul declarat de Primăria comunei Şoimuş, cu motivarea că apărarea privind terenul aferent grădiniţei ar fi inadmisibilă, deoarece, prin Decizia civilă nr. 5284 din 30 mai 2006 a instanţei supreme întreg terenul a fost vizat de retrocedare.
Contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis să mai cerceteze concret dacă era posibilă sau nu retrocedarea terenul aferent localului grădiniţei şi anexelor, invocând o pretinsă autoritate de lucru judecat, derivată din soluţia dată prin Decizia civilă nr. 5284/2006 a Înaltei Curţi, fiind aplicabile dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În realitate, a susţinut contestatoarea, prin dispozitivul deciziei instanţei supreme s-a dispus restituirea în natură doar a localului şcolii, nu şi a grădiniţei, care era exclusă de la restituire, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin dispozitivul Deciziei civile nr. 5284/2006, Înalta Curte a obligat "pe pârâţi să restituie reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul şcoală din comuna Şoimuş", iar prin încheierea din 25 septembrie 2007, instanţa supremă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanţi, cu motivarea că, în ceea ce priveşte limitele retrocedării, considerentele deciziei sunt clare şi explicite, reclamanţii urmând să primească despăgubiri conform Legii nr. 1/2000.
Contestatoarea a mai susţinut că instanţa de recurs nu a observat că încheierea prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale era depusă la dosarul cauzei, pentru că, dacă ar fi fost luată în considerare, cel puţin terenul aferent grădiniţei nu putea fi restituit.
Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cauză, prin Decizia civilă nr. 1303 din 26 februarie 2010, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Şoimuş împotriva Deciziei nr. 2b/K din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Prin motivele de recurs formulate, Primăria comunei Şoimuş criticase soluţia Curţii de Apel Alba Iulia, arătând că s-a încălcat puterea lucrului judecat, deoarece prin Decizia civilă nr. 5284/2006 s-a restituit imobilul şcoală, reţinându-se că pentru terenul aferent reclamanţii au fost trecuţi în anexa 39 pentru acordare de despăgubiri potrivit Legii nr. 18/1991.
Cu privire la aceste critici, instanţa supremă, prin decizia atacată, a reţinut că decizia instanţei de apel nu numai că nu a încălcat puterea lucrului judecat, dar a fost pronunţată în scopul respectării efectelor Deciziei civile nr. 5284/2006 a Înaltei Curţi.
Instanţa de recurs a mai arătat, în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 6020 mp, că Decizia civilă nr. 5284/2006 a vizat şi terenul aflat în posesia şcolii, reclamanţii urmând să primească despăgubiri potrivit art. 17 din Legea nr. 1/2000 doar pentru acele parcele de teren care nu sunt disponibile şi care exced suprafaţa de 6020 mp teren.
Instanţa supremă a mai constatat că apărarea Primăriei comunei Şoimuş referitoare la existenţa unei clădiri noi pe terenul în suprafaţă de 6020 mp, cu destinaţia de grădiniţă, este inadmisibilă, deoarece Decizia civilă nr. 5284/2006 a Înaltei Curţi a vizat întreaga suprafaţă de teren de 6020 mp, fără a rezulta formularea vreunei apărări cu acest conţinut în acel proces.
Se constată, aşadar, că instanţa de recurs nu a omis să se pronunţe asupra vreunui motiv de recurs iar dezlegarea dată în cauză nu este rezultatul unei greşeli materiale.
Astfel, instanţa de recurs nu avea cum să analizeze în concret posibilitatea restituirii în natură a terenului aferent grădiniţei şi anexelor din moment ce a reţinut existenţa puterii lucrului judecat, pe care, aşa cum s-a arătat, chiar pârâta a invocat-o prin motivele de recurs.
De asemenea, instanţa de recurs a avut în vedere şi încheierea din 25 septembrie 2007, dată de Înalta Curte, prin care s-a respins ca nefondată cererea de lămurire a Deciziei civile nr. 5284 din 30 mai 2006 a instanţei supreme, cu motivarea că decizia cuprinde considerente clare şi explicite şi a păstrat celelalte dispoziţii ale Sentinţei civile nr. 2151/2002 a Tribunalului Hunedoara.
Cu privire la acest aspect, instanţa de recurs a reţinut că în mod corect instanţa de apel a considerat că referirea din motivarea Deciziei nr. 5284/2006 a Înaltei Curţi la alte parcele de la acelaşi număr topografic, ce nu pot fi restituite în natură, vizează suprafeţele deţinute de persoane fizice, terţi faţă de proces.
Faţă de cele mai sus expuse, contestaţia în anulare este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi, în cuantumul dovedit prin înscrisurile aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de Primăria comunei Şoimuş împotriva Deciziei nr. 1303 din 26 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă pe contestatoare la 1.780 RON cheltuieli de judecată către intimaţii N.S.G. şi P.M.A..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5938/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5945/2010. Civil. Revendicare imobil... → |
|---|
