ICCJ. Decizia nr. 5945/2010. Civil. Revendicare imobil naţionalizat/despăgubiri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5945/2010
Dosar nr. 6556/1/2002
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrării pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 26 mai 2000 reclamanţii C.D. şi C.M. au chemat în judecata pârâţii M.Ş., L.D.M., T.I. şi Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora de a-i lasă în deplină proprietate şi libera posesie terenul în suprafaţă de 660,65 mp situat în Bucureşti, str. R., sector 1 sau la plata unei despăgubiri ce urmează a se stabili printr-o expertiză.
Prin precizarea făcută ulterior, reclamanţii au introdus în cauză în calitate de pârâţi pe M.A.M., L.M.R., B.G. şi R.F.
Cu privire la ultima pârâtă, s-a renunţat la judecată, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din 27 martie 2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 228 din 2 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinându-se următoarele:
Reclamanţii şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În speţă, statul are un titlu asupra terenului în litigiu, pe care l-a dobândit prin lege, în condiţiile art. 645 C. civ.
Reclamanţii nu au făcut dovada că se află în condiţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul că nu au dovedit nevalabilitatea titlului statului, în nici una din tezele art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Terenului în litigiu nu îi sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 112/1995, reclamanţii nefăcând dovada existenţei pe acesta a unei construcţii cu destinaţia de locuinţă.
S-a reţinut de către tribunal, aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 care, însă, prevede o procedură specială de urmat, motiv pentru care a respins acţiunea reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 198 din 14 mai 2002, a respins ca nefondate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active, a prescripţiei şi de inadmisibilitate a acţiunii; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor - persoane fizice.
A admis apelul formulat de apelanţii reclamanţi C.M. şi C.D.; a schimbat sentinţa instanţei de fond, în sensul că a admis, în parte, acţiunea.
Au fost obligaţi pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti la plata către reclamanţi a echivalentului în ROL la data plăţii a sumei de 346.841 dolari SUA - despăgubiri.
S-a respins acţiunea faţă de pârâţii - persoane fizice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Au fost obligaţi apelanţii reclamanţi la 110.777.570 ROL şi 55.388.785 ROL taxă de timbru şi 100.000 ROL timbru judiciar pentru fond şi apel.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Reclamanţii au solicitat lăsarea în deplină proprietate şi liberă posesie a terenului în suprafaţă de 660,65 mp situat în Bucureşti, str. R., sector 1 sau plata despăgubirilor pentru imobil, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o expertiză.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind despăgubirile solicitate de reclamanţi este nefondată, deoarece despăgubirile sunt solicitate în funcţie de modul de rezolvare a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului şi depind de modul de soluţionare a acestuia; termenul de prescripţie se calculează în aceste condiţii în funcţie de şi de la data soluţionării capătului de cerere principal. Prin urmare, termenul de prescripţie nu este depăşit, astfel cum greşit se susţine de către intimatul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate, se constată că acţiunea a fost formulată la data de 26 mai 2000, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001). Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu duce la inadmisibilitatea acţiunilor în revendicare formulate anterior intrării în vigoare a acestei legi, ci numai a celor formulate după intrarea sa în vigoare (art. 1 C. civ.).
În ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilului, Curtea a constatat că relaţiile din dosar sunt contradictorii sub acest aspect.
Astfel, în adresa nr. 22638/1955 este indicat ca temei de preluare a imobilului în proprietatea statului Decretul nr. 111/1951.
Această adresă este în contradicţie cu adresa nr. 3574/1995 în care se menţionează că terenul din str. R., proprietatea lui C.Ş., a fost folosit ca teren de sport pentru utilitate publică de la 1 aprilie 1951, până la sfârşitul anului 1951.
Contradicţia este dată de data utilizării ca teren de sport pentru utilitate publică - 1 aprilie 1951 şi data intrării în vigoare a Decretului nr. 111/1951, invocat ca temei de preluare, respectiv 27 iulie 1951.
La dosar se află, în copie, şi adresa nr. 34860/10399/2000 din care rezultă că imobilul situat în str. R., sector 1, a făcut obiectul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, în a cărui anexă la poziţia nr. 3957, este înscrisă numita I.E.
Prin naţionalizarea imobilului pe numele unei alte persoane decât adevăratul proprietar, este afectată valabilitatea preluării imobilului de către stat.
Lipsa identităţii de persoană, aşa cum a fost reţinută mai sus duce la caracterul abuziv, nevalabil al titlului statului.
Curtea a constatat, aşadar, că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă şi nelegală.
Pe terenul în litigiu s-a construit un imobil de locuinţe, parter şi 2 etaje, ocupat de pârâţii persoane fizice din cauză.
Dată fiind imposibilitatea de restituire în natură a terenului reclamanţii şi-au menţinut cererea, pe calea apelului, numai cu privire la despăgubiri.
În speţă, s-a făcut referire la art. 10 din Constituţia din 1948 şi art. 481 C. civ., care condiţionează pierderea proprietăţii şi de plata unei drepte şi prealabile despăgubiri.
Faţă de cele reţinute mai sus, referitoare la terenul revendicat şi având în vedere prevederile art. 10 din Constituţia din 1948, precum şi art. 481 C. civ., Curtea a constatat că cererea reclamanţilor-apelanţi pentru despăgubiri este întemeiată.
Ţinând cont de concluziile raportului de expertiză, Curtea a constatat că valoarea terenului, la un preţ mediu de circulaţie în zonă este de 346.341 dolari USA.
Având în vedere că cererea a fost găsită întemeiată pe capătul de cerere privind despăgubirile solicitate, Curtea a constatat că pârâţii persoane fizice nu au calitate procesuală pasivă, despăgubirile acordându-se de către stat, care a preluat abuziv imobilul. Aceste despăgubiri trebuiau plătite la data preluării, după cum prevăd textele legale mai sus menţionate: "o dreaptă şi prealabilă despăgubire". Oricum pârâţii persoane fizice nu deţin decât un drept de folosinţă asupra terenului statului.
Împotrivi deciziei Curţii de apel au declarat recursuri reclamanţii C.D. şi C.M. şi pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti
Reclamanţii C.D. şi C.M. critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, invocând motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, greşita aplicare a legii de către instanţa de apel.
Dezvoltând motivul de recurs, recurenţii arată că cererea privind plata despăgubirilor este o cerere accesorie, subsidiară celei privind revendicarea imobilului în litigiu, preluat de stat în mod abuziv, care este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin urmare, obligarea acestora la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar a fost dispusă de instanţa de apel cu aplicarea greşită a Legii nr. 147/1997, ceea ce justifică admiterea recursului sub acest aspect.
Pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
- art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care arată că reclamanţii nu au dovedit pe deplin că există identitate între imobilul din acte şi cel revendicat şi, prin urmare, nu au dovedit calitatea procesuală activă a acestora. De asemenea, în ceea ce priveşte cererea de despăgubiri, a fost soluţionată greşit excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune.
- art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care arată că decizia pronunţată cuprinde motive contradictorii, bazate pe existenţa unor contradicţii între actele de la dosar, respectiv între adresele privind situaţia juridică a imobilului în litigiu. În speţă, deşi nu a fost lămurită situaţia juridică a imobilului, Curtea de apel a apreciat că preluarea acestuia s-a făcut cu încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare la data preluării.
- art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prevăzute de art. 3 din C. proc. civ., atunci când a stabilit că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea Constituţiei şi legilor în vigoare la data preluării.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Clarificând obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au solicitat lăsarea în deplină proprietate şi liberă posesie a terenului în suprafaţă de 660,65 mp situat în Bucureşti, str. R., sector 1 sau plata despăgubirilor pentru imobil, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o expertiză, invocând în drept, dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Statuându-se asupra imposibilităţii de restituire în natură a terenului, întrucât pe acesta s-a construit un imobil de locuinţe - parter şi 2 etaje - ocupat de pârâţii persoane fizice - s-a reţinut că reclamanţii şi-au precizat cererea, solicitând admiterea acţiunii numai în ceea ce priveşte plata despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv în proprietatea statului.
Deşi, a stabilit astfel obiectul cererii şi limitele învestirii instanţei, analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind despăgubirile solicitate de reclamanţi pentru imobil, curtea de apel a reţinut, în mod contradictoriu, că cererea de despăgubiri este subsidiară cererii principale privind restituirea în natură a bunului. S-a reţinut, în acest sens, că despăgubirile au fost solicitate în funcţie de modul de rezolvare a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului şi depind de modul de soluţionare a acestui capăt de cerere.
De asemenea, s-a reţinut că termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în despăgubiri se calculează în funcţie şi de la data soluţionării capătului de cerere principal.
În aceste condiţii, există contradicţie între considerentele deciziei pronunţate, în sensul că din unele rezultă obiectul cererii deduse judecăţii, ca fiind precizat şi menţinut numai cu privire la despăgubiri pentru imobil, iar din altele rezultă că aceasta este numai o cerere subsidiară primului capăt de cerere şi depinde de modul de soluţionare a acestuia.
Învestită fiind cu soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune privind despăgubirile solicitate, care este o excepţie de ordine publică, absolută şi peremptorie, instanţa de apel avea să stabilească cu certitudine obiectul cererii deduse judecăţii, să califice acţiunea, respectiv dacă este vorba de o acţiune personală sau una asimilată unei acţiuni reale imobiliare şi să stabilească regimul juridic aplicabil acesteia.
Numai după această calificare, instanţa de apel ar fi putut aprecia şi asupra aplicabilităţii Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a ordonanţei de urgenţă privind timbrul judiciar, cu referire la dispoziţiile legale care reglementează acţiunile scutite de la plata taxelor judiciare (art. 15 din Legea nr. 146/1997).
Constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească care cuprinde motive contradictorii, ce au generat nelămurirea aspectelor legate de termenul de prescripţie a acţiunii în despăgubiri în regimul juridic aplicabil acesteia, inclusiv sub aspectul timbrajului, Înalta Curte constată că este incident în recurs motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care este de ordine publică.
Neputându-se exercita un control de legalitate asupra acestor chestiuni şi, de asemenea, neputând priva părţile de un grad de jurisdicţie prin rezolvarea lor direct în recurs, Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. În rejudecare, instanţa de trimitere va avea în vedere şi examinarea celorlalte aspecte invocate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii C.D. şi C.M. şi de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul general al municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 198 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5942/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5953/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
