ICCJ. Decizia nr. 5962/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5962/20101
Dosar nr. 3110/1/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1878/ PI din 15 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6510/30/2007 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii F.A. şi F.K. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, a anulat dispoziţia din 30 iulie 2007 emisă le pârâtul Primarul Municipiului Timişoara şi a obligat acelaşi pârât să emită o nouă dispoziţie de retrocedare în natură a imobilului înscris în C.F. Timişoara, casă şi curte de 734 mp în limita spaţiului aflat în patrimoniul Statului şi în echivalent în limita spaţiului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995.
Pentru a hotărî astfel. Tribunalul Timiş a reţinut că prin notificarea din 22 martie 2001, contestatorii F.A. şi F.K. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F.Timişoara, iar prin dispoziţia contestată din 30 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Timişoara s-a respins notificarea, cu motivarea că, din actele depuse de contestatori, nu rezultă calitatea acestora de persoane îndreptăţite şi nici dreptul lor de proprietate conform Legii nr. 10/2001, republicată; că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanţii contestatori au făcut dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite la restituirea conform Legii nr. 10/200, calitate conferită, de asemenea, prin cele două sentinţe emise de Tribunalul Rabinic Regional Haifa, traduse şi apostilate, prin care se face dovada că aceştia surit succesorii numiţilor F.W.F.W., respectiv ai lui F.I., aceştia din urmă fiind foştii proprietari tabulari ai imobilului revendicat; că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, iar în ce priveşte solicitarea de restituire în natură, s-a reţinut că nu tot imobilul se mai află în proprietatea statului şi s-a dispus emiterea unei noi dispoziţii de retrocedare în natură a imobilului înscris în C.F. Timişoara, casă şi curte de 734 mp, în limita spaţiului aflat în proprietatea statului şi, în echivalent, în limita spaţiului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia civilă nr. 267 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantul F.A. şi F.K.; a desfiinţat sentinţa apelată; a trimis cauza la Tribunalul Timiş pentru soluţionarea fondului şi a respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, reţinând în esenţă, că, în mod legal, a stabilit prima instanţă că reclamanţii au dovedit calitatea lor de moştenitori ai foştilor proprietari a imobilului, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fiind incidente în cauză, faţă de actele administrate în cauză; că, indiferent de faptul că imobilul este susceptibil de restituire în natură în totalitate sau în parte, Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie faţă de dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. în baza acestei decizii, instanţa de judecată are posibilitatea ea însăşi ca în situaţia în care apreciază că în mod nelegal persoana notificată refuză restituirea, să oblige pe aceasta la repararea „în natură a prejudiciului cauzat prin abuziva preluare a imobilului".
S-a concluzionat, că prima instanţă, reţinând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a apartamentelor nevândute, era ţinută să dispună în acest sens şi nu să oblige pârâtul Primarul Municipiului Timişoara la emiterea unei noi dispoziţii reparatorii în echivalent în sensul art. 20 şi 26 din Legea nr. 10/2001; că trebuia5 să dispună şi cu privire la suprafaţa de teren solicitată de reclamanţi şi că nu poate fi primită cererea reclamanţilor prin care au solicitat că, în apel, să se dispună restituirea în natură.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii F.A. şi F.G. şi pârâtul Primarul Municipiului Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 8812 din 29 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6510/30/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, secţia civilă şi proprietate intelectuală, admite recursul declarat de" reclamanţii F.A. şi F. (născut; F.) K. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care a casat-o în parte.
A trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului declarat df reclamanţi şi a menţinut restul dispoziţiilor deciziei.
A constatat nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, examinând apelul reclamanţilor prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a constatat că este fondat, întrucât instanţa de apel a soluţionat greşit apelul reclamanţilor fără a intra în cercetarea motivelor de apel, făcând aplicarea greşită a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prima instanţă a cercetat fondul litigiului, tranşând chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.
În ce priveşte jecursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, aceeaşi înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a constatat că acesta este nul, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a fost motivat, în sensul că s-a indicat art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., dar acest recurent pârât nu a formulat critici concrete şi dezvoltate privind modul de judecată al instanţei care să facă posibilă încadrarea în aceste motive de recurs.
Instanţa supremă, prin aceeaşi decizie de casare a mai dispus pe lângă casarea în parte a deciziei atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului reclamanţilor şi menţinerea restului dispoziţiilor deciziei recurate privind respingerea apelului pârâtului Primarul Municipiului Timişoara.
Verificând sentinţa civilă apelată, în limitele cererii de apel formulat de reclamanţi şi a deciziei de casare a instanţei de recurs - în raport de ansamblul probelor de la dosar administrate la prima instanţă, coroborate şi cu dispoziţiile art. 282 raportat la art. 295 C. proc. civ., Curtea a stabilit că apelul a reclamanţilor, aflat în rejudecare, este nefondat, fiind respins ca atare.
Din analiza întregului material probator administrat în dosar, instanţa de apel a constatat că sentinţa civilă apelată este temeinică şi legală, întrucât prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt şi a făcut o justă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, prevederile de art. 20 alin. (2) şi 26 din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte solicitarea reclamanţilor de restituire în natură, Curtea a reţinut că în mod temeinic şi just prima instanţă a constatat -conform precizării de acţiune - că tot imobilul în litigiu se mai află în proprietatea Statului Român.
Astfel, apartamentele au fost înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, iar contestatorii nu au făcut dovada in sensul că ar fi solicitat şi obţinut desfiinţarea acestor înstrăinări.
Prin precizarea adusa contestaţiei de faţă (fila 174) aceştia au solicitat restituirea în natura doar a apartamentelor, a terenului de 734 mp, precum şi a spaţiului comercial înscris in C.F. Timişoara.
Totodată, în ce priveşte terenul de 734 mp, au arătat ca în măsura în care se aprecia că nu sunt îndreptăţiţi la redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, optează pentru atribuirea unui drept de folosinţă speciala asupra terenului, conform art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 (fila 185).
Curtea a considerat că, pentru apartamentele înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, contestatorii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent care se acordă sau se propun după caz, prin dispoziţia motivata a primarului, astfel încât acesta nu este atributul instanţei.
Pentru aceste considerente instanţa nu a dat curs solicitării contestatorilor în sensul de a se pronunţa ea însăşi cu privire la restituirea în natura.
Astfel, a obligat pe pârâtul Primarul Municipiul Timişoara să statueze asupra notificării contestatorilor, cu observarea dispoziţiile art. 20 în corelaţie cu art. 26 şi art. 1 din Legii nr. 10/2001, republicată, adică sa emită o noua dispoziţie de retrocedare în natură a imobilului litigios în limita spaţiului aflat în patrimoniul Statului şi, în echivalent, în limita spaţiului înstrăinat.
În ce priveşte terenul de 734 mp, Curtea a stabilit să se aibă în vedere dispoziţiile art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, potrivit cu care cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natura a unor terenuri, situate în intravilanul localităţilor, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului dreptului şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie.
Aşa fiind, în raport de considerentele ce preced, Curtea a stabilit că în mod corect şi just, prima instanţă a admis în parte contestaţia reclamanţilor, obligând pârâtul Primarul Municipiului Timişoara să emită o nouă dispoziţie motivată de restituire parţială în natură a imobilului din litigiu, în limita spaţiului aflat în patrimoniul statului şi, în echivalent în limita spaţiului înstrăinat, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Aşadar, prima instanţă a apreciat corect că nu se pot restitui în natură apartamentele nevândute prin hotărârea instanţei, deoarece pentru partea vândută, în temeiul Legii nr. 112/1995, Primarul urmează să fie obligat să emită o dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii F.A. şi F.K. care au susţinut următoarele motive de nelegalitate.
S-a considerat că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, în condiţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, a apartamentelor și spaţiului comercial situat în imobilul din Timişoara, precum şi terenul aferent.
Drept consecinţă, în cauza de faţă se impunea ca instanţa să dispună restituirea în natură şi întabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.
Se mai consideră că obligarea Primarului la emiterea unei noi dispoziţii presupune reluarea procedurii administrative sub aspectul restituirii în natură a apartamentelor şi spaţiilor nevândute, ceea.ce duce la o tergiversare nejustificată a soluţionării notificării depuse de noi în baza Legii nr. 10/2001.
De altfel, prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de faţă s-a dispus ca instanţa de apel să soluţioneze cererea de restituire în natură, în considerarea deciziei în interesul Legii nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se apreciază că prin decizia atacată cu recursul de faţă s-au încălcat prevederile deciziei de casare şi, implicit, dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile a Tribunalului Timiş.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenţii -reclamanţi este necesar ca instanţa de apel să fi interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii ori să fi schimbat natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al acesteia.
Celălalt motiv de nelegalitate invocat de recurenţi vizează incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce reglementează situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau este dată cu aplicarea greşită sau încălcarea legii.
Instanţa de apel, prin menţinerea sentinţei civile a primei instanţe, a aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente în cauză şi anume art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform căruia dacă imobilul a fost vândut cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piaţă, corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate de Curtea de apel care, de altfel, s-a conformat deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că, prin sentinţa pronunţată, Tribunalul Timiş a cercetat fondul litigiului, tranşând chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia recurată, nu a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. deoarece ca instanţă de apel această instanţă, a respins apelul declarat de reclamanţi şi a păstrat sentinţa primei instanţe, prin care s-a dispus ca pârâtul Primarul Municipiului Timişoara să emită o nouă dispoziţie de retrocedare în natura a imobilului în litigiu, în limita în care acesta s-ar afla în patrimoniul statului, şi în echivalent în limita imobilelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
Procedând astfel, Curtea de apel a respectat dispoziţiile deciziei de casare de a soluţiona fondul apelului reclamanţilor cu care fusese învestit, pronunţând o hotărâre care nu încalcă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii F.A. şi F.K. împotriva Deciziei civile nr. 39 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5989/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5959/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
