ICCJ. Decizia nr. 607/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 607/2010
Dosar nr. 6924/30/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 686 din 12 februarie 2009 Tribunalul Timiş a respins cererea de chemare în judecată formulată de V.K.A., V.M.K.A. şi V.K. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timişoara.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria Municipiului Timişoara, Consiliului Local al Municipiului Timişoara prin primar şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice (reprezentat de D.G.F.P. Timiş) a respins acţiunea împotriva acestora şi în consecinţă a obligat primarul Municipiului Timişoara la plata către fiecare dintre reclamanţi a câte 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin acţiunea introductivă reclamanţii au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin primar şi Statul Român prin Consiliul Local Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice – Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea pe care instanţa o va pronunţa să dispună restituirea în natură a cotelor succesorale ce le revin din apartamentele 2, 5 şi garajelor 1, 2 şi 3 ale imobilului din Timişoara, restituirea în natură în aceleaşi cote a terenului 14481 mp din acelaşi teren şi obligarea unităţii deţinătoare la acordarea altor imobile în compensare pentru apartamentele 1, 3 şi 4 vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 precum şi radierea din cartea funciară a Statului Român, iar în locul acestuia intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor în cotele ce le revin.
În motivarea actului reclamanţii au arătat că în calitatea lor de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari, V.C.S. şi V.C. au notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului Timişoara, restituirea imobilului însă aceasta nu a emis dispoziţia de soluţionare a notificării după pronunţarea sentinţei civile nr. 2248/2007 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 61/2008 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a stabilit obligaţia de a răspunde notificării.
Tribunalul Timiş, soluţionând prioritar excepţia lipsei de legitimare procesuală pasivă a pârâţilor invocată prin întâmpinarea din 6 februarie 2009, în temeiul art. 25 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 a admis-o în parte, concluzionând că obligaţia de a răspunde notificării şi de a dispune restituirea imobilelor în natură sau prin echivalent – revine persoanei juridice deţinătoare. În cazul bunurilor proprietate privată a statului aflate în administrarea unităţilor administrative – teritoriale, obligaţia soluţionării notificărilor formulate revine primarului, în speţă Primarului Municipiului Timişoara.
În privinţa celorlalţi pârâţi, respective Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara p rin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (reprezentat de D.G.F.P. Timiş) şi prin Consiliul Local Timişoara, Tribunalul a concluzionat că aceştia nu sunt legitimaţi pasiv, respingând în consecinţă acţiunea împotriva acestora.
Prin dispoziţia nr. 2343 din 21 octombrie 2008 primarul Municipiului Timişoara a procedat la restituirea în natură către reclamanţi a cotelor solicitate prin acţiune din apartamentele 2, 5 şi 6 şi din terenul de 481 mp şi la acordarea unui drept de folosinţă special în privinţa terenului aferent apartamentelor restituite ale imobilului din Timişoara.
Pentru apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, primarul Municipiului Timişoara a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru toţi cei trei reclamanţi.
Întrucât pe parcursul procesului reclamanţii au obţinut dispoziţia de soluţionare a notificărilor lor, dispoziţie prin care le-au fost admise, majoritatea pretenţiunilor formulate prin cererea de chemare în judecată, însăşi reclamanţii au arătat că acţiunea a rămas fără obiect, motiv pentru care aceasta a fost respinsă pe fond.
Prin Decizia civilă nr. 112 A din 14 mai 2009 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Timişoara vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că în speţă deşi pârâtul a recunoscut pretenţiunile reclamanţilor emiţând Decizia de soluţionare a notificărilor, el nu poate beneficia de prevederile art. 275 C. proc. civ., deoarece a fost pus în întârziere înainte de a fi acţionat în judecată, prin chiar expirarea termenului legal de 60 de zile de soluţionare a notificării iar la prima zi de înfăţişare a solicitat respingerea acţiunii. Mai mult, apelantul pârât a fost pus în întârziere atât înainte de derularea prezentului ciclul procesual prin sentinţa nr. 2248/2007 a Tribunalului Timiş cât şi ulterior, prin actele execuţionale din dosarul nr. 249/Ex./2008, notificarea reclamanţilor fiind soluţionată după ce s-a solicitat amendarea Primarului Municipiului Timişoara şi după introducerea unei noi acţiuni în justiţie la data de 18 septembrie 2008.
Prin Decizia nr. 194 din 25 iunie 2009 Curtea de Apel Timişoara, în temeiul dispoziţiunilor nr. 281/2 C. proc. civ. a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 112/A din 14 mai 2009 formulată de reclamanţi intimaţi V.K.A., V.M.K.A., V.K. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara şi în consecinţă a dispus completarea deciziei din apel în sensul obligării Primarului Municipiului Timişoara la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 300 Ron în total – onorariu de avocat, respective câte 100 RON pentru fiecare reclamant.
S-a reţinut că în apel reclamanţii intimaţi au solicitat şi probat cheltuielile de judecată în sumă de 300 RON – însă instanţa a omis să le acorde, deşi apelantul a căzut în pretenţiunile sale.
Împotriva deciziei nr. 112 A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs Primarul Municipiului Timişoara invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că instanţa de fond şi apoi aceea de apel au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., deoarece prin dispoziţia nr. 2343 din 21 octombrie 2008 pretenţiunile reclamanţilor au fost satisfăcute, restituindu-li-se în natură apartamentele nevândute şi terenul în cotele solicitate, şi acordându-li-se despăgubiri pentru acelea vândute în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recursul este nefondat.
Verificând hotărârile în limitele motivelor de recurs şi în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte concluzionează că instanţa de apel a făcut o temeinică aplicare şi interpretare a dispoziţiunilor art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 275 C. proc. civ.
Este adevărat că intimatul recurent a emis Dispoziţia nr. 2343 din 21 octombrie 2008 de soluţionare a notificării reclamanţilor satisfăcând în mare pretenţiunile acestora, din care cauză au şi solicitat respingerea contestaţiei ca lipsită de obiect.
Instanţa a dat curs acestei cereri, însă în cauză nu sunt incidente dispoziţiunile art. 275 C. proc. civ., deoarece pârâtul a emis dispoziţia de soluţionare a notificării pe parcursul derulării procesului după ce la primul termen de judecată solicitase respingerea contestaţiei. Pârâtul se afla deja întârziere prin nesoluţionarea notificării în termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi după mai multe reveniri ale notificatorilor, cărora recurentul nu le-a dat curs deşi, dosarul administrativ era complet.
Şi înainte de derularea ciclului procesual, în prezenta cauză pârâtul recurent fusese pus în întârziere atât prin sentinţa nr. 2248 din 29 octombrie 2007 rămasă definitivă prin Decizia nr. 61 din 11 martie 2008, prin care fusese obligat la emiterea dispoziţiunii de soluţionare a notificării cât şi prin dosarul execuţional al acestei hotărâri nr. 24942 din 5 iunie 2008. Notificarea reclamanţilor a fost soluţionată după ce aceştia au solicitat amendarea recurentului pârât şi după introducerea unei noi acţiuni civile în justiţie la data de 18 septembrie 2008, întemeiată pe Decizia nr. XX din 19 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Aşadar, în cauză pârâtul recurent se afla într-o gravă culpă procesuală în condiţiile şi înţelesul art. 274 C. proc. civ., constând în nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 – Decizia de soluţionare a notificării intervenind după aproape şapte ani, timp în care reclamanţii au stăruit repetat – administrativ şi în justiţie în acest scop.
Faţă de cele arătate mai sus recursul declarat de Primarul Municipiului Timişoara este nefondat urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 112 A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 611/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 599/2010. Civil → |
|---|
