ICCJ. Decizia nr. 6115/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6115/2010
Dosar nr. 5037/30/2006
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 22/ A din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul I.J.P.F. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 3397/ PI din 21 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prima instanţă a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 2 lit. l), art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor art. 1199, 1203 C civ., concluzionând că există identitate între imobilul deţinut de pârât şi imobilul ce face obiect al notificării.
Pârâtul nu a contestat, în condiţiile art. 212 alin. (2) C proc. civ., părerea expertului, potrivit cu care probele administrate induc prezumţia identităţii imobilelor, iar criticile formulate pe calea apelului nu sunt de natură a face dovada contrară celor reţinute de prima instanţă.
În mod legal a reţinut tribunalul calitatea pârâtului de unitate deţinătoare a imobilului în litigiu şi 1-a obligat la emiterea unei dispoziţii sau decizii în condiţiile art. 22, 27 din Legea nr. 10/2001.
2. Recursul
2.1. Motive
I.J.P.F. Timiş a declarat recurs, nemotivat în drept, prin care a formulat următoarele critici:
Acţiunea reclamantelor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 astfel încât calitate procesuală nu poate avea decât entitatea care a emis decizia de respingere a notificării, în cauză Primarul oraşului Jimbolia şi Statul Român, prin Consiliul Local al oraşului Jimbolia.
Prin hotărârea prin care s-a dispus obligarea IJPF Timiş să statueze asupra notificării, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut prin acţiunea introductivă şi precizată ulterior.
Reclamantele nu au făcut dovada cu nici un înscris că există identitate între imobilul aflat în proprietatea Statului Român şi folosinţa I.J.F.P. Timiş şi imobilul a cărui restituire în natură se cere.
Nici din contractele de vânzare - cumpărare depuse la dosar nici din raportul de expertiză nu a rezultat că există identitate între cele două imobile.
2.2. întâmpinarea
Intimaţii reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pentru că imobilul în litigiu este deţinut de recurentă.
2.3.Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Recurentul are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei leg, cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Ca atare, textul face distincţie între deţinătorul imobilului şi entitatea învestită cu soluţionarea notificării, admiţând că pot fi diferite.
Pe de altă parte, la 9 noiembrie 2005 Primăria comunei Jimbolia a transmis recurentului notificarea depusă de N.R.G., P.S. şi N.A.M. privitoare la imobilul în litigiu. Faptul că acesta nu a răspuns notificării nu înseamnă că nu trebuie să figureze în proces.
Ca atare, instanţele de fond au interpretat corect dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C proc. civ.
Împrejurarea că „instanţa de fond" a acordat mai mult decât s-a cerut nu a format obiect de critică în apel, astfel încât nu poate fi dedusă, onisso medio, direct în etapa recursului.
Cât priveşte aspectul privitor la neadministrarea de dovezi din care să rezulte identitatea imobilului notificat cu cel deţinut de recurentă, instanţa de recurs a considerat că nu este întemeiată critica formulată având în vedere soluţia dată de instanţele de fond - recurentul a fost obligat să soluţioneze notificarea, având drept de apreciere, desigur în raport de textele indicate în considerentele sentinţei.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I.J.P.F. Timiş împotriva Deciziei civile nr. 22/ A din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6113/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6116/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
