ICCJ. Decizia nr. 6124/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6124/2010
Dosar nr. 31500/3/2007
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 18 decembrie 2006, sub nr. 16392/302/2006, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta N.A.T., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 5, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 07 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins cererea formulată de reclamantul B.C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel reclamantul B.C..
Prin Decizia civilă nr. 573/ A din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu următoarea motivare.
Prin acţiunea introdusă la data de 18 decembrie 2006 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti reclamantul B.C. a formulat acţiune în revendicare împotriva pârâtei S.A.T. solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate apartamentul situat în sector 5.
În motivare reclamantul a arătat că autoarea sa, prin actul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, din 8 mai 1933 (filele 66-67 dosar Judecătorie), B.B. a dobândit în proprietate o suprafaţă de teren de 369,80 mp (identificată prin vecinătăţi) care făcea parte din terenul viran situat în Bucureşti, cunoscut sub denumirea de Vatra Morilor Vlădichii de pe cheiul Dâmboviţei, partea dreaptă din faţă podului S. E.
Conform autorizaţiei de construire din 1934 (fila 111 dosar Tribunal), B.B. a fost autorizată să edifice pe terenul menţionat mai sus o construcţie, a cărei componenţă a fost identificată în procesul verbal de înfiinţare a C.F. din 1940 (fila 68 dosar Judecătorie).
Prin dispoziţia din 20 iulie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, reclamantului B.C. i-a fost restituit în baza Legii nr. 10/2001 imobilul din Bucureşti, mai puţin apartamentele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, între care şi imobilul în litigiu.
În urma decesului B.B. a rămas ca moştenitor B.H., conform certificatului de moştenitor din 1965, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 23 August (fila 62 dosar Judecătorie), în calitate de soţ supravieţuitor.
Conform certificatului de moştenitor eliberat la data de 10 octombrie 2005 de Z.O., notar public din Rishon Le Zion, Israel (filele 63-64 dosar Judecătorie), de pe urma lui B.H., decedat, a rămas ca unic moştenitor reclamantul C.B.
Curtea a reţinut că, în mod greşit a apreciat tribunalul că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de sale de moştenitor de pe urma foştilor proprietari ai imobilului. Astfel, în primul rând se impune precizarea că, certificatul de moştenitor eliberat de autorităţile israeliene nu este un act de jurisdicţie potrivit dispoziţiilor Legii nr. 105/1992, tribunalul neobservând că face pe deplin dovada calităţii de moştenitor a reclamantului întrucât este apostilat astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 64 din dosarul de fond; în al doilea rând, prin sentinţa civilă nr. 345 din 11 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 17203/3/2007 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a aceluiaşi reclamant reţinând că, certificatul de moştenitor eliberat de autorităţile israeliene face dovada că reclamantul este unicul moştenitor în viaţă al numitului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat, respectiv fiul lui B.N. Puterea lucrului judecat impune această soluţie, întrucât regula este că o situaţie de fapt raportată la o anumită situaţie de drept nu poate fi analizată decât o singură dată, şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazisă de o alta.
Pe de altă parte, deşi la dosar au fost depuse dovezi cu privire la dezbaterea succesiunii defunctului său frate, B.B., în condiţiile în care nu a fost posibilă depunerea acestui act nefiind de găsit în arhive, o atare situaţie nu poate conduce la concluzia că ar exista şi alţi moştenitori, ci în lipsa unei dovezi clare cu privire la acest aspect, trebuie prezumat că reclamantul este unicul moştenitor în viaţă, conform celorlalte înscrisuri de la dosar.
Curtea a apreciat că reclamantul a făcut dovada că este unicul moştenitor al foştilor proprietari ai imobilului, calitate ce i-a fost recunoscută şi prin dispoziţia din 2006 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001, dispoziţie prin care parte din imobil i-a fost restituit reclamantului. Şi sub acest aspect, greşit a apreciat tribunalul că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu prezintă nici un fel de relevanţă, deşi este evident că soluţionarea prezentei acţiuni se face nu numai prin raportare la dispoziţiile dreptului comun ci şi prin aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, ca lege specială în materie.
A fost găsit întemeiat şi motivul de apel referitor la respingerea ca tardiv formulată a cererii de completare prin care se solicită constatarea nevalabilităţii titlului statului. S-a constatat că, în faţa judecătoriei nu au fost administrate decât probe cu privire la valoarea imobilului ce face obiectul revendicării, situaţie în care, prima zi de înfăţişare, până la care reclamantul putea să modifice sau să completeze cererea, este primul termen în faţa tribunalului, instanţa competentă potrivit dispoziţiilor legale.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se arată că în mod greşit a fost analizată vocaţia succesorală a reclamantului în temeiul certificatului de moştenitor emis în Israel cât timp succesiunea fusese deja dezbătută în România, defunctul a avut ultimul domiciliu în România, iar bunul revendicat se află în România.
Decizia este nelegală fiind dată cu încălcarea Legii nr. 105/1992 şi încălcarea dispoziţiilor C. civ.
Fiind o acţiune în revendicare, reclamantul trebuia să facă dovada că este moştenitor acceptant conform legii române, Legea nr. 10/2001 nefiind aplicabilă cauzei.
O altă critică se referă la împrejurarea că instanţa de apel a reţinut depunerea în termen a cererii completatoare deoarece prima zi de înfăţişare a fost la judecătorie şi nu înaintea instanţei de trimitere.
Reclamantul, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.
În recurs s-a depus copia, necertificată pentru conformitate, a certificatului de moştenitor din 15 iunie 1973 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti potrivit căreia succesoarea lui B.H. este B.E.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
- Prin dispoziţia din 20 iulie 2006 emisă de primarul municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în perioada 4 martie 1947-22 decembrie 1989, imobilul din Bucureşti, str. Lister nr. 22-24 i-a fost restituit reclamantului B.C., mai puţin apartamentele ce fuseseră înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, printre care şi apartamentul revendicat în prezenta cauză.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 345 din 11 martie 2009, într-un proces având drept obiect revendicarea unui alt apartament înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 din acelaşi imobil a reţinut calitatea procesuală activă a aceluiaşi reclamant în considerarea certificatului de moştenitor întocmit de autorităţile statului Israel prin care s-a constatat că acesta este unicul moştenitor al numitului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat, fiind fără relevanţă împrejurarea că acţiunea în revendicare a fost respinsă pe fond.
Recurenta, indică generic încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat fără a preciza, în concret, care sunt prevederile legale în vederea verificării incidenţei lor în cauză.
Osebit de aceasta, certificatul de moştenitor eliberat de Statul Israel nu face parte din categoria actelor de jurisdicţie supuse Legii nr. 105/1992, validitatea lui fiind dată de apostilarea sa potrivit Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961.
Fiind în prezenţa unei situaţii de fapt raportată la o anumită situaţie de drept ce a fost deja analizată, atât într-o procedură administrativă cât şi într-una jurisdicţională, aceasta nu mai poate fi contrazisă într-o altă procedură jurisdicţională, fiind de neconceput ca reclamantul să aibă calitate procesuală activă pentru o parte din imobil, iar pentru o altă parte să nu o aibă, câtă vreme bunul preluat de stat a aparţinut unui singur proprietar, iar certificatul de moştenitor nu a fost anulat.
Cum soluţionarea pe fond a prezentei cauze se face atât prin raportare la dispoziţiile art. 480 C. civ. cât şi cele ale legii speciale de reparaţie, instanţa de apel a reţinut corect incidenţa în cauză şi a Legii nr. 10/2001.
Prima zi de înfăţişare este primul termen la care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 134 C. proc. civ., respectiv atunci când părţile legal citate, pot pune concluzii în faţa instanţei competente material şi teritorial.
În faţa judecătoriei s-a dezbătut exclusiv competenţa materială a instanţei faţă de valoarea imobilului revendicat, aşa încât cererea completatoare depusă la tribunal, după declinare prin care a fost solicitată constatarea nevalabilităţii titlului statului a fost depusă cu respectarea dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ.
Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.A.T. împotriva Deciziei civile nr. 573/ A din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6123/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6126/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
