ICCJ. Decizia nr. 6116/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6116/2010
Dosar nr. 25824/3/2006
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1637 din 12 decembrie 2006 a respins contestaţia formulată de reclamanta S.R.R. în contradictoriu cu pârâta A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 280 din 27 iunie 2006 emisă de aceasta din urmă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul acestei legi.
S.R.R., potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea S.R.R., reprezintă un serviciu public autonom de interes naţional, independent editorial, are personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului.
Ca urmare, s-a constatat că reclamanta face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi deci nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii reglementate de această lege.
Sub aspectul calităţii instanţa a apreciat că este irelevantă împrejurarea că reclamanta nu este finanţată în totalitate de la bugetul statului şi pentru o parte din cheltuielile sale se autofinanţează, faţă de faptul că articolul invocat nu face distincţie între persoanele acolo indicate după natura finanţării acestora.
Ca urmare s-a apreciat corectă soluţia emisă de pârâtă prin Decizia nr. 280 din 27 iunie 2006 atacată şi prin care s-a respins notificarea înregistrată iniţial la Primăria Municipiului Bucureşti la 10 august 2001 şi apoi la R.A.P.P.S. la nr. 5101 din 10 mai 2006 pentru restituirea în natură a terenului de 15.000 mp situat în Bucureşti, sector 1.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin Decizia nr. 648/ A din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1637/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa de apel a reţinut că nu este fondat apelul reclamantei care a criticat soluţia pentru greşita apreciere că S.R.R. este o instituţie publică căreia i se aplica dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi deci cererea sa nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.
În realitate, a susţinut apelanta S.R.R. este un serviciu public autonom, cele două noţiuni fiind similare numai în doctrină dar nu şi în practică, diferenţa constând în sursele diferite de finanţare.
Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a legii şi a constatat că soluţia se impune cu atât mai mult cu cât categoria persoanelor juridice exceptate cuprinde şi societăţile privatizate, indiferent de forma capitalului acestora (privat sau de stat), intenţia legiuitorului fiind clară şi anume de a exclude de la aplicarea legii a tuturor categoriilor de persoane juridice menţionate în art. 3 alin. (2) şi nu numai o celor cu capital integral de stat sau finanţate integral de stat.
3. Recursul
Reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege împotriva Deciziei nr. 648/ A din 15 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Criticile recurentei s-au referit la greşita interpretare pe care instanţele au dat-o dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în excluderea reclamantei din categoria persoanelor îndreptăţite cărora li se aplică dispoziţiile acestei legi speciale.
Recurenta a reluat motivaţia prezentată în contestaţia formulată şi în apel în sensul că S.R.R. nu se regăseşte în nici una din categoriile enumerate de art. 3 din Legea nr. 10/2001, ea fiind, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, un serviciu public. Or, în definiţia pe care o dă art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, nu este inclus în categoria instituţiilor publice şi serviciul public care este natura S.R.R. potrivit art. 1 din Legea nr. 41/1994.
Recursul nu a fost motivat în drept însă critica formulată poate fi încadrată în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală şi temeinică fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi corecta lor aplicare.
Recursul s-a respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează.
Art. 1 din Legea nr. 41/1994 dispune înfiinţarea S.R.R. şi S.R.T. „ca servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române."
Natura juridică a entităţilor nou create este definită în art. 2 al aceleiaşi legi.
„S.R.R. şi S.R.T. sunt persoane juridice cu sediul în Municipiul Bucureşti şi îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condiţiile prezentei legi şi în conformitate cu convenţiile internaţionale la care România este parte".
Art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice explică noţiunea de instituţii publice ca „denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, ale autorităţii publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora indiferent de modul de finanţare a acestora".
Din această perspectivă, S.R.R. este - potrivit legii de înfiinţare şi în accepţiunea art. 2 pct. 30 invocat de recurentă - o instituţie publică autonomă, care îşi desfăşoară activitatea ca serviciu public, sub controlul Parlamentului.
Noţiunea de serviciu public nu se regăseşte în enumerarea pct. 30 al art. 2 din Legea nr. 500/2002 pentru că această caracteristică ţine de activitatea persoanei juridice şi nu de natura acesteia.
Instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate în societate pentru gestionarea afacerilor publice potrivit competenţelor de atribuţie specifice. Din punct de vedere birocratic ele reprezintă modul de organizare social-economică a statului.
Din această perspectivă, S.R.R. este, fără îndoială, o instituţie publică.
Mai este de remarcat că nici modalitatea de finanţare a instituţiei nu este determinantă în încadrarea ei în categoria instituţiilor publice, atât Legea nr. 10/2001 cât şi art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 nu fac distincţie între instituţii după acest criteriu iar art. 2 pct. 30 o menţionează în mod expres.
Se constată aşadar că în mod corect s-a identificat natura juridică a reclamantei din perspectiva interpretării dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi ca urmare s-a apreciat că reclamanta nu se înscrie printre subiecţii de drept cărora li se aplică dispoziţiile Legi nr. 10/2001 şi care, în temeiul acesteia, pot reclama măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ .
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul reclamantei împotriva Deciziei nr. 648/2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de contestatoarea S.R.R. împotriva Deciziei civile nr. 648/ A din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6115/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6119/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
