ICCJ. Decizia nr. 6125/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6125/2010
Dosar nr. 2696/1/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la 6 septembrie 2007 reclamantul E.F.F. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local al municipiului Arad şi Municipiul Arad, solicitând să se constate că imobilul înscris în C.F. Aradul Nou, a trecut în cota de 2/4 părţi, fără titlu valabil, în proprietatea statului şi, în consecinţă, să se dispună radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de sub B4 şi să fie îndrumat O.C.P.I. să efectueze operaţiunea de carte funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 840 din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Arad a respins acţiunea ca inadmisibilă. Sentinţa a fost desfiinţată prin Decizia nr. 37 din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cu îndrumarea cercetării pe fond a cererii, în sensul ca tribunalul să cerceteze şi să se pronunţe cu privire la modul de preluare şi de constituire a titlului statului, eventualele drepturi subiective civile constituite între timp asupra imobilului, asupra posibilităţii retrocedării sau acordării despăgubirilor prevăzute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 404 din 1 octombrie 2009, pronunţată în rejudecare, Tribunalul Arad a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în anul 1941 familia reclamantului a cumpărat imobilul în litigiu pentru folosinţa personală, cu destinaţia de locuinţă. În anul 1947 cota de 2/4 părţi a mamei reclamantului a fost expropriată în favoarea Statului Român, pe baza Legii privind reforma agrară. Tribunalul a reţinut că reclamantul a dovedit calitatea procesuală activă cu certificatul de calitate de moştenitor din 13 mai 2002, respectiv calitatea de persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi că, în această calitate a formulat notificare către Primăria municipiului Arad, solicitând restituirea în natură a cotei din imobil.
În condiţiile în care reclamantul a folosit procedura specială a Legii nr. 10/2001, formulând notificare şi ulterior contestând dispoziţia emisă, iar asupra acestei contestaţii s-a pronunţat instanţa prin hotărâre irevocabilă, o nouă acţiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, este inadmisibilă întrucât, pe de o parte, dreptul la acţiune a fost deja exercitat, fiind epuizat şi nu mai poate fi valorificat pe această cale, iar pe de altă parte este exclusă de natura specială a procedurii Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, deoarece judecătorul care a pronunţat hotărârea se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (1) C proc. civ. Totodată, a formulat critici şi pe fond, susţinând că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei de trimitere, potrivit cărora pretenţia reclamantului urma a fi analizată pe fond.
Prin Decizia nr. 25 din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că sentinţa apelată a fost pronunţată de acelaşi judecător care pronunţase şi sentinţa desfiinţată prin Decizia nr. 37 din 26 februarie 2009, fiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al municipiului Arad şi Municipiul Arad, solicitând modificarea deciziei recurate, respingerea apelului reclamantului şi menţinerea sentinţei civile pronunţate în cauză. Au criticat decizia recurată susţinând că s-a reţinut greşit că în rejudecare tribunalul a nesocotit dispoziţiile instanţei de apel. Apreciază că prin sentinţa pronunţată s-a dat curs dispoziţiilor instanţei de apel, atâta timp cât din conţinutul motivării reiese în mod neechivoc că în rejudecare a fost analizat fondul cauzei.
De asemenea, pârâţii critică decizia instanţei de apel cu privire la reţinerea incidenţei motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C. proc. civ., pentru că hotărârea fost dată după desfiinţare, iar nu după casare, iar dispoziţiile de procedură sunt de strictă interpretare. De asemenea, apreciază că în primul ciclu procesual nu a fost dezlegat fondul pricinii şi, nici sub acest aspect nu se poate reţine incompatibilitatea. In fine, pârâţii critică decizia pronunţată în apel deoarece Curtea nu s-a pronunţat asupra temeiniciei sentinţei civile desfiinţate.
A nalizând recursul pârâţilor, în Unitele criticilor formulate, ce pot fi drvumscriseformd dispoziţiilor art 304 pct 5 C proc civ, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) C proc. civ., judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.
Cu toate că textul nu face nicio distincţie, s-a impus ideea că, în caz de rejudecare după casare cu trimitere, incompatibilitatea îl vizează numai pe judecătorul care s-a pronunţat asupra fondului, nu şi pe cel care a pronunţat hotărârea în temeiul unei excepţii procesuale. Aceasta deoarece, faţă de puterea lucrului judecat a hotărârii instanţei de control judiciar, odată ce s-a stabilit că admiterea unei anumite excepţii procesuale a fost greşită, judecătorul nu-şi mai poate întemeia soluţia, şi a doua oară, pe aceeaşi excepţie procesuală.
În cauză, atât sentinţa civilă 840 din 6 noiembrie 2008. desfiinţată prin Decizia civilă nr. 37 din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, cât şi sentinţa civilă nr. 404 din 1 octombrie 2009, dată în rejudecare de Tribunalul Arad, au fost pronunţate de acelaşi judecător.
Deşi prima sentinţă a fost pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, astfel încât s-ar fi putut considera că după casarea cu trimitere judecătorul nu era incompatibil, instanţa de apel a desfiinţat în mod corect şi cea de-a doua sentinţă, nulitatea acesteia decurgând din nesocotirea puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 37 din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Prin această hotărâre s-a arătat că acţiunea de drept comun, cu caracter reparator, promovată de către reclamant nu este în principiu inadmisibilă, câtă vreme tinde la constatarea caracterului abuziv al naţionalizării şi, apoi, la valorificarea drepturilor civile privind retrocedarea imobilelor. Prima instanţă trebuie să aprecieze asupra conţinutului acţiunii pentru că, prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, doar invocând unele dispoziţii legale speciale se ajunge la blocarea accesului la justiţie. S-a mai arătat că prima instanţă trebuie să cerceteze şi să se pronunţe cu privire la modul de preluare şi constituire a titlului statului, eventualele drepturi subiective civile constituite între timp asupra imobilului, posibilitatea retrocedării sau nu a acestuia, acordarea despăgubirilor prevăzute de lege.
Cu ocazia rejudecării, însă, judecătorul care pronunţase sentinţa desfiinţată de instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia tot pe inadmisibilitatea acţiunii - fila 36 - argumentarea fiind doar mai elaborată decât în prima hotărâre.
În aceste condiţii, reclamantului i s-a produs o vătămare procesuală pe care instanţa de control judiciar, constatând-o, nu o putea înlătura decât prin anularea sentinţei, aşa cum impune art. 105 alin. (2) C proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte reţine că deşi instanţa de apel a apreciat în mod greşit existenţa incompatibilităţii judecătorului, criticile formulate de recurenţi nu pot fi primite, pentru că sentinţa pronunţată în condiţiile arătate este lovită de nulitate şi trebuia desfiinţată.
Considerentele din apel urmează a fi înlăturate şi pentru că, reţinând existenţa incompatibilităţii, instanţa a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (1) C proc. civ. Or, art. 105 alin. (1) C proc. civ. are în vedere nesocotirea unor norme de competenţă pe când incompatibilitatea este reglementată prin norme de organizare judiciară.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate de recurenţii-pârâţi cu privire la fondul cauzei, respectiv la faptul că instanţa de apel nu analizat temeinicia sentinţei atacate, nu vor putea fi analizate în recurs câtă vreme instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe aspecte de ordin procedural.
În temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. recursul pârâţilor va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al municipiului Arad şi Municipiul Arad împotriva Deciziei civile nr. 25 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6182/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6120/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
