ICCJ. Decizia nr. 6210/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6210/2010
Dosar nr. 954/99/2009
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1011 din 27 mai 2009, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. şi excepţia prematurităţii; a admis acţiunea formulată de reclamanţii U.C., H.E. şi U.A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Iaşi şi C.C.S.D.; a anulat Dispoziţia din 22 decembrie 2008 emisă de Primarul municipiului Iaşi; a obligat C.C.S.D. să emită decizia ce reprezintă tidul de despăgubire pentru reclamanţi în conformitate cu dispoziţia din 16 decembrie 2005 a Primarului municipiului Iaşi; a respins cererea privind obligarea Primarului municipiului Iaşi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotăra astfel, tribunalul a reţinut, din analiza probelor administrate, că prin notificarea din 10 august 2001 reclamantul U.C. a solicitat restituirea în natură sau în echivalent bănesc a imobilului casă şi teren în suprafaţă de 300 mp, situat în Iaşi.
Prin dispoziţia din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Iaşi s-a constatat că reclamantul face dovada calităţii de persoană îndreptăţită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi a dreptului de proprietate asupra imobilului, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat din 1958 şi autorizaţia pentru construcţie de locuinţă individuală din 08 iulie 1959, precum şi că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului în baza actului de donaţie autentificat din 1979, act constatat lovit de nulitate absolută prin sentinţa civilă nr. 21718 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, modificată prin Decizia nr. 1197 din 05 septembrie 2003 a Tribunalului Iaşi (irevocabilă).
Totodată, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi cererea de acordare de despăgubiri băneşti şi s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul casă şi teren notificat.
Ulterior, după 3 ani, Primarul municipiului laşi a emis dispoziţia din 22 decembrie 2008 prin care a modificat dispoziţia din 2005 în sensul că a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcţie, cu motivarea că nu a făcut obiectul preluării abuzive.
Tribunalul a apreciat, în esenţă, că dispoziţia emisă de primar în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu constituie un act administrativ de autoritate, ci îndeplinirea unei obligaţii impusă, prin lege, unităţii deţinătoare. Dispoziţia astfel emisă este exceptată de la controlul judecătoresc în baza Legii nr. 554/2004, fiind supusă regimului de drept comun.
Prin urmare, intrând în circuitul civil, revocarea ulterioară nu se mai poate realiza pe cale administrativă de către unitatea emitentă.
În consecinţă, emiterea unei noi dispoziţii care să soluţioneze aceeaşi notificare, pentru aceleaşi imobile, este nelegală.
În plus, tribunalul şi-a argumentat soluţia şi din perspectiva practicii C.E.D.O., în sensul că a recunoaşte autorităţii competente posibilitatea de a-şi revoca, după 3 ani, propria dispoziţie prin care a dispus acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv din proprietatea reclamanţilor, ar însemna a se aduce atingere însăşi substanţei dreptului de proprietate al acestora.
Pe de altă parte, a reţinut, din cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 21718/2002 coroborate cu depoziţia martorului S. de la fila 79 din dosarul cauzei, că imobilul construcţie a fost demolat în mod abuziv de stat, zona fiind necesară construirii de blocuri, după presiuni şi ameninţări repetate, exercitate timp de aproape un an asupra familiei.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale a C.C.S.D. invocată de pârâtă, tribunalul a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere posibilitatea conferită de lege de a refuza punerea în aplicare a dispoziţiilor emise de Primar în baza Legii nr. 10/2001.
Constatându-se că dispoziţia din 2005 este legală şi temeinică şi se impune a fi concretizată în emiterea unei decizii ce reprezintă titlul de despăgubire pentru reclamanţi, a fost respinsă şi excepţia de prematuritate.
Cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, nefiind probat cuantumul acestora prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
împotriva acestei sentinţe pârâţii au declarat apel.
Primarul municipiului Iaşi a susţinut că, în cadrul procedurii de verificare a propunerii sale de către Secretariatul C.C.R.P., s-a apreciat că aceasta nu este conformă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, dosarul fiindu-i restituit cu menţiunea că nu există dovada preluării imobilului construcţie.
Astfel, s-a emis o nouă dispoziţie prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire a construcţiei, motivat de faptul că aceasta a fost desfiinţată la cererea fostului proprietar, conform Autorizaţiei pentru dărâmare sau desfiinţare de construcţii sau amenajări din 29 iulie 1978, situaţie care nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege ca reprezentând preluări abuzive.
De asemenea, s-a mai susţinut că, faţă de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu poate fi primită susţinerea tribunalului potrivit căreia Primarul nu poate reveni asupra propriilor dispoziţii, cu motivarea că dispoziţia contestată nu a intrat în circuitul civil şi nici nu a produs efecte juridice, de vreme ce propunerea Primarului nu a fost urmată de emiterea deciziei de către Comisia Centrală.
La rândul său C.C.S.D. a criticat hotărârea tribunalului pentru greşita respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei şi prematurităţii cererii de emitere a ridului de despăgubire, în raport cu obiectul litigiului - contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv faţă de procedura prevăzută de dispoziţiile art. 16 din Tidul VII al Legii nr. 247/2005 şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Totodată, a susţinut că prima instanţă avea obligaţia legală de a-şi verifica propria competenţă. întrucât cererea reclamanţilor de obligare a Comisiei la emiterea deciziei reprezentând titiu de despăgubire vizează aplicarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform art. 20 din acest Tidu competenţa revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază domiciliază reclamantul.
Prin Decizia nr. 186 din 25 noiembrie 2009, completată prin Decizia nr. 15 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile, ca nefondate.
Reţinând că vizează acelaşi motiv, instanţa de apel a analizat împreună apelurile şi a constatat că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 la situaţia de fapt din speţă.
S-a apreciat că, în mod corect a fost obligată apelanta C.C.S.D. să emită decizie având în vedere că refuzul acesteia de a pune în aplicare dispoziţia din 2005 a Primarului municipiului laşi a dus la Decizia nr. 2555/2008 şi a declanşat litigiul de faţă.
Împotriva acestei decizii pârâta C.C.S.D. a declarat în termen legal, prezentul recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că prima instanţă nu era competentă să soluţioneze cauza, iar instanţa de apel nu a verificat chestiunea competenţei.
Conform art. 19 din Tidul VII din Legea nr. 247/2005 „deciziile adoptate de Comisia Centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ", iar conform art. 3 pct. l C. proc. civ. Curţile de Apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Astfel, orice alte litigii ce vizează procedura prevăzută de Tidul VII din Legea nr. 247/2005, precum şi orice pretenţii îndreptate împotriva Comisiei Centrale sunt de competenţa curţii de apel - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca organ administrativ aflat în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
În consecinţă, recurenta a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea spre competentă soluţionare a capătului de cerere în contradictoriu cu Comisia Centrală la instanţa competentă.
Recurenta a mai susţinut şi că în mod nelegal s-a reţinut de către instanţa apel că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu referire la menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa de identitate între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Cum, în speţă, obiectul litigiului este o contestaţie împotriva unei dispoziţii emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în nici un caz, recurenta nu are calitate procesuală pasivă.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei cu privire la capătul 1 al cererii introductive de instanţă.
Recurenta a mai criticat soluţia instanţei de apel şi pentru faptul că aceasta a apreciat că refuzul Comisiei Centrale de a pune în aplicare dispoziţia din 2005 a dus la declanşarea litigiului de faţă.
În acest sens, a susţinut că nu a fost motivată în drept soluţia de respingere a apelului pe care l-a formulat, precum şi că ar fi putut obliga unitatea emitentă, cel mult, la emiterea unei dispoziţii de acordare de despăgubiri numai pentru teren.
Dispoziţia din 2005 nu a intrat în circuitul civil întrucât în procedura administrativă prevăzută de Tidul VII al Legii nr. 247/2005 nu s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii. Astfel, această dispoziţie nu şi-a produs efectele, a mai susţinut recurenta.
După verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, dosarul a fost returnat entităţii care l-a soluţionat în vederea completării cu acte privind preluarea abuzivă a imobilului - construcţie. Prin urmare, chiar dacă au trecut 3 ani de la emiterea dispoziţiei, acest fapt nu duce la acoperirea unor aspecte nelegale sesizate o data cu analizarea documentaţiei.
De asemenea, recurenta a criticat şi faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii cererii de emitere a tidului de despăgubire în conformitate cu dispoziţia din 2005.
Recurenta a fost obligată direct la emiterea deciziei, cu nerespectarea pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care statuează că dispoziţiile conducătorilor administraţiei publice centrale ce constituie obiect al unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti vor fi predate după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecătoreşti.
Nu s-a ţinut cont nici de faptul că emiterea deciziei presupune parcurgerea din nou a unei noi proceduri administrative, iar în lipsa unei documentaţii şi a unei dispoziţii de propunere de despăgubiri în condiţiile legii speciale, procedura administrativă nu poate fi declanşată, a mai susţinut recurenta.
Analizând recursul, se constată că motivul privind greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei este fondat, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se susţine că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 se face în două etape: în prima dintre acestea, în urma parcurgerii unei proceduri prealabile obligatorii, unitatea deţinătoare emite decizia prin care dispune restituirea în natură sau, în cazurile în care aceasta nu este posibilă, propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. In cea de a doua etapă C.C.S.D. are competenţa de a face o nouă verificare a dispoziţiei prin care s-a stabilit plata de despăgubiri şi să decidă, fie restituirea în natură, fie să menţină propunerea de acordare a despăgubirilor, situaţie în care stabileşte valoarea finală a despăgubirilor şi emite titiul de despăgubiri.
Ambele etape sunt supuse controlului judecătoresc, prima la instanţa civilă, iar cea de a doua la cea de contencios administrativ.
În cauză, reclamanţii au contestat dispoziţia din 2008 emisă de Primarul municipiului Iaşi în temeiul Legii nr. 10/2001.
În această etapă a procedurii în care se află prezenta cauză - aceea de analiză a legalităţii dispoziţiei emisă de unitatea notificată - recurenta C.C.S.D. nu are atribuţiuni reglementate de lege în sarcina sa şi, în consecinţă, nici calitate procesuală pasivă, aceasta aparţinând Primarului municipiul Iaşi, ca emitent al dispoziţiei.
Aşa fiind, sub acest aspect hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În raport cu cele astfel reţinute, analiza motivelor de recurs privind fondul cauzei este de prisos.
Cât priveşte critica referitoare la competenţa instanţei, aceasta este nefondată, verificarea legalităţii dispoziţiei emisă de unitatea învestită cu soluţionare notificării fiind de competenţa instanţei civile, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. urmează a se admite recursul şi a se modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii faţă de recurentă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 186 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia în sensul că:
Admite apelul declarat de aceeaşi pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1011 din 27 mai 2009 a Tribunalului Iaşi.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei-recurente şi respinge acţiunea faţă de aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6229/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6182/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
