ICCJ. Decizia nr. 6050/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6050/2010
Dosar nr. 1936/1/2010
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 3404/300/2006, reclamantul C.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi A.S., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că trecerea terenului situat în București, sector 2 în suprafaţă de 1.000 mp, în patrimoniul statului s-a făcut fără titlu legal, să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în litigiu, exceptând suprafaţa vândută ca drept de superficie conform contractului din 01 decembrie 1997 de SC A. SA către A.S. şi să fie obligată aceasta din urmă pârâtă la ridicarea construcţiilor edificate fără autorizaţie de construcţie.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin actul de vânzare autentificat din 26 septembrie 1992 de Tribunalul Ilfov, părinţii reclamantului, C.C. şi P.C. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.000 mp din moşia T.I. aflată în Colentina Fundeni, în prezent terenul fiind situat în, sector 2.
Terenul a fost stăpânit de autorii săi, care au permis unei rude îndepărtate, M.I., să-şi edifice pe teren o construcţie - casă de locuit cu trei camere, iar prin Decretul nr. 92/1950 i-a fost naţionalizată casa lui M.I., fără a se dispune însă cu privire la terenul de 1.000 mp pe care era edificată construcţia (proprietatea autorilor săi, parte a terenului în suprafaţă totală de 2.000 mp).
Reclamantul a arătat că a intrat în posesia celor 1.000 mp din totalul de 2.000 mp conform sentinţei civile nr. 6087/2000 şi că, deşi a efectuat demersuri pentru restituirea diferenţei de teren, a întâmpinat dificultăţi din partea autorităţilor, neputându-se stabili cu certitudine dacă terenul în litigiu a trecut în patrimoniul statului.
Pârâta A.S. a depus întâmpinare la data de 24 septembrie 2006, invocând excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, iar pe fond respingerea acţiunii.
În şedinţa publică din data de 12 iunie 2006, Judecătoria a respins excepţia netimbrării şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 6342 din 03 septembrie 2007, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, şi a trimis cauza spre soluţionare acestei instanţe, cu motivarea că potrivit rapoartelor de expertiză tehnică în construcţii şi specialitatea topografie, valoarea imobilului în litigiu este de 657.835 lei, deci peste plafonul prevăzut de lege.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 33130/3/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1534 din 28 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor după defuncţii C.C. şi C.P.
În plus, din dispozitivul sentinţei civile nr. 6678 din 30 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, rezultă că după aceiaşi defuncţi figurează pe lângă reclamant şi alţi moştenitori, aşa încât, acesta nu face dovada calităţii de moştenitor unic al autorilor săi.
Pe de altă parte, a statuat că, întrucât străzile G.S. şi A. au purtat denumiri diferite de-a lungul timpului, nu se poate trage concluzia că terenurile de câte 1.000 mp se află unul în prelungirea celuilalt şi nici că a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din anul 1922.
De asemenea, în evidenţe nu figurează nici M.G. ca fiind proprietar al imobilului, iar reclamantul nu a făcut dovada unei legături de rudenie cu acesta.
În consecinţă, nefăcând dovada că este titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii, reclamantul este lipsit de calitate procesuală, a conchis prima instanţă.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către reclamant care, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia, a criticat-o pentru greşita constatare a faptului că nu a făcut dovada calităţii de moştenitor de după părinţii săi, cât şi a faptului că nu ar fi moştenitorul unic al acestora.
A mai pretins că soluţia este în totală contradicţie cu probele administrate, respectiv certificatele de moştenitor de după cei doi defuncţi contractul de vânzare-cumpărare din 1922 şi sentinţa civilă nr. 6768 din 30 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care, luându-se act de tranzacţie, a rămas unicul moştenitor pentru imobilul din litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 723 din 03 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant C.N. împotriva sentinţei civile nr. 1534 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi s-a trimis cauza Tribunalului Bucureşti, pentru rejudecare.
Curtea a reţinut că instanţa de fond trebuia să pună în discuţia părţilor sentinţa civilă nr. 6768/2000 şi să stabilească în ce măsură aplicarea principiului unanimităţii reprezintă o sarcină disproporţionată ce-1 privează pe reclamant de accesul la un tribunal.
În rejudecare, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 397 din 18 martie 2009 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi s-a respins cererea formulată de reclamantul C.N., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că s-a luat act de tranzacţia intervenită între reclamant şi P.E., P.A.M., P.D. şi C.I., care au înţeles să sisteze ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale rămase după defuncţii C.C., C.P., C.C., C.V., C.I., L.Ş. şi P.A. privind imobilul din Bucureşti, sector 2.
În cadrul acestei tranzacţii, s-a reţinut că pentru 750 mp reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, iar 250 mp şi casa de locuit i-au fost atribuite prin respectiva tranzacţie.
Instanţa de rejudecare a constatat că deşi instanţa de apel a impus verificări cu privire la aplicarea regulii unanimităţii astfel încât să nu se limiteze dreptul reclamantului de acces la o instanţă, în rejudecare, reclamantul nu şi-a modificat în vreun fel atitudinea procesuală.
În speţă, s-a apreciat că reclamantul care în mod rezonabil poate să obţină identificarea celorlalţi coproprietari, dar nu o face, sau, deşi i-a identificat, omite sau refuză să le solicite să i se alăture în demersul său procesul, are o conduită culpabilă, astfel că nu poate fi înlăturată aplicarea regulii unanimităţii.
Împotriva sentinţei tribunalul a declarat apel reclamantul C.N.
În motivarea apelului s-a arătat că, deşi prima instanţă trebuia să se pronunţe doar cu privire la calitatea procesuală, aceasta s-a pronunţat şi cu privire la fondul dreptului, fără a se administra probe în acest sens.
Apelantul a susţinut că nerespectarea regulii unanimităţii, nu este sancţionată cu admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, ci, cel mult cu inadmisibilitatea acţiunii.
Apelantul consideră că are calitate procesuală activă, raportat la cota de 4/5 din masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor C.C. şi C.P.
Apelantul a mai arătat că nu i se poate impune să afle situaţia moştenitorilor celorlalţi coproprietari ai imobilului anterior preluării de către stat.
Prin Decizia civilă nr. 44/ A din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamant şi a dispus desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că deşi acceptată unanim în practică şi în doctrină, regula unanimităţii în efectuarea actelor de dispoziţie de către coproprietarii unui bun, în materia imobilelor preluate abuziv de către stat, această regulă este restrânsă prin lege (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001), întrucât păstrarea calităţii de proprietar sau redobândirea proprietăţii asupra bunului, este condiţionată de manifestarea de voinţă formală a moştenitorilor fostului proprietar şi este limitată doar la persoanele care s-au manifestat în acest sens. Astfel, dacă fostul proprietar are cinci moştenitori, iar unul dintre aceştia (eventual cel cu cea mai mică cotă de succesiune) refuză să iasă din pasivitate neformulând cereri, notificări sau acţiuni pentru realizarea dreptului asupra imobilului, instanţele judecătoreşti nu pot da soluţii care să încalce drepturile celorlalţi coproprietari, care s-au manifestat în sensul valorificării drepturilor prevăzute de lege.
Având în vedere cele arătate, instanţa de apel a constatat că nerespectarea regulii unanimităţii în situaţiile în care se aplică, se sancţionează cu inadmisibilitatea acţiunii iar nu cu admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, cum în mod greşit a procedat prima instanţă.
Din moment ce apelantul reclamant a dovedit că este succesorul unor coproprietari ai unui imobil preluat abuziv de către stat, iar pe de altă parte nu există contestări ale cotei sale din succesiune, acţiunea în revendicare a unui bun ce a aparţinut autorilor lui şi a fost preluat abuziv de către stat, nu poate fi respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-a apreciat că soluţia primei instanţe este greşită, deoarece, pe de o parte, nerespectarea regulii unanimităţii atrage inadmisibilitatea acţiunii, iar pe de altă parte, în speţă, reclamantul a dovedit că are calitate procesuală activă, raportat cel puţin la o cotă parte din bunul revendicat, astfel că apelul a fost admis, în sensul desfiinţării sentinţei apelate cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În termen legal, împotriva acestei decizii pârâta A.S. a formulat recurs.
În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a solicitat casarea deciziei recurate, menţinerea sentinţei primei instanţe, cu consecinţa respingerii acţiunii ca inadmisibile.
Prin aceeaşi cerere, recurenta pârâtă a învederat că va completa motivele de recurs ulterior, întrucât nu are cunoştinţe juridice.
S-a făcut dovada decesului intimatului reclamant C.N., depunându-se şi certificatul de calitate de moştenitor din 30 septembrie 2010 eliberat de B.N.P. T. şi Asociaţii, iar Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor intimatului - M.L. şi D.R.
La termenul de azi, în şedinţă publică, din oficiu, instanţa a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 306 C. proc. civ.
Astfel cum s-a menţionat, recurenta pârâta prin cererea de declarare a recursului a învederat ca va proceda la motivarea ulterioară a căii de atac, însă nu a procedat în consecinţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, partea nemulţumită fiind ţinută să indice nu numai ipoteza de nelegalitate dintre cele cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., dar şi să dezvolte (argumenteze) aceste critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate, motivare ce trebuie realizată în termenul prescris de lege.
Pârâtei i-a fost comunicată decizia instanţei de apel la 4 februarie 2010, astfel că, în termen de 15 zile de la această dată, era ţinută să conceapă motivele de recurs care să permită Înaltei Curţi controlul de legalitate a deciziei atacate, obligaţie procesuală pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
În consecinţă, Înalta Curte constată că devine operantă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută ca atare de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în cauză nefiind incident vreun motiv de ordine publică, susceptibil de a fi pus în discuţia părţilor şi din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
În plus, mai trebuie precizat că menţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în cuprinsul cererii de recurs, nu poate fi privită ca o excepţie de ordine publică invocată de recurentă direct în recurs, dată fiind împrejurarea că prin decizia instanţei de apel excepţia indicată constituie problema de drept dezelegată de curtea de apel, care a conchis că sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea principiului unanimităţii coproprietarilor este inadmisibilitatea cererii, iar nu lipsa calităţii procesuale active, astfel cum a fost greşit calificată de prima instanţă; totodată, instanţa de apel a statuat că această excepţie, chiar eronat calificată de tribunal, a fost nelegal şi netemeinic dezlegată, potrivit circumstanţierilor ce reies din motivarea deciziei.
Ca atare, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, constituia chestiunea litigioasă asupra căreia decizia instanţei de apel cuprindea o anumită dezlegare.
În consecinţă, pentru ca asupra acesteia instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate, era necesar ca recurenta să dezvolte prin motivele de recurs critici concrete în combaterea raţionamentului instanţei de apel, în acest caz, situaţia fiind distinctă faţă de invocarea pentru prima dată a excepţiei direct în recurs ce ar fi permis instanţei de recurs evaluarea ei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta A.S., împotriva Deciziei civile nr. 44/ A din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 648/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3824/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
