ICCJ. Decizia nr. 6178/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6178/2010
Dosar nr. 2673/117/2008
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 816 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei SC N.C. SRL, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta D.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect anularea dispoziţiei emise de acesta nr. 3267 din 17 februarie 2002, privind imobilul înscris iniţial în C.F. Cluj-Napoca şi restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor; s-a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienta sus-menţionată în interesul pârâtului.
În pronunţarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia nr. 3267 din 17 februarie 2002, a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, determinat de faptul că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind preluat abuziv.
Astfel, bunul a intrat în proprietatea Statului Român prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 91/1945, lege anterioară datei de 6 martie 1945, după cum se arată şi în decizia civilă nr. 965/1998 a Curţii de Apel Cluj, lege care se referea la o categorie de persoane considerate, în acea vreme, inamici ai statului.
Decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare C.A.S.B.I. a fost contestată de D.Z., moştenitorul proprietarei, contestaţie care a fost respinsă.
Potrivit extrasului de hotărâre din procesul verbal nr. x/1956 emis de Sfatul popular al oraşului Cluj, s-a aprobat transferul imobilului din administrarea M.A.I. în administrarea Sfatului popular al oraşului Cluj.
Între intervenientă şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca s-a încheiat un contract de închiriere pentru două încăperi situate în imobilul în litigiu, la data de 20 februarie 1995, pentru o perioadă de 5 ani, contract prelungit prin hotărârea nr. 743/1999 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca. Intervenienta a înlocuit tâmplăria din lemn cu tâmplărie din aluminiu la imobil, efectuând şi alte îmbunătăţiri, ceea ce determină calitatea sa procesuală activă de a sta în proces, în calitatea menţionată.
Pe fond, instanţa a reţinut că actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul în litigiu este anterior datei de 6 martie 1945, astfel încât nu formează obiect al legii speciale de reparaţie, argument în raport de care a considerat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 24/ A din 26 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile sus-menţionate, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
A reţinut că imobilul în litigiu a fost pus sub controlul Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, la data de 23 octombrie 1945, în aplicarea Legii nr. 91 din 9 februarie 1945 pentru înfiinţarea acestui organism, lege publicată în M. Of. nr. 33 din 10 februarie 1945.
Finalitatea legii nr. 91/1945 a fost circumscrisă exclusiv obligaţiei de executare a art. 8 din Convenţia de Armistiţiu încheiată la 19 septembrie 1944, între România şi Puterile Aliate, care prevedea obligaţia Statului Român de a „conserva” bunurile supuşilor inamici, germani şi unguri, precum şi ale tuturor persoanelor de altă naţionalitate, chiar români, dacă s-ar găsi pe teritoriile Germaniei, Ungariei sau pe teritoriile ocupate de aceste puteri.
Prin urmare, Legea nr. 91/1945 nu a avut ca efect trecerea bunurilor respective în proprietatea statului, cum, în mod eronat, a considerat prima instanţă.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948 (publicat în M. Of. nr. 205 din 4 septembrie 1948), prin care s-a dispus ca bunurile aparţinând cetăţenilor români absenteişti se lichidează prin restituire către proprietar, cei îndreptăţiţi la restituire urmând a depune cereri în termen de 90 de zile de la publicarea legii.
Prin acelaşi act normativ s-a stipulat că „bunurile vor trece de drept, prin efectul legii de faţă, în patrimoniul statului”, în absenţa unei cereri de restituire formulată în termenul legal (art. 10 alin. (2)). Constatarea trecerii se face prin decizie a Consiliului de Miniştri, pe baza avizului Comisiei de lichidare a C.A.S.B.I.
Pentru imobilul în litigiu a fost emisă decizia nr. 5019/1949, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de D.Z. şi de soţia acestuia, D.O.
Decretul nr. 228/1948 intră în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, imobilul pretins de reclamantă fiind unul preluat abuziv de către stat, în sensul art. 2 alin. (1).
A mai considerat instanţa de apel că este nerelevantă împrejurarea că Statul Român şi-a constituit un al doilea titlu de intabulare, în anul 2000, respectiv o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care se constată că a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra aceluiaşi imobil, trecut în proprietatea sa, în baza decretului sus-menţionat.
Soluţia instanţei de apel a fost menţinută prin decizia nr. 7655 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, conform căreia s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienta SC N.C. SRL, fiind avute în vedere aceleaşi considerente ca şi cele ale instanţei de apel.
În rejudecare, Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 515 din 9 octombrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamantă; a respins cererea de intervenţie formulată de SC N.C. SRL, a dispus anularea dispoziţiei nr. 3267/2002 a Primarului municipiului Cluj-Napoca şi restituirea apartamentelor care nu au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentele nr. 6 şi 7 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Eroilor, precum şi stabilirea dreptului la despăgubiri pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a formulat notificarea înregistrată cu nr. 247 din 20 iunie 2001, la B.E.J. C.M., prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, înscris în C.F. 6353, nr. top.15.
Potrivit extrasului de carte funciară, în C.F. 6353 cu nr. top.15, a fost înscris imobilul casă din str. Eroilor, proprietar sub Bl fiind văduva lui D.J., născută K.O. Aceasta a decedat la 1 octombrie 1946, în Klagenfurt, Austria, iar reclamanta, conform actelor de stare civilă, este nepoata de fiică a acesteia.
Prin certificatului 200/1949 a Ministerului Finanţelor - Oficiul Bunurilor Inamice Cluj se atestă că imobilul din litigiu, situat, la data respectivă, pe str. Molotov, proprietar D.Z., a fost pus sub controlul C.A.S.B.I, din 23 octombrie 1945 până la 23 iunie 1949, când a trecut în proprietatea Comandamentului Miliţiei Cluj. De asemenea, jurnalul 63568/XIX din 27 iunie 1949 arată că, în data de 23 iunie 1949, Comisia de lichidare C.A.S.B.I. a respins contestaţia lui Z.D. şi a soţiei făcută împotriva deciziei 5019/1949, comunicându-se acest lucru Oficiului Bunurilor Inamice al judeţului Cluj.
În urma procesului verbal 24/1956 al Sfatului popular al oraşului Cluj s-a aprobat transferul imobilului din str. Molotov, din administrarea Ministerului Afacerilor Interne în administrarea Sfatului popular al oraşului Cluj.
În cartea funciară, Statul Român şi-a înscris dreptul de proprietate abia la data de 20 noiembrie 2000, cu încheierea 18247 C.F., în baza sentinţei civile nr. 6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ca bun propriu, cu titlu de uzucapiune.
Notificarea reclamantei a fost soluţionată, prin respingere, în baza dispoziţiei 3267 din 17 iulie 2002.
Această dispoziţie reţine faptul că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind preluat abuziv şi că, de la data preluării, a suferit transformări structurale esenţiale, fiind împărţit în şapte apartamente, din care cinci apartamente au fost vândute titularilor contractelor de închiriere, iar apartamentele 6 şi 7 au calitatea de spaţii cu altă destinaţie, se află în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca şi există încheiate contracte de închiriere valabile referitor la aceste apartamente.
Reclamanta D.M. s-a judecat în Dosarul nr. 9721/2007, solicitând, în contradictoriu cu persoanele care au dobândit în baza Legii nr. 112/1995 apartamentele în litigiu, constatarea nulităţii absolute a titlului statului cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, constatarea nulităţii încheierilor de carte funciară şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară pe numele şi în favoarea proprietarei iniţiale. Prin Sentinţa civilă nr. 7952/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins acţiunea formulată de reclamantă, sentinţă care a rămas irevocabilă prin respingerea apelului, ca urmare a deciziei civile 269/A/2004 a Curţii de Apel Cluj şi a recursului, prin decizia nr. 2396/R/2005 a Curţii de Apel Cluj.
Aceste instanţe au considerat că hotărârea judecătorească de dobândire a titlului statului este opozabilă, acţiunile în rectificare de carte funciară sunt accesorii acţiunii de drept comun, iar condiţiile în care au fost cumpărate locuinţele în care pârâţii erau chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995 nu au făcut obiectul analizei judiciare prin prisma prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte apartamentele 6 şi 7, acestea au făcut obiectul unor contracte de închiriere cu SC N.C. SRL, contractul încheiat la data de 20 februarie 1995 fiind prelungit potrivit H.C.L. nr. 643/1999.
În consecinţă, Tribunalul a considerat că imobilul din litigiu este un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român întrucât C.A.S.B.I. nu a avut temei legal pentru a proceda la confiscarea lui, neconstatându-se că antecesorii reclamantei ar fi comis vreo ilegalitate împotriva Statului Român în timpul războiului sau după război.
De asemenea, chiar hotărârea judecătorească în baza căreia statul şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului nu poate fi opusă procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 întrucât, în cazul uzucapiunii, se cere o posesie liniştită şi utilă; or, în acest caz, statul şi-a conservat această posesie prin acte administrative care au fost impuse reclamantei şi antecesorilor acestora, astfel că obţinerea unui al doilea titlu de intabulare asupra aceluiaşi imobil, trecut în proprietatea statului anterior nu poate avea relevanţă juridică.
Prin urmare, Tribunalul, procedând la aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, a dispus anularea dispoziţiei 3267/2002 a Primarului municipiului Cluj-Napoca şi restituirea apartamentelor care nu au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentele 6 şi 7 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Eroilor, precum şi stabilirea dreptului la despăgubiri pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pe cale de consecinţă, a respins cererea de intervenţie formulată de SC N.C. SRL din moment ce reclamanta este îndreptăţită la restituire şi a fost admisă acţiunea sa.
Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin decizia civilă nr. 82/A din 12 martie 2009, a respins, ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienta SC N.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 515 din 09 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o.
Au fost obligaţi apelanţii, în solidar, să plătească intimatei D.M. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
În esenţă, motivele de apel expuse în cele două memorii, ale pârâtului şi ale intervenientei, se structurează pe două idei, o primă idee vizează preluarea, cu titlu valabil, a imobilului în litigiu, de către Statul Român - ambii apelanţi susţinând că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv de către stat -, iar o a doua idee vizează legalitatea restituirii în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentelor nr. 6 şi 7 din imobilul litigios.
În legătură cu primul motiv de apel, cel referitor la lipsa oricărui caracter abuziv al preluării bunului de către Statul Român, Curtea a constatat că acesta nu mai comportă nici un fel de discuţii şi nu mai poate fi analizat în prezentul ciclu procesual, fără ca prin această analiză să nu se aducă atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 24/A din 26 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, menţinută în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 765 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, prin sus-menţionata decizie, s-a statuat irevocabil în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, încadrându-se, astfel, în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât, deşi imobilul a fost preluat de stat la data de 23 octombrie 1945, în baza Legii nr. 91/1945, în realitate, preluarea lui s-a făcut în baza Decretului nr. 228/1948, care se încadrează în perioada de referinţă a acestei legi.
De asemenea, aşa cum pertinent a subliniat prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei, Statul Român nu-i poate opune reclamantei, în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, posesia valorificată prin sentinţa civilă nr. 6839/2000, prin care Statul Român ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil, cu titlu de uzucapiune, întrucât, pentru o atare finalitate, ar fi fost necesar să se exercite o posesie utilă, cu bună-credinţă, în timp ce posesia exercitată de Statul Român asupra acestui imobil nu a fost una utilă şi de bună-credinţă, câtă vreme a impus antecesorilor reclamantei şi reclamantei, prin acte administrative abuzive, această posesie, şi tot astfel a şi conservat-o.
Se ridică problema de ce era necesar, pentru Statul Român, un alt titlu pentru intabularea imobilului în litigiu în favoarea sa, respectiv o hotărâre judecătorească de uzucapiune, dacă prima preluare a imobilului în anii 1945, 1948-1949 nu a fost una abuzivă.
Recurgerea Statului Român la acest artificiu juridic, al dobândirii unui titlu în uzucapiune, subliniază încă o dată caracterul abuziv al preluării imobilului în baza Legii nr. 91/1945 şi a Decretului nr. 228/1948.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de apel invocat de fiecare dintre cei doi apelanţi, respectiv nelegalitatea restituirii în natură, către reclamantă, a apartamentelor nr. 6 şi 7, Curtea a constatat că şi acesta este nefondat, motivat de următoarele considerente:
Prin decizia nr. 24/A/2007 a Curţii de Apel Cluj, menţinută prin Decizia nr. 7655/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în sensul că reclamanta este persoană îndreptăţită, în baza Legii nr. 10/2001, fiind moştenitoare a fostei proprietare tabulare, D.O., respectiv nepoata de fiică a acestei defuncte, calitate în care a formulat notificarea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc C.M., sub nr. 247 din 20 iunie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Eroilor, înscris în CF nr. 6353 Cluj, nr. top.15.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată şi actualizată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice altă persoană juridică, în perioada de referinţă, se restituie în natură, în condiţiile acestei legi, alin. (2) al aceluiaşi text legal prevăzând că, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Art. 7 din aceeaşi lege instituie, de asemenea, regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, regulă consacrată şi în art. 9 al Legii nr. 10/2001, care statuează în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
În speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, invocată de pârâtul apelant întrucât apartamentele nr. 6 şi 7 nu au fost înstrăinate cu respectare dispoziţiilor legale, astfel încât măsurile reparatorii să poată fi stabilite în echivalent pentru cele două apartamente, aşa cum pretinde acest text legal, ele găsindu-se în patrimoniul Statului Român şi fiind închiriate, în baza unor contracte de închiriere, în favoarea a două societăţi comerciale, SC N.C. SRL şi SC M.P. SRL, aspect confirmat de adresa nr. 160069/452.1 din 25 septembrie 2008 a Primăriei municipiului Cluj-Napoca - Direcţia Patrimoniului Municipiului şi Evidenţa Proprietăţii.
Astfel, la fila 72 din primul dosar de fond a fost depus contractul de închiriere 1875 din 21 decembrie 1989, încheiat de intervenientă, iar la fila 71 a fost depus contractul de închiriere nr. 1910 din 11 ianuarie 2000, încheiat de SC M.P. SRL.
Prin urmare, câtă vreme cele două apartamente, având destinaţia de spaţii cu altă destinaţie decât locuinţe nu au fost înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale, aflându-se mai departe în patrimoniul Statului Român, ele trebuie restituite reclamantei, persoană îndreptăţită la restituire în baza Legii nr. 10/2001, prin prisma art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din această lege, în natură, în condiţiile art. 1, art. 7 alin. (1) şi art. 9 din aceeaşi lege.
Aşa fiind, constatându-se că prima instanţă, în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 republicată, a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentelor nr. 6 şi 7, precum şi măsuri reparatorii în echivalent pentru restul imobilului ce nu este susceptibil de restituire în natură, Curtea, în temeiul art. 295, art. 296 C. proc. civ. a respins, ca nefondate, ambele apeluri, cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate, ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Imobilul a intrat în proprietatea Statului Roman ca efect al aplicării dispoziţiilor Legii nr. 91 din 10 februarie 1945, pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, prin decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare C.A.S.B.I., pe care D.Z., moştenitorul proprietarei, a contestat-o la acea dată, contestaţie care i-a fost respinsă.
Pentru a-şi consfinţi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, Statul Român şi-a înscris, în cartea funciară, dreptul de proprietate, sens în care, prin încheierea nr. 18247 din 20 noiembrie 2000, în baza sentinţei civile nr. 6839/2000 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, a dobândit, în mod irevocabil, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Mai mult decât atât, reclamanta a încercat, prin diverse acţiuni în instanţă, să anuleze atât titlul statului, cât şi înscrierile în cartea funciară, demersuri rămase fără o finalitate favorabilă.
Prin urmare, Statul Roman are un drept de proprietate valabil, stabilit în mod irevocabil în baza unei sentinţe civile, bucurându-se de toate prerogativele de proprietate recunoscute de lege oricărui subiect de drept.
Astfel, în mod greşit, retine instanţa de fond faptul că sentinţa civilă în baza căreia Statul Roman şi-a consfinţit dreptul de proprietate nu are relevanţă atât timp cât nulitatea titlului statului ar fi putut viza doar un titlu de proprietate dat cu încălcarea unor norme imperative ale legii şi nu o hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut un drept real.
Sunt lipsite de relevanţă şi susţinerile instanţei privind faptul că Statul Român nu ar fi exercitat o posesie liniştită şi utilă asupra imobilului, atâta timp cât uzucapiunea a fost constatată de către instanţa de judecată în anul 2000, anterior depunerii notificării privind restituirea imobilului, respectiv în anul 2001.
De altfel, la data recunoaşterii dreptului de proprietate al Statului Roman, prin sentinţa nr. 6839/2000, acesta nu fusese notificat anterior cu privire la intenţia succesorilor proprietarilor tabulari de revendicare a imobilului şi nici nu a fost notată, în C.F., vreo acţiune având un astfel de obiect. Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, Statul Roman a avut o posesie utilă şi liniştită în sensul prevăzut de dispoziţiile legale incidente în materie de uzucapiune, motiv pentru care nu mai poate fi adus în atenţia instanţei acest aspect.
Or, potrivit art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938- cuprinsul Cărţii funciare cu excepţia îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în C.F. vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă s-a cunoscut pe altă cale această inexactitate. De asemenea, conform dispoziţiilor art. 32, dacă în C.F. s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei.
În consecinţă, au forţa juridică superioară înscrierile în foaia C a cărţii funciare a imobilului, la momentul recunoaşterii dreptului de proprietate, foaie în care sunt înscrise eventualele sarcini sau se notează acţiunile în justiţie.
În situaţia în care Statul si-a înscris în cartea funciară titlul, având în vedere efectul de publicitate fata de terţi, dreptul nu mai are caracter de aparenţă, ci este un drept evident.
2. Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c), coroborate cu dispoziţiile Normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, normă legală care vizează conservarea situaţiei juridice a imobilelor pentru care a fost recunoscut un drept de proprietate în mod legal, caz în care restituirea în natura nu mai este posibilă, astfel încât persoanele îndreptăţite au dreptul numai la masurile reparatorii prevăzute de lege.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 515/2008 şi modificarea, în parte, a hotărârii instanţei de fond, în sensul stabilirii dreptului reclamantei la despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, asupra întregului imobil.
În dosar a depus întâmpinare intimata intervenientă SC N.C. SRL, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul celor pretinse de recurent.
Pe parcursul procesului a decedat intimata reclamantă D.M., locul acesteia fiind preluat de Parohia Reformată Cluj, în calitate de legatară potrivit certificatului de legatar nr. 87 din 11 noiembrie 2010 emis de N.P. K.A.B.
Analizând decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect că, faţă de cele statuate prin decizia nr. 24/A din 26 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7655 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în primul ciclu procesual al acestui dosar, nu se mai poate pune în discuţie, cu ocazia rejudecării cauzei, caracterul preluării imobilului în litigiu, de către stat.
Cum deja s-a arătat, prin decizia nr. 24/A/2007, confirmată în recurs, s-a stabilit că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948, care intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1), preluarea bunului fiind abuzivă.
Hotărârea respectivă, rămânând irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat potrivit art. 1200 pct. 4 şi 1202 C. civ., în sensul că cele stabilite în cuprinsul său exprimă adevărul judiciar absolut şi, ca atare, nu mai pot forma obiect de dezbatere într-un alt litigiu, şi cu atât mai mult în alt ciclu procesual al litigiului în care s-a pronunţat o asemenea hotărâre.
Prin urmare, recurentul nu poate susţine, în prezenta cale de atac, că preluarea imobilului în litigiu ar fi operat în temeiul unui alt act normativ decât decretul sus-menţionat, şi anume potrivit Legii nr. 91/1945, cu consecinţa excluderii bunului de la incidenţa Legii nr. 10/2001, faţă de data publicării acestei legi în M. Of., 10 februarie 1945, anterioară datei de 6 martie 1945.
De asemenea, nu se poate reţine că statul are un drept de proprietate valabil, dobândit prin uzucapiune, conform sentinţei civile nr. 6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, din moment ce, prin aceeaşi decizie rămasă irevocabilă în primul ciclu procesual al prezentei cauze s-a avut în vedere această hotărâre, stabilindu-se, însă, că este nerelevantă în litigiul de faţă, măsura instanţei fiind de desfiinţare a sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se putea stabili măsurile reparatorii cuvenite reclamantei în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în raport de situaţia actuală a bunului notificat.
Prin urmare, efectele hotărârii pronunţate în materie de uzucapiune în favoarea Statului Român nu mai pot fi repuse în discuţie în acest al doilea ciclu procesual, faţă de cele statuate în mod irevocabil, prin decizia nr. 24 A/2007 a Curţii de Apel Cluj, în legătură cu caracterul nerelevant al hotărârii în stabilirea modalităţii şi caracterului preluării bunului.
Pentru aceleaşi argumente, nici consecinţele înscrierii în cartea funciară a sentinţei nr. 6839/2000 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca din perspectiva dispoziţiilor art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu mai prezintă relevanţă şi nu vor fi analizate de prezenta instanţă de vreme ce actul în baza căruia s-a procedat la înscrierea dreptului de proprietate al statului (hotărârea dată în uzucapiune) a fost înlăturat din cauză, considerându-se că nu este important în soluţionarea acesteia.
De asemenea, pronunţarea hotărârii sus-menţionate anterior formulării notificării de către reclamantă sau necesitatea ca aceasta să procedeze la comunicarea intenţiei sale de a redobândi bunul în litigiu, anterior hotărârii respective reprezintă aspecte lipsite de consecinţe faţă de cele stabilite în mod irevocabil, prin deciziile pronunţate în primul ciclu procesual.
Ca atare, faţă de aceste hotărâri, în mod corect, instanţa de apel a soluţionat litigiul, pornind de la premisa caracterului abuziv al preluării imobilului în baza Decretului nr. 228/1948, stabilit în mod absolut prin decizia nr. 24/A/2007 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă, fără să mai pună în discuţie titlul statului, argumentele acestei instanţe privind caracterul posesiei exercitate de stat în vederea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune fiind complementare argumentului fundamental arătat (puterea de lucru judecat a celor statuate prin decizia irevocabilă pronunţată în primul ciclu procesual).
În concluzie, nu se poate reţine, contrar celor susţinute de recurent, că titlul statului a fost constituit prin hotărârea nr. 6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în materie de uzucapiune şi înscrisă în C.F.
2. De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care prevăd măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor înstrăinate cu respectarea Legii nr. 112/1995, a căror aplicare în speţă a înlăturat-o în mod corect faţă de cele reţinute în fapt în legătură cu apartamentele nr. 6 şi 7 din imobilul în litigiu.
Astfel, Curtea, menţinând cele stabilite în primă instanţă, a constatat că cele două apartamente nu au destinaţie de locuinţă şi, astfel, nici nu fost înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995, formând doar obiect al unor contracte de închiriere încheiate cu două societăţi comerciale, dintre care una fiind intervenienta din prezenta cauză.
Nefiind întrunite cerinţele textului de lege sus-menţionat, în ceea ce priveşte forma de reparaţie cuvenită reclamantei pentru aceste apartamente, şi faţă de prevalenţa restituirii în natură în raport de reparaţia în echivalent, printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, Curtea a confirmat măsura primei instanţe privind restituirea în natură, către reclamantă, a celor două apartamente în litigiu.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, examinate în precedent, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
În baza art. 316 cu referire la art. 298 şi 274 C. proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 2.728 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Parohia Reformată Cluj, reprezentând onorariu de avocat conform înscrisului depus la fila 35 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 82/ A din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurentul Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata sumei de 2.728 lei către intimata Parohia Reformată Cluj, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6199/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6041/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
