ICCJ. Decizia nr. 6204/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6204/2010
Dosar nr. 9732/315/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgovişte sub nr. 9732/315/2009, revisţuientii B.D. şi B.E. au chemat în judecată pe intimata G.I. solicitând instanţei să dispună revizuire sentinţei civile nr. 4037 din 2 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că în anul 2004 intimata a desfiinţat însemnele de hotar, gard de lemn, pe aliniamentul consfinţit de planul cadastral numărul 320, parte integrantă a contractului de vânzaie cumpărare din 2009 plan înregistrat în registrul de transcripţiuni şi că a fost formulată o plângere penală deoarece intimata a refuzat să ducă la îndeplinire cele dispuse de instanţă, s -a promovat o acţiune în grăniţuire ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7119/2005 al Judecătoriei Târgovişte care prin sentinţa nr. 4037 din 2 noiembrie 2006 a admis acţiunea formulată de reclamanta G.I. şi a dispus grăniţuirea dintre proprietatea reclamantei -pârâte şi a pârâţilor - reclamanţi conform raportului de expertiză, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii.
Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 522 din 21 ianuarie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgovişte şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. O categorie de hotărâri judecătoreşti care pot forma obiectul revizuirii vizează hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi prin care se evocă fondul cauzei.
Hotărârea instanţei de recurs, în cauză Decizia nr. 387/2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a admis recursul formulat de reclamantă, s-a modificat în tot Decizia civilă nr. 462 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe fond s-a menţinut sentinţa pronunţată de judecătoria Târgovişte, iar intimaţii pârâţi au fost obligaţi la plata sumei de 9,65 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă şi s-a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanaţa de apel este o astfel de hotărâre care evocă fondul. Practica Instanţei Supreme este în acest sens şi anume cererea de revizuire se îridreaptă la instanţa care a dat hotărârea în recurs şi care evocă fondul pricinii.
Prin Decizia civilă nr. 232 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă si pentru cauze cu minori şi de familie, s-a declarat necompetentă teritorial să soluţioneze litigiul şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă în temeiul dispoz. art. 21 C. proc. civ. a înaintat dosarul Îaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, pentru a pţonunţa un regulator de competenţă.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, urmează să constate că în cauză competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamant revine în favoarea Judecătoriei Târgovişte, pentru următoarele considerente:
Deşi instanţa de recurs face referire la anumite aspecte de fapt, prin admiterea recursului nu a fost evocat fondul cauzei, iar aceasta este competentă să soluţioneze cererea de revizuire numai dacă a evocat fondul.
În mod constant, atât doctrina cât si jurisprudenţa au stabilit că evocarea fondului prin hotărârea instanţei de recurs se realizează numai atunci când instanţa, admiţând recursul, a casat hotărârea atacată şi a rejudecat pricina sau când în recurs s-au depus înscrisuri noi, aflate în legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei şi care au fost analizate de către instanţa de recurs.
Chiar dacă sensul sintagmei „evocarea fondului" ar fi extins, concluzia de tras rămâne totuşi cea potrivit căreia atunci când instanţa de recurs nu a făcut, prin hotărârea sa, analiza de fond a pricinii, neabordând pricina fără a se limita la verificarea de legalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., nu ne aflăm în faţa unei hotărâri care, în sensul evocatelor prevederi ale art. 322 C. proc. civ., să evoce fondul.
În prezentul proces, decizia atacată nu întruneşte cerinţele legale în raport de care să poată fi supusă revizuirii, căci ea este dată în recurs, însă în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.
Prin Decizia civila nr. 387/2009, Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de recurs, prin soluţia mai sus menţionată a admis recursţil declarat de reclamanta G.I., fără însă a evoca fondul pricinii.
Fondul pricinii fiind evocat prin sentinaţa civilă nr. 4037 din noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, fapt pentru care, Înalta Curte, va stabili competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.D., în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 6192/2010. Civil. Asigurări sociale.... | ICCJ. Decizia nr. 6206/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|